Pilda peticului
Manifestarile exterioare ale vietii de credinta: ritualurile, obiceiurile si traditiile au ocupat intotdeauna un loc important in viata oamenilor. Fiecare religie si fiecare confesiune crestina are forme, ceremonii, ritualuri si traditii pentru care unii adepti sunt dispusi mai degraba sa moara decat sa le nesocoteasca.
Nici iudaismul din timpul Domnului Christos nu a facut exceptie. Apetitul rabinilor pentru formele religiei era atat de mare incat umbrea si inabusea esenta vietii spirituale. In cei trei ani si jumatate de activitate publica, Mantuitorul a intrat deseori in conflict deschis cu liderii religiosi ai iudeilor pe tema traditiilor si regulilor rabinice care, de cele mai multe ori, umbreau adevarurile simple si clare ale Scripturilor.
Uneori aceste reguli omenesti erau chiar in opozitie fatisa fatza de Legea lui Dumnezeu, asa dupa cum reiese din dialogul dintre farisei si Domnul Christos pe tema datinii batranilor. ( vezi Matei 15,1-13 ) Retinem din acest dialog doua concluzii ale Mantuitorului:
„Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti.” ( vers. 9 )
„Orice rasad pe care nu l-a saditi Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina.” ( vers. 15 )
Mesajul lui Iisus este clar: formele religiei si traditiile omenesti sunt zadarnice si fara sens, chiar daca ele nu contravin Legii lui Dumnezeu in mod direct. Prin simplul fapt ca acestea sunt productii omenesti, neaturizate de Dumnezeu si neavand originea in vointa Lui, ele nu au niciun viitor si nicio sansa sa fie acceptate de El. Ele „vor fi smulse din radacina.”
Cat de mult sufera Dumnezeu cand vede la cei care pretind ca sunt poporul Sau doar forme exterioare reci, fara sa existe viata spirituala autentica, se poate observa din rechizitoriul facut de Iisus liderilor religiosi din timpul Sau, cu putin timp inainte de patimile si moartea Sa. Aproape ca nu ne putem imagina ca Iisus, Mielul lui Dumnezeu, Cel care Se caracterizeaza pe Sine ca fiind „bland si smerit cu inima” ( Matei 11,29 ), a putut rosti expresii atat de dure la adresa acestei categorii de oameni: „carturari si farisei fatarnici”, „povatuitori orbi”, „nebuni si orbi”, „morminte varuite”, „serpi, pui de naparci” ( vezi Matei 23 ).
Pe linia polemicilor pe tema formelor religiei, care erau la mare pret in ochii liderilor iudei, se numara si o anumita discutie care a avut loc intre ucenicii lui Ioan Botezatorul si farisei, pe de o parte, si Domnul Christos, pe de alta parte. Dialogul este redat de toti evanghelistii sinoptici cu mici diferente de nuanta, insa avand acelasi mesaj important ( vezi Matei 9,14-17; Marcu 2, 18-22; Luca 5, 33-39 ).
Intrebarea este adresata direct lui Iisus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan si ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tai nu postesc?” ( Marcu 2,18 ). Se pare ca dialogul a avut loc chiar intr-o astfel de zi de post, stabilita nu de Dumnezeu, in legea lui Moise, ci de regulile rabinice carora li se acorda mare importanta la data aceea. Oare de unde stiau cei din delegatie ca ucenicii lui Iisus nu posteau?
Un vechi tratat iudaic despre post din secolul I d.Chr., Megillath Ta’anith, aminteste despre practica iudeilor evlaviosi de a posti de doua ori pe saptamana. Faptul este confirmat de Pilda vamesului si a fariseului ( vezi Luca 18,9-14 ), in care fariseul Il informeaza pe Dumnezeu ca el posteste de doua ori pe saptamana si da zeciuiala din toate veniturile lui ( vers. 12 ).
Zilele de post erau cele de luni si joi. De ce tocmai aceste zile si nu altele? Doua ratiuni au stat la baza alegerii lor ca zile de post:
1) Zilele de post trebuiau sa fie cat mai departe de Sabat, cu scopul de a feri ziua de odihna de tristetea pe care o presupune o zi de post.
2) Zilele de post trebuiau sa fie cat mai departe una de cealalta, pentru a fi suportate mai usor.
Se pune insa intrebarea: De ce posteau iudeii evlaviosi? Motivele erau diferite: fie pentru a indrepta o greseala, fie pentru a obtine un raspuns favorabil la rugaciune sau pentru fi implinita o dorinta oarecare. In general, iudeii care posteau aveau simtamantul ca, indeplinind acest ritual, ei puteau castiga un merit special inaintea lui Dumnezeu si Ii puteau castiga inima. Insa aceasta perceptie a celor care indeplineau acest ritual era doar o iluzie. Cu secole inainte de vremea Mantuitorului, Dumnezeu denuntase prin profetii Sai astfel de practici ( vezi Isaia 58, 3-5; Zaharia 7, 5.6 ).
In zilele de post, iudeii obisnuiau sa umble nespalati, cu parul si barba nepieptanate si cu o infatisare generala neingrijita. Intentia era clara: sa atraga atentia oamenilor asupra gestului lor si asupra sacrificiului pe care il faceau in numele credintei. In Predica de pe Munte, Mantuitorul a atras insa atentia ca un astfel de comportament in timpul postului nu este acceptat de Dumnezeu.
„Cand postiti, sa nu va luati o infatisare posomorata ca fatarnicii, care isi slutesc fetzele, ca sa arate oamenilor ca postesc. Adevarat va spun ca si-au luat rasplata. Ci tu, cand postesti, unge-ti capul si spala-ti fatza, ca sa te arati ca postesti nu oamenilor, ci Tatalui tau, care este in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati.” ( Matei 6,16-18 )
De fapt, ce era gresit in comportamentul celor care posteau dupa randuielile rabinice? Acesti oameni isi supuneau trupurile la suferinta din cauza pacatelor savarsite cu inima, insa postul facut in aceasta maniera nu facea decat sa mute problema dintr-un loc in altul, fara sa rezolve problema de fond. Pacatul este o boala a sufletului, nu a trupului. Orice pacat, fie ca este savarsit in trup, fie ca este ascuns in inima, porneste de la nivelul mintii. Acolo, la izvoare, trebuie sa se produca smerirea, nu in exterior.
Conform Evangheliei lui Matei, intrebarea adresata lui Iisus a venit de la ucenicii lui Ioan Botezatorul ( vezi Matei 9,14 ), insa din relatarile lui Marcu si Luca nu reiese clar daca intrebarea a fost pusa de ei sau de farisei. Oricum, din enuntul ei reiese intentia celor care au pus-o de a crea o ruptura, o distantare intre ucenicii lui Ioan si cei ai lui Iisus, pentru a frana cresterea influentei grupului format in jurul Mantuitorului.
La intrebarea pusa cu o intentie atat de vadita, Iisus raspunde folosindu-Se de trei pilde in miniatura, care sunt de fapt trei metafore extinse. Prima dintre ele este imprumutata din scrierile Vechiului Testament, in care legamantul lui Dumnezeu cu poporul Sau este asemanat cu cel dintre un mire si mireasa lui ( vezi Isaia 62,5; Osea 1,2, etc. ).
„Iisus le-a raspuns: „Oare pot posti nuntasii cata vreme este mirele cu ei? Cata vreme au pe mire cu ei, nu pot posti. Vor veni zile cand va fi luat mirele de la ei si atunci vor posti in ziua aceea” ( Marcu 2,19.20 ).
Insusi Ioan Botezatorul folosise aceasta ilustratie pentru a explica legatura lui cu Mesia ( vezi Ioan 3,25-29 ), atunci cand conducatorii iudei au incercat sa destrame aceasta relatie. Prin raspunsul dat, Iisus nu face altceva decat sa-Si apere ucenicii impotriva acuzatiei ca ei nu se conformeaza traditiei si formelor religioase. Parafrazand cele spuse de El, raspunsul Sau ar suna astfel:
„Ioan a spus despre Mine ca sunt Mirele; deci prietenii Mei sunt nuntasii invitati la nunta Mea. Acum, ganditi-va putin! Ati vazut vreodata o nunta la care cei invitati postesc? Oare cum s-ar simti mirele si mireasa lui daca nuntasii ar avea o infatisare posomorata, dezordonata si lipsita de orice bucurie? Nunta este un prilej de bucurie, de aceea lasati-i pe ucenicii Mei sa se bucure cata vreme sunt cu ei! Va veni vremea cand va trebui sa Ma despart de ei si atunci vor avea ocazia sa posteasca.”
In raspunsul Sau, Iisus face pentru prima data aluzie la o viitoare separare de ucenicii Sai. Spunand ca „vor veni zile cand va fi luat mirele de la ei” ( Marcu 2,20 ), Iisus le vorbeste voalat ucenicilor despre arestarea, patimile si moartea Sa, despre luarea fortata a Mirelui de la propria Sa nunta.
Urmatoarea parabola miniaturala este cea a peticului nou cusut la o haina veche: „Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haina veche; altfel peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi si mai mare ruptura se face” ( Marcu 2,21 ).
Evanghelistul Luca ne prezinta o varianta diferita a parabolei: „Nimeni nu rupe dintr-o haina noua un petic ca sa-l puna la o haina veche; altminteri, rupe si haina cea noua si nici peticul luat de la ea nu se potriveste la cea veche.” ( Luca 5,36 )
Ceea ce se poate remarca la toti cei trei evanghelisti sinoptici este faptul ca toti incep parabola peticului cu expresia „nimeni nu…” , ceea ce subliniaza ideea ca asa ceva nu se face, este absurd. Orice om cu minte sanatoasa va refuza sa faca asa ceva. Si aceasta dintr-un motiv cat se poate de practic: peticul cel nou, odata cusut la o haina veche, se va strange la prima spalare ( va intra la apa ) si va provoca o ruptura mai mare decat cea initiala.
Rezultatul? Haina va ajunge o zdreanta fara valoare si fara utilitate. Sau, daca luam in considerare versiunea lui Luca, niciun om rational nu va strica o haina noua, luand din ea un petic cu care sa repare o haina veche. Ar fi complet abusrd, irational.
Unii cercetatori ai Scripturilor cu puternice inclinatii antinomianiste ( impotriva Legii lui Dumnezeu – Cele Zece Porunci date pe Sinai ) s-au grabit sa traga concluzia ca, spunand aceste parabole, Iisus a desfiintat Legea morala data pe Sinai ( haina veche ), oferindu-ne o Lege noua – Legea lui Christos ( haina noua ). Suna frumos, insa interpretarea aceasta nu tine seama nici de contextul imediat, care vorbeste despre post ca ritual rabinic si nu despre Legea morala a Celor Zece Porunci, dar ea nu tine cont nici de contextul general al Bibliei. In Pilda gospodarului, Domnul Christos ne invata ca un urmas intelept al lui Dumnezeu ( gospodarul ) va scoate din visteria lui si lucruri vechi, nu doar lucruri noi ( vezi Matei 13,52 ).
In invataturile Sale, Iisus i-a trimis intotdeauna pe ascultatorii Sai la Scripturile Vechiului Testament, la „Moise si proroci” ( vezi Luca 24,25-27; 16,29; Matei 19,4-6, etc. ). Iar atunci cand era acuzat de contemporanii Sai ca intentioneaza sa desfiinteze religia mozaica, raspunsul Sau a fost cat se poate de transant:
„Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile. Asa ca, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor; dar oricine le va pazi si va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor.” ( Matei 5,17-19 )
Nu, „haina veche” pe care unii incercau sa o peticeasca nu reprezinta invataturile Vechiului Testament, care isi au originea tot in Dumnezeu. Cu atat mai putin, ea nu reprezinta Legea morala despre care Scriptura afirma ca este vesnica si neschimbatoare, asemenea Datatorului ei ( vezi Psalm 119, 160; Maleahi 3,6 ). „Haina veche” simbolizeaza traditiile omenesti, ritualurile reci si formele religioase pe care carturarii le-au adaugat adevarurilor simple si clare ale Scripturii, dar si acele parti ale legii lui Moise care si-au gasit implinirea in viata, lucrarea si moartea Domnului Christos ( ceremoniile de la Templu, jertfele, sarbatorile ceremoniale ).
Ceea ce vrea sa scoata in evidenta Iisus prin aceasta pilda miniaturala este lipsa de intelepciune a celor care incearca sa peticeasca haina invechita a iudaismului rabinic cu tesatura noua a invataturilor Sale. Haina veche si peticul cel nou sunt doua materiale diferite si incompatibile unul cu celalalt. Iudaismul, asa cum era practicat in vremea lui Iisus era o haina uzata si nefolositoare din perspectiva mantuirii sufletului.
Spiritul initial al religiei mozaice, asa cum fusese intentionata de Dumnezeu prin legile si randuielile Vechiului Testament, fusese pierdut de multa vreme de majoritatea celor care se declarau iudei. In locul religiei simple si curate a patriarhilor si apoi a poporului ales, rabinii iudei au dezvoltat un sistem complicat de forme si ritualuri lipsite de continut.
Vestea cea buna a Imparatiei lui Dumnezeu ( Evanghelia ) nu avea nicio legatura cu traditiile omenesti lipsite de continut ale religiei iudaice, asa cum se practica pe vremea Mantuitorului. Posturile nu mai erau tinute cu o atitudine de smerenie inaintea lui Dumnezeu, ci intr-un mod prin care omul isi afisa inaintea tuturor pretinsa evlavie.
Sabatul nu mai era o zi de bucurie si eliberare spirituala, ci o zi impovarata cu tot felul de restrictii impuse de regulile rabinice. Uneori aceste reguli erau de-a dreptul absurde, cum ar fi interdictia de a a purta o batista, considerandu-se ca gestul ar insemna purtarea unei poveri in Sabat. Curatarile si spalarile pe care trebuiau sa le faca iudeii dupa ce se intorceau din piata nu mai erau privite ca o necesitate igienica si sanitara, ci devenisera adevarate ritualuri de purificare in urma „contaminarii” spirituale cauzate de legatura cu alti oameni pacatosi.
Slujbele tinute in Tamplu si jertfele aduse de preoti isi pierdusera semnificatia si rolul de a-i conduce pe oameni la Christos, „Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1,29 ). Templul devenise o „pestera de talhari” ( Matei 21,13 ), un loc dedicat mai mult comertului si profitului decat inchinarii.
De aceea, incercarea de a „carpi” iudaismul rabinic, formal si rece, cu Evanghelia face ca ruptura hainei vechi sa fie si mai mare, scotand in evidenta si mai mult defectele si lipsurile lui. Pentru a intari si mai mult ideea de incompatibilitate intre formele si ritualurile reci adaugate de om religiei si mesajul Evangheliei, Domnul Christos a rostit o a treia pilda, la fel de minuscula ca si cele anterioare:
„Si nimeni nu pune vin nou in burdufuri vechi; altfel vinul cel nou sparge burdufurile si vinul se varsa, iar burdufurile se prapadesc; ci vinul nou este pus in burdufuri noi”. ( Marcu 2,22 )
Vinul cel nou este mustul proaspat care nu a inceput procesul de fermentatie sau, chiar daca a inceput, acesta nu s-a incheiat. Burdufurile folosite in antichitate erau confectionate din piei de oaie sau capra, la care pielea picioarelor era cusuta laolalta, gatul devenind gura burdufului. Cu timpul, burdufurile confectionate din piei de animale isi pierdeau elasticitatea initiala, se uscau si se intareau, riscand sa se sparga oricand.
De aceea, orice om cu judecata sanatoasa folosea burdufuri noi, elastice si rezistente pentru vinul cel nou care, prin fermentatie, le-ar fi distrus pe cele vechi. Semnificatia simbolurilor este asemanatoare cu cea din pilda anterioara. Vinul cel nou reprezinta invatatura Evangheliei predicata de Iisus si apostoli. Burdufurile vechi simbolizeaza ritualurile si traditiile rabinice reci si formale, incompatibile cu spiritul Evangheliei.
Dar ce reprezinta burdufurile noi? Probabil ca ele reprezinta noile forme in care trebuie pastrata Evanghelia, noul tip de organizare a Bisericii lui Christos, lipsita de preotia aaronica, sarbatorile ceremoniale, jertfele de animale si reguile rabinice. Odata cu jertfa „Mielului lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1,29 ), intregul sistem ceremonial de la Templu devenise desuet.
Toate jertfele si ceremoniile de la Templu, care aratau spre Christos si jertfa Sa, isi gasisera implinirea in viata, lucrarea si moartea lui Christos. De aceea, toate acestea devenisera un „burduf vechi” care nu putea pastra „vinul cel nou” al Evangheliei. Orice incercare de impacare intre invatatura crestina si formele depasite ale iudaismului era lipsita de orice sansa.
Au incercat un fel de impacare intre vechi si nou asa-zisii iudaizanti – evrei convertiti la crestinism – care sustineau ca crestinii dintre neamuri trebuie sa respecte legea lui Moise, inclusiv circumciziunea. Lucrarea lor distrugatoare poate fi observata in epistolele apostolului Pavel, indeosebi in Epistola catre galateni. Rezultatul lucrarii lor? O multime de „burdufuri” sparte, de suflete tulburate si ratacite de la adevarul simplu al mantuirii doar prin credinta in Iisus Christos si jertfa Sa.
Toate cele trei pilde scot in evidenta incompatibilitatea intre invatatura lui Christos – Evanghelia mantuirii – si vechile forme religioase ale legii lui Moise care si-au gasit implinirea in El, precum si multimea regulilor rabinice si a traditiilor omenesti care nu erau de niciun folos in procesul mantuirii omeului.
Acceptarea invataturilor lui Christos de catre o persoana cere lepadarea oricaror invataturi omenesti, oricaror conceptii despre lume si viata si oricaror doctrine de care a fost atasat pana in momentul in care a decis sa devina ucenicul Lui. Insa dincolo de subiectele teologice pe pe care le abordeaza, cele trei parabole au un mesaj mult mai personal, adresat fiecaruia dintre noi.
Iti plac invataturile lui Iisus? Apreciezi Evanghelia la valoarea ei reala si vrei sa te bucuri de ea? Daca raspunsul tau este pozitiv, atunci accepta aceste invataturi asa cum sunt, fara a incerca sa le cosmetizezi si sa le adaptezi conceptiilor tale despre lume si viata deja existente. Primeste aceste invataturi in intregime si traieste-le. Nu incerca sa rupi din ele cate un petic – doar ce iti place – pe care sa-l adaugi apoi la haina veche a religiei, traditiilor si obiceiurilor cu care te-ai nascut.
Peticirea vietii vechi, pacatoase, cu invataturile noi ale Evangheliei, fara o transformare interioara si profunda a vietii este asemanatoare cu incercarea lui Adam de a-si ascunde goliciunea cosand frunze de smochin. ( vezi Geneza 3,7 ) La fel ca o haina veche, uzata si putreda, viata cea veche fara Christos, nu se poate carpi. Ea trebuie inlocuita cu o viata noua. Viata cea veche nu se imbunatateste cu nimic daca doar ii adaugi petice pe ici si colo. Ea trebuie transformata radical. Iar lucrul acesta este posibil doar prin nasterea din nou, realizata in mod tainic de Duhul lui Dumnezeu ( vezi Ioan 3,3.5.8 ).
Bea vinul cel nou al Evangheliei si renunta la burdufurile vechi si imbatranite ale traditiilor omenesti. Peticirea tine doar putin timp; o haina noua tine uneori intreaga viata. Iar haina noua oferita de Iisus – haina neprihanirii Sale – tine o vesnicie. Doar cu aceasta haina poti avea intrare la nunta Mielului si te poti bucura impreuna cu Mirele. ( vezi Matei 22,12 )
Si acum, la final, un indemn al apostolului Pavel adresat tuturor celor care Il cauta pe Dumnezeu si doresc mantuirea sufletului lor:
„Cu privire la felul vostru de viata din trecut, sa va dezbracati de omul cel vechi ( hainele si burdufurile vechi n.n. ), care se strica dupa poftele inselatoare si sa va innoiti in duhul mintii voastre si sa va imbracati in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul.” ( Efeseni 4,22-24 )
Lori Balogh
