Credincioșia în lucrurile „mici”

Credincioșia în lucrurile „mici”

Poți fi pițigoi dacă îți lipsește o pană? Desigur! O pană este un lucru atât de mic și, în esență, ea singură nu definește „personalitatea” unui pițigoi. Dar dacă îți lipsesc două pene? Nici atunci nu e o problemă. Pițigoiul mai are încă destule pene pentru a rămânea tot el însuși. Dar dacă îi lipsesc trei, patru, cinci, zece pene…?

Ce spuneți însă de pițigoiul din povestea următoare: Se povestește ca o cioară bătrână, văzând un pițigoi cum se chinuie să prindă un viermușor, i-a propus acestuia un târg: să-i ofere pițigoiului în fiecare zi câte un viermușor în schimbul unei pene. Pițigoiul, bucuros, s-a gândit: „Ce e o pană? Am sute de pene pe mine!”

Și târgul a început. Zi de zi, cioara îi aducea pițigoiului câte un viermușor, iar acesta îi dădea câte o pană. Una singură. Până într-o zi, când cioara nu a mai venit cu viermușorul. Flămând, pițigoiul a încercat să-și ia zborul spre a-și căuta de mâncare, dar… era gol-goluț. Nu mai avea nicio până pe el și nu mai putea zbura. Finalul îl bănuiți, desigur.

Este doar o poveste, o fabulă în proză, însă morala ei este cât se poate de serioasă, mai ales dacă o aplicăm în domeniul spiritual: „Nu neglijați lucrurile mici! Satana nu e un negustor prost. Atunci când ne ispitește cu bucuriile de o clipă ale păcatului, el nu ne cere toate „penele” deodată, ci numai câte una. El știe că dacă obține de la noi doar câte un mic compromis, într-o zi zborul nostru spre cer nu va mai avea loc. Și încă ceva: Satana nu e filantrop. Niciodată nu ne va oferi ceva atrăgător, fără să ne smulgă câte o „pană”!”

Să vorbim puțin despre lucrurile mici, despre amănunte, detalii, sau cum vrem să le denumim. Una dintre gravele greșeli făcute de vechiul popor Israel – greșeală care a contribuit la falimentul său că popor ales – a fost faptul că a dat importanță lucrurilor „mari” (sărbătorile religioase, Templul, sistemul ceremonial etc.), în timp ce a neglijat lucrurile considerate neînsemnate (cinstea, dreptatea, mila).

Să fie oare numai greșeală lor? Iată trei texte biblice care au ceva în comun:

1. Deuteronomul 18,13: „Tu să te ții în totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tău.”

Expresia „totul totului tot” este specifică limbii române, nefiind găsită în alte limbi. Este vorba de un superlativ care ne atrage atenția în mod serios asupra importanței detaliilor în viața noastră de credință. Parafrazând acest text, am putea formula ideea și altfel: „Tu să fii credincios Domnului Dumnezeului tău în cele mai mici detalii.”

2. Matei 23,23: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia. Pe acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.”

La o citire superficială, s-ar părea că Mântuitorul înclină balanța înspre lucrurile foarte importante, cele de natură spirituală, lăsându-ne să înțelegem că amănuntele (zecimea din veniturile atât de neînsemnate aduse din recolta de izmă, chimen și mărar) nu au prea mare importanță. În realitate, Domnul atrage din nou atenția asupra importanței lucrurilor pe care noi, în lipsa noastră de înțelepciune, le considerăm „mici”. „Pe acelea ( lucrurile mici ca zecimea din izmă, mărar și chimen n.n.) să nu le lăsați nefăcute”.

3. Matei 25,45: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.”

Faptul că Iisus se identifică cu cei mai „neînsemnați” oameni, numindu-i „frați ai Mei”, ne atrage din nou atenția asupra importanței „lucrurilor mici”. La judecata finală, felul cum tratăm detaliile va atârna greu în balanță.

În concluzie, pe Dumnezeu Îl interesează deosebit de mult detaliile, lucrurile mici. Nici nu poate fi altfel. Un Dumnezeu desăvârșit nu poate acorda importanță doar lucrurilor mari. Am putea spune că desăvârșirea este probată tocmai prin credincioșia față de detalii.

Dacă privim cu atenție viața de zi cu zi, observăm că frumusețea și calitatea ei sunt date tocmai de amănunte, de lucrurile mici în aparență. În bucătărie, ceea ce dă gust mâncării sunt lucrurile mici: condimentele. Dacă ne referim la curățenie, în zadar e totul curat: două sau trei scame, plasate acolo unde trebuie, sunt suficiente pentru a crea senzația că nu e chiar atât de curat în casă.

Dacă ne referim la educație, diferența dintre un om educat și unul needucat e dată doar de câteva amănunte. În muzică, frumusețea e dată de tot felul de „lucruri mici”: un diez, un becar, un accent, o coroană… În ceea ce privește tehnica, detaliile au importanța lor. Naveta spațială Challanger a explodat din cauza unei banale garnituri defecte în valoare de doar un dolar! Și exemplele pot continua.

Se ridică însă o întrebare: Dacă în toate domeniile vieții lucrurile mici au o importanță atât de mare, oare în domeniul religios nu este la fel? Și dacă detaliile au importanță și în viața noastră spirituală, cum îndrăznim să împărțim datoriile religioase în datorii mari, însemnate și altele – mici, neînsemnate?

Tendința omului firesc este de a acorda atenție doar lucrurilor mari. Cine se teme azi de un fulg de zăpadă? Și totuși, fulgii de zăpadă l-au învins pe Napoleon în expediția din Rusia. Cine se teme de o picătură de ploaie? Dar, la Potop, picăturile ploaie au distrus întreaga civilizație antediluviană.

Oamenii care acordă atenție detaliilor sunt oamenii cei mai pregătiți pentru cer. Doriți o dovadă? Moise, care primește o porunca clară de la Dumnezeu: „Vezi, să faci (sanctuarul n.n.) după chipul care ți s-a arătat pe munte” (Exodul 25,40). Cartea Exodului ne arătă cum Moise a respectat întocmai, în cele mai mici detalii, planul sanctuarului dat de Dumnezeu. După terminarea acestuia, ca o recunoaștere a credincioșiei dovedite în construcția lui, Dumnezeu coboară slava Sa peste sanctuarul pământesc.

Acesta este motivul pentru care Pavel afirmă despre Moise: „El a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu…” (Evrei 3,5). Iar în final, ca o recunoaștere deplină a credincioșiei lui în cele mai mici lucruri, Moise a fost înviat și luat la cer, privind la derularea istoriei păcatului de la înălțimea Împărăției cerești.

Cei care cred că lucrurile mici sunt neînsemnate se înșeală amarnic. Îl auzi pe câte un „creștin”, care pretinde ca așteaptă Împărăția lui Dumnezeu, cum îi scapă printre dinți o înjurătură atunci când lucrurile nu îi ies așa cum vrea el. Un lucru „neînsemnat” în concepția lui. Doar o vorbă! Ce rău poate face o simplă vorba spusă la nervi? Așa să fie?

Biblia ne atrage atenția ca vorbirea este o problemă de izvor, nu de suprafață (vezi Iacov 3,8‑12). Însuși Mântuitorul ne amintește că „din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12,34), avertizându-ne că „în ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12,36‑37).

Îl vezi pe câte un „creștin” cumpătat care nu bea decât un singur păhărel de alcool la masă. Un lucru atât de neînsemnat! Ce rău poate face un singur pahar de alcool? Însă, după vreo 20 de ani de „cumpătare”, dacă ar fi posibil să-l pozezi pe respectivul om lângă toată băutura lui „cumpătată”, l-am vedea lângă o stivă întreagă de butoaie. Faceți un calcul simplu: un singur pahar pe zi înseamnă 70‑80 l de băutură pe an. În 20 de ani, „cumpătarea” îl face pe omul nostru să consume circa 1,5 tone de alcool.

Când Jimmy Carter, fostul președinte al SUA, a fost servit cu un pahar de șampanie, l-a refuzat categoric. Întrebat de ce o face, el a răspuns că dacă Dumnezeu ne-a oprit de la consumul de alcool, el vrea să asculte de El și în această privință.

Știți de ce e atât de primejdios să neglijăm lucrurile mici? Un proverb spune că „buturuga mică răstoarnă carul mare”. Probabil că înțelepciunea populară a ajuns la această concluzie în urma a numeroase experiențe de viață. În domeniul spiritual, lucrurile mici, detaliile, amănuntele pot reprezenta o portiță insesizabilă de intrare a păcatului în viața noastră. Fără să ne dăm seama, păcatul se strecoară pe furiș, despărțindu-ne de Dumnezeu.

Ați auzit, desigur, de experiența cu broasca aruncată într-un vas cu apă fierbinte. Simțind fierbințeala apei, broasca sare cât poate de repede afară din vas. Dar dacă broasca e aruncată într-un vas cu apă călduță, iar vasul e pus pe foc, ea nu sesizează că temperatura apei crește progresiv. Se simte chiar bine în apa călduță și nu mai sare afară din vas. Până ce apa se încălzește într-atât încât broască moare.

Pe plan spiritual, dacă păcatul ne-ar aborda în mod deschis și brutal, ne-am speria de el și am fugi imediat în brațele lui Iisus. Din nefericire, el vine pe furiș, prin lucruri mici, prin mici compromisuri, până ce ajunge să ne înfășoare complet, în așa măsură încât ne va fi imposibil să scăpăm.

Ce atitudine are Dumnezeu față de lucrurile mici? Luați oricare dintre zecile de mii de specii de flori care există pe pământ și studiați-o cu atenție! Dincolo de frumusețea ei generală, observați armonia formelor și complementaritatea culorilor, toate acestea dovedind că Maestrul din spatele ei are o imaginație debordantă. Priviți bogăția de culori cu care sunt împodobiți peștii care trăiesc în Marea Barieră de Corali din estul Australiei, sau minunatul penaj al vestitelor păsări ale paradisului. Observați câtă atenție acordă Creatorul detaliilor, atunci când e vorba de oricare dintre lucrurile create de El.

Raportul Creației din Geneza ne vorbește despre un Dumnezeu atent la detalii. Zilnic, la sfârșitul fiecărei zile, Creatorul verifică, în cele mai mici detalii, dacă tot ce crease în acea zi era bun. Concluzia, în urma acestei autoverificări, este mereu aceeași: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun” (Geneza 1,4.10.12.18.21.25). Apoi, la sfârșitul săptămânii Creației, Creatorul mai verifică odată, de data aceasta privind lucrurile create în ansamblu și în interrelație. Concluzia: „Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune” (Geneza 1,31).

Grija și atenția acordată de Dumnezeu lucrurilor mici reiese din întreaga istorie a Vechiului Testament, pentru ca în Noul Testament exemplul lui Iisus să fie cât se poate de convingător în această privință. Priviți la Iisus cum se pleacă spre niște copilași, aduși de mamele lor pentru a-i binecuvânta. Niște „lucruri mici” în ochii ucenicilor, dar de mare importanță în ochii lui Iisus. Atât de importanți erau acești micuți, încât Mântuitorul îi ia în brațe, îi mângâie și îi binecuvântă, dându-i drept exemplu de urmat pentru cei ce vor să moștenească cerul (Marcu 10,13‑16).

Priviți la Iisus cum face un drum lung, de aproximativ 80 de km în nord, în ținuturile păgâne ale Tirului și Sidonului, doar pentru a întâlni o femeie care avea nevoie de ajutorul Lui. „Un lucru mic” pentru mai marii timpului, dar nu atât de mic încât Mântuitorul să nu-i acorde importanța cuvenită (vezi Matei 15,21‑28).

Priviți la Iisus care, deși este obosit, flămând și însetat după drumul lung străbătut sub arșița soarelui, stă de vorbă cu o femeie samariteană la fântâna lui Iacov. Samaritenii erau „lucruri mici” pentru iudei. Chiar și pentru „fii tunetului” – Ioan și Iacov – samaritenii erau „lucruri mici”. Atât de mici încât ei au cerut lui Iisus să coboare foc din cer ca să-i mistuie. Nu însă și pentru Mântuitorul, care-i tratează cu aceeași răbdare și iubire pe care le-a manifestat față de orice om, fie iudeu, fie străin (vezi Ioan cap. 4).

Priviți la Iisus cum se duce special în mica localitate Nain doar ca să se întâlnească la timp cu convoiul funerar și a-l readuce la viață pe unicul fiu al bietei văduve îndoliate. Ce reprezenta bătrâna văduvă pentru societatea de atunci? Un „lucru mic”. Nu însă și pentru Mântuitorul! (vezi Luca 7,11‑17).

Și, în sfârșit, priviți la Iisus pe cruce! În agonia morții, când El se scufundă în „întunericul de afară unde e plânsul și scrâșnirea dinților”, Iisus nu trece cu vederea „lucrurile mici”: mama Lui e dată în grija lui Ioan, iar tâlharului pocăit îi acordă mângâiere și speranță (vezi Luca 23,40‑43).

Concluzii

Mântuitorul a rostit un adevăr pe care îl înțelegem și-l acceptăm cu mare greutate: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari” (Luca 16,10).

De ce această importanță acordată lucrurilor mici? Pentru că lucrurile mari sunt făcute tot din lucruri mici. Cel care își permite să le neglijeze pe cele mici, vă constata într-o zi că nu le va mai avea nici pe cele mari.

Se povestește că niște copii, ai căror tată urma să sărbătorească o anumită vârstă, s-au gândit împreună cu mama să-i cumpere acestuia un mic cadou. Zis și făcut! Au cumpărat o cutie cu bomboane, au împachetat-o frumos, au legat și o fundă colorată și au scris o mică felicitare: „Dragă tăticule, în această cutie se găsește expresia recunoștinței și iubirii ce ți-o purtam, pentru toată grijă pe care o ai avut-o față de noi.”

Dar mai erau câteva zile până la mica sărbătoare din familie și copiilor le era tot mai greu să se uite la cutia cu bomboane. La un moment dat, unul dintre ei deschide cutia frumos împachetată și ia o bomboană. Una singură! Ceilalți îi urmează exemplul și iau și ei doar câte o bomboană. Apoi mai iau una, și încă una, până ce cutia se golește. Copiii împachetează apoi cutia la loc, fără știrea mamei și, cu simțământul vinovăției pe fețele lor, așteaptă ziua tatălui. Ce-i vor oferi? O cutie goală? Da, o cutie goală pe care scrie atât de frumos: „Dragă tăticule, în această cutie se găsește expresia recunoștinței și iubirii ce ți-o purtam, pentru toată grijă pe care ai avut-o față de noi”!?

Aceasta va fi surpriza celor ce neglijează datoriile mici: Vor constata că sunt goi și nu au ce să-I ofere lui Dumnezeu ca recunoștință. De aceea „tu să te ții în totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tău.” Adică în toate detaliile, oricât de mici și neînsemnate ar părea ele. Aici se probează caracterul creștin care va primi viza pentru cer.

Lori Balogh