„Să nu te iei după mulțime!”

„Să nu te iei după mulțime!”

Exodul 23:2

Se știe despre lupi că sunt animale deosebit de fioroase, atacând doar din dorința de a ucide. Această trăsătură a lupilor le-a atras o ură înverșunată din partea oamenilor, ceea ce a dus la dispariția acestei specii în multe țări.

Oamenii munților și ai pădurilor au observat însă un lucru: Când este singur, lupul este un animal destul de fricos. Rareori poate fi întâlnit singur, căci, la cea mai mică dovadă a prezenței omului, fuge. Acesta este și motivul pentru care lupul este greu de vânat atunci când e solitar.

În schimb, lupul devine deosebit de feroce când se adună în haită. Atunci nu mai știe de frică, atacându-i pe oameni chiar și la marginea localităților. Probabil că această ferocitate de grup a lupului i-a inspirat pe latini când au spus: „Homo homini lupus” („Omul este ca un lup pentru oameni”).

Trist, dar perfect adevărat! Omul se aseamănă cu lupii, căci este fricos când este singur, dar foarte rău și violent când se află în grup. Aceasta „metamorfoză” ciudată își are explicația în ceea ce numim în mod obișnuit „spiritul de masă”. Are Biblia ceva de spus cu privire la spiritul de masă?

În Exodul 23:2 găsim una dintre cele mai laconice și mai clare porunci date de Dumnezeu poporului Său, care este în același timp și un avertisment cu privire la puterea pe care o poate avea mulțimea asupra voinței și personalității omului ca individ: „Să nu te iei după mulțime ca să faci răul!”

Ați observat că unii oameni se comportă într-un fel când sunt singuri, și cu totul altfel când sunt în grup? Aceiași oameni care, atunci când sunt singuri, te respectă și îți oferă întreaga lor colaborare, atunci când sunt în grup, sunt de nerecunoscut. Au porniri violente, sunt puși pe ceartă și îți sunt cei mai mari vrăjmași. Apoi, când sunt din nou singuri, redevin amabili și gata să colaboreze. Am trăit această experiență de nenumărate ori în viață.

Ce se întâmplă cu acești oameni? Exact ceea ce ne avertizează textul biblic: Ei suferă puternica influență a mulțimii. De la intrarea păcatului în lume, voința și personalitatea omului au slăbit în mod evident. Omul păcătos și-a pierdut în mare măsură demnitatea cu care a fost înzestrat de Creator, devenind din ce în ce mai vulnerabil la influențele exterioare.

Satana a știut să folosească această slăbire a voinței, personalității și demnității umane în lupta sa acerbă împotriva lui Christos și a Bisericii Sale. Istoria este plină de dovezi în acest sens, iar viitorul va demonstra această realitate tristă. Dacă ne referim la influența mulțimii asupra omului că individ, putem identifica trei acțiuni distincte:

1) Mulțimea încearcă să-l determine pe individ să-și părăsească propriile convingeri, silindu-l să accepte viziunea ei.

Un exemplu biblic în acest sens este cel relatat în Exodu 32:1‑7,15‑24 – pasaj cunoscut sub titlul: „Vițelul de aur”. Faptele sunt următoarele: Moise lipsește din mijlocul poporului o perioadă mai lungă de timp (40 de zile), fiind pe munte ca să primească instrucțiuni din partea lui Dumnezeu. Rămânând singur doar cu Aaron, poporul așteaptă răbdător și liniștit pentru un timp.

Dar zilele trec, iar impresiile scenelor trăite cu ocazia dării Legii pe Sinai se șterg. Răbdarea poporului ajunge la capăt. Înaintea lui Aron se înfățișează o delegație prezentând o cerere care trebuie să-l fi șocat pe acesta: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut” (Exodul 32:1).

Știa Aaron că nu vițelul (simbolul boului Apis al egiptenilor) îi scosese pe evrei din Egipt? Desigur că știa, deoarece Aaron fusese martorul atâtor minuni care au însoțit Exodul.

Știa Aaron de porunca lui Dumnezeu de a nu face niciun chip cioplit? Desigur că știa. Faptul că fusese ales de Domnul ca purtător de cuvânt al lui Moise înaintea lui faraon, iar mai târziu a fost ales în slujba de mare preot al poporului, demonstrează că Aaron era un om deosebit, cu o morală sănătoasă, care-L cunoștea pe Dumnezeul adevărat și cerințele Sale.

Și totuși, iată-l pe Aaron într-o postură greșită. Trece peste convingerile lui personale și, sub presiunea poporului, face un lucru deosebit de grav, pe care altfel nu l-ar fi făcut. Cum se explică această schimbare de comportament? Puterea celor mulți. Deși în interiorul ființei sale el știa că face un păcat ascultând de doleanțele poporului, Aaron se dovedește slab și nestatornic în fața presiunii mulțimii.

2) Mulțimea îl determină pe om să calce o poruncă clară a lui Dumnezeu.

1 Samuel 15 relatează despre războiul lui Saul, primul împărat al lui Israel, cu amaleciții. Porunca lui Dumnezeu era cât se poate de clară: Poporul trebuia să nimicească cu desăvârșire tot ce era viu din tabăra vrăjmașă, din motive pe care nu le discutăm acum. După încheierea luptei, Samuel se duce în tabără și constată cu surprindere că Saul nu a ascultat în totalitate de porunca lui Dumnezeu. Îl lăsase în viață pe însuși împăratul amalecit Agag, precum și o parte din turmele de oi și boi ale acestuia.

La întrebarea mustrătoare a lui Samuel: „De ce?”, Saul răspunde: „Mă temeam de popor și i-am ascultat glasul” (1 Samuel 15:24). Știa Saul că trebuia să nimicească tot ce era viu? Știa el că era o poruncă divină, nu una omenească? Desigur că știa. Atunci de ce a călcat această poruncă atât de clară? Răspunsul este unul singur: Saul nu a putut să se împotrivească mulțimii.

3) Mulțimea îl determină pe om să calce cele mai elementare principii ale dreptății la judecată.

Matei cap. relatează despre judecarea lui Iisus de către Pilat din Pont, procuratorul Iudeii. Acest roman nu era un novice, iar principiile dreptului roman îi erau foarte bine cunoscute. Judecase multe cazuri și terminase repede cu ele, căci avea experiență în domeniu.

Cazul lui Iisus l-a pus însă într-o mare încurcătură. Pilat știa prea bine că Iisus fusese dat în mâinile lui „din pizmă” (vezi Matei 27:18), nu pentru o vină reală. Apoi, ancheta făcută în acest caz îi dovedea că Iisus e nevinovat după legea romană, fapt pe care el însuși a fost nevoit să-l recunoască de mai multe ori (vezi Matei 27:24).

Și totuși, Pilat nu L-a eliberat pe Iisus, ci pe Baraba, care era un tâlhar. Apoi, pentru ca nedreptatea să fie și mai mare, a poruncit ca Iisus să fie bătut cu nuiele și, în cele din urmă, să fie executat prin crucificare, cea mai grea și rușinoasă pedeapsa care se putea da la acea dată.

De ce a călcat Pilat principiile dreptului roman pe care le cunoștea atât de bine? Nici el nu știa de ce a făcut acest compromis. Noi însă știm: presiunea mulțimii.

În toate cele trei exemple amintite nu a fost vorba de oameni simpli din popor, care ar putea fi bănuiți de vulnerabilitate față de influențele exterioare, ci de oameni sus-puși, oameni care ei înșiși erau influenți. Aron era mare preot, Saul era împărat, iar Pilat era procurator roman. Dacă asupra unor oameni ca aceștia mulțimea a avut o așa de mare putere, ce se va întâmpla cu oamenii de rând?

Însă, mulțimea nu numai că are o mare putere de influență asupra individului, dar ea este și deosebit de oscilantă. Priviți la evreii adunați în jurul muntelui Sinai cu ocazia dării Legii ! Cât de impresionați erau ei în mijlocul scenelor pe care le-au trăit, astfel încât sunt gata să-I promită de trei ori lui Dumnezeu: „Vom face tot ce a zis Domnul” (Exodul 19:8). Dar iată că nu trec decât câteva zile și este suficient ca Moise să lipsească dintre ei pentru ca poporul să se schimbe radical și să treacă de la închinarea la adevăratul Dumnezeu la cea mai josnică idolatrie.

Priviți la atitudinea mulțimii față de Iisus cu ocazia intrării Sale în Ierusalim, în ziua Floriilor. Pe tot traseul se puteau auzi strigăte de bucurie: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!” (Matei 21:9). Dar aceeași mulțime, după doar câteva zile, adunată în jurul pretoriului lui Pilat, strigă plină de ură: „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toții” (Matei 27:22).

Dacă mulțimea are o influență atât de mare asupra omului și dacă ea este atât de schimbătoare, ce avem de făcut pentru a scăpa de influența ei? Și în această privință avem multe de învățat de la Domnul Iisus Christos, căci El a cunoscut mai mult decât oricare dintre oameni puterea influenței pe care o are mulțimea asupra omului ca individ.

Nimeni nu a identificat mai bine ca El arma pe care Satana o folosește împotriva poporului lui Dumnezeu prin puterea mulțimii. Ascultătorii Săi se adunau cu miile pentru a-L asculta, dar în același timp Îl spionau ca să-L prindă cu vorba. Mulțimea se arăta însetată de cuvânt, dar Îl părăsea îndată ce adevărul predicat nu-i mai convenea. Mulțimea Îl întâmpina cu osanale, dar tot ea era cea care-L acuza, condamnându-L la moarte. De aceea, să-L întrebăm pe El ce să facem când suntem confruntați cu marea putere a mulțimii!

Iată două afirmații aparent contradictorii ale Mântuitorului:

„Când a văzut gloatele, I S-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi fără păstor” (Matei 9:36).

„Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți înțelepți ca șerpii și fără răutate că porumbeii. Păziți-vă de oameni!” (Matei 10:16,17).

Ce să înțelegem din aceste afirmații: Mulțimea este o turmă de oi fără păstor sau o haită de lupi? Și una și alta! Domnul a văzut în mulțime și părțile ei bune, dar și pe cele rele. Nu trebuie să uităm niciodată că trăim în mijlocul unei mulțimi fără păstor, al cărui stăpân necruțător și rău, Satana, o transformă adesea într-o haită de lupi.

De aceea se cere înțelepciune și prudență maximă din partea copiilor lui Dumnezeu care sunt nevoiți să trăiască încă în această lume. E nevoie de spirit de discernământ dat de Duhul Sfânt pentru a ști cum să ne purtăm în prezența mulțimii și pentru a avea puterea de a rezista influenței ei.

În același timp, deși mulțimea ne poate face mult rău prin spiritul de masă care o caracterizează, noi trebuie să vedem dincolo de aparențe, să-i vedem pe oamenii care o alcătuiesc, oameni nefericiți, fără Dumnezeu și fără viitor, oameni care au nevoie de ajutorul nostru.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un evanghelist francez, pe nume Dapozzo, a fost închis într-un lagăr de concentrare. Într-o zi, este chemat în biroul comandantului. Pentru câteva clipe, Dapozzo este singur în birou. Masa era pusă și mai multe feluri de mâncare așteptau să fie servite. Însă pe masă nu se afla decât un singur rând de tacâmuri.

Peste puțin timp, comandantul intră în birou și începe să fie servit ca un rege, în timp ce Dapozzo îl privește chinuit de o foame de lup. Dar nu acesta era lucrul cel mai dureros pentru evanghelist. A urmat cafeaua și, în timp ce comandantul o sorbea cu nesaț, acesta scoate din buzunar un mic pachet, îl pune pe masă și îi spune deținutului: „Privește acest pachet! Ți l-a trimis soția ta din Paris. E plin de prăjituri.”

Dapozzo știa în ce sărăcie trăia soția lui și cât trebuie să fi economisit ea ca să-i trimită acest mic pachet. Însă comandantul desface pachetul și începe să mănânce prăjiturile în fața deținutului, una după alta, fără să-i dea acestuia nici măcar una.

„Dați-mi cel puțin una, nu pentru a o mânca, ci ca amintire de la soția mea” – se roagă Dapozzo de comandant. Acesta însă zâmbește și mănâncă și ultima bucată de prăjitură. Era punctul culminant și Dapozzo simte cum ura îi inundă sufletul. În aceeași clipă însă, simte cum ura se schimbă în milă, gândindu-se: „Bietul de tine! Nu ai pe nimeni care să te iubească. Ești înconjurat numai de ură. Eu sunt fericit, pentru că sunt un copil al lui Dumnezeu. Dar el? El este ca o oaie fără păstor.”

Simțind mila celui dinaintea sa, comandantul se ridică și pleacă. După terminarea războiului, Dapozzo i-a făcut o vizită fostului comandant de lagăr. „Vreți să vă răzbunați?” – l-a întrebat îngrijorat comandantul pe evanghelist. „Da” – răspunde Dapozzo -, „vreau să mă răzbun. Aș dori să luăm masa împreună și am adus și un tort.”

Porunca: „Să nu te iei după mulțime ca să faci răul!” este un adevăr mereu prezent, dar care va fi actual mai ales pentru credincioșii ultimei generații. În viitorul nu prea îndepărtat, Biserica lui Christos va fi confruntată cu spiritul de masa al oamenilor. În numele religiei, al ordinii și al legilor, mulțimile vor da pe față o cruzime greu de imaginat, acționând asemenea unei haite de lupi. Pentru a lovi în poporul lui Dumnezeu, Satana se va folosi din plin de arma puternică a spiritului de masă.

„Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu” – spune Domnul Iisus. „Din pricina Mea veți fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților ca să slujiți de mărturie înaintea lor și înaintea neamurilor” (Matei 10:22,18).

Astăzi suntem împreună în biserică, întărindu-ne și încurajându-ne reciproc atunci când suntem încercați. Dar mâine? Mâine va trebui să stăm singuri, pe propriile noastre picioare, bazați pe propriile noastre experiențe cu Dumnezeu. Mâine vom sta singuri în fața mulțimilor agitate de „dumnezeul veacului acestuia”, Diavolul. Cum vom reacționa?

„Să nu te iei după mulțime ca să faci răul!” Chiar dacă vei rămâne singur și toți te vor părăsi, chiar dacă se va prăbuși cerul de deasupra capului tău! Mântuitorul îți promite: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Și dacă-L avem pe El, cu noi vor fi mai mulți decât cu ei.

Fie ca „nici viața, nici moartea, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură sa nu ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Iisus Christos, Domnul nostru” (Romani 8:38,39).

Lori Balogh