„Cornul cel mic” reapare
– Capitolul 8 –
Vă propun o nouă întâlnire cu simbolul „cornului cel mic”. Am făcut deja cunoștință cu el în cadrul studiului capitolului 7 și, în urma studierii tuturor detaliilor legate de această apariție misterioasă, am ajuns la concluzia că el este simbolul unei puteri politico-religioase, care a dominat Europa Evului Mediu timp de mai bine de 12 secole – Roma papală.
Iată că în capitolul 8 al cărții Daniel ne reîntâlnim cu simbolul „cornului cel mic”. Să reprezinte el oare același lucru? Vom găsi răspunsul pe parcursul studiului prezent.
Daniel 8,8-12; 19-25: Descrierea „cornului cel mic”, a lucrării lui și explicațiile date de înger lui Daniel.
Înainte de a proceda la fel ca în studiul capitolului 7, când am luat fiecare amănunt legat de „cornul cel mic” și l-am analizat, este bine să reamintesc câteva interpretări legate de acest simbol, care circulă în mediile creștine.
- Una dintre cele mai răspândite interpretări este cea în care „cornul cel mic” este identificat prin regele seleucid Antioh Epifanul. În cei 11 ani de domnie (175-164 î.Ch.), acesta a încercat să distrugă religia și obiceiurile iudeilor, încercări rămase însă fără rezultat, datorită revoltei poporului sub conducerea Macabeilor. Această revoltă l-a alungat pe Antioh Epifanul („Ilustrul”) din Palestina.
Însuși Iosif Flavius – istoricul evreu de la sfârșitul secolului I, scriind în cartea sa „Antichități Iudaice”, amintește de această interpretare care, de altfel, nu este corectă din mai multe puncte de vedere.
- Interpretarea futuristă, care amână apariția „cornului cel mic” până la sfârșitul timpului când, se spune, va apărea un Anticrist personal.
- Au existat și încercări de a-l identifica pe „cornul cel mic” prin islam și profetul său, încercare fără niciun suport biblic, deoarece detaliile pe care ni le oferă profeția cu privire la acest „corn mic” nu se potrivesc islamului și lui Mohamed.
Atunci, cine ești, „cornule”? Să urmărim cu atenție toate amănuntele pe care ni le oferă profeția și apoi să încercăm să-l identificăm pe baza acestora.
- „Dintr-unul din ele” (vers. 8 și 9)
Mulți cercetători ai profețiilor lui Daniel au fost în eroare, crezând că acest „corn mic” a ieșit dintr-unul dintre cele patru coarne mari – simbolul celor patru regate care au rezultat în urma împărțirii Imperiului Macedonean. Citind cu atenție versetul 8, reținem că ultima afirmație pe care o găsim aici este: „în cele patru vânturi ale cerurilor”, adică în cele patru puncte cardinale. Expresia „dintr-unul din ele”, cu care începe versetul 9, trebuie legată de această ultimă afirmație din versetul 8, deoarece așa cere logica textului.
Așadar, „cornul cel mic” este văzut ieșind nu din cele patru coarne mari, ci din cele patru vânturi (puncte cardinale), amănunt deosebit de important pentru localizarea geografică a puterii reprezentată de acest „corn mic”. De altfel, în limba ebraică, pronumele „ele” este la genul masculin și se acordează cu substantivul „vânturi”, care de asemenea este masculin.
- „Un corn mic” (vers. 9). Expresia ne sugerează că puterea reprezentată prin acest corn mic urma să fie o putere politică modestă la începuturile ei, urmând să crească ulterior.
- „S-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit și spre țara cea minunată” (vers.9).
Așadar, conform acestui detaliu profetic, e vorba de o putere occidentală, care urma să se extindă spre sud, spre est și spre Palestina.
- „S-a înălțat până la oștirea cerurilor, a doborât o parte din oștirea aceasta și din stele, și le-a călcat în picioare” (vers. 10).
Dumnezeu Se prezintă pe Sine în Vechiul Testament ca fiind „Domnul Oștirilor”. Unii au tras de aici concluzia greșită că Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu al războiului. Sensul expresiei este însă cu totul altul. Scriitorii Vechiului Testament folosesc deseori cuvântul „oștire” pentru a reda mulțimea corpurilor cerești create de Dumnezeu, ca de exemplu:
„Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor” (Geneza 2,1).
„Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui” (Psalmul 33,6).
Deci un prim sens al Numelui „Domnul Oștirilor” este cel de Creator al întregului Univers, cu mulțimea corpurilor lui cerești. Dar mai există un sens: acela de Domn al poporului Său din toate timpurile, fie iudei, fie creștini (vezi Filipeni 3,20; Cântarea Cântărilor 6,10). Acest al doilea sens al Numelui lui Dumnezeu de „Domnul Oștirilor” este confirmat de înger în explicațiile pe care i le oferă profetului Daniel.
„Cornul cel mic” „va nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților” (vers. 24).
În concluzie, expresia „oștirea cerurilor” se referă la poporul lui Dumnezeu din toate timpurile, despre care Pavel spune că are cetățenia în cer (vezi Filipeni 3,20). Doborârea unei părți a acestei „oștiri a cerurilor” și a stelelor, precum și călcarea lor în picioare face referire la spiritul persecutor al „cornului cel mic”.
- „S-a înălțat până la căpetenia oștirii” (vers. 11)
Dacă „oștirea cerurilor” reprezintă poporul lui Dumnezeu din toate timpurile, cine poate fi „Căpetenia oștirii”? În căutarea răspunsului, de un ajutor deosebit este pasajul biblic din Iosua 5,13- 15: „Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el și i-a zis: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri? ” El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului său?” Și Căpetenia oștirii Domnului i-a zis lui Iosua: „Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Și Iosua a făcut așa.”
Vă rog să remarcăm:
- Iosua se închină „Căpeteniei oștirii Domnului”.
- Iosua își scoate încălțămintea din picioare datorită sfințeniei locului în care se afla. Este o situație similară cu cea a lui Moise în fața rugului aprins (vezi Exodul cap.3).
Având în vedere că Legea lui Dumnezeu interzice închinarea în fața unei alte ființe decât Persoanele divine (îngeri puternici au refuzat închinarea oamenilor: vezi Apocalipsa 19,10; 22,8‑9), gestul lui Iosua de a se închina în fața „Căpeteniei oștirii Domnului” dovedește faptul că el era conștient că se afla în fața unei Persoane divine. Dar care dintre cele trei Persoane care alcătuiesc Trinitatea este „Căpetenia oștirii Domnului”?
Un studiu atent al Scripturii ne va duce la o singură concluzie: Domnul Iisus Christos. El a fost Cel care în repetate rânduri a intervenit în istoria poporului lui Dumnezeu, uneori întrupându-Se temporar (ca în cazul lui Iosua, al vizitei celor trei bărbați la Avraam, etc.). Această interpretare este confirmată de întreaga Scriptură:
- Apocalipsa 12,7-17: Mihail este căpetenia îngerilor.
- Daniel 10,13: Mihail este una dintre căpeteniile de seamă.
- Daniel 10,21: Mihail este numit „Voievodul vostru”, al poporului lui Dumnezeu.
- Daniel 12,1: „Marele Voievod Mihail” („Mihail” în limba ebraică înseamnă „Cel asemenea lui Dumnezeu”. Acesta este încă un argument că Mihail, „Căpetenia oștirii Domnului”, este nimeni altul decât Domnul Christos.
De altfel, însuși îngerul Gabriel, cel care îi explică lui Daniel unele aspecte ale profeției, confirmă acest lucru în versetul 25 al capitolului 8: „Cornul cel mic” se va ridica împotriva „Domnului domnilor”. Faptul că „Domnul domnilor” este Iisus Christos reiese clar din Apocalipsa 19,11- 16.
- „I-a smuls jertfa necurmată” (vers. 11)
Expresia „jertfa necurmată” apare în legătură cu ceremoniile de la Sanctuar, mai precis spus, în legătură cu serviciul zilnic:
– Pâinea trebuia pusă necurmat pe masa punerii înainte (vezi Numeri 4,7).
– Candelele sfeșnicului trebuiau să ardă necurmat (vezi Exodul 27,20).
– Tămaia trebuia adusă zilnic pe altarul din Sfânta, dimineața și seara (vezi Exodul 30,7- 8).
– În fiecare dimineață și seară se aducea „jertfa necurmată” – un miel (vezi Numeri 28,3.4.6).
– Focul trebuia să ardă necurmat pe altarul din curtea Sanctuarului (vezi Leviticul 6,13).
În concluzie, „cornul cel mic” urma să smulgă „Căpeteniei oștirii” (lui Christos) rolul de Mijlocitor între Dumnezeu și om.
- „I-a surpat locul locașului lui celui sfânt” (vers. 11)
Textul ebraic spune: „Și temelia Sanctuarului Său a fost aruncată la pământ.” Sensul acestei vorbiri metaforice este dat de faptul că acest „corn mic” va face ineficientă lucrarea în Sanctuarul ceresc, locul de unde izvorăsc neprihănirea și dreptatea. Cornul cel mic urma să atace chiar centrul activității lui Dumnezeu din Sanctuarul ceresc, în favoarea iertării păcatelor și a mântuirii oamenilor. El urma să atace chiar baza lucrării de mijlocire a Mântuitorului în favoarea păcătoșilor.
- „Cornul a aruncat adevărul la pământ și a izbutit în ce a început” (vers. 12).
Textul ne arată clar atitudinea „cornului cel mic” față de adevăr, adică suma învățăturilor biblice despre Dumnezeire, despre mântuire, despre Legea divină, închinare, lucrarea Domnului Christos, etc. „Cornul cel mic” urmă să arunce la pământ adevărul descoperit în Scripturi, punând în loc tradiții omenești.
După ce am trecut în revistă câteva detalii care ne sunt date în legătură cu „cornul cel mic”, urmează identificarea acestuia: „Cornul cel mic” din capitolul 8 este Roma în ambele ei faze: păgână și papală. (spre deosebire de capitolul 7, în care cornul cel mic reprezintă doar Roma papală! )
Să urmărim din nou cele opt criterii de identificare enunțate mai sus și să observăm cum se regăsesc ele în puterea reprezentată de Roma păgână și apoi cea papală.
- „Cornul cel mic” urma să apară dintr-unul din cele patru puncte cardinale, nu din cele patru coarne (regate) care au apărut prin împărțirea Imperiului lui Alexandru Macedon. Istoria confirmă acest amănunt geografic: Roma a apărut în afara regatelor născute din Imperiul Greco-Macedonean.
- Un „corn mic” la început, adică o putere modestă la începuturile existenței ei. Acest amănunt e valabil atât în dreptul Romei păgâne, cât și a celei papale.
- Expansiunea „cornului cel mic” spre răsărit, spre miazăzi și spre Palestina dovedește că această putere este una occidentală. Roma a fost o putere occidentală, extinzându-se mult spre Africa de Nord, Siria, Asia Mică, Grecia și Palestina. Toate aceste teritorii se află la răsărit și miazăzi de Roma.
- „Cornul cel mic” urma să se înalțe până la „oștirea cerurilor”, doborând-o la pământ – Persecuția poporului lui Dumnezeu.
Spiritul de persecuție a caracterizat atât Roma păgână, cât și cea papală. În timpul unor împărați romani ca Dioclețian, Nero sau Decius, Biserica creștină a cunoscut cele mai crunte persecuții. Colosseum-ul din Roma este și astăzi martor al persecuțiilor pornite de Roma păgână împotriva creștinilor.
Însă nici Roma papală nu s-a lăsat mai prejos în ceea ce privește persecutarea celor care doreau să se închine lui Dumnezeu după propria lor conștiința liberă. Evul Mediu a fost martorul a milioane de creștini torturați în beciurile Inchiziției sau arși pe rugurile intoleranței religioase.
- „Cornul cel mic” urma să se înalțe până la „Căpetenia oștirii”– Domnul Christos.
Roma păgână a împlinit acest detaliu profetic prin arestarea, judecarea și crucificarea Mântuitorului sub autoritatea guvernatorului roman Ponțiu Pilat. În ceea ce privește Roma papală, această înălțare până la „Căpetenia oștirii” s-a materializat prin luarea prerogativelor lui Christos. În ce fel? Iată trei exemple de însușire de către Roma papală a unor prerogative care-I aparțin doar lui Christos:
- Preoția lui Christos din Sanctuarul ceresc a fost înlocuită cu preoția pământească a bisericii.
- Mijlocirea lui Christos a fost înlocuită cu mijlocirea Mariei și a sfinților.
- Titlul de „Împărat al împăraților” și „Domn al domnilor”,care-I aparține doar lui Christos, a fost luat de papă.
Iată un citat din lucrarea „Promta Bibliotheca” a lui Lucius Ferraris, un teolog romano-catolic:
„Numai singur papa merită să fie numit „cel prea sfânt”, pentru că numai el singur este vicarul lui Christos, care este fântâna și izvorul a toată sfințenia…” (!! Biblia ne învață că Vicarul lui Christos este Duhul Sfânt. Vezi Ioan 14,16). El (papa) este de asemenea, divinul monarh și împărat suprem și regele regilor. De aceea papa este încoronat cu o triplă coroana (tiara) în calitate de rege al cerului, al pământului și al locurilor mai jos decât pământul…
Adesea superioritatea pontifului roman nu se exercită numai asupra lucrurilor cerești, a celor pământești sau a celor de sub pământ, dar chiar și asupra îngerilor, căci el este mai mare… Astfel că, dacă ar fi posibil ca îngerii să apostazieze de la credință sau să gândească contrar ei, ei ar putea fi judecați și excomunicați de către papă… Căci el este de o așa mare demnitate și putere încât formează unul și același tribunal cu Domnul Christos.”
În jurul anului 1400, Petrus de Ancharno a făcut următoarea mărturisire: „Papa poate modifica Legea divină, deoarece puterea sa nu este a unui om, ci a lui Dumnezeu și el acționează în locul lui Dumnezeu pe pământ, având deplina libertate de a lega și dezlega oile sale.”
În anul 1512, la al 5‑lea Conciliu de la Lateran, s-a făcut următoarea declarație cu privire la papă: „Voi sunteți păstorul, voi sunteți doctorul, voi sunteți directorul, voi sunteți gospodarul, în final tu ești un alt Dumnezeu pe pământ„ (o cuvântare a lui Cristopher Marcellus).
- „Cornul cel mic” urma să smulgă „jertfa necurmată” din mâinile „Căpeteniei oștirii” – Domnul Christos.
Cu privire la „smulgerea jertfei necurmate” din mâinile „Căpeteniei oștirii”, există cel puțin trei interpretări:
- În cazul în care „cornul cel mic” se consideră a fi regele seleucid Antioh Epifanul, atunci smulgerea „jertfei necurmate” este asociată cu încercarea acestuia de a distruge serviciile religioase de la Templu, între anii 167-164 î.Ch. Această interpretare are multe lacune și nu merită luată în seamă.
- În cazul în care „cornul cel mic” se consideră a fi Roma păgână, atunci smulgerea „jertfei necurmate” ar putea însemna distrugerea Ierusalimului și a Templului, în anul 70 d.Ch., punând capăt serviciilor religioase. Această interpretare nu răspunde la toate problemele legate de „cornul cel mic”.
- „Cornul cel mic” din capitolul 8 reprezintă atât Roma păgână, cât și Roma papală – este interpretarea cea mai plauzibilă. Dacă Roma păgână a nimicit Templul din Ierusalim, punând capăt serviciilor religioase, Roma papală a continuat să smulgă Domnului Christos slujba de Mare Preot pe care o are de îndeplinit în Sanctuarul din cer. (vezi Evrei 7,25; 8,1‑2; 1 Ioan 2,1).
Smulgerea „jertfei necurmate” de către papalitate se manifestă prin:
- Așezarea autorități papei în locul autorității lui Christos.
- Așezarea ierarhiei preoțești deasupra masei credincioșilor, despre care Biblia afirmă că toți „sunt o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfat, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui…” (1 Petru2,9).
- Înlocuirea neprihănirii prin credința în Christos cu un sistem de neprihănire prin fapte, conceput de biserică.
- Practica spovedaniei și a jertfei liturgice în locul lucrării de mijlocire a Domnului Christos, în calitatea Sa de Mare Preot. Aceste practici au abătut atenția oamenilor de la jertfa și lucrarea lui Christos spre lucrarea preoților pământești.
- „Cornul cel mic” urma să surpe locul locașului sfânt al „Căpeteniei oștirii” – El va face ineficientă temelia Sanctuarului ceresc, locul de unde izvorăsc dreptatea și neprihănirea.
În mod literal, Roma păgână a distrus Templul din Ierusalim, în anul 70 d.Ch. În mod figurat, Roma papală a subminat Sanctuarul ceresc, punând în umbră lucrarea pe care Mântuitorul o desfășoară acolo.
- „Cornul cel mic” va arunca adevărul la pământ – El va susține unele tradiții și porunci omenești, în detrimentul poruncilor divine.
Când Biblia ne învață că adevărata zi de închinare lăsată de Dumnezeu încă de la Creație este Sabatul zilei a șaptea, iar papalitatea, în ciuda lipsei oricărui temei scripturistic, susține duminica drept zi de odihnă și închinare, nu înseamnă acest lucru că adevărul este aruncat la pământ?
Când Biblia ne învață că adevăratul botez este cel al omului matur, capabil să aleagă în mod conștient calea adevărului, iar papalitatea susține botezul copiilor mici, prin stropire și nu prin scufundare, așa cum s-a practicat în Biserica primară, nu înseamnă acest lucru aruncarea adevărului la pământ?
Când Biblia ne învață că Domnul Christos S-a adus o singură dată jertfă pentru păcat (vezi Evrei 9,28), iar papalitatea pretinde ca la fiecare slujba liturgică (Mesă) preotul repetă jertfa Mântuitorului, transformând pâinea și vinul în trupul și sângele lui Christos (transsubtanțiere), aceasta nu înseamnă a arunca adevărul la pământ?
Când Biblia ne învață că singurul Vicar al lui Christos pe pământ este Duhul Sfânt (vezi Ioan 14,16), iar papalitatea își atribuie titlul de „Vicarius Filii Dei” („Vicarul Fiului lui Dumnezeu”), nu înseamnă acest lucru a arunca adevărul la pământ?
Când Biblia ne învață că avem un singur mijlocitor între Dumnezeu și om: pe Domnul Iisus Christos (vezi 1 Timotei 2,5), iar papalitatea îi învață pe oameni despre mijlocirea sfinților, a fecioarei și a preoților, nu înseamnă aceasta a arunca adevărul la pământ?
Exemplele pot continua. O seamă de doctrine nebiblice, precum nemurirea sufletului, închinarea la fecioara Maria, mijlocirea omenească, purgatoriul, statutul de egalitate sau chiar de superioritate al tradiției față de Scriptură, pretenția preoților de a fi un „alter Christus” (un alt Christos), cu pretenția de a ierta păcatele oamenilor și a repeta, în cadrul liturghiei duminicale, jertfa lui Christos, și multe altele au călcat în picioare adevărul biblic.
Iată un exemplu recent: În catedrala Turin din Italia se află așa-zisul giulgiu al lui Christos. Acest giulgiu a fost adus de Geoffrey de Charny, un cruciat francez, în 1349, după o „bătălie sfânta.” El a raportat Vaticanului că a găsit pânza în care a fost înmormântat Iisus. Patru decenii mai târziu, un arhiepiscop a declarat că giulgiul este un fals.
Totuși dezbaterea asupra autenticității lui a continuat și continuă și azi. În 1997 giulgiul a fost vizitat de peste un milion de pelerini. Deși dovezile că giulgiul este un fals sunt evidente, papa a găsit o soluție inedită: Deși recunoaște că autenticitatea giulgiului este discutabilă, el recomandă ca oamenii să-l accepte, fie că e adevărat, fie că nu: „Trebuie să acceptăm acest giulgiu și să nu ne mai întrebăm atâta dacă este autentic sau nu” (Papa Ioan Paul al 2‑lea).
Concluzii
Studiul cărți Daniel este o provocare pentru intelectul și sufletul oricărui urmaș al lui Christos. Cu 2600 ani în urmă, Dumnezeu ne-a descoperit lucruri care s-au petrecut în istoria lumii și a Bisericii, și care încă se mai petrec sub ochii noștri.
De ce am neglija a ceasta „pagină” a scrisorii de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi? Vorbind despre cartea Daniel, Mântuitorul a spus: „Cine citește să înțeleagă!” (Matei 24,15)
Așadar, să o citim și o vom înțelege, căci așa ne-a promis Cel care a inspirat această „Apocalipsă a Vechiului Testament”.
Lori Balogh
ps: Fiara cu cele G7 capete este „imparatul(imparatia) nordului” din Dan.11, Babilonul cel Mare care s-a ridicat (din nou)din Adanc, „era, nu mai este dar va veni”. Fiara a carei rana de moarte primita atunci cand s-a spus:”taiati copacul, rupeti ramurile…”(Dan.) sau in acelasi Daniel:(leului=Babilonului)”…i s-au smuls aripile”.
In plus, „aripile vulturului celui mare” folosite de Femeie=Israel, sunt tot ale aceluiasi Babilon, pana in zilele noastre.
Fiara cu cele 7 capete si 10 coarne = Babilonul cel Mare = Grupul G7
Fiara stacojie(Apoc/17:3) = Cornul Mic= Imparatul Babilonului=USA
Curva cea Mare(Apoc.17:3) = Ierusalimul apostaziat(Ez.16)
Femeia in alb(Apoc.12:1) = Ierusalimul credincios din care s-a nascut Hristosul si Biserica Sa
Cele 10 coarne = puterile colonialiste ale ultinului cap, cel european provenit din Imperiul Roman, materializate in imperii colonialiste ce au zdrobit tot pamantul in picioare colonizandu-l=Imperiul britanic, francez, spaniol, portughez, olandez, belgian, italian, german,danez,etc.
Cele 3 coarne smulse = Cele 3 imperii dintre cele 10, a caror autoritate a fost subjugata de Cornul Mic la ridicarea lui prin Declaratia de Independenta: imperiul britanic, francez si spaniol.
Fiara a 2-a= Antihrist = miscare religioasa care „captureaza Crestinismul” si care vor spurca Templul, adica va instala faradelegea in Templu = Biserica Crestina; faradelegi ca: uciderile in razboaie, inchinarea la Cornul Mic in locul lui Dumnezeu, si alte blestematii.
Concluzie: viata vesnica tuturor slugilor Fiarei, alaturi de Stapanul lor, Fiara si Prorocu Mincinos.
Daniel 8:8 „in locul lui (Alexandru Macedon) au crescut patru coarne mari, in cele patru vanturi ale cerurilor.”
Daniel 11:3 „Dar se va ridica un imparat viteaz (Alexandru Macedon) …”
Daniel 11:4 „imparatia lui va fi impartita in cele patru vanturi ale cerurilor”
Danie 8:9 „Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a marit nespus de mult spre miazazi, spre rasarit si spre tara cea minunata.”
Daniel 11:5 „Imparatul de la miazazi va ajunge tare (Ptolemeu 1 Soter)
Daca mai punem si traducerea in franceza la Daniel 8:8,9:
Daniel 8:8 „Quatre grandes cornes …” deci feminin
Daniel 8:8 „aux quatre vents des cieux.” deci masculin
Daniel 8:9 „De l’une d’elles sortit une petite corne” Deci feminin.
Concluzia: cornul cel mic iese din unul din coarne si nu din cele 4 vanturi ale cerurilor.
Mi se pare prea mare coincidenta ca sa nu ajung la concluzia ca cele doua fragmente din capitolul 8 si 11 nu vorbesc despre acelasi lucru.
Fiti binecuvantat
Pacea Domnului Isus Hristos sa fie in inima dumneavoastra.
O sa inchei aici, in mod mult mai scurt, comentariul anterior, referitor la Ingerul Domnului, laudat sa fie Domnul nostru Isus Hristos.
5. Capitolul 2 din cartea Judecatori ne prilejuieste reintalnirea cu Ingerul Domnului. Inaintea
poporului Israel, in timpul lui Iosua, Ingerul Domnului afirma, printre altele : „Eu v-am scos din Egipt …”
Or, sunt binecunoscute primele doua versete din cap. 20 al cartii Exod :
1. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, si a zis :
2 „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei.
Se observa simplu cum Ingerul Domnului se identifica cu Domnul Dumnezeu.
6. O intalnire pasagera cu Ingerul Domnului o avem in cap. 5 al cartii Judecatori unde
sunt inregistrate cuvintele cantarii lui Debora si Barac :
23 Blestemati pe Meroza, a zis Ingerul Domnului. Blestemati, blestemati pe locuitorii lui, caci
n-au venit in ajutorul Domnului, in ajutorul Domnului, printre oamenii viteji.”
Un text extrem de interesant, insa nerelevant pentru identificarea pe care o intreprindem.
7. In cap. 6 din Judecatori insa, conversatia Ingerului Domnului cu Ghedeon ia o turnura foarte interesanta : daca versetele 11 si 12 ne arata ca Ingerul Domnului vorbeste cu
Ghedeon, la versetele 14 si 16, brusc, Domnul este Cel ce vorbeste tanarului din semintia lui
Manase. Apoi versetele 20 si 21 ne spun iar ca Ingerul Domnului este Cel ce vorbeste cu
Ghedeon, dandu-i acestuia proba ca El este Cel ce il trimite la lupta impotriva madianitilor.
Iar versetul 22 inregistreaza aceasta interesanta remarca a lui Ghedeon : „Vai de mine,
Stapane Doamne ! Am vazut pe Ingerul Domnului fata-n fata.”
De ce s-ar fi temut Ghedeon, daca Ingerul Domnului ar fi fost un inger „de rang inferior”?
Ghedeon stia insa ca in Cartea Legii lui Israel erau scrise aceste cuvinte pe care Dumnezeu
le spusese lui Moise : „Caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca” (Exod 33:20)
Din nou Ingerul Domnului se identifica cu Domnul.
8. Tocmai in cap 13 al cartii Judecatori ajungem la textul invocat de dl Mihail Cristian
si anume la intalnirea Ingerului Domnului cu parintii lui Samson. Este interesant sa remarcam
raspunsul Ingerului Domnului la intrebarea pusa de tatal lui Samson privitoare la Numele Lui :
„Pentru ce Imi ceri Numele ? El este minunat.”(versetul 18)
Iacov, in noaptea stramtorarii lui, s-a luptat cu o Fiinta care i-a raspuns la fel. (Geneza 32:29)
(Dumitru Cornilescu, traducand din ebraica, omite cuvintele „Este minunat”, insa traducerea
ortodoxa cu aprobarea Sfantului Sinod, editia 1997 le introduce, in timp ce Bartolomeu
Anania, traducand Septuaginta, le introduce si el, mentionand totusi la subsol ca ele nu apar
in toate versiunile Septuagintei.)
Iacov a inteles atunci ca s-a intalnit cu Dumnezeu. Manoah intelege la fel caci spune sotiei
sale : „Vom muri caci am vazut pe Dumnezeu”.(versetul 22)
Asa incat inchinarea parintilor lui Samson a fost inaintea lui Dumnezeu si nu inaintea unui inger „de rang mic”.
Cautand dupa Ingerul Domnului in Sfanta Scriptura mai pot comenta despre o seama de versete, insa deoarece cititorii articolului care au comentat s-au referit la inchinare, si au facut referire la texte pa care le-am atins deja, ma opresc aici.
Doresc doar sa mai arat ca Lot nu a adus inchinare religioasa celor doi ingeri care au ajuns la poarta Sodomei. Cititorul Bibliei stie ca ei sunt cei doi care au insotit pe Domnul la vizita facuta lui Avraam, pentru ca Moise ne spusese deja asta, insa Lot a vazut doi calatori straini, pe care a dorit sa-i apere de stricaciunea sodomitilor, adapostindu-i in casa lui.
Priviti-l spunand concitadinilor sai : Geneza 19:7,8 … „Fratilor, va rog, nu faceti o asemenea rautate! Iata ca am doua fete care nu stiu de barbat; am sa vi le aduc afara si le veti face ce va va placea, numai nu faceti nimic acestor OAMENI, fiindca au venit sub umbra acoperisului casei mele.”
Doar de la versetul 18 aflam ca Lot a realizat cu cine are de a face „O, nu, DOAMNE !” spune el, pladand sa se adaposteasca in Toar.
Q.e.d.
Pacea Domnului Isus Hristos sa fie in inima dumneavoastra.
Ingerul Domnului la care a facut referire dl. Mihail Cristian, in primul comentariu al domniei sale, nu este un inger mai mic in grad decat Capetenia ostirii Domnului, din urmatoarele motive :
1. Prima intalnire, pe paginile Sfintei Scripturi, cu Fiinta Minunata care are si acest Nume o avem citind cap 16 din Geneza.
Acolo, roaba Agar, aflandu-se intr-o situatie disperata, este salvata de El.
Cu acea ocazie, Ingerul Domnului afirma : Geneza16:10 … „Iti voi inmulti foarte mult samanta si ea va fi atat de multa la numar , ca nu va putea fi numarata”
Daca citim in Biblie continuarea relatarii vietii lui Avraam, gasim la Geneza 17:19 si 20 urmatoarele : DUMNEZEU a zis :”Cu adevarat nevasta-ta Sara iti va naste un fiu si-i vei pune numele Isaac.Eu voi incheia legamantul meu cu el, ca un legamant vesnic pentru samanta lui dupa el. DAR SI CU PRIVIRE LA ISMAEL TE-AM ASCULTAT. IATA , IL VOI BINECUVANTA, IL VOI FACE SA CREASCA SI IL VOI INMULTI NESPUS DE MULT…
Asa cum putem observa, atat Ingerul Domnului, cat si Dumnezeu, fiecare din Ei, ia asupra Lui sarcina de a inmulti samanta lui Agar.
Biblia nu ne spune ca Agar ar fi avut copii cu alt barbat decat Avraam, asa incat Ingerul Domnului vorbind despre samanta lui Agar cat si Dumnezeu vorbind despre Ismael se refera la acelasi lucru.
Astfel, la prima intalnire pe care o avem cu Ingerul Domnului in Biblie, El se contopeste cu Dumnezeu.
2. A doua intalnire cu Ingerul Domnului o putem avea daca citim in cap 22 din Geneza teribila criza prin care a trecut „parintele credinciosilor”, Avraam.
Astfel, din primele doua versete aflam ca DUMNEZEU l-a incercat pe Avraam, iar cand acesta se pregateste sa-si jertfeasca fiul, Ingerul Domnului este Cel care il opreste, folosind, printre altele cuvintele :(versetul 12) ” Sa nu pui mana pe baiat, sa nu-i faci nimic, caci stiu acum ca te temi de DUMNEZEU, caci n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru MINE”
Deci, din nou Ingerul Domnului se contopeste cu Dumnezeu.
Faptul ca de la versetul 15 la 18 Ingerul Domnului vorbeste ca un sol al Domnului, nu schimba descoperirea din versetul 12.
Asa ne-a lasat Tatal nostru Cuvantul si noi asa Il credem. Aceasta este realitatea : poarta numele de Ingerul Domnului, vorbeste si ca un sol al Domnului insa in acelasi timp se refera la Sine ca fiind Dumnezeu. Laudat sa fie Domnul Isus Hristos !
3. A treia intalnire cu Ingerul Domnului, in ordinea scrierilor din Sfanta Scriptura, o poate avea orice om care citeste capitolul 3 din cartea Exodul.
Aici Ingerul Domnului se arata lui Moise dintr-o flacara de foc care iesea DIN MIJLOCUL RUGULUI (versetul 2).
Citind mai departe aflam ca pe Moise Insusi DUMNEZEU il cheama DIN MIJLOCUL RUGULUI. (versetul 4)
Relatia intre Ingerul Domnului si Dumnezeu este aceeasi aratata mai sus.
Nu pot sa nu subliniez ca la versetul 5 Dumnezeul nostru drag ii spune lui Moise aceleasi cuvinte pe care Capetenia ostirii Domnului i le spune lui Iosua, dupa cum urmeaza : „scoate-ti incaltamintele din picioare, caci locul pe care calci este un pamant sfant”
4. Daca citim in cartea Numeri cap 22, avem parte de cea mai frumoasa, dupa umila mea apreciere, intalnire cu Ingerul Domnului.
Aici, la versetul 35, Ingerul Domnului spune lui Balaam urmatoarele cuvinte : „Du-te cu oamenii acestia, dar SA SPUI NUMAI CUVINTELE PE CARE TI LE VOI SPUNE EU.”
Daca urmarim relatarea din Numeri mai departe, putem observa:
Numeri 23:5 Domnul A PUS CUVINTE IN GURA lui Balaam
Numeri 23:16 Domnul a venit inaintea lui Balaam; IA PUS CUVINTE IN GURA …
Iar in cap 24 din Numeri gasim o bijuterie de text : versetele 1-5
Cand Balaam vede ca Domnul gaseste cu cale sa binecuvinteze pe Israel, nu mai foloseste descantece ci priveste spre tabara lui Israel. „Atunci DUHUL LUI DUMNEZEU a venit peste el.” (versetul 2)
Aleluia ! Slava lui Dumnezeu !
Si auziti-l pe Balaam vorbind : de la versetul 3 ” Iata ce zice Balaam, fiul lui Beor, omul cu ochii deschii, CEL CE AUDE CUVINTELE LUI DUMNEZEU, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic , CEL CE CADE CU FATA LA PAMANT, si ai carui ochi sunt deschisi : Ce frumoase sunt corturile tale Iacove! Locuintele tale Israele !”
Acum, daca analizam textele din Numeri cap 22,23 si 24, putem observa ca Ingerul Domnului afirma ca ii va spune lui Balaam ce cuvinte sa spuna, apoi Domnul ii pune in gura cuvinte lui Balaam si in cele din urma Duhul Sfant il inspira in acea ocazie pe Balaam.
Categoric, cu acea ocazie, nu unui inger inferior in grad Capeteniei ostirii Domnului i s-a inchinat Balaam, ci Insusi lui Dumnezeu.
Am sa revin pe aceasta tema.
VETI CUNOASTE ADEVARUL ,SI ADEVARUL VA VA FACE SLOBOZI. Ioan,8,32..Se implineste si fagaduinta mintuitorului..laudat sa fie numele Lui ISUS.
Nici prin gand nu mi-a trecut sa-L fac mincinos pe Dumnezeu, ci m-am referit la cuvintele Mantuitorului din Ioan 14,29: „Si v-am spus aceste lucruri, acum, inainte ca sa se intample, pentru ca atunci cand se vor intampla, sa credeti.” Inteleg din aceste cuvinte ca rolul primordial al profetiei nu este acela de a ne satisface curiozitatea, afland ce se va intampla in viitor, ci acela de a ne intari in credinta, vazand ca profetiile biblice se implinesc. Or, aceasta intarire in credinta nu poate veni decat numai dupa implinirea profetiei.
Pai daca vom sti interpretarile deabia dupa ce se vor fi implinit, il vom face mininos pe Dumnezeu, care in cartea lui Daniel ne spune clar ca in vremea sfarsitului, cand lucrurile vor deveni evidente, cunoasterea se va inmulti, multi vor citit si vor pricepe, dar nici unul din cei rai nu va pricepe ceva. Asa ca rugam pe cei rai sa-si vada de rautatea lor (cine s-a spurcat, sa se spurce si pe mai departe) si sa ne lase pe noi cei care veghem in pace, ca si cum ne-ar putea opri cineva!!!
Interesanta interpretare. Problema cu profetiile este ca ele nu vor fi intelese pe deplin decat numai dupa implinirea lor. Deci e bine sa fim rezervati in ceea ce priveste amanuntele, ca sa nu fim cumva dezamagiti daca evenimentele se vor desfasura altfel decum ni le-am imaginat noi. Eu personal am rezerve fatza de astfel de interpretari care sunt legate de teoriile conspitationiste care abunda in lumea noastra.
Fiara in particular este UE dar este si capitalismul care e pe tot pamantul (Daniel, fiara va sfasia si va zdrobi tot pamantul in goana dupa profit, vezi documentare ca Home 2009, Earthlings 2005). Fiara nu are putere militara, insa Curva are, si o calareste. Curva este USA, iar arma ei e NATO. Prin extensie, USA e catolica, deci da, e cumva condusa de Roma papala. Cele 7 capete sunt 7 dictatori majori care au fost in UE. Al optulea, va si chiar Anticristul (tot in UE, si probabil german, copia lui Hitler). Cele zece coarne, care primesc putere timp de un ceasc cu Fiara UE, sunt 10 tari care au arme nucleare, parte din ele fiind din UE, Franta dar si Rusia. Fiara UE-ului si cele 10 tari, urasc USA (si au si motive datorita banilor fara acoperire tipariti de Federal Reserve cu care USA prin FMI indatoreaza o lume intreaga, ba chiar pe ea insasi, ajungand la o datorie interna si externa deja enorma, 16 mii de miliarde in 2012). Asadar Fiara UE si cele 10 tari datoare FMI si de fapt Statelor Unite vor uri pe Curva adica pe USA si o vor distruge cu bombe nucleare. Pana sa faca asta, Anticrisrul UE va avea legamant cu Israel ca sa-l protejeze. Dar dupa ce vor distruge USA (e vorba de acele pustiiri de necrezut profetite in Daniel), cei din UE vor porni in scop de jaf in toate directiile, in special spre Israel si orientul mijlociu, ca sa mai fure ce a mai ramas din rezervele de petrol. In Israel, Anticristul se va da drept Dumnezeu pe pamant. In final se vor bate cu chinezii (acei 200 de milioane din Apocalipsa) care vor trece Eufratul secat. Evreii se vor ascunde in buncare, dupa cum spune Isaiah. In toiul Armaghedonului, pentru ca acolo se vor intalni toti, vesitici cu estici, evreii prinsi la mijloc vor fi aproape de tot zdrobiti (dupa cum i se spune lui Daniel in incheiere). Atunci uriasul cu picioare de lut, din vedeniile lui Daniel, adica Fiara de pe urma, va fi distrusa fara vreo mana omeneasca, de catre Fiul Omului. Atunci il vor vedea pe cel caruia i-au strapuns călcâiele (vezi sarpele din Geneza) si mâinile. Si vor incerca sa se ascunda de groaza in pesterile muntilor, pentru ca toti au constribuit la nimicirea pământului.
Domnule Mihail,
Aveti un nume atat de frumos… Nu ma indoiesc ca stiti semnificatia lui. Din nefericire, din felul in care ii tratati pe cei care nu gandesc exact ca d-v , sunteti departe de a trai semnificatia lui…
Vorbiti despre cinstirea sfintilor, insa nu sunteti capabil sa-i respectati pe muritorii de rand.
Vedeti ? Nu ma cunoasteti personal, nu-mi stiti nici varsta, nici ocupatia, nici pregatirea…Si totusi folositi persoana a doua singular, ca si cum am fi mancat din acelasi blid.
Daca aveti misiunea de a-i castiga pe „eretici” la dreapta credinta, nu asa trebuie procedat. Astept de la cei care nu gandesc la fel ca mine sa foloseasca forta argumentului, nu argumentul fortei, al luarii peste picior, al ironiilor subtile si al privirii de sus. Acesta nu este spiritul lui Christos.
Mi-am aruncat privirea peste blogul d-v… Am ramas oripilat de ceea ce am gasit acolo: un limbaj suburban, de mahala, plin de cele mai josnice cuvinte si expresii la adresa celor care nu gandesc ca d-v, pe care nici la pagani nu le intalnesti. De la un preot in devenire nu m-as fi asteptat la asa ceva. Oare superiorii d-v stiu care va este adevarata fatza ? Daca v-ar fi chemat Torquemada, as fi inteles comportamentul d-v. Dar va cheama Mihail ( Cel ce este asemenea lui Dumnezeu ) si nu sunteti vrednic de numele acesta.
Din respect fatza de vizitatorii acestui blog nu am putut da acceptul pentru ultimul d-v comentariu. Nu vreau sa transform acest spatiu destinat valorilor crestine intr-o lada de gunoi. Limbajul pe care il folositi, desi sunteti un preot in devenire, este inacceptabil si degradant.
Desi in unele privinte sunt de acord cu cele comentate de d-v, nu pot fi de acord cu spiritul in care comentati, fapt pentru care inchei aici acest dialog pe care il vad total nepotrivit pentru ceea ce inseamna adevaratul spirit crestin.
Pacat ! Am fi avut multe de discutat…
Aproape în toate locurile unde în Sfânta Scriptură stă românescul „închinare” acesta îl traduce pe grecescul „proskinisis”.
Crezi ca eu am pus asa degeaba cuvantul grecesc in versetele prezentate de mine?
La origine, „proskinisis” însemna mai ales sărutare afectuoasă, îmbrăţişare în semn de afecţiune. Cu alte cuvinte, o participare a întregului corp la exteriorizarea sentimentului de ataşament, fără precizarea intensităţii sau extensiunii acestuia.
προσκύνησις, ἡ (proskinisis) = închinăciune
Acelasi cuvant il avem si in Ieşire 20:5 (în traducerea Septuaginta):
„Să nu te închini (proskinisis- προσκυνήσεις )lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam” (Ieşire 20,5)
Pricepi?
Este folosit si în Noul Testament…
„Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat (προσεκύνησαν) Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă”(Matei 2,11)
Precum vezi realitate este usor diferita de ce ai citit tu in „ghidul micului eretic”.
Cat despre Pavel si Barnaba ,nu mai vb ,exista riscul sa te faci de ras:)
In citatul din Faptele 14, 3-15, Pavel si Varnava resping inchinarea ce li s-a adus, pentru motiv ca erau socotiti ca ZEI si li s-a adus adorare ca unor zei.
Contextul ne spune clar ca locuitorii pamantului din Listra, uimiti de minunea vindecarii ologului din nastere de catre Pavel, intr-un glas au strigat:
„ZEII luand asemanare omeneasca s-au pogorat la noi”(Fapte 14 ,11).
Pricepi?
Si ziceau de Varnava ca este Zeus, iar de Pavel ca este Hermes, de vreme ce este „purtatorul cuvantului” (Fapte, 14, 8-12).
Astfel, este lesne de inteles refuzul apostolilor de a fi adorati ca niste ZEI, de vreme ce ei tocmai impotriva zeilor predicau intoarcerea la Unicul Dumnezeu (Fapte, 14, 15-17).
„Si vorbind acestea, de abia au domolit multimile ca sa nu le aduca jertfe” (Fapte, 14, 18), se spune in continuare.
Asa ca trebuie sa retii un lucru ,noi acordam cinstea cuvenita Sfintilor asa cum Obadia l-a cinstit pe Ilie ,cum Elisei a primit inchinaciunea( προσεκύνησεν),la fel si Daniel.
Cinstim Sfinti ca pe niste prieteni ai lui Dumnezeu , ii cinstim ca pe niste oameni nu ca pe niste „dumnezei”.
Sfintii sunt oameni ca noi dar care luând în serios chemarea lui Dumnezeu „fiti sfinti, pentru cã Eu sunt Sfânt” (1 Petru 1, 16), si luptându-se „lupta cea bunã a credintei” (2 Tim. 6,12) au ajuns „casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19) si ” judecători ai lumii” (1 Corinteni 6,2).
Noţiunea de „sfânt „nu este folosită în exclusivitate pentru Dumnezeu, ci şi pentru oameni care prin faptele lor trebuie să se asemene cu Creatorul…”fiti SFINTI, pentru cã Eu sunt SFANT”(1 Petru 1, 16)
Oamenii chiar pot deveni sfinti. Scriptura ne indeamna sa cautam sfintenia…”Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la SFINTIRE”(1 Tesal. 4,7)
Cinstind pe Sfinti, cinstim indirect pe Dumnezeu:
„Cine va PRIMESTE pe voi, pe Mine Ma primeste „(Matei 10, 40).
„Cel ce vă ASCULTA pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se LEAPADA de voi se leapădă de Mine”(Luca 10, 16).
Astfel, cine nu cinsteste pe sfinti, nici pe Domnul insusi nu-L cinsteste.
In acest caz se mai poate spune ca-l aveti pe Hristos?
Nu!
Nu, nu incerc sa „amagesc” pe nimeni. Oare ce as avea de castigat daca as avea astfel de intentii ? Si, mai ales, cum as putea sta in fatza Mantuitorului meu in ziua judecatii daca as incerca sa fac asa ceva ? Departe de mine gandul acesta …
Probabil ca multe neintelegeri privitoare la subiectul inchinarii apar datorita faptului ca in limba romana se foloseste un singur cuvant -” inchinare”- pentru doua situatii cu totul deosebite: respectul ( cinstirea ) pe care o datoram unor semeni, si adorarea cultica pe care o datoram doar lui Dumnezeu.
Daca Biblia relateaza numeroase situatii in care un om „a cazut cu fatza la pamant’ in fatza altui om, aceasta nu inseamna in mod obligatoriu adorare cultica. In Orientul Apropiat era un gest de respect si reverenta. Hindusii, de exemplu, isi manifesta reverenta si respectul fatza de semeni intr-un alt mod: se pleaca atingand cu mana dreapta varful degetelor piciorului celui caruia doresc sa-i arate respect. La randul lor, occidentalii isi manifesta respectul cu totul diferit: barbatii isi scot palaria ( daca o au ), isi inclina usor capul, etc. In functie de cultura, gesturile de reverenta pot diferi foarte mult.
In cazul lui Nebucadnetar insa, nu mai e vorba doar de simpla reverenta fatza de Daniel. Cuvantul aramaic „segad” , folosit in Daniel 2, 46 inseamna mai mult decat simpla cinstire ( respect, reverenta ) acordata lui Daniel. „Segad”inseamna adorare cultica, deoarece in capitolul trei, cand e vorba de inchinarea ceruta de Nebucadnetar fatza de chipul de aur, se foloseste acelasi termen. Mai mult decat atat, textul biblic spune ca imparatul a poruncit sa i se aduca lui Daniel „jertfe de mancare” si „miresme” ( tamaie), ceea ce ne intareste convingerea ca Nebucadnetar a incercat sa-i aduca lui Daniel o adorare cultica. Nu mai e vorba de o simpla reverenta care „nu-L mahneste pe Dumnezeu”.
De ce a facut Nebucadnetzar acest gest ? La nivelul cunostintelor lui la acea data, imparatul a procedat cum a crezut ca e mai bine. Ieronim sugereaza ca, de fapt, Nebucadnetar nu i-a adus adorare lui Daniel, ci Dumnezeului caruia ii slujea acesta. Ceva de genul raspunsului dat de Alexandru Macedon la intrebarea care i-a fost pusa cu privire la motivul pentru care s-a inchinat marelui preot din Ierusalim: „Nu l-am adorat pe el, ci pe Acel Dumnezeu care l-a onorat pe el cu marea lui preotie” ( Iosif Flavius , „Antichitati”, xi. 8. 5).
Dar mare atentie ! Biblia ne spune de porunca imparatului de a i se aduce lui Daniel jertfe si miresme, insa nu ni se spune daca Daniel a si acceptat o astfel de inchinare. Biblia are un limbaj eliptic si nu ne ofera toate detaliile unei situatii sau ale unui dialog. De aceea, trebuie sa citim si printre randuri, tinand cont de alte pasaje din Scriptura si cerand intelepciune de la Duhul Sfant. Personal, sunt pe deplin convins ca Daniel nu a acceptat adorarea cultica pe care a incercat sa i-o aduca imparatul. Argumentele mele ?
1) Daniel 2, 30, in care Daniel recunoaste ca meritul de a descoperi taina imparatului nu-i apartine
2) Daniel cap. 5, in care Daniel ii refuza lui Belsatar favorurile imparatesti
3) Caracterul modest si plin de evlavie al lui Daniel, asa cum rezulta din cuprinsul intregii carti
4) Oamenii lui Dumnezeu au refuzat intotdeauna adorarea cultica ce I se cuvine doar lui Dumnezeu: Petru a refuzat inchinarea din partea sutasului Corneliu ( Faptele apostolilor 10, 25.26 ); Pavel si Barnaba au refuzat inchinarea locuitorilor din Listra ( Faptele ap. 14, 11-18 ); ingerul a refuzat de doua ori inchinarea lui Ioan ( Apocalipsa 19, 10; 22, 9 ).
Avand in vedere toate acestea si adaugand porunca clara a Mantuitorului: „Domnului, Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui sa-i slujesti” ( Matei 4, 10 ), mi-ar fi greu sa accept ca Daniel sau vreunul din oamenii lui Dumnezeu din toate timpurile, sau chiar un inger ceresc ar fi acceptat adorarea cultica ce I se cuvine doar lui Dumnezeu.
Faptul că Iosua s-a închinat Căpeteniei ingerilor NU înseamnă că a fost vorba de o apariţie a lui Dumnezeu, asa cum ai incercat sa ne amagesti.
Apoi ,INGERUL descoperitor al vedeniilor apocaliptice respinge inchinarea ce i-a adus-o apostolul si evanghelistul Ioan, motivand astfel:
„Sunt impreuna-slujitor cu tine…”, adica sunt EGAL cu tine, ca slujitor al lui Dumnezeu cum esti si tu si nu se cuvine sa primesc de la tine inchinare, mai cu seama ca esti si tu aici, nu in trup, ci in „duh” (Apoc., 1, 10), adica in stare ingereasca ,in plus, si tu ca si mine esti in „duhul proorociei”, care consta in a marturisi pe Iisus.
Pricepi?
Iar ingerul descoperitor a respins inchinarea lui Ioan, pentru EGALITATEA pe care o avea cu el, ca impreuna slujitor al lui Dumnezeu.
.
In citatul din urma (Apoc. 22, 9), de asemenea, ingerul exprima chiar mai bine, mai limpede decat in citatul dintai, EGALITATEA sa cu apostolul Ioan si necuviinta ce ar face-o primindu-i inchinarea.
„Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt IMPREUNA -SLUJITOR cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te”(Apoc .22,9)
Citeste cu atentie locurile indicate din Sfanta Scriptura si vei intelege destul de clar ca atat sfintii lui Dumnezeu, cat si ingerii Lui primesc cinstire de la oameni, fara ca aceasta cinstire/venerare a lor sa aduca vreo mahnire lui Dumnezeu.
Inca in viata pamanteasca, Sfintii au fost înzestrati de Dumnezeu cu felurite daruri, fapt pentru care oamenii le-au dat o cinstire deosebita.
Aici vb de „inchinarea” in gest de RESPECT, ca unur slujitori al lui Dumnezeu si nu ca unor „dumnezei”.
Noi acordam slujitorilor lui Dumnezeu o „inchinare” respectuoasa ,nimic mai mult.
În Vechiul Testament, proorocul Ilie era CINSTIT/respectat pentru minunile pe care le facea… „Cand Obadia mergea pe drum, iata i-a iesit înainte Ilie. Obadia l-a cunoscut si A CAZUT cu fata la pamant, zicand: „Oare tu esti domnul meu, Ilie?”(1 Imparati 18,7 sau 3 Regi 18,7 ).
De asemenea si proorocul Elisei….”Iar ea apropiindu-se, a cazut la picioarele lui si s-a INCHINAT(προσεκύνησεν) pana la pamant, Apoi si-a luat copilul si a iesit.”(2 Imparati 4,37 sau 4 Regi 4,37) .
„Şi au ieşit înaintea lui şi i s-au INCHINAT(προσεκύνησαν) până la pământ” (2 Imp. 2,15 sau 4 Regi 2,15 ).
Sau lui Daniel…
„Atunci imparatul Nabucodonosor a cazut cu fata la pamant si s-a INCHINAT(προσεκύνησεν) lui Daniel…”(Dan. 2,46).
CINSTEA pe care noi o aducem Sfintilor este primite de ei, dupa cum se poate vedea in diferite locuri din Biblie.
Mai studiaza ,Sfanta Scriptura e o piatra tare, multi si-au spart capul in ea, dovada e puzderia de secte si denominatiuni.
Stimate domnule Mihail,
Nu imi place sa contrazic opiniile semenilor mei, insa, atunci cand este vorba de adevarul Scripturii, nu am de ales si trebuie sa iau atitudine.
Dupa cum imi dau seama, d-v cunoasteti bine Scriptura. De aceea sunt sigur ca raspunsul Mantuitorului la cea de-a treia ispita din partea diavolului nu va este strain.
Matei 4, 10 – „Pleaca Satano, caci este scris:”Domnului, Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui sa-I slujesti”.
Daca inchinarea este un act pe care Dumnezeu il pretinde doar pentru Sine, cum ati putea d-v sa ma convingeti ca un inger ceresc ar accepta inchinarea omului, impotriva unei porunci divine clare ? Cand batranul apostol Ioan, exilat pe Insula Patmos, a incercat sa se inchine ingerului care l-a calauzit in viziunile Apocalipsei, acesta s-a impotrivit categoric:
Apocalipsa 22, 8.9: „Eu, Ioan, am auzit si am vazut lucrurile acestea. Si dupa ce le-am auzit si le-am vazut, m-am aruncat la picioarele ingerului care mi le arata ca sa ma inchin lui. Dar el mi-a zis: „FERESTE-TE SA FACI UNA CA ACEASTA ! EU SUNT UN IMPREUNA SLUJITOR CU TINE SI CU FRATII TAI, PROOROCII, SI CU CEI CE PAZESC CUVINTELE DIN CARTEA ACEASTA. INCHINA-TE LUI DUMNEZEU.”
De doua ori a incercat Ioan sa se inchine ingerului si tot de atatea ori ingerul a refuzat inchinarea ( vezi si Apocalipsa 19, 10 ).
De ce s-a inchinat Balaam ( Valaam ) Ingerului Domnului ? Am doua raspunsuri posibile:
1) Balaam era , la data aceea, un profet apostaziat. Pe mine nu ma mira ca un profet care s-a indepartat de adevar ajunge sa calce o porunca clara a lui Dumnezeu cu privire la inchinare, ajungand sa se inchine fapturii si nu Facatorului.
2) Cred insa si altceva: Balaam stia cine era acel Inger al Domnului. In Vechiul Testament, uneori sub titlul de „Inger al Domnului” se ascundea Insasi Persoana lui Iisus, Cel care S-a descoperit in repetate randuri , intevenind in momentele cheie din istoria poporului Sau ( vezi Exod 3, 2.14; 23, 20. 23; 32, 34 ). In acest caz, fiind constient ca in fatza sa se afla o Persoana divina, Balaam a procedat corect, inchinandu-se Fiului lui Dumnezeu.
Cat despre „abureala” de care amintiti, morala crestina ne cere sa avem putin respect unii fatza de altii si sa ne ajutam cu dragoste si rabdare atunci cand cei de langa noi nu inteleg lucrurile asa cum le intelegem noi.
In rest, sa fiti sanatos si Domnul sa va lumineze in intelegerea Scripturii !
Fals!
Ingerii sunt ,,duhuri slujitoare” (inclusiv Mihail) şi soli ai lui Dumnezeu către noi, fiindu-ne de folos în lucrarea mântuirii noastre.
Inchinaciune (plecaciune ) a primit si un inger mai mic in rang ,nu numai capetenia .
„Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam şi acesta a văzut pe îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână, şi s-a INCHINAT (προσεκύνησεν) şi a căzut cu faţa la pământ.” (Num. 22, 31).
Precum vezi Îngerul Domnului a primit închinare de la Valaam .
Îngerii au primit cinstea cuvenita si de la Lot…
„Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot şedea la poarta Sodomei. Şi văzându-I, Lot s-a sculat înaintea Lor şi s-a PLECAT(προσεκύνησεν) cu faţa până LA PAMANT ” (Fac. 19, 1).
Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte, şi s-a plecat până la pământ.
Vezi?
Asa ca lasa abureala ca numai Mihail a primit inchinaciune .
Îngerul Domnului a primit cinstea cuvenita de la Manoe şi femeia lui, care i s-a închinat lui până la pământ….
„Când a început a se înălţa flacăra de la jertfelnic spre cer, îngerul Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic. Văzând aceasta, Manoe şi femeia lui au CAZUT cu faţa LA PAMANT. Şi s-a făcut nevăzut îngerul Domnului de Manoe şi de femeia lui. Atunci Manoe a înţeles că acela fusese îngerul Domnului. .”(Judecatori 13,20-21).
Exemplele pot continua.
Arhanghelul e Mihail este arhanghelul Mihail,capetenia ingerilor.Si atat!