Erori ale miscarii antitrinitariene in Biserica Adventista de Ziua a Saptea ( I )

Erori ale miscarii antitrinitariene in Biserica Adventista de Ziua a Saptea

                                  ( 1 )

Dupa sesiunea Conferintei Generale de la Dallas din 1980 – ocazie in care doctrina Trinitatii a fost pentru prima data inclusa prin votul delegatilor intre cele 27 de puncte fundamentale de credinta – miscarea antitrinitariana din sanul Bisericii Adventiste s-a revigorat, creand mari tensiuni interne. Au inceput sa apara articole si brosuri, iar mai recent, pagini de Facebook sau site-uri in care apar o multime de acuzatii la adresa Bisericii Adventiste pentru faptul de a fi inclus intre punctele fundamentale de credinta doctrina Trinitatii.

Unele acuzatii sunt mai voalate, in schimb altele sunt radicale, adventistii trinitarieni fiind acuzati ca sunt spiritisti ( deoarece cred in personalitatea Duhului Sfant ) si beau „vinul Babilonului”. Despre pastori se spune ca sunt iezuiti infiltrati in randurile bisericii, iar Biserica Adventista in intregul ei a decazut devenind Babilon. Unele acuzatii ajung chiar pana la limita blasfemiei, credinciosii adventisti trinitarieni fiind acuzati ca nu se inchina unui singur Dumnezeu adevarat, o Fiinta unica si reala, ci unui „comitet” divin, unei „institutii”.

Dat fiind faptul ca Biserica Adventista recunoaste inspiratia scrierilor lui Ellen White, numeroase acuzatii ale antitrinitarienilor adventisti sunt insotite de citate din aceste scrieri, apelandu-se la istoria Bisericii de la nasterea miscarii advente pana in zilele noastre.

Din nefericire, argumentele aduse de acestia contin o multime de erori care ii pot induce in eroare pe credinciosii care nu au o baza solida a convingerilor lor, care nu au cunostinte elementare despre istoria Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea si nu au o viziune de ansamblu asupra metodelor lui Dumnezeu de a descoperi adevarurile Sale Bisericii.

In cele ce urmeaza voi prezenta doar cateva dintre erorile pe care le-am descoperit, fie in unele articole si lucrari antitrinitariene, fie in discutiile purtate cu unii dintre credinciosii antitrinitarieni. Scopul acestui demers nu este polemica de dragul polemicii, insa nici nu poti ramane indiferent cand vezi si auzi o multime de neadevaruri, distorsionari si rastalmaciri prezente in argumentatia lor.

Cartea „Proverbele” ne ofera un principiu dupa care trebuie sa ne ghidam atunci cand apar polemici, mai ales in domeniul religios: „Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu semeni si tu cu el. Raspunde insa nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu se creada intelept.” ( Proverbele 26,4.5 )

Asadar, nici razboiul celor inveninati de ura, dar nici pasivitatea celor care raman indiferenti asemenea locuitorilor din cetatea Meroza, care „n-au venit in ajutorul Domnului” ( vezi Judecatori 5,23 ) atunci cand o puteau face.

Ellen White este un model de urmat in aceasta privinta. Desi a evitat controversele teologice, mai ales pe tema Dumnezeirii, atunci cand a primit o lumina clara de transmis fie Bisericii intregi, fie unor membri ai sai in particular, nu a ezitat sa transmita aceasta lumina, fara teama de a-i supara pe cei care aveau vederi si opinii deosebite.

Fiecare dintre erorile observate in argumentatia antitrinitarienilor ar necesita un spatiu mai larg de discutie. Voi incerca sa rezum totul la prezentarea ideilor mai importante, fara a epuiza toate erorile observate in aceasta argumentatie. De asemenea, nu voi apela in acest articol la dovezile scripturistice, strict teologice, in favoarea doctrinei Trinitatii ( lucrul acesta deja este facut in alte articole postate la subcategoria Tri(u)nitatea Divina ).

1) Una dintre obiectiile antitrinitarienilor este faptul ca termenul „Trinitate” nu se gaseste in Biblie si nici in scrierile lui Ellen White. Iata cum argumenteaza R. F. Cottrell, unul dintre pionierii miscarii advente, motivele pentru care el respingea doctrina Trinitatii:

     „Motivele mele pentru care nu o adopt si nu o apar sunt: 1. Numele ei este nescriptural; Trinitatea sau Dumnezeul triunic este necunoscut Bibliei si am intretinut ideea ca doctrinele care necesita cuvinte nascocite de mintea omeneasca pentru a le exprima sunt doctrine nascocite…” ( „Review and Herald”, 1 iunie 1869 )

Observatia este corecta: termenul „Trinitate” nu exista nici in Biblie, nici in scrierile lui Ellen White, insa exista conceptul de Trinitate.

Sunt pasaje biblice care vorbesc doar despre Tatal, altele care vorbesc doar despre Fiul, si altele care vorbesc doar despre Duhul Sfant. Sunt si pasaje biblice care amintesc doua dintre Persoanele Dumnezeirii, dar si unele in care sunt prezente toate cele trei Persoane divine ( vezi Matei 3,16.17; 28,19;  2 Corinteni 13,14; 1 Petru 1,2, etc. ).

Asadar, chiar daca Biblia nu foloseste termenul „Trinitate”, ea vorbeste mult despre conceptul de Trinitate. In Biblie nu gasim multi alti termeni pe care ii folosim astazi in biserica. De exemplu, in Biblie nu gasim expresia „indreptatirea prin credinta”. Si totusi folosim aceasta expresie pentru ca in Scriptura exista conceptul „indreptatirii prin credinta”. In Biblie nu gasim termenul „apostazie”, dar exista conceptul exprimat in alte cuvinte sau expresii. In Biblie nu gasim cuvantul „spiritism”. Totusi il folosim, deoarece in Scriptura intalnim conceptul de spiritism. Si exemplele pot continua.

Nu este atat de important faptul ca din Biblie lipseste termenul „Trinitate” din moment ce exista conceptul de Trinitate, iar cele trei Persoane divine sunt amintite atat in Vechiul, cat si in Noul Testament.

Acelasi lucru este valabil si in dreptul scrierilor lui Ellen White, pe care Biserica Adventista le considera inspirate. Chiar daca nu intalnim termenul „Trinitate” in aceste scrieri, conceptul este clar exprimat folosind alte cuvinte. Iata cateva paragrafe in care apare conceptul de „Trinitate”, chiar daca el este exprimat prin alte cuvinte:

     „Sunt trei Persoane vii in acest Trio ceresc; in Numele acestor trei puteriTatal, Fiul si Duhul Sfant – sunt botezati cei care Il primesc pe Christos cu credinta vie si aceste puteri vor conlucra cu supusii ascultatori ai cerului, in eforturile lor de a trai o viata noua in Christos.” ( „Special Testimonies, Series B, No.7, pag.62.63, 1905 )

„Demnitarii ceresti cei vesnici – Tatal, Christos si Duhul Sfant – urmau sa-i inzestreze pe ucenici cu o putere mai mare decat cea a oamenilor muritori…si sa inainteze alaturi de ei in lucrarea de a convinge lumea cu privire la pacat.” ( „Manuscript 145”, 1901 )

     „Noi trebuie sa cooperam cu cele trei Puteri Preainalte ale cerului – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – iar aceste Puteri vor lucra prin noi, facandu-ne sa fim niste conlucratori cu Dumnezeu.” ( „Special Testimonies”, Series B, No.7, pag.51, 1905 )

„Printul puterii raului poate fi tinut in frau numai prin puterea lui Dumnezeu aflata in Duhul Sfant, cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii.” ( „Special Testimonies”, Series A, 10:37,1897 )

Daca in acest ultim paragraf Duhul Sfant este numit de Ellen White „a treia Persoana a Dumnezeirii”, este cat se poate de limpede ca primele doua Persoane ale Divinitatii sunt Tatal si Fiul, iar conceptul de Trinitate exista, chiar daca este exprimat cu alte cuvinte.

2) Antitrinitarienii sustin ca doctrina Trinitatii este de origine catolica, fiind stabilita in sinodurile ecumenice de la Niceea ( 325 d.Chr. ) si Constantinopol ( 381 d.Chr. ). Primul sinod, cel de la Niceea, a fost convocat de imparatul Constantin cel Mare ca raspuns la erezia episcopului Arie din Alexandria, care sustinea ca Iisus Christos este prima creatura a Tatalui, iar Duhul Sfant este doar o emanatie divina, nicidecum o Persoana in toata plinatatea Dumnezeirii. Sinodul ecumenic de la Constantinopol din 381 d.Chr. a reconfirmat doctrina Trinitatii.

In argumentatia lor, antitrinitarienii adventisti afirma ca daca doctrina Trinitatii este de origine catolica, trebuie sa o parasim ca sa nu fim imbatati cu „vinul Babilonului”. Ei folosesc chiar afirmatii ale unor pionieri ai miscarii advente, ca de exemplu cea a lui R. F. Cotrell care scria in Review and Herald din 6 iulie 1869 ca doctrina Trinitatii este dovada „imbatarii cu vinul Babilonului” si ca papalitatea a fost inaltata pe baza acestei doctrine nebiblice.

Mai intai, va invit sa privim putin mai atent in istorie. Conciliul de la Niceea ( 325 d.Chr. ) a fost un conciliu ecumenic, nu catolic! La sedintele acestui conciliu au participat 318 episcopi care au reprezentat principalele biserici crestine ale timpului. Este demn de retinut faptul ca episcopul de Roma nu a participat la conciliu personal, insa a fost reprezentat de doi delegati.

Din totalul de 318 episcopi care au dezbatut doctrina crestina, doar 7 episcopi au reprezentat bisericile apusene aflate sub influenta episcopului de Roma. Tinand cont de aceasta realitate, e greu de crezut ca intr-un conciliu ecumenic ( nu catolic! ), cu o reprezentare atat de larga, cei 7 episcopi ai bisericilor apusene au putut influenta  311 episcopi ai intregii lumi crestine, determinandu-i sa inventeze o doctrina falsa. Fiind un conciliu ecumenic, Conciliul de la Niceea a luat decizii care erau ale intregii crestinatati, nu doar ale bisericii apusene.

Un alt lucru care trebuie precizat este faptul ca ideea de Trinitate a existat inainte de Conciliul de la Niceea. In scrierile parintilor bisericii gasim numeroase referiri la divinitatea deplina a lui Iisus Christos, in timp ce Duhul Sfant este amintit alaturi de Tatal si Fiul.

Ignatiu de Antiohia ( ~ 50-110 d.Chr. ), martirizat la inceputul secolului al II-lea, afirma ca „Dumnezeul nostru Iisus Christos a fost conceput in pantecele Mariei” ( Ignatius, „To the Ephesenians”, 18, p. 141 ). Tot el afirma ca patimirea lui Christos este „patimirea Dumnezeului meu” ( Ignatius, „To the Romans”, p. 150.151 ).

Tatian ( 120-180 d.Chr. ), scriitor bisericesc din secolul al II-lea, afirma ca „Dumnezeu S-a nascut sub forma unui om” ( „Address of Tatian to the Greeks, 21, vol.2:74 ).

Irineu ( 130-202 d.Chr. ), scriitor bisericesc din secolul al II-lea, Dumnezeirea consta in Tatal, Fiul si Duhul Sfant ( „Irenaeus Against Heresies”, 3.19.2 vol. 3:449 ).

Exemplele pot continua. Insa chiar daca am admite ca doctrina Trinitatii ar fi o invatatura catolica, ce a ajuns sub o forma sau alta in crezul celor mai multe confesiuni crestine, nu inseamna ca tot ce este catolic sau ortodox este rau in sine. In fiecare confesiune crestina exista si lucruri bune, invataturi biblice sanatoase si chiar modele pe care ar trebui sa le urmeze toti crestinii. Insa aceasta este o alta discutie. In ceea ce priveste ideea ca acceptarea doctrinei Trinitatii ar insemna imbatarea cu „vinul Babilonului”, voi reveni asupra acestei afirmatii mai tarziu.

Si inca un amanunt de luat in considerare: in crezul romano-catolic, asa cum il putem analiza fie in catehismul catolic, fie de pe paginile oficiale ale Bisericii Catolice, gasim afirmate urmatoarele:

„Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal atotputernicul, Creatorul cerului si al pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor. Cred intr-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii. Dumnezeu din Dumnezeu. Lumina din Lumina. Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut dar nu creat, de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut…” ( sublinierea imi apartine ) (https://ro.wikisource.org/wiki/Crezul_romano-catolic     https://www.credinta-catolica.ro/compendiu-cbc/crezul/ )

Daca citim cu atentie crezul romano-catolic, vom observa ca in el se afirma despre Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoana a Dumnezeirii, ca S-a nascut din Tatal, deci are un inceput al existentei Sale candva in vesnicia trecuta. Spre deosebire de acest crez, Biserica Adventista sustine despre cea de-a doua Persoana a Dumnezeirii, in „Cele 28 de puncte fundamentale de credinta”, punctul 4, urmatoarele:

Dumnezeu Fiul cel veșnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile și prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. El este Mântuitorul și Judecătorul lumii. Dumnezeu adevărat din veșnicii, El a devenit și Om adevărat, Isus Hristos….” ( sublinierea imi apartine ) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_28_de_puncte_fundamentale_de_credin%C8%9B%C4%83_ale_doctrinei_adventiste#Fiul )

La declaratia oficiala a Bisericii Adventiste putem adauga afirmatiile lui Ellen White cu privire la Iisus Christos:

     „Cand a vorbit despre preexistenta Sa, Hristos a vrut sa indrepte gandurile noastre spre veacurile nesfarsite din trecut. El ne asigura ca nu a existat niciodata un timp cand sa nu fi fost intr-o partasie stransa cu Dumnezeul cel vesnic. Acela a carui voce o ascultau iudeii fusese cu Dumnezeu dintotdeauna.”  ( „The Signs of the Times”, 29 august, 1900; Ev 615.2 )

Diferenta intre cele doua crezuri cu privire la a doua Persoana a Dumnezeirii este evidenta: in timp ce Biserica Romano-Catolica sustine ca Iisus Christos S-a nascut din Tatal, deci are in inceput al existentei, Biserica Adventista sustine ca El este Fiul cel vesnic al lui Dumnezeu si ca nu a existat niciodata un timp in care Fiul sa nu fi fost in partasie cu Tatal.

Si atunci se naste intrebarea: al cui crez este inspirat din doctrinele catolice: al crestinilor adventisti, care sustin ca Fiul este vesnic asemenea Tatalui, sau al antitrinitarienilor care sustin ca Fiul este nascut din Tatal in mod literal?

3) Credinciosii antitrinitarieni afirma ca Numele „Duhul lui Dumnezeu” presupune faptul ca Duhul Sfant este o parte a Fiintei lui Dumnezeu si nu o Persoana distincta si separata de El. „Este Duhul Lui si nu altcineva”, spun ei.

Insa consecventa in interpretarea textului biblic ne obliga sa aplicam aceeasi logica si in cazul altor nume sau titluri ale Domnului Christos. In Apocalipsa 19,11-13 este descrisa o viziune pe care Ioan a primit-o pe insula Patmos, in care Il descrie pe Cel al carui Nume este „Cuvantul lui Dumnezeu”:

     „Apoi am vazut cerul deschis si iata ca s-a aratat un cal alb. Cel ce sta pe el se cheama „Cel credincios” si „Cel adevarat” si El judeca si Se lupta cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul il avea incununat cu multe cununi imparatesti si purta un nume scris , pe care nimeni nu-l stie, decat numai El singur. Era imbracat cu o haina muiata in sange. Numele Lui este „Cuvantul lui Dumnezeu”.   

Pentru orice cunoscator al Bibliei, potrivit celor scrise de Ioan in Evanghelia sa, in capitolul 1,1-3.14,  titlul „Cuvantul lui Dumnezeu” ii este aplicat lui Iisus Christos, caci doar El „S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar”.  Daca inspiratia biblica Il numeste pe Iisus „Cuvantul lui Dumnezeu”, trebuie oare sa intelegem ca El este o parte a Fiintei Tatalui si nu o Persoana distincta de Tatal?  Cat de corecta ar fi o asemenea interpretare?

Consecventa ne cere sa interpretam la fel numele si titlurile Persoanelor divine: fie credem ca si Duhul lui Dumnezeu si Cuvantul ( Fiul ) lui Dumnezeu sunt o parte a Fiintei Tatalui si nu Persoane distincte, fie credem ca si Duhul lui Dumnezeu si  Cuvantul ( Fiul ) lui Dumnezeu sunt Fiinte divine distincte de Fiinta Tatalui. Nu putem aplica o interpretare in dreptul unui titlu divin si o alta interpretare in dreptul altui titlu divin.

     4) Antitrinitarienii adventisti folosesc o lozinca aparent corecta si reformatoare: „Sa ne intoarcem la credinta pionierilor adventisti!” Insa atunci cand ne referim la credinta acestor inaintasi, sunt doua aspecte diferite care trebuie luate in considerare: 1) spiritualitatea lor in relatia cu Dumnezeu si cu semenii si 2) crezul lor doctrinar.

Daca luam in considerare spiritualitatea pionierilor adventisti, aceasta este demna de intreaga noastra apreciere. Oameni ca James White, Joseph Bates, Ellen White, Uriah Smith, John Andrews si altii au facut sacrificii imense, atat materiale cat si sufletesti, in perioada de inceput a miscarii advente, ducand greul lucrarii in acea perioada. Un singur exemplu este graitor: pentru a tipari o brosura cu privire la Sabatul zilei a saptea, capitanul de vas Joseph Bates si-a vandut averea, punand castigul in slujba raspandirii adevarului despre adevarata zi de odihna si inchinare.

Dragostea lor fatza de Dumnezeu, dorinta lor fierbinte de a se intalni cat mai curand cu Mantuitorul revenit pe pamant, spiritul lor de rugaciune si de sacrificiu sunt demne de urmat. In aceasta privinta, indemnul de a ne intoarce la credinta pionierilor este corect si binevenit. Daca insa ne referim la crezul lor doctrinar, lucrurile stau cu totul diferit.

Daca avem in vedere marile adevaruri biblice pe care acesti pionieri le-au descoperit in urma multor zile si nopti petrecute in studiu si rugaciune, cum sunt: doctrina Sanctuarului ceresc si curatarea lui, doctrina despre starea omului in moarte, doctrina Sabatului zilei a saptea, cele trei solii ingeresti, indreptatirea prin credinta si mai ales revenirea in glorie a Domnului Iisus Christos, invierea si mostenirea vietii vesnice, da, acestea sunt adevaratele „pietre de hotar” pe care acesti pionieri ai Bisericii Adventiste le-au asezat pentru totdeauna. Aceste „pietre de hotar” nu au fost si nu vor fi clintite din loc pana la revenirea in glorie a Mantuitorului

In ceea ce priveste doctrina despre Dumnezeire, lucrurile stau cu totul diferit. Aceasta doctrina nu a fost preocuparea lor primordiala in primele decenii de miscare adventa. Pionierii adventisti au venit in miscarea adventa cu propria lor mostenire din bisericile din care proveneau.

Asa se face ca unii dintre liderii adventisti erau arieni ( credeau ca Iisus Christos a fost prima creatura, iar Duhul Sfant este doar o emanatie divina ); altii erau semi-arieni ( credeau ca Iisus Christos S-a nascut in mod literal, biologic, din Tatal, Duhul Sfant fiind o emanatie de la Tatal sau Fiul ), iar altii trinitarieni ( credeau ca exista trei Persoane divine, egale, co-eterne, vesnice: Tatal, Fiul si Duhul Sfant ). Cu toate acestea, marea masa a credinciosilor avea o mostenire trinitariana, provenind din biserici trinitariene ca Biserica Baptista si Biserica Metodista.

Doctrina actuala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea nu le-a fost descoperita pionierilor dintr-o data, imediat dupa dezamagirea din toamna anului 1844. Cine isi imagineaza ca adventistii au cunoscut intreaga doctrina actuala a bisericii a doua zi dupa 22 octombrie 1844 se inseala amarnic.

Marile adevaruri doctrinare ale Bisericii Adventiste au fost descoperite inaintasilor nostri progresiv, uneori pe parcursul mai multor decenii, in urma multor studii si dezbateri insotite de rugaciuni staruitoare. Un rol important in fixarea principalelor doctrine biblice l-au avut revelatiile primite de Ellen White, care confirmau sau infirmau corectitudinea unor adevaruri descoperite.

Intre anii 1844-1846, cand Joseph Bates a descoperit Sabatul biblic si l-a prezentat credinciosilor adventisti, acestia pastrau duminica zilei intai a saptamanii ca zi de odihna si de inchinare. Toti pionierii adventisti, inclusiv James si Ellen White au pazit duminica in aceasta perioada. A ne intoarce la credinta pionierilor inseamna sa renuntam la Sabat si sa pazim duminica?

Dupa ce au descoperit Sabatul biblic al Poruncii a patra din Decalog, timp de 9 ani, intre 1846-1855, adventistii ( inclusiv pionierii bisericii! ) au pazit Sabatul de vineri seara de la ora 18 pana sambata seara la ora 18. Dupa studii profunde facute de John Andrews, el a ajuns la concluzia ca Sabatul trebuie pazit de la apus de soare pana la urmatorul apus de soare, conform metodei biblie de calcul al zilelor. Incepand cu anul 1855, adventistii s-au conformat metodei biblice de calcul al zilelor si au pazit Sabatul de la apus de soare pana la urmatorul apus.

Se naste aceeasi intrebare: A ne intoarce la credinta pionierilor inseamna sa ne intoarcem la vechea practica a lor de a pazi Sabatul?

Pana in 1863, cand Biserica Adventista a primit adevarurile Reformei Sanitare prin descoperirile primite de Ellen White, adventistii ( inclusiv pionierii bisericii! ) foloseau tutun, alcool si consumau carne de porc. Insa in urma viziunilor primite de Ellen White cu privire la stilul sanatos de viata pe care ar trebui sa-l adopte adventistii, Biserica s-a conformat noii lumini, astazi stilul de viata al credinciosilor adventisti fiind apreciat si folosit ca model in mare parte din lume.

A ne intoarce la crezul pionierilor adventisti inseamna sa ne intoarcem la consumul de tutun, de alcool si de carne a unor animale considerate necurate in Biblie?

Pana in anul 1888 – anul Conferintei Generale de la Minneapolis – si mult timp dupa aceea, in Biserica Adventista de Ziua a Saptea se contura un spirit legalist ( inclusiv intre pionierii bisericii! ). Legea lui Dumnezeu era considerata ca fiind un mijloc de mantuire, pana ce doi pastori: A. T. Jones si E. J. Waggoner au prezentat in cadrul lucrarilor Conferintei Generale o serie de prelegeri cu privire la adevarul indreptatirii prin credinta, fara faptele Legii Insasi Ellen White a acceptat si promovat noul adevar descoperit de Biserica, adevar care  astazi reprezinta unul dintre punctele fundamentale de credinta ale Bisericii Adventiste.

A ne intoarce la credinta pionierilor inseamna sa redevenim legalisti, considerand ca putem fi mantuiti prin faptele Legii? Inseamna sa renuntam la marele adevar al Evangheliei predicat de apostoli si sa reinviem legalismul care minimalizeaza maretia jertfei Mantuitorului nostru?

Mai mult decat atat, pionierii adventisti aveau conceptii diferite cu privire la Dumnezeire, conceptii care s-au schimbat de-a lungul vietii. Cei mai multi dintre liderii adventisti erau nontrinitarieni, in timp ce marea masa a credinciosilor, care provenea din bisericile baptiste si metodiste, era trinitariana.

Ellen White, care provenea din Biserica Metodista Episcopala, era trinitariana.  Insa nici ea, nici pionierii bisericii nu au fost de acord cu acel fel de Trinitarianism care se predica in bisericile protestante din acea vreme. Desi se recunostea faptul ca exista trei Persoane in Dumnezeire, acestea nu erau vazute ca fiind Persoane distincte, reale, cu trup si forma, ci acestea erau spiritualizate si abstractizate pana acolo incat deveneau nimic. Iata ce afirma ea despre Trinitarianismul spiritualist din acea vreme, cu care nu era de acord:

     „Sunt formulate conceptii de felul celor urmatoare: „Tatal este invizibil asemenea luminii. Fiul este lumina intrupata. Duhul Sfant este lumina raspandita pretutindeni.” „Tatal este ca roua, un abur invizibil. Fiul este ca roua adunata intr-o forma plina de frumusete. Duhul este ca roua ce cade peste verdeata plina de viata.” O alta reprezentare: „Tatal este ca un abur invizibil. Fiul este asemenea norului plumburiu. Duhul este ploaia ce cade si aduce puterea invioratoare.”

     Toate aceste reprezentari spiritiste nu sunt nimic. Ele sunt neadevarate si imperfecte. Ele slabesc si micsoreaza Maiestatea care nu poate fi comparata cu nicio asemanare pamanteasca. Dumnezeu nu poate fi comparat cu lucrurile facute de mainile Sale…

     Tatal este plinatatea intruchipata a Dumnezeirii si este invizibil ochilor muritori. Fiul este plinatatea manifestata a Dumnezeirii. Cuvantul lui Dumnezeu declara ca El este „intiparirea Fiintei Lui”. Ioan 3,16.  Mangaietorul pe care Domnul Christos a fagaduit ca Il va trimite dupa ce Se va inalta la cer, este Duhul Sfant in toata plinatatea Dumnezeirii, care face vizibila puterea harului divin pentru toti aceia care Il primesc pe Christos ca Mantuitor personal si cred in El.

     Sunt trei Persoane vii in acest Trio ceresc, in Numele acestor trei puteri – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – sunt botezati cei care Il primesc pe Christos cu o credinta vie si aceste puteri vor conlucra cu supusii ascultatori ai cerului, in eforturile lor de a trai o viata noua in Christos.” ( „Special Testimonies, Series B 7:62, 63 , 1905 )

Reiese in mod evident din aceasta declaratie a lui Ellen White ca ea a fost o trinitariana convinsa. Ceea ce nu puteau accepta nici ea, nici pionierii bisericii, era coborarea maiestatii Persoanelor divine la nivelul lucrurilor pamantesti, spiritualizandu-le pana la desfiintarea lor.

Sotul lui Ellen White, James White, care venise in miscarea adventa din Christian Connexion, era nontrinitarian, insa unul moderat. Desi nu a acceptat doctrina Trinitatii, considerand-o „inexplicabila”, in 1877 el a facut urmatoarea afirmatie in Review and Herald:

„Inexplicabila Trinitate, care face Dumnezeirea trei in unu si unul in trei, este suficient de rea; dar acel unitarianism care Il face pe Christos inferior Tatalui este mai rau. A spus Dumnezeu unuia inferior: „Sa facem om dupa Chipul si Asemanarea Noastra? ( Geneza 1,26 )” ( James White, Review and Herald, 29 noiembrie 1877 )

Acelasi nontrinitarian James White a publicat in 1849 prima culegere de imnuri crestine in care a inclus si doxologia „Lauda Tatalui, Fiului si Duhului Sfant.” A fost doar o scapare a lui sau o dovada a unei viziuni mai largi asupra Divinitatii, mult deasupra viziunii antitrinitarienilor radicali? Afirmatiile din ultima parte a vietii demonstreaza ca si el si-a schimbat conceptia cu privire la Dumnezeire.

Uriah Smith, care a fost mult timp redactor al revistei Review and Herald, a fost initial arian, apoi, spre sfarsitul vietii a aderat la semi-arianism. Trebuie mentionat faptul ca diferenta dintre arianism si semi-arianism, in ciuda asemanarii termenilor,  este uriasa. In timp ce arianismul sustine ca Iisus Christos este prima creatura din Univers, semi-arianismul crede ca El este primul nascut ( in mod biologic ) din Tatal. Or diferenta dintre a fi o creatura a Tatalui si a fi un Fiu nascut din Tatal este cu adevarat uriasa.

Acelasi Uriah Smith ( initial arian, apoi semi-arian ) a facut in 1896 o afirmatie cu inteles evident trinitarian: „…in formula pentru botez, Numele „Duhul Sfant” sau „Spiritul Sfant” este asociat cu cel al Tatalui si al Fiului. Daca Numele poate fi folosit in acest fel, de ce nu ar fi corect ca el sa fie o parte a aceleiasi Trinitati in imnul de lauda „Lauda Tatalui, Fiului si Duhului Sfant?” ( Uriah Smith, RH 1896, vol.73, Nr. 43, p. 685 )

J. Waggoner, un semi-arian convins, atunci cand a aprofundat adevarul biblic despre indreptatirea prin credinta a ajuns la concluzia ca lucrarea de ispasire a lui Christos cerea ca El sa fie egal cu Tatal, idee care apartine trinitarianismului.

Asadar, lozica „Sa ne intoarcem la crezul pionierilor adventisti!” trebuie privita si aplicata cu discernamant. Daca ne referim la spiritualitatea inaintasilor nostri, la dragostea lor de Dumnezeu si de oameni si la spiritul lor de sacrificiu, atunci da, sa le urmam exemplul!

De asemenea, daca ne referim la adevarurile biblice pe care le-au descoperit in urma studiului intens, a dezbaterilor care se prelungeau tarziu in noapte si a rugaciunilor fierbinti pentru calauzirea Duhului Sfant, atunci da, sa le urmam exemplul si sa pastram „pietrele de hotar” pe care acesti pionieri le-au asezat la temelia Bisericii Adventiste.

Aceste „pietre de hotar” sunt acele doctrine specific adventiste, care deosebesc Biserica Adventista de celelalte confesiuni crestine: doctrina despre Sanctuarul ceresc si curatarea lui, Sabatul zilei a saptea, reforma sanitara, starea omului in moarte, cele trei solii ingeresti din Apocalipsa cap. 14.

Insa atunci cand este vorba de conceptiile lor cu privire la Dumnezeire, lucrurile sunt cu totul diferite. Asa cum am afirmat deja, conceptiile liderilor si ale membrilor erau diferite si erau rezultatul mostenirii cu care fiecare dintre ei venise in miscarea adventa. Deoarece prioritatile lor erau cu totul altele, in fruntea lor fiind pregatirea pentru revenirea Mantuitorului, ei nu s-au cramponat de diferentele de conceptii dintre ei.

Vedem aceeasi atitudine toleranta chiar in miscarea millerita, condusa de doi lideri de marca: William Miller si Joshua V.Hines. Desi cei doi aveau conceptii diferite cu privire la Dumnezeire ( Miller era baptist, deci trinitarian, in timp ce Himes provenea din Christian Connexion, fiind nontrinitarian ), ei au colaborat fructuos in raspandirea mesajului advent in preajma anului 1844.

Daca ar trebui sa ne intoarcem la crezul pionierilor cu privire la Dumnezeire, am intampina mari dificultati. La care dintre conceptiile lor ar trebui sa ne intoarcem? La crezul unor pionieri care credeau ca Domnul Iisus Christos este prima creatura a Tatalui ( J. M. Stephenson, Uriah Smith in prima parte a vietii )? Sau la crezul altor pionieri care credeau ca Iisus Christos S-a nascut biologic din Tatal candva in vesnicie ( J. Andrews, W.W. Prescott, J. White, A.T. Jones, s.a. )? Sau sa ne intoarcem la doctrina Trinitariana pe care a mostenit-o Ellen White din Biserica Metodista?

Este oare intamplator faptul ca Dumnezeu a ales un trinitarian ca lider principal al miscarii millerite in persoana lui William Miller? De asemenea, este oare intamplator ca Dumnezeu a ales ca mesager si co-fondator al noii biserici aparute dupa toamna anului 1844 – Biserica Adventista de Ziua a Saptea – un trinitarian in persoana lui Ellen G. White?

Sa privim lucrurile si dintr-o alta perspectiva. Daca iudeilor din vremea Domnului Christos li s-ar fi spus sa se intoarca la credinta patriarhilor, „pionierii” poporului evreu, ce ar fi trebuit sa faca ei? Sa urmeze exemplul lor de credinta si de devotiune fatza de Dumnezeu sau sa se intoarca si la unele dintre practicile lor gresite, cum ar fi poligamia?

Credinciosilor Bisericii din Efes ( crestinii primului secol crestin ) li se reproseaza ca „au parasit dragostea dintai”, fiind sfatuiti de Iisus sa se intoarca la „faptele dintai” ( Apocalipsa 2,4.5 ). Oare acest indemn al Mantuitorului se refera la dragostea „pionierilor crestini” fata de Iisus si la spiritul lor de sacrificiu, sau si la prejudecatile pe care le cultivau la inceputul educatiei lor primite in scoala lui Christos ( caracterul Imparatiei mesianice, problema neamurilor, etc. )?

Ideea de a ne intoarce la credinta pionierilor Bisericii Adventiste este buna si de dorit, atata vreme cat ea este aplicata cu discernamant. Ceea ce a fost corect din punct de vedere biblic in crezul si in practica vietii lor da, este vrednic de urmat. Insa ceea ce a fost gresit in crezul si in practica vietii lor trebuie respins.

Nu pionierii reprezinta etalonul bisericii, ci Biblia.

Credinta si crezul pionierilor adventisti nu a fost ceva static, ci un proces in care Dumnezeu i-a calauzit cu rabdare si dragoste pana ce s-au maturizat si au fost capabili sa inteleaga unele adevaruri pe care la inceputul miscarii advente nu le-au inteles corect.

Principiul dupa care a lucrat Dumnezeu in toate timpurile si continua sa lucreze astazi este cel al revelatiei progresive a adevarului, pe masura ce copiii Sai il pot primi si intelege. Acest principiu este clar prezentat atat in Vechiul, cat si in Noul Testament:

„Dar cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare a carei stralucire merge crescand pana la miezul zilei.” ( Proverbele 4,18 )

„Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta. Cand va veni Mangaietorul, Duhul Adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul.” ( Ioan 16,12.13 )

– Va urma –

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Tri(u)nitatea Divina și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free