“Dezleaga lanturile rautatii… “

“Dezleaga lanturile rautatii… “

“Iata postul placut Mie: dezleaga lanturile rautatii…”

( Isaia 58, 6 )

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, un ofiter german a primit sarcina de a se ocupa de evreii din Cracovia, Polonia. La inceput, evreii au fost scosi din casele lor, li s-a pus steaua galbena in piept si si au fost inghesuiti in ghetouri, putand sa-si traiasca viata in limite decente. Insa viata din ghetouri nu a durat mult si, in urma unui ordin venit de sus, ofiterul german i-a scos pe evrei din ghetou si i-a internat intr-un lagar de munca silnica.

Stiti cu ce se distra ofiterul german in timpul liber ? Fiind incartiruit intr-o vila situata pe un deal aflat deasupra lagarului de munca, el putea observa tot ce se petrecea acolo. Zilnic avea obiceiul sa iasa pe balcon cu o arma cu luneta, ucigand la intamplare evrei care munceau in lagar. Apoi intra in camera lui, servea un pahar cu alcool, dupa care iesea din nou pe balcon si ucidea. Apoi intra din nou in camera, bea un alt pahar cu alcool, pentru ca ciclul sa se repete…. Dupa terminarea razboiului, ofiterul a fost judecat pentru crime de razboi si a fost executat prin spanzurare.

Mai aproape de noi, , cu cativa ani in urma, americanii erau ingroziti de faptul ca intre ei se afla un criminal in serie, un lunetist care ucidea din placere. Acesta nu jefuia victimele, nu le viola, nu era interesat de nimic altceva decat de uciderea lor. Criminalul isi lasa familia acasa si, fara sa dea nimic de banuit, isi lua masina si pornea pe drumuri singuratice in cautarea urmatoarei victime.

Zarind un pescar solitar pe malul unui lac, scoate arma cu luneta si-l impusca mortal pe bietul om. Apoi, sofeaza mai departe. Pe drum, ajunge din urma o femeie care facea jogging si o impusca mortal si pe aceasta, dupa care isi continua linistit drumul in cautarea unei noi victime. In felul acesta, criminalul a ucis mai multi oameni nevinovati, fara ca familia sau cunoscutii sa banuiasca ceva. In cele din urma, a fost prins de politie, judecat si condamnat la moarte.

De ce ucideau acesti oameni niste fiinte complet nevinovate ? Care era motivul care statea in spatele crimelor lor ?  Un singur raspuns pare rezonabil: rautatea din sufletul lor. Acesti criminali nu erau nici saraci, nici flamanzi, nici fortati de vreun ordin venit de sus, nu erau nici fortati de imprejurari atunci cand ucideau. O faceau pur si simplu din rautate…

Rautatea – iata un subiect foarte delicat atunci cand e vorba de crestini care merg la biserica si care pretind ca au primit botezul cu Duhul Sfant , avand roadele Lui, intre care se numara si bunatatea. Am ramas uimit atunci cand, cautand intr-o concordanta biblica, am constatat cat de multe versete biblice vorbesc despre rautate: aproximativ 1150 de versete, dintre care 750 in Vechiul Testament si 400 in Noul Testament.

Stiti cat reprezinta cele 1150 de versete din cuprinsul Scripturii ? Daca le-am aseza unul langa altul, ele ar echivala cu primele 38 de capitole din Geneza ! Mesajul este cat se poate de clar: Dumnezeu are sa ne spuna multe lucruri cu privire la acest subiect care, desi e neplacut, face parte din viata noastra.

De fapt, rautatea este un pacat de fond, este doar tulpina din care apar mii si mii de ramuri cu frunzele, florile si fructele lui otravitoare. Versetele biblice care vorbesc despre rautate, surprind diferitele ei forme de manifestare.

Astfel, aflam despre rautatea faptelor ( Psalm 28,4 ), despre rautatea limbii ( Psalm 10,7 ), despre rautatea inimii ( Psalm 28,3 ), despre oameni care se bizuie pe rautate ( Psalm 52,7 ), despre oameni care se falesc cu rautatea lor ( Psalm 72,1 ), despre oameni care imbraca haina rautatii ( 1 Petru 2,16 ), despre oameni care se “imbarbateaza” in rautate ( Psalm 66, 5 ), despre “lanturile rautatii” ( Isaia 58,6 ), despre nebunia rautatii ( Eclesiastul 7,25 ) si multe alte aspecte ale acestui pacat de fond.

In concluzie, intelegem ca Dumnezeu are sa ne spuna multe lucruri cu privire la acest cancer al spiritului uman, care a distrus si continua sa distruga oameni, natiuni si civilizatii.

Dar ce legatura are acest subiect cu Biserica lui Christos ? Putem vorbi de rautate in mijlocul bisericii ? Cu siguranta ca da ! Nu vreau sa vorbesc despre propriile mele experiente negative, nici de ceea ce am observat de-a lungul anilor in viata unor asa-zisi crestini, caci parerile mele pot fi subiective si nu am dreptul sa judec pe nimeni. Insa doresc sa aduc in lumina ceea ce spune Biblia in legatura cu acest subiect, cuvintele Scripturii fiind un adevarat semnal de alarma in acest sens.

1) Matei 7,11: “Deci voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri…”

Constatarea dureroasa nu e facuta de vreun om oarecare, care ar putea fi subiectiv in aprecierile sale, ci de Insusi Fiul lui Dumnezeu, Cel care are “ochii ca para focului” ( Apocalipsa 1,14 ), patrunzand dincolo de hainele noastre elegante, dincolo de aerele pe care ni le dam si de aparentele sub care incercam sa ne ascundem. El, Creatorul fiintei umane, poate patrunde pana in esenta ei, scotand la lumina toata putreziciunea naturii noastre pacatoase.

Interesanta este asocierea pe care Mantuitorul o face intre rautatea inimii si “darurile bune” ( faptele bune ) ale unora dintre noi. Noi ne putem insela in privinta semenilor nostri, Dumnezeu – niciodata !

2) Marcu 10, 17.18: “Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica ? “ “Pentru ce Ma numesti bun ? Nimeni nu este bun decat Unul singur: Dumnezeu.”

In dialogul purtat cu tanarul bogat, Mantuitorul reia ideea naturii rele, pacatoase a omului, insa de data aceasta indirect. Privite lucrurile din aceasta perspectiva, cum ramane cu aprecierile noastre unii despre altii ? “Acesta e un om bun”, spunem cand ni se pare ca avem in fatza un om deosebit. Mai ales la inmormantari se fac astfel de aprecieri… Este corect din punct de vedere biblic ? Nu , corect ar fi sa se spuna: “Acesta este un om rau, asemenea tuturor oamenilor nascuti intr-o natura pacatoasa, dar el a permis ca bunatatea lui Dumnezeu sa fie reflectata in viata lui.

Ati vazut pe cerul unei nopti senine planeta Jupiter ? Aceasta apare ca o stea uriasa si stralucitoare. Totusi, planeta aceasta este la fel de intunecata ca orice alta planeta. De ce totusi planeta Jupiter este cel mai stralucitor corp ceresc vizibil cu ochiul liber ? Pentru ca el reflecta mai mult decat oricare alta planeta lumina soarelui. Asa sunt cei mai “buni” dintre noi: rai in natura lor umana, dar care reflecta ceva din bunatatea lui Dumnezeu.

3) Matei 10,16: “Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii, si fara rautate ca porumbeii

Domnul Iisus nu a rostit niciodata cuvinte inutile. Daca El a poruncit urmasilor Sai sa fie “fara rautate” , inseamna ca exista o primejdie reala in acest sens pentru Biserica Sa. Iisus doreste ca Biserica sa sa fie libera de catusele rautatii. Si daca apostolilor li s-a potrivit aceasta porunca, cu atat mai mult ea ni se potriveste noua…

Ce este in esenta rautatea ?

Greu de definit ! Micul Dictionar Enciclopedic afirma ca ea este o caracteristica a omului rau, manifestandu-se prin tendinta de a face rau.

Doar de a face raul ? Cum ramne cu tendinta de a gandi rau despre cineva, cu tendinta de a vorbi de rau pe cineva, cu tendinta de a simti rau in relatiile cu semenii ? Dificultatea definirii rautatii decurge probabil din miile de forme sub care se ascunde aceasta plaga a lumii noastre, unele mai vulgare, altele deosebit de subtile si abia sesizabile.

Un om poate fi rau cand comite o crima, cand jefuieste o casa, cand e violent cu cei din jur… Dar el este la fel de rau si atunci cand iti arunca un zambet malitios, cand iti spune o vorba intepatoare sau se bucura de necazurile altora. Asadar, un om poate fi rau cand rade sau plange, cand e vesel sau incruntat, cand priveste pe cineva sau inchide ochii, cand lucreaza sau se odihneste… Niciun aspect al existentei umane nu scapa de infectarea cu germenele rautatii.

Forme de manifestare a rautatii

Nu mai voi referi la formele brutale, vulgare ale rautatii, ci la acele forme ascunse, subtile, de a caror prezenta uneori nu suntem constienti.

1) Rautatea inimii ( resentimentele )

Este acel gen de rautate care, de cele mai multe ori, nu se vede in exterior. Uneori este atat de ascunsa in spatele mastilor pe care le purtam incat nici noi nu suntem constienti de prezenta ei in inima noastra.

Psalmistul David se ruga Domnului: “Nu ma lua de pe pamant impreuna cu cei rai si cu oamenii nelegiuiti, care vorbesc de pace aproapelui lor, si cand colo au rautate in inima “ ( Psalm 28,3 ). David se refera la niste oameni care “vorbesc de pace aproapelui lor”, oameni care lasa impresia ca sunt cei mai buni oameni de pe pamant, ca sunt crestini veritabili si oameni de treaba in societate.

Daca am putea vedea dincolo de zambetele, cuvintele frumoase si faptele bune ale acestora ce se ascunde in inima, la fel cum ne vede Dumnezeu, am ramanea uluiti cat de multi “vulcani noroiosi” se ascund dincolo de hainele elegante ale semenilor nostri. Uneori e nevoie de ani de zile pentru ca sa te convingi ca omul pe care-l admirai pentru ceea ce se vede in exterior are de fapt o inima neagra.

 

2) Rautatea cuvintelor ( vorbirea rautacioasa ).

Despre acest aspect aminteste unul din prietenii lui Iov cand spune despre unii oameni: “Dulce era raul in gura lui; il ascundea sub limba, il mesteca intruna si nu-l lasa, il tinea in cerul gurii” ( Iov 20, 12.13 )

Psalmistul David, la randul sau, referindu-se la aceasta categorie de oameni, afirma: “Gura ii este plina de blesteme, de inselatorii si viclesuguri, si sub limba are rautate si faradelege.” ( Psalm 10.7 ) Are rost sa vorbim de injuraturi si blesteme in mijlocul Bisericii lui Christos ? Nu-i asa ca acest subiect ii privesc doar pe cei din afara Bisericii ?

Mi-ar place sa cred si sa constat acest lucru. Si as vrea sa cred ca, daca in mijlocul Bisericii asteptatoare a revenirii lui Christos se mai aud sporadic, izolat, blesteme, injuraturi si cuvinte porcoase, iesite de pe buze inca nesfintite cu uleiul Duhului Sfant, acestea sunt totusi exceptii nefericite si cazuri izolate care nu caracterizeaza intreaga biserica.

Exista insa forme de rautate in vorbire mult mai raspandite. Ce ziceti de cuvintele intepatoare ale Peninei ? Cei care sunt familiarizati cu textul biblic stiu prea bine cine era Penina. Aceasta a doua sotie a lui Elcana, tatal lui Samuel, nu pierdea nicio ocazie ca s-o intepe cate putin pe Ana pentru faptul ca aceasta nu putea avea copii.

Putina ironie aici, cate un cuvant rautacios dincolo, care sa intepe inima,  toate acestea fiind servite cu o “salata” de zambete malitioase… Credeti ca exista vreo deosebire intre o injuratura vulgara si un cuvant intepator si plin de rautate ?

Nu ! In esenta, radacina este aceeasi: rautatea inimii. Este doar o chestiune de educatie la mijloc. Unii oameni mai putin educati dau frau liber instinctelor si pornirilor firii lor rele, fara ascunzisuri, in timp ce altii, mai educati, care tin la imaginea lor in societate, isi lustruiesc cu grija sagetile limbii.

Daca cineva se regaseste intr-una din cele doua categorii, Dumnezeu ii pune la dispozitie puterea de a parasi acest pacat. Atentie insa: “Din cuvintele tale vei fi scos fara vina si din cuvintele tale vei fi osandit” in ziua judecatii ( Matei 12,37 ).

3) Rautatea privirii.

Mantuitorul a vorbit mult despre “ochiul rau”. Ochii nostri pot fi rai in cel putin doua sensuri: fie dinspre interior spre exterior, fie dinspre exterior spre interior. Ochii sunt ferestrele sufletului spre lumea din jur. Pe o fereastra pot intra lucruri rele in interior, dar la fel de adevarat este ca pe aceeasi fereastra pot fi aruncate lucruri rele in afara.

Asa sunt ochii nostri. Putem lasa ca prin ei sa ne fie murdarite sufletul, imaginatia si gandurile noastre, dar tot prin ei putem arunca in afara tot ce e mai rau si ascuns in inima. Exista un limbaj al privirii pe care nu-l invatam in nicio scoala, dar pe care il intelegem cu totii, indiferent de gradul de educatie pe care il avem.

Stim cand o privire este pofticioasa sau ironica, plina de intelegere si compasiune sau neinduratoare; stim cand o privire e rautacioasa sau plina de bunatate; stim cand ea este intrebatoare, sfredelitoare, pasnica sau razboinica. Si toate acestea fara cuvinte. Uneori o privire rautacioasa ne raneste mai mult decat o palma…

Am putea continua la nesfarsit sa vorbim despre manifestarile rautatii. Nu este nici timp, si nici spatiu pentru acest lucru. Si, probabil nu ar fi nici util vreunei persoane sa cunoasca intreaga filozofie a rautatii. Am putea vorbi despre rautatea in rugaciune, atunci cand Ii cerem lui Dumnezeu sa-l pedepseasca pe un semen care ne-a gresit.

Am putea vorbi despre rautatea in predicare, cand cineva ar putea profita de ocazie ca sa spuna vreo doua vorbe celui pe care nu-l are la inima. Am putea sa vorbim despre rautatea faptelor bune – un adevarat paradox, dar la fel de reala ca oricare alta forma de rautate. In lumina Scripturii, o fapta este cu adevarat buna numai daca motivul care a generat-o este dragostea. Orice alt motiv care sta la baza unei fapte bune este rau, anihiland bunatatea faptei in sine.

In cartea “Cuptoarele lui Hitelr”, scrisa de Olga Lengyel, o evreica din Cluj care a supravietuit holocaustului, este redata o scena plina de semnificatii, legata de tema in discutie.

Era in primava anului 1944. Intr-un sanatoriu particular din Cluj, un maior SS, incartiruit de catva timp in casa proprietarilor acelui sanatoriu, i-a cerut, intr-o seara , directorului spitalului, sa ramana in compania familiei lui. Directorul si sotia acestuia au fost nevoiti sa faca pe placul ofiterului german, invitandu-l la cina.

In seara aceea, s-au auzit mai mult cuvintele ofiterului SS. Fara nicio retinere sau jena, ofiterul le vorbeste gazdelor sale despre toate planurile macabre ale lui Hitler: exterminarea evreilor, lupta impotriva crestinismului, planul de sterilizare al popoarelor aflate sub ocupatie germana, eutanasierea celor cu deficiente fizice sau psihice, precum si a batranilor si bolnavilor, lagarele de concentrare…

Privindu-l cu oroare, gazdele sunt nedumerite de seninatatea cu care ofiterul german vorbea despre aceste atrocitati. In cele din urma, ofiterul le cere gazdelor ceva de baut. I se aduce o sticla cu vin rosu si un pahar. Ofiterul isi toarna vinul in pahar, dupa care il bea pe nerasuflate. Apoi,  incepe sa se plimbe prin camera, observand cu atentie lucrurile din casa.

Deodata, se opreste inintea unei statuete vechi, infatisandu-L pe Domnul Christos cu o fatza blanda si suferinda in acelasi timp. Maiorul SS o examineaza un timp, apoi se duce spre masa, umple paharul cu vin rosu, se intoarce spre statueta si arunca paharul plin in ea.

In mod curios, paharul se izbeste chiar de coroana de spini a Mantuitorului. Rosul sangeriu al viunului se scurge pe capul lui Iisus, apoi pe pieptul Sau, apoi ajunge pe intregul trup, pana spre picioare. Acolo, la baza statuetei, se afla o inscriptie in limba spaniola: “Iisus Christos te mantuieste de pacatele Tale, omule.

Fara sa mai spuna ceva, ofiterul ia in graba sticla cu vin si iese afara in graba… “in intunericul de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 8,12 ).

Concluzii

Orice rautate, fie ca este cizelata si subtila, fie ca este vulgara si brutala, nu loveste in primul rand in semenii nostri, ci in Cel ce a spus: “Ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut” ( Matei 25, 40 ).

Acest lucru ar trebui sa ne dea mult de gandit…

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Caracter, Plata pacatului. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free