„Eu voi fi cu gura ta!”
– Promisiunea lui Dumnezeu pentru cei chemați să dea mărturie pentru credința lor –
„Du-te, dar! Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus.”
Exod 4:12
„Laurențiu, ești chemat la directorul general” – mi-a spus șeful, afișând o mimică plină de compasiune. El știa prea bine ce însemna acest ordin. O știam și eu deoarece, de câteva luni, aproape săptămânal eram chemat fie la biroul personal pentru a da note explicative legate de absențele mele de la serviciu în zilele de sâmbătă, fie la UTC, unde se încerca reeducarea mea politică și unde primeam voturi de blam, fie la sindicat, fie la directorul general.
Îmi era într-adevăr teamă… Eram un tânăr fără experiență de viață, aveam doar 23 de ani și firea mea timidă și emotivă îmi crea mari probleme în astfel de situații. La locul de muncă mă înțelegeam bine cu colegii; eram chiar iubit și apreciat profesional, deși eram la început de drum. Dar niște „binevoitori” au avut grijă să raporteze conducerii regionalei că există un caz problemă în instituție: un tânăr cu o religie mai aparte și care refuză să lucreze sâmbăta. Acel tânăr eram eu.
În toată această perioadă de furtună și încercări, între colegi avuseseră loc multe discuții pe tema religiei mele. Unii erau de partea mea, susținându-mă chiar dacă nu împărtășeau aceleași convingeri religioase. Alții erau împotrivă.
Îmi voi aminti tot restul vieții un astfel de moment în care, după o discuție de genul acesta între colegi, discuție la care asista și unul dintre medicii cu care colaboram, acesta mi-a spus câteva cuvinte în auzul tuturor. Nu le voi uita niciodată: „Laurențiu, mergi înainte! Luptă până la capăt căci aceasta e credința cea adevărată!” Apoi a închis ușa și a plecat.
Așadar, eram în plină luptă cu autoritățile comuniste, cu sistemul impus și cu legile omenești care veneau în contradicție cu Legea lui Dumnezeu pe care mă străduiam să o respect. Iar eu nu eram decât un tânăr timid și emotiv, singur în fața unei armate de oameni intelectuali ce se bucurau de influență și putere.
Trebuia să mă prezint în fața directorului general. Nu aveam de ales. Așa că, după ce m-am rugat pentru înțelepciune, mi-am luat inima în dinți și m-am prezentat în fața directorului. Când am intrat în birou, m-am trezit în fața întregului staff al instituției: directorul general, directorul economic, directorul spitalului, șeful personalului, etc. Era prezent chiar și un medic psihiatru.
Imediat a început interogatoriul. Nu-mi amintesc prea multe amănunte din discuția avută în acea ocazie. Tensiunea era prea mare pentru a reține toate cele discutate atunci. Îmi amintesc însă un lucru: La un moment dat, după încercări repetate ale celor din fața mea de a mă convinge să renunț la convingerile mele și să vin sâmbăta la lucru, medicul psihiatru a luat cuvântul, spunând: „Constat că tu ai o problemă psihică.”
Exact în clipa următoare mi-a venit în minte un text scris de apostolul Pavel în prima sa Epistolă către corinteni (1 Corinteni 1:18). Am cerut cuvântul și am replicat: „D-na doctor, nu mă miră că mă faceți nebun. Apostolul Pavel a anticipat acest lucru când a scris că predicarea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării. Dar pentru noi, care ne aflăm pe calea mântuirii, ea este puterea lui Dumnezeu. Trăim în lumi total diferite și nu mă miră că mă considerați nebun.”
Apoi interogatoriul a continuat, toți cei prezenți încercând să uzeze de toată puterea lor de convingere pentru a mă determina să renunț la credința mea. Mi s-a propus chiar să vin sâmbăta la serviciu cu Biblia la mine, să nu fac nimic decât să citesc din ea și apoi voi putea pleca unde doream. Mi-am dat seama imediat că era o cursă abilă și am refuzat „oferta” generoasă.
Într-un târziu, văzând că toate eforturile le erau zadarnice, directorul general a luat cuvântul, spunându-mi cu o față zâmbitoare: „Laurențiu, știi vorba aia: Când doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă! Noi suntem atâția oameni aici, iar tu ești singur. Dacă noi toți gândim așa, trebuia să recunoști că ești singur și că ești greșit.”
În aceeași clipă, ca o scânteie aprinsă instantaneu în mintea mea, mi-au venit în minte cuvintele unei cugetări a lui Nicolae Iorga. Îmi plăceau aceste cugetări și chiar memorizasem câteva dintre ele. Acum, una dintre ele îmi stăruia în minte. Să o spun sau nu? Mi-am luat inima în dinți și am spus-o hotărât, dar în același timp cu tot respectul cuvenit: „Tovarășe director, așa este. Însă Nicolae Iorga a mai adăugat ceva la acest proverb: „Dacă doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă; dar dacă tu știi că n-ai băut, înseamnă că ei sunt beți.”
Când am terminat de spus ceea ce aveam de spus, un râs general s-a auzit în biroul directorului. Toți zâmbeau și erau bine dispuși. Nu am avut altceva de făcut decât să-mi iau rămas bun de la ei, într-o atmosfera destinsă.
Deși peste puțin timp am fost dat afară din serviciu pe motiv de „indisciplină la locul de muncă”, experiența din acea zi tensionată a fost de neuitat. Am înțeles atunci, într-o oarecare măsură, ce înseamnă promisiunea lui Dumnezeu în diferitele ei formulări biblice:
„Du-te, dar! Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus” (Exodul 4:12).
„Apoi Domnul Și-a întins mâna și mi-a atins gura. Și Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta” (Ieremia 1:9).
„Dar când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați gândindu-vă cum sau ce veți spune; căci ce veți avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela, fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” (Matei 10:19‑20; vezi și Marcu 13:11‑13; Luca 12:11‑12; 21:14‑15).
Am trăit adesea experiențe de genul acesta. În mijlocul unor discuții aprinse pe teme biblice cu creștini din alte confesiuni, sau pus în fața unor întrebări dificile, am avut mereu ocazia să trăiesc pe viu promisiunea lui Dumnezeu. Când am o relație bună cu Dumnezeu și ori de câte ori am nevoie de ajutorul Lui, El nu mă dezamăgește niciodată, împlinind făgăduința Sa în momentul cel mai potrivit.
Dar atenție! Promisiunea aceasta, asemenea multor altele pe care le găsim pe paginile Scripturii, este condiționată. Sinceritatea și profunzimea unei legături vii cu Dumnezeu, absența unui spirit de competiție sau de înălțare de sine, modestia și curăția inimii sunt doar câteva condiții pe care cerul le așteaptă de la noi înainte ca promisiunea să fie împlinită. Mă voi opri totuși la două dintre condițiile împlinirii acestei prețioase promisiuni:
1) „Deschide-ți gura larg și ți-o voi umple!” (Psalmul 81:10)
Dumnezeul în care credem este un Dumnezeu al minunilor. Însă, pentru ca să poată interveni în viața copiilor Săi, în cele mai multe cazuri, El are nevoie de acceptul nostru și chiar de colaborarea noastră. El nu va descleșta gura niciunui om care și-a propus să tacă, atunci când împrejurarea îi cere să vorbească. Din respect față de principiul liberului arbitru și față de voința și demnitatea umană, El nu va forța pe nimeni nici să tacă, nici să vorbească, dacă nu dorește.
Pentru ca să poată interveni, Dumnezeu așteaptă acceptul nostru; El așteaptă colaborarea noastră; El așteaptă să facem noi primul pas, pentru ca restul pașilor să-i facem împreună cu El. Iar în momentele cele mai dificile din viață, El Însuși ne va lua în brațe până ce va trece criza.
Niciun om inteligent nu va încerca să toarne ceva peste un capac așezat pe un vas. Dacă ar face totuși acest lucru, ar da dovadă că nu este prea inteligent. Cu atât mai puțin, peste niște buze încleștate, conduse de o voință care se opune voinței divine, nedorind să vorbească atunci când situația o cere, Dumnezeu nu va putea turna binecuvântarea Sa.
Deschiderea gurii este un act de credință. Poate că nu știi ce vei spune; poate te simți nepregătit să răspunzi întrebărilor dificile puse de oamenii care nu urmăresc decât să te pună în dificultate; poate că te simți în inferioritate numerică sau intelectuală față de interlocutorii tăi… Nu te teme! Dacă Îl ai pe Iisus în inimă, ai totul, căci „El a fost făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Corinteni 1:30). Fii plin de curaj în fața potrivnicilor tăi, roagă-te în taină să primești înțelepciune de sus, deschide-ți gura larg și Dumnezeu, care nu minte niciodată, Își va împlini promisiunea: „Deschide-ți gura larg și eu ți-o voi umple!”
2) „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26).
Poate că te întrebi în ce constă condiția de care aminteam mai sus. Ei bine, ea se regăsește chiar în promisiunea Mântuitorului: „vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. Avem promisiunea că, în astfel de situații, Duhul Sfânt ne va reaminti ceea ce cu dragoste și preocupare sinceră am înmagazinat în cămările memoriei noastre de-a lungul întregii vieți.
Dar oare ce se poate găsi pe aceste „rafturi”? Desigur, ceea ce am adunat de-a lungul timpului. Te invit să facem împreună un „inventar” posibil al memoriei umane și apoi, cu toată sinceritatea, să constați tu singur dacă din cele pe care le-ai depozitat în ea poate fi folosit vreodată de Duhul lui Dumnezeu pentru a-ți veni în ajutor. Imaginează-ți că intri într-un imens muzeu cu nenumărate vitrine și rafturi pe care ai așezat o mulțime de lucruri care îți atrag privirea și la care ții nespus.
Ce poate fi găsit acolo? O mulțime de informații culese de prin ziare, reviste, internet, dar mai ales din emisiunile TV, cu privire la VIP-uri. Poate că știi cu ce rochie de seară s-a îmbrăcat actrița preferată la ultimul bal; poate știi cine a mai divorțat și cine s-a mai căsătorit dintre persoanele publice ce apar zilnic pe ecrane; poate ești la curent cu ultimele achiziții în materie de automobile ale acestora. Știi câți bani au în conturile bancare, știi cine cu cine s-a certat în ultima săptămână și unde au organizat partida de vânătoare.
Poate știi pe de rost numele celor ce compun marile echipe de fotbal ale Europei sau ești la curent cu toate rezultatele meciurilor de tenis jucate în turneul de la Wimbledon; poate știi cu cine și-a petrecut revelionul nu știu care „mare” fotbalist brazilian și cât câștigă într-un sezon unul dintre antrenorii echipei naționale a Italiei. Cunoști numele șefilor de partide, doctrinele lor politice, siglele și promisiunile lor electorale, certurile dintre diferite partide, comentarii ale unor politologi despre oamenii politici ai momentului și câte și mai câte…
Poate știi să reproduci acțiunea multor romane de dragoste, polițiste sau de aventură; știi amănunte picante din biografiile unor mari scriitori și ești la zi cu critica literară. Cunoști tot ce s-a mai petrecut nou în cartier, pe scara blocului și chiar în vecini. Știi o mulțime de lucruri care umplu până la refuz cămările memoriei tale…
Sau poate, dimpotrivă, ai adunat cu grijă de-a lungul anilor lucruri frumoase și nobile, adevăruri verificate, cunoștințe utile din cât mai multe domenii, ai depozitat acolo perle de înțelepciune și lecții de viață. Dar mai ales, poate că ai umplut cât ai putut de mult „rafturile” memoriei tale cu perle ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Memoria umană nu cunoaște vidul. În mod sigur, ea este ocupată cu ceva. Depinde numai de noi ce așezăm pe rafturile ei. Deși Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al minunilor, El nu va face minuni în ce privește conținutul memoriei noastre. Ceea ce va face pentru copiii Săi este să le aducă aminte, în momentele în care au cea mai mare nevoie, de ceea ce ei înșiși au înmagazinat în ea.
Îmi permit să te întreb cu toată sinceritatea și dragostea: Dacă întreaga viață ai adunat în „sertarele” memoriei doar nonvalori, doar bârfe din lumea mondenă și informații de doi bani din indiferent ce domeniu al vieții, neglijând să te hrănești cu „pâinea vieții” și cu „apa vieții” pe care Mântuitorul le oferă cu generozitate tuturor oamenilor, dacă în „hambarele” sufletului ai adunat de-a lungul vieții doar „paie” goale și lipsite de boabele hrănitoare ale adevărului, cum s-ar putea împlini promisiunea lui Dumnezeu care ne asigură că Duhul Sfânt ne va aduce aminte de tot ce ne-a învățat Domnul?
Legea cauzei și efectului are o perfectă împlinire și în domeniul spiritual. Biblia însăși ne avertizează ca cei ce seamănă vânt vor secera furtună (Osea 8:7). Și atunci, de ce să nu refuzăm ca gunoaiele lumii acesteia trecătoare să ne ocupe mintea? De ce să lăsăm „canalele” TV să aducă în viețile noastre toate scursurile și murdăriile păcatului? De ce să nu alegem ceea ce e frumos, nobil, adevărat, util și înălțător?
„Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească” (Filipeni 4:8).
Acest lucru îl așteaptă Dumnezeu de la tine și de la mine. Și, dacă vom răspunde așteptărilor Sale, promisiunea Sa va deveni realitate în viața fiecăruia dintre noi: „Du-te, dar! Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus.”
Lori Balogh
