Privire generală asupra cărții Daniel
Practica numirii unor cărți ale Vechiului Testament după personajul lor principal (de exemplu Iosua, Iov, Estera, Samuel etc.) se verifică și în cazul cărții Daniel. Însă aceasta nu presupune și faptul că personajul principal al cărții este și autorul ei. În cazul cărții Daniel, convingerea tradițională atât a iudeilor, cât și a creștinilor este aceea că autorul este chiar profetul Daniel, cartea fiind scrisă în secolul al VI-lea î.Ch. Această convingere este susținută de mai multe argumente:
1) Daniel vorbește despre sine la persoana I în mai multe pasaje ale cărții (vezi cap. 8:1‑7, 13‑19,27; 9:2‑22; 10:2‑5 etc.). De asemenea, el declară că a primit însărcinarea divină de a păstra cartea (vezi cap. 12:4). În cartea Daniel sunt și pasaje în care autorul scrie despre sine la persoana a III-a, însă aceasta era o practică obișnuită în operele literare ale antichității (vezi cap. 1:6‑11,17,19,21; 2:14‑20 etc.).
2) Autorul cărții demonstrează faptul că este foarte familiarizat cu evenimentele istorice pe care le descrie. În carte sunt redate evenimente cu lux de amănunte pe care doar un om care a trăit în secolul al VI-lea î.Ch. la curtea imperială a Babilonului putea să le redea cu atâta acuratețe.
3) În predica din Matei cap. 24, Domnul Christos citează din cartea lui Daniel și îl menționează pe Daniel ca fiind autorul cărții (vezi Matei 24:15). Mărturia Sa ar trebui să înlăture orice dubiu cu privire la paternitatea cărții.
Numele Daniel înseamnă „Dumnezeu este Judecătorul meu” și este strâns legat de una dintre temele cărții. Autorul a fost luat captiv în Babilon în urma primei invazii babiloniene în Palestina în anul 605 î.Ch. Cu acea ocazie, Nebucadnețar a luat în Babilon câțiva tineri de viță aleasă cu scopul de a-i educa în spiritul Babilonului și a-i folosi apoi în administrația imperială.
Datorită credincioșiei lui Daniel și a celor trei tovarăși ai săi, acești tineri au primit funcții importante la palatul imperial al lui Nebucadnețar. Mai mult decât atât, Daniel a rămas în funcția de înalt demnitar și după căderea Babilonului sub puterea medo-persană în anul 539 î.Ch. Cartea a fost terminată în anii 530 î.Ch., în timpul domniei lui Cirus.
Din punct de vedere structural, cartea Daniel este alcătuită din două părți distincte: o parte istorică (cap. 1- 6) și o parte profetică (cap. 7‑12), însă cele două părți sunt o unitate literară. De exemplu, capitolul 2 conține o profeție paralelă cu profețiile din a doua parte a cărții, care sunt de fapt niște dezvoltări ale profeției din capitolul 2.
În ceea ce privește limba folosită, capitolele de început și de final (1:1 – 2:4; cap. 8‑12) au fost scrise în ebraică, în timp ce capitolele interne (2:4 – 7:28) au fost scrise în aramaică, limba internațională din acea vreme. Faptul că Daniel folosește aramaica în partea centrală a cărții ne arată că mesajul din capitolele 2:4 – 7:28 se adresează deopotrivă evreilor și păgânilor.
Prin viziunile escatologice pe care le conține, cartea lui Daniel este o lucrarea apocaliptică, fiind pe drept supranumită „Apocalipsa Vechiului Testament”. În canonul ebraic cartea Daniel nu este plasată în secțiunea „Profeții”, ci în secțiunea „Scrieri”, alături de cărțile de înțelepciune și de istorie care abordează perioada exilului babilonian și anii următori lui. De ce această plasare în canonul ebraic? Probabil datorită caracterului narativ al primelor șase capitole ale ei, precum și prin calitatea de înțelept al lui Daniel la curtea împăraților Babilonului și ai Medo-Persiei.
Sunt critici care susțin că această carte a fost scrisă de un autor care a trăit mult mai târziu decât epoca ale cărei evenimente sunt descrise. Se afirmă de către unii critici ca această carte a fost scrisă în secolul al II-lea î.Ch., ca reacție la persecutarea iudeilor de către împăratul seleucid Antioh al IV-lea Epifanul, care a domnit între anii 175 î.Ch. și 164 î.Ch.
Teologii care susțin această ipoteză consideră că împlinirea cu acuratețe a profețiilor din cartea Daniel reprezintă de fapt o descriere a unor evenimente deja petrecute. Însă ei nu iau în considerare dovezile clare, interne și externe ale cărții, care demonstrează că lucrarea a fost scrisă în secolul al VI-lea î.Ch. De asemenea, această concepție evită doctrina biblică cu privire la preștiința lui Dumnezeu, dar și identificarea „cornului cel mic” cu Roma, punând la îndoială credibilitatea cărții Daniel.
Atacurile principale împotriva istoricității cărții Daniel au fost inițiate de istoricul neoplatonician Porfiriu (cca. 233‑304 î.Ch.), acestea fiind preluate de criticii din ultima perioadă. Însă chiar dacă lucrarea ar fi fost scrisă în secolul al II-lea î.Ch.., cartea Daniel tot rămâne remarcabilă deoarece prezice evenimente care au avut loc mult timp după secolul al II-lea î.Ch.
Profeția din Daniel cap.9:24‑27 prezice anul morții lui Mesia, ceea ce dovedește că Dumnezeu are capacitatea de a cunoaște viitorul îndepărtat și de a le descrie în detaliu cu mult timp înainte ca ele să se întâmple.
O dovadă puternică în favoarea convingerii că această carte a fost scrisă în secolul al VI-lea î.Ch. o reprezintă câteva texte cuneiforme descoperite de arheologi în care se specifică faptul că Belșațar a domnit alături de tatăl său Nabonid în ultima parte a existenței Imperiului Neobabilonian. Acest fapt nu era cunoscut de istoricii greci, care vorbesc despre Nabonid ca fiind ultimul împărat al Babilonului, fără să-l menționeze pe Belșațar.
Daniel însă scrie despre Belșațar și descrie cu lux de amănunte evenimentele din ultima noapte a Imperiului Neobabilonian, înainte de căderea lui în mâinile armatelor medo-persane ale lui Cirus. Acest amănunt dovedește faptul că această carte a fost scrisă în secolul al VI-lea de cineva care cunoștea multe lucruri ce se petreceau la curtea imperială din acea vreme.
Așadar, Daniel a avut și a transmis informații care nu au fost accesibile istoricilor de mai târziu.
Tema generală a cărții lui Daniel este suveranitatea lui Dumnezeu. Indiferent de planurile pe care le fac oamenii și conducătorii lor, Dumnezeu este Cel care conduce istoria în favoarea poporului Său chiar și atunci când copiii Săi sunt oprimați. În cele din urmă poporul lui Dumnezeu va fi eliberat și răul va fi învins pentru totdeauna.
Lori Balogh
