Poporul Evreu – dovada de netăgăduit a existenței lui Dumnezeu
Se povestește că regele prusac Frederic al II-lea l-a întrebat odată pe medicul său personal: „Poți să-mi dai cel puțin o dovadă despre existența lui Dumnezeu?” Contele Reventlow i-a răspuns fără ezitare: „Desigur, sire, evreii!”
Ce anume face din poporul evreu o dovadă de netăgăduit că există un Dumnezeu viu și adevărat? Această întrebare capătă o și mai mare greutate dacă luăm în considerare faptul că poporul evreu nu a excelat niciodată în istoria sa milenară ca o mare putere politică, economică sau militară. Acest popor nu a fost mai numeros decât alte popoare și nici nu a stăpânit teritorii întinse asemenea marilor puteri coloniale ale lumii.
Acest adevăr l-a recunoscut însuși Moise, artizanul uman al Exodului, în discursurile pe care le-a rostit în fața poporului Israel aflat la hotarele Canaanului. „Nu doar pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele…” ( Deuteronomul 7,7 )
De asemenea, Moise le atrage atenția israeliților care erau pe punctul de a intra în Canaan că nu pentru calitățile lor morale le-a promis Dumnezeu Țara Sfântă. „Când îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău dinaintea ta (popoarele canaanite n.n. ), să nu zici în inima ta: „Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpânirea țării acesteia.” Căci din pricina răutății acestor neamuri le izgonește Domnul, Dumnezeul tău dinaintea ta. Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăția inimii tale intri în stăpânirea țării lor, ci din pricina răutății acestor neamuri le izgonește Domnul, Dumnezeul tău dinaintea ta și ca să împlinească astfel cuvântul pe care Domnul l-a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. Să știi dar că nu din pricina bunătății tale îți dă Domnul, Dumnezeul tău acea țară bună ca s-o stăpânești, căci tu ești un popor tare încăpățânat.” ( Deuteronomul 9, 4‑6 )
Din cuvintele lui Moise, adresate poporului Israel la hotarele Canaanului, înțelegem că nu a existat nicio calitate umană sau morală care să-i recomande pe evrei pentru a deveni moștenitori ai Canaanului. Dimpotrivă, Moise, fiind un bun cunoscător al naturii umane, îi face conștienți pe conaționalii lui de un mare defect de caracter care a marcat istoria și destinul acestui popor: încăpățânarea.
Dar tocmai lipsa unor calități ( mărimea națiunii, puterea economică, militară sau politică ), împreună cu unele slăbiciuni de natura morală, fac din istoria acestui popor o dovadă că deasupra existenței lui trebuie să fi acționat o Forță supranaturală.
Același Moise, care încearcă să-i convingă pe israeliți că nu calitățile lor îi recomandă pentru moștenirea Canaanului, le atrage atenția asupra a două motive pentru care ei erau privilegiați:
„Ci pentru că Domnul vă iubește, pentru că a vrut să țină legământul pe care l-a făcut părinților voștri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică din casa robiei, din mâna lui faraon, împăratul Egiptului.” ( Deuteronomul 7,8 )
Unii pot pune la îndoială existența unei Providențe divine care a vegheat îndeaproape întregul proces al nașterii acestui popor deosebit. Pentru sceptici, iată câteva întrebări de gândire, legate de acest subiect. Însă, căutând un răspuns corect la aceste întrebări, să nu pierdem din vedere două realități evidente:
1) Poporul Israel a stat în cruntă robie egipteană cel puțin două secole, perioadă în care nu a avut acces la cultură și educație.
2) Egiptul era o mare putere politică, militară și economică în vremea aceea.
Iată întrebările:
1) Cum a putut poporul evreu să-și păstreze identitatea națională într-o perioadă atât de lungă de timp, în condițiile unei robii crunte?
2) Cum au reușit evreii să-și păstreze religia monoteistă în condițiile în care atât Egiptul, cât și națiunile înconjurătoare erau politeiste?
3) Cum se explică cele zece plăgi căzute peste Egipt într-un interval de timp atât de scurt, culminând cu moartea tuturor întâilor născuți ai egiptenilor?
4) Cum se explica faptul că plăgile i-au afectat doar pe egipteni, nu și pe evrei?
5) Cum se explică ieșirea poporului evreu din Egipt până la ultimul om și ultimul animal al turmelor lor, ținând cont că evreii nu aveau armată?
6) Cum a putut un popor estimat la peste două milioane de suflete să traverseze Marea Roșie fără să aibă corăbii?
7) Cum a scăpat poporul evreu de răzbunarea lui faraon și a armatelor lui, în condițiile în care evreii nu aveau o armată dotată?
8) Cum a putut un popor de peste două milioane de oameni să supraviețuiască în pustiu timp de aproape 40 de ani, în țara nimănui?
9) Cum au putut evreii să cucerească Canaanul – un teritoriu ocupat la acea dată de popoare puternice și războinice?
După logica omenească, toate aceste realizări ale poporului Israel ar fi fost practic imposibile. Dacă Dumnezeu este scos din ecuația Exodului, nimic din ceea ce s-a întâmplat atunci nu are logică, nu are sens. Însă dacă acceptăm ideea unei intervenții supranaturale în toată această dinamica a evenimentelor legate de Exod, totul devine explicabil, totul are sens.
Dumnezeul Bibliei nu este un Dumnezeu al imposibilului, ci al posibilului. Atotputernicia Sa face ca toate lucrurile să devină posibile. Chiar și eliberarea unui popor de sclavi needucați și lipsiți de putere din mâinile celei mai puternice puteri politice, militare și economice a vremii.
Doar prin intervenția unui Dumnezeu viu și atotputernic a fost posibil să se nască un popor în condițiile vitrege ale sclaviei egiptene. Doar prin intervenția Lui a putut fi eliberat acest popor prin minuni inexplicabile din punct de vedere omenesc. Doar prin intervenția Lui acest popor a fost susținut timp de 40 de ani de peregrinare prin pustiul Sinaiului, în condiții ostile vieții. Doar prin intervenția Lui acest popor mic, slab și needucat a pus stăpânire pe teritoriul Canaanului, în ciuda faptului că acesta era ocupat de popoare puternice și războinice.
Însă dincolo de toate acestea, există o minune și mai greu de explicat, dacă Îl excludem pe Dumnezeu din dinamica evenimentelor Exodului: Religia monoteistă a poporului evreu a reușit să supraviețuiască într-un mediu profund păgân și politeist. Nașterea și supraviețuirea poporului evreu este o ilustrare vie a ceea ce apostolul Pavel avea să scrie cu circa un mileniu și jumătate mai târziu:
„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tări. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea Lui.” ( 1 Corinteni 1,27‑29 )
Istoria poporului evreu este o dovadă puternică a existenței lui Dumnezeu.
„Nihil sine Deo! ”
„Nothing without God! ”
„Nichts ohne Gott! ”
„Nimic fără Dumnezeu! ”
Lori Balogh
