„Copiii tai se vor intoarce”

“Copiii tai se vor intoarce”

– Promisiunea lui Dumnezeu pentru parintii care au fii risipitori –

“Asa vorbeste Domnul: “Opreste-ti plansul, opreste-ti lacrimile din ochi, caci truda ta iti va fi rasplatita, zice Domnul. Ei se vor intoarce iarasi din tara vrajmasului. Este nadejde pentru urmasii tai, zice Domnul. Copiii tai se vor intoarce in tinutul lor !” Ieremia 31, 16-17

Viata traita alaturi de Mantuitorul ne aduce o multime de binecuvantari si satisfactii pe care nu le-am fi trait daca nu L-am fi cunoscut pe El. Si nu e vorba doar de viitor cand, la incheierea istoriei pacatului, cei mantuiti se vor bucura de viata vesnica promisa…Chiar in viata aceasta trecatoare, strabatand “valea umbrei mortii” ( Psalmul 23, 4 ), Dumnezeu ne lumineaza drumul cu o multime de bucurii nevinovate.

In mod paradoxal insa, viata alaturi de Iisus ne aduce si probleme , framantari, dureri si nelinisti pe care nu le-am fi trait daca nu L-am fi cunoscut pe El. Ti se pare ciudat acest lucru ? Nu, fii sigur ca nu e vorba de o erezie. Gandeste-te numai la un singur aspect: cand te rogi, cand citesti Biblia si cand te bucuri de pacea si odihna cereasca in biserica, cand, facand o fapta buna unui semen, simti bucuria aprobarii divine, in acelasi timp milioane de oameni nu au aceasta pace si bucurie. Ei nu au aceeasi speranta, nu au aceeasi viziune asupra lucrurilor, nu calca pe acelasi teren sigur pe care te afli tu.

Ce se intampla insa cand, intre milioanele de oameni care nu cunosc bucuria mantuirii, se afla poate copilul tau, poate sotul sau sotia ta, poate un parinte sau cineva drag ? Nu-i asa ca inima iti este impartita intre bucuria de a fi langa Iisus si durerea de a-i sti pe cei dragi departe de El ? Imensa bucurie de a te afla langa izvoarele mantuirii e adesea umbrita de nelinisti si framantari pe care un om obisnuit, dintre miile pe care le intalnesti pe strada, nu le are. El are , cu siguranta,  alte griji si temeri. Dar nu le cunoaste pe acestea: De ce nu este si copilul meu langa Iisus ? De ce nu este si sotul, sotia, prietenul sau parintele meu langa El ?  Cu cat bucuria pe care o traim langa Domnul e mai intensa, cu atat  durerea de a-i sti pe cei dragi departe de mantuire e mai profunda.

Doresc insa sa-ti aduc o raza de speranta, izvorata nu din filozofii si traditii omenesti , ci din Cuvantul “viu si lucrator” al lui Dumnezeu ( Evrei 4, 12 ).

Pentru aceasta, te invit sa citesti doua texte biblice aproape identice:

1) “…Dar cel neprihanit va trai prin credinta lui” ( Habacuc 2, 4 up. )

2) “…Dupa cum este scris: “Cel neprihanit va trai prin credinta”. ( Romani 1, 17 up. )

Ai observat diferenta ?  Citand din Vechiul Testament, Pavel omite pronumele “lui”. Sa fie vorba doar de o mica neatentie a apostolului ? Sau, mai grav, sa fie vorba de necunoasterea temeinica a Scripturilor ?

Cu siguranta ca nu acesta e motivul omisiunii facuta de Pavel . Un teolog erudit ca el nu putea face o asemenea greseala… La cateva sute de ani de la scrierea  cartii lui Habacuc , Pavel a inteles un adevar extraordinar. Omitand pronumele “lui”, “apostolul neamurilor” face un enunt mult mai bogat in adevar si semnificatii decat profetul Habacuc. Este ca si cum am spune ca profetul Habacuc priveste cerul din fundul fantanii, in timp ce Pavel il priveste de la gura ei.

De fapt, ce vrea sa ne comunice Pavel in plus  fata de predecesorul sau ? Ca omul, inainte sa ajunga neprihanit, traind prin credinta lui, poate sa traiasca  si prin credinta altuia care mijloceste pentru el. In esenta, Pavel vorbeste aici despre puterea rugaciunii de mijlocire.

Si acum, cateva exemple biblice care intaresc ideea transmisa de Pavel:

1) Luca 8, 40-56 : Invierea fiicei lui Iair

Ce bucurie si cata lumina trebuie sa fi cuprins casa tanarului fariseu atunci cand a venit pe lume fetita mult asteptata ? Ca fariseu si, mai mult decat atat, in calitate de fruntas al sinagogii locale, Iair isi ia in serios religia. Ca tata, el depune toate eforturile pentru a-si creste fetita sanatoasa si a-i oferi o educatie inalta. Insa dupa 12 ani de eforturi, Iair gusta din plin din desertaciunea acestei vieti trecatoare. Fetita se imbolaveste grav. Tanarul fariseu isi da seama ca lucrurile sunt cat se poate de grave si alearga la Iisus, trecand peste orice prejudecata rabinica. Intre timp insa, un binevoitor il anunta pe tanarul tata ca lumina caminului sau s-a stins. Fetita murise…

O sfasiere de inima de nedescris ii cuprinde intreaga fiinta si Iair ramane inmarmurit in fata Mantuitorului. Acesta il priveste cu mila si intelegere si, dincolo de durerea ce se putea citi pe chipul fariseului, Iisus vede ca mucul credintei inca mai arde in inima acestui tata indurerat si-i spune: “Nu te teme, crede numai…” ( Luca 8, 50 )

Si marea minune se produce: fatita e inviata si redata vie si sanatoasa tatalui sau.

Acum as vrea sa te intreb: Cui i-a apartinut credinta care a miscat bratul lui Dumnezeu? Cui i-a apartinut credinta prin care a trait aceasta fetita de numai 12 ani ? Tatalui sau fetitei ?

2 ) Luca 7, 1-10: Vindecarea robului unui sutas

Obisnuit cu moartea si cruzimea prin natura meseriei sale, sutasul roman este totusi un om deosebit. Mai rar putem intalni la fruntasii iudei cuvinte de apreciere fata de un om apartinand altui neam decat al lor. Mijlocirea lor in favoarea sutasului demonstreaza ca intr-adevar acest pagan este un om deosebit: “ Face sa–i faci binele acesta, caci iubeste neamul nostru si ne-a zidit sinagoga”( Luca7,4-5 )

Si de data aceasta Iisus da curs invitatiei , dar nu datorita meritelor invocate de iudei. Mantuitorul apreciaza la acest sutas altceva mult mai important: dragostea fata de aproapele, chiar daca acesta nu este decat un sclav. Si ce valoare avea un sclav in societatea acelor timpuri ?

Robul sutasului roman este vindecat, insa se naste aceeasi intrebare: Cui i-a apartinut credinta care a miscat bratul lui Dumnezeu ? Sutasului roman sau robului sau ?  Prin a cui credinta a trait robul acestui sutas ?

3 ) Evrei 11, 23 :

“ Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui, cand s-a nascut, pentru ca vedeau ca era frumos copilul si nu s-au lasat inspaimantati de porunca imparatului.”

Cui i-a apartinut credinta prin care a trait Moise ?  Parintilor sau pruncului ? Ce credinta poate avea un copilas de trei luni ?

Este cat se poate de clar ca Dumnezeu a onorat credinta parintilor lui Moise, credinta prin care copilul lor a fost salvat, devenind eliberatorul unui intreg  popor de robi.

4 ) Matei 15, 21-28: Vindecarea fiicei femeii siro-feniciene

Un alt caz, aceeasi intrebare: Cui i-a apartinut credinta care a miscat din nou bratul lui Dumnezeu, aducand vindecare  si speranta ? Mamei sau fiicei ?

Si exemplele pot continua. Am putea sa ne gandim la vindecarea copilului demonizat dupa ce Mantuitorul coboara de pe muntele schimbarii la fata ( Marcu 9, 14-29 ). Am putea sa ne intrebam , in cazul vindecarii lui Naaman sirianul , prin a cui credinta a ajuns el sa cunoasca bratul puternic al Domnului ? A lui sau a fetitei evreice care ii slujea in casa ?

Si acum, te rog sa ai rabdare, citind o lunga experienta de viata derulata pe parcursul a peste 50 de ani. Experienta a fost relatata in revista “Guide” din 28 iunie 1986, sub titlul: “ O mie de cai”  de catre Josefina Camilton Edward, ea insasi unul din eroii povestirii.

Autoarea deruleaza timpul inapoi pana in anul 1902, cand parintii ei au cunoscut solia adventa si au primit botezul in statul Michigan, SUA. Dupa doi ani de la botez, se naste Josefina, al zecelea copil al familiei. De micuta jucarie vie se ataseaza mai ales Bill, fratiorul cu par carliontat de numai zece ani, un baietel foarte sensibil si saritor. Bill isi ajuta zilnic tatal la pravalie si, ca rasplata, la sfarsitul fiecarei saptamani acesta ii da 50 de centi. Primul lucru pe care il face micutul de numai 10 ani este sa calculeze zecimea – 5 centi – pe care ii pune deoparte pentru a-i darui la biserica. Apoi, cu restul de 45 centi merge in mahala, isi aduna prietenii saraci si le cumpara dulciuri in valoare de 25 de centi. Generozitatea lui ii atrag repede porecla de “Bill , cel cu inima mare”.

Intr-una din zile, parintii se sfatuiesc cu privire la educatia copiilor. Tatal e de parere ca acestia ar trebui sa urmeze cursurile unei scoli a bisericii. Mama insa se opune, optand pentru o scoala publica. Tatal cedeaza si copiii sunt dati sa urmeze cursurile unei scoli publice. Curand, copiii prind gustul dansului, al petrecerilor si al vietii usuratice. Bill insusi, cel “cu inima mare” incepe sa fumeze si sa consume alcool.

In mod inerent, in familie incep sa apara tensiuni si tot felul de discutii. Treptat, copiii pleaca de acasa. O sora mai mare fuge de acasa si se face actrita. O alta se casatoreste cu un om de nimic si incepe o viata plina numai de chefuri si betii. Bill pleaca si el, angajandu-se la o corporatie de cai ferate. La incercarea parintilor de a-l intoarce din drum, le raspunde : “ Nu ma intereseaza religia voastra. Ramaneti voi cu sabatul vostru ! “  Incepe o cariera de succes, castiga multi bani si ii cheltuieste in petreceri.

Indurerati, parintii fac bilantul: din cei zece copii, opt L-au parasite pe Dumnezeu, alegand calea usoara a pacatului. La varsta la care ultimii doi copii trebuiau sa inceapa educatia scolara, parintii se sfatuiesc din nou. De data aceasta  aleg o scoala a bisericii, ceea ce face ca Iosefina sa urmeze colegiul misionar. Dupa un timp, Iosefina se casatoreste cu Lowell si pleaca in misiune in Africa, unde lucreaza mai multi ani.

Parintii au inima impartita intre bucuria de a o vedea pe Iosefina si familia ei lucrand pentru Dumnezeu si durerea de a-i sti pe opt dintre copiii lor pierduti . Dar cea mai mare durere le-o aduce Bill …

Incet, parintii se sting. Mai intai moare mama, apoi tatal. Amandoi coboara in mormant fara sa vada un raspuns la  rugaciunile lor pentru copiii pierduti.

In Africa, Iosefina consemneaza in jurnalul ei: “Astazi e zi de post si rugaciune pentru Bill.”

Intre timp Bill se casatoreste cu Mary. Aceasta, auzind ocazional postul de radio “Vocea profetiei”, devine interesata de adevar, incepe sa studieze Biblia si, dupa un timp, se boteaza si devine membra a Bisericii Adventiste. Bill nici nu se bucura, dar nici nu-i pune piedici sotiei sale, ramanand la fel de rece si indiferent fata de religie.

In acest timp, in Africa, Lowell, sotul Iosefinei, se imbolnaveste de febra neagra si intreaga familie e nevoita sa se repatrieze. Dupa cativa ani insa, Lowell moare. Bill, afland de moartea cumnatului sau , ii telefoneaza Iosefinei: “Iosefina, iarta-ma, dar nu pot veni la inmormantare. Am tinut prea mult la Lowell si nu pot sa-l vad mort. El e unul din cei doi care sigur vor fi in cer.”

“Dar cine e al doilea ?”- intreaba Iosefina.

“Tata, desigur ! “ –  raspunde Bill. Acel tata de care se despartise certat ,spunandu-i minios la plecare: “Ramaneti voi cu sabatul vostru !”

Ramasa vaduva, Iosefina trece printr-o perioada de descurajare. Pentru a o ajuta sa depaseasca criza, presedintele conferintei ii face invitatia sa slujeasca intr-o comunitate a bisericii.La inceput, Iosefina refuza, insa ulterior accepta. Este chiar in pragul saptamanii de rugaciune si se intreaba ce ar putea face mai bine. In cele din urma, Iosefina urca la amvon  si le povesteste fratilor sai despre Bill si despre durerea ei stiindu-si fratele pierdut in lume. Intreaga comunitate se hotaraste sa se roage pentru Bill si o intreaga saptamana este dedicata acestui lucru.

In joia urmatoare, o scrisoare de la Mary o anunta pe Iosefina ca Bill a ars toate tigarile si a aruncat tot alcoolul din casa. Incurajata, biserica continua sa se roage pentru Bill. Trece o luna si Iosefina primeste un telefon de la Mary care ii povesteste ce s-a intamplat cu Bill intre timp.

Mary povesteste cum, intr-o dimineata, vede usa de la sufragerie intredeschisa. Intra si il zareste pe Bill in halat, plangand in hohote.

“Ce s-a intamplat, Bill ?”

“Nu , nu a fost o halucinatie ! A fost El ! Cheama repede pastorul si va voi povesti! “

Pastorul vine in cea mai mare graba si Bill incepe sa-i povesteasca cum, in timp ce isi citea ziarul, aude usa deschizandu-se usor. Crezuse ca este sotia lui, insa cand se uita la persoana care intra Il vede pe Iisus care vine aproape de el, ii pune mana pe genunchi si-i spune cu o voce duioasa :

“Bill, am favoarea sa-ti fac o cerere.”

“Orice, Doamne !”

“Bill, am o mare povara , o mare sarcina de indeplinit inainte de a veni a doua oara .Sa ma refer acum la tine. Trebuie sa dau un raspuns la mai mult de 50 de ani de rugaciuni ce s-au inaltat pentru tine. Tatal tau si mama ta zac pe patul lor de pulbere si nu mai pot nadajdui sa te vada in Imparatia Mea. Dar Bill, vreau sa le prilejuiesc bucuria de a te vedea punandu-ti cununa pe cap. Ah, vreau sa vad cat de fericiti vor fi ei atunci !”

Bill se prabuseste si nu poate spune nimic. El, razvratitul, cel I-a intors spatele lui Dumnezeu timp de mai bine de o jumatate de secol, sa fie vizitat de Mantuitorul in persoana !

In acea dimineata, Bill se prabuseste la piciorul crucii si se preda cu trup si suflet in mainile Mantuitorului sau: “Doamne, de acum inainte Iti apartin . Sunt al Tau .”

Si acum, revin la intrebarea de la inceput: Cui i-a apartinut credinta prin care Bill a avut har timp de mai bine de o jumatate de secol, desi era departe de Dumnezeu ? Cui i-a apartinut credinta care a miscat bratul Domnului intr-un mod atat de minunat ? Raspunsul e cat se poate de clar: a tatalui, a mamei, a Iosefinei, a lui Lowell si a intregii comunitati care s-a rugat pentru Bill.

Iata ce forta se gaseste in rugaciunea de mijlocire !  O forta care poate misca bratul divin, transormand imposibilul in posibil.

“Se poate lua prada celui puternic ? “– ne intreaba Dumnezeu prin profetul Isaia. “Si poate sa scape cel prins in prinsoare ? “

“Da , zice Domnul, prada celui puternic ii va fi luata si cel prins de asupritor va scapa, caci Eu voi lupta impotriva vrajmasilor tai si voi scapa pe fiii tai.” ( Isaia 49, 24-25 )

Poate exista o promisiune mai mangaietoare decat aceasta pentru niste parinti indurerarti din cauza copiilor lor risipitori ?

Promisiunea are insa o conditie: “Sa stii ca Eu sunt Domnul si ca cei ce nadajduiesc in Mine nu vor fi dati de rusine.” ( Isaia 49, 23 )

Nadejdea este mai mult deact o simpla speranta. Cand speri ceva in viata, esti pregatit si pentru o varianta si pentru cealalta, desi o doresti pe cea mai favorabila. Cand nadajduiesti, esti sigur de implinirea dorintei tale, chiar daca aceasta ar putea avea loc mult mai tarziu decat te astepti. Nadejdea este incredere pe termen lung, pe durata intregii vieti si chiar dincolo de aceasta viata. Scriindu-le credinciosilor din Roma, Pavel subliniaza faptul ca Avraam a trait si L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvant “nadajduind impotriva oricarei nadejdi” ( Romani 4, 18 ).

Expresia folosita de Pavel este deosebit de sugestiva. Desi Avraam nu mai vedea nicio solutie la crizele prin care a trecut, el nu si-a pierdut increderea in Dumnezeu. Chiar atunci cand varsta lui inaintata il impiedica sa mai astepte un copil ( avea 99 de ani ! ), el nu a incetat sa nadajduiasca in implinirea promisiunii lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand Dumnezeu l-a incercat, cerandu-i sa-l jertfeasca pe Isaac, Avraam  nu si-a pierdut nadejdea “ caci se gandea ca Dumnezeu poate sa-l invieze chiar si din morti” ( Evrei 11, 19 ). “Nadajduind impotriva oricarei nadejdi”si continuand sa se increada in Dumnezeu si in promisiunile Sale in ciuda aparentelor descurajatoare ale vietii, Avraam a devenit “tatal tuturor celor care cred” ( Romani 4, 11 up. ).

Dar noi, noi cum reactionam in fata crizelor la care nu gasim nicio solutie omeneasca ? Ce facem cand vedem cum copiii nostri cresc, devin adulti si inainteaza in varsta fara sa ne dea nici cel mai mic semn ca ar dori sa se intoarca la Dumnezeu ? Dupa ce ne-am rugat pentru ei o viata intreaga, dupa ce am postit zile fara numar pentru ei , dupa ce am varsat inaintea Domnului rauri de lacrimi din pricina lor, nu e asa ca obosim ? Nu e asa ca ne pierdem si ultima bruma de speranta cu privire la salvarea copiilor nostri?

Satana are o placere deosebita sa induca in mintea parintilor ai caror copii sunt inca risipitori ganduri ca acestea: “ Copilul meu e pierdut pentru totdeauna “, sau “ Sunt prea pacatos ca Dumnezeu sa-mi asculte rugaciunile”, sau “ Am facut prea multe greseli fata de copilul meu pentru ca el sa ma ierte”…

Alunga astfel de ganduri ! Ele nu vin de la Duhul Sfant, ci sunt soptirile descurajatoare ale vrajmasului milenar al neamului omenesc. Cand astfel de ganduri iti vin in minte, striga asemenea tatalui al carui fiu demonizat era intins la picioarele Mantuitorului: “ Cred , Doamne ! Ajuta necredintei mele !” ( Marcu 9, 24 )

Atunci cand copiii pe care i-am crescut cu toata dragostea se departeaza de Dumnezeu, doua sunt lucrurile pe care nu trebuie sa le uitam pana la sfarsitul vietii noastre :

1 ) Sa continuam sa credem in promisiunile lui Dumnezeu si in intelepciunea Lui de a rezolva aceasta problema la timpul potrivit

2 ) Sa nu rupem niciodata legatura noastra de dragoste fata de copiii nostri, indiferent ce ar face.

Promisiunea lui Dumnezeu pentru parintii ai caror copii sunt inca ratacitori este : “truda iti va fi rasplatita “ ( Ieremia 31 , 16 ) .Orice efort facut cu dragoste pentru copiii nostri, orice lacrima cazuta pe obrajii unei mame sau ai unui tata, orice rugaciune rostita in public sau in ascuns pentru salvarea lor sunt seminte care vor incolti cu siguranta. Poate ele nu vor incolti atunci cand dorim noi… Poate vor trece multi ani… Poate ca parinti vor cobora in mormant fara sa guste bucuria  de a-si vedea copiii salvati…Dar Cuvantul lui Dumnezeu ne asigura: “Truda iti va fi rasplatita”.  Dumnezeu nu este om ca sa minta.

Probabil ca in cer va exista o reuniune speciala a tuturor parintilor care au murit inainte ca sa-si vada copiii salvati si pusi la adapostul mantuirii.

“Se poate lua prada celui puternic ?”

Da, se poate ! Si aceasta pentru ca “Dumnezeu este credincios si nu se poate tagadui singur “ ( 1 Timotei 2, 13 )

Daca treci chiar acum printr-o astfel de experienta dureroasa, nu-ti pierde speranta ! Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti dea acea credinta care trece dincolo de aparente, dincolo chiar de portile mormantului, “nadajduind impotriva oricarei nadejdi” si asteptand ca Providenta divina sa lucreze la salvarea celor dragi.

“Asa vorbeste Domnul: “Opreste-ti plansul, opreste-ti lacrimile din ochi, caci truda ta iti va fi rasplatita, zice Domnul. Ei se vor intoarce iarasi din tara vrajmasului. Este nadejde pentru urmasii tai, zice Domnul. Copiii tai se vor intoarce in tinutul lor !” Ieremia 31, 16-17

Lori Balogh