„Eu fac ceruri noi și un pământ nou”

„Eu fac ceruri noi și un pământ nou”

– Promisiunea lui Dumnezeu pentru cei ce doresc o lume mai bună –

„Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie pentru cele ce voi face.”

Isaia 65:17‑18

O lume mai bună… Cine nu o dorește? Cine nu o visează? Stâlpul de pe marginea drumului, acoperișul de pe casă sau tractorul de pe câmp cu siguranță că nu doresc o lume mai bună. Ele, și încă un milion de alte lucruri care ne înconjoară, își pot îndeplini menirea chiar și în lumea acesta, atât de întunecată, nesigură și nefericită. Însă noi, oamenii, cu toții dorim o schimbare a stării actuale de lucruri. Cu toții dorim o lume mai bună.

 

Unii dintre noi visăm la ceva mai mult decât la o simplă cosmetizare a lumii în care trăim. Vrem o transformare radicală, de esență, a lumii noastre. De ce? Pentru că ne-am săturat de un milion și ceva de lucruri care se petrec zilnic în jurul nostru, lucruri care ne răpesc bucuria de a trăi și care ne fac nefericiți.

Te-ai gândit vreodată să așterni pe hârtie toate lucrurile de care te-ai săturat și pe care nu ai dori să le mai întâlnești într-o lume viitoare? Eu am încercat lucrul acesta. Am început să scriu toate acele lucruri neplăcute care îmi veneau în minte din realitatea zilnică, însă am fost nevoit să abandonez ideea. Motivul? Sunt prea numeroase aceste lucruri și aș avea nevoie de câteva volume întregi pentru a le enumera. Dacă nu crezi, încearcă și tu și te vei convinge. Eu îți sugerez doar începutul acestei liste interminabile.

 

În ce mă privește (lista este, desigur, subiectivă!), m-am săturat de gropi în asfalt, de pene de cauciuc, de pene de motor sau pene de curent; m-am săturat de găuri în stratul de ozon, de facturi la întreținere, de noroi și vești de războaie, de vaci nebune și furturi din bancomate, de secetă și inundații, de baroni locali și campanii electorale, de hoți, pedofili, erupții vulcanice, braconieri și peturi aruncate pe cărări de munte.

M-am săturat de ochelari de vedere și măriri de impozite, de sisteme de alarmă și examene pierdute, de amenzi și sentințe nedrepte, de minciuni, ipocrizie, fandoseli, populism și alcoolism; m-am săturat de gaze de eșapament, de praf, de circuri electorale, de poluare și săli de operație, de mucegai în borcanele de zacuscă, de proteze dentare, șomaj, crize de tot felul și injecții.

M-am săturat de dezbrăcați și travestiți, de pantofi rupți și vulgaritate, de încălzirea globală, de promisiuni electorale și TVA, de palpitații și priviri răutăcioase, de accidente aviatice și carii dentare, de bacșiș, molii și corupție.

 

Dar m-am săturat și de scame pe costumul de haine, de inundațiile vecinului de deasupra, de înjurături, cutremure, rânjete și muște în cana cu lapte; m-am săturat de scandalurile vecinilor de alături, de pixuri care nu scriu, de trenuri care întârzie câte două ore, de E-uri alimentare și rovignete, de terorism, de creșterea cursului valutar și viruși în calculator.

M-am săturat să văd sărăcia lucie a multora alături de opulența sfidătoare a câtorva, de clor în apa de băut, de emisiuni de doi bani, de subcultură și furtuni magnetice, de gândaci de Colorado și crime oribile. M-am mai săturat și de cimitire, riduri, escroci și scurt-circuite, de negi, mătreață, viscol și rebuturi, de praf, de arșiță, îmbulzeli la promoții, de greve, incendii și vase cu smalțul sărit…

Mă opresc aici, deși aș putea adăuga încă o mulțime de alte lucruri care ne fac viața chinuită și nefericită pe acest pământ obosit după atâtea milenii de istorie a păcatului. Tu poți continua însă lista și chiar îți sugerez să o faci. Apoi, după ce vei fi obosit de scris, te rog să-ți imaginezi că niciunul dintre aceste lucruri nu va mai exista în lumea nouă promisă de Dumnezeu. „Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie pentru cele ce voi face” (Isaia 65:17‑18).

Ne putem oare imagina o lume în care toate aceste lucruri nedorite, care ne fac viața atât de amară, vor lipsi cu desăvârșire? Oricât de prolifică ar fi imaginația noastră, ea lucrează pe baza unor date stocate în memorie. Or, aceste date sunt limitate la acest pământ, la experiențele acumulate în decursul vieții, la micul nostru univers în care apărem și dispărem asemenea unui abur.

Trebuie să recunoaștem că, deși aparținem vastului ocean al Universului, alcătuit din miliarde și miliarde de galaxii, ne este imposibil să trecem dincolo de limite chiar și la nivelul imaginației. Apostolul Pavel subliniază ideea de limite ale imaginației umane, scriindu-le credincioșilor din Corint: „După cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9).

Cuvântul-cheie al promisiunii lui Dumnezeu la care doresc să mă opresc acum este cuvântul „nou”. Când afirmăm despre un anumit lucru că este nou se subînțelege că nu este vorba despre ceva recondiționat, reșapat, îmbunătățit. Un lucru nou este ceva inexistent anterior, ceva cu totul nou în esență și structura lui. Cuvântul „nou” semnifică de fapt, în contextul promisiunii lui Dumnezeu, o nouă Creație.

M-am întrebat adesea (probabil că nu sunt singurul) de ce Dumnezeu va reînnoi și cerurile, din moment ce istoria păcatului s-a desfășurat pe pământ. Nu ar fi logic și suficient ca Dumnezeul Creator să recreeze doar Pământul?

Răspunsul la această întrebare este complex. În primul rând, nu trebuie să uităm că păcatul a apărut întâi în cer. Apostolul Pavel le scrie credincioșilor evrei că și în cer există lucruri care trebuie curățate din cauza contaminării lor în prezența păcatului (vezi Evrei 9:23). Sanctuarul ceresc este un exemplu în acest sens (vezi Daniel 8:14).

În al doilea rând, privind problema dintr-un alt punct de vedere, oamenii de știință creaționiști au ajuns la concluzia că, în timpul Potopului biblic, s-a produs o serie de cataclisme, nu doar la nivelul planetei noastre, ci chiar în sistemul nostru solar, schimbând ordinea stabilită inițial de Creator (vezi cartea „Creaționismul științific”, scrisă de Henry M. Morris, director al Institutului de Cercetări Creaționiste).

Potopul nu a fost o simplă inundație locală. Nu a fost nici măcar o inundație mondială. Modificarea axei Pământului, însoțită de apariția ciclului anotimpurilor, de erupții vulcanice fără precedent și uriașe mișcări ale scoarței terestre ce au dus la apariția lanțurilor muntoase, a reprezentat un cataclism pe care am putea să-l considerăm cosmic, cu efecte vizibile cel puțin în imediata vecinătate a sistemului nostru solar. Când Dumnezeu vrea să înlăture păcatul, El vrea să îndepărteze și consecințele lui. De aceea, toate modificările survenite cu ocazia Potopului se cer înlăturate din noua Creație a lui Dumnezeu. El va face nu doar un Pământ nou, ci și ceruri noi.

În al treilea rând, așa-zisa „cucerire” a spațiului cosmic, începută de rușii lui Gagarin, continuată de americanii lui Neil Armstrong și susținută azi de numeroase misiuni internaționale, presupune o reală contaminare a acestui spațiu printr-o mulțime de „gunoaie”. În jurul planetei, dincolo de straturile superioare ale atmosferei, plutesc mii și mii de resturi ale activităților umane.

În 13 iunie 1983, sonda spațială Pioneer 10 a străbătut orbita planetei Neptun și a devenit primul obiect construit de om care a părăsit sistemul nostru solar. Astăzi nimeni nu știe unde se mai află aceste „produse” ale civilizației omenești. Lumea promisă de Dumnezeu va trebui să fie curată din toate punctele de vedere. Astfel de „gunoaie” cosmice – adevărate amintiri neplăcute ale civilizației noastre întunecate – nu vor mai exista în noua Creație, căci Dumnezeu va face „ceruri noi și un pământ nou”.

Ioan, vizionarul de pe insula Patmos, întărește și el ideea unei noi Creații: „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră și marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1).

Noua Creație va fi bazată pe legi necunoscute omului păcătos de astăzi. Dorești o dovadă? Tot Ioan afirmă spune: „Moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (vers. 4).

Ne este greu (dacă nu chiar imposibil!) să ne imaginăm o lume în care nu există moarte și suferință. Trăim sub imperiul legii entropiei (a doua lege a termodinamicii), acea „lege a deșertăciunii” și „robie a stricăciunii” de care vorbește apostolul Pavel (Romani 8:20‑21). Totul în jurul nostru e supus distrugerii, ruinei, neantului…

Orice lucru frumos, dacă nu e întreținut periodic, dacă nu se depun eforturi pentru recondiționarea lui, în final se va distruge din cauza acestei legi crude și imuabile. Orice realizare umană pe care o admirăm este urmarea unei lupte crâncene împotriva acestei legi fizice. E suficient doar să devii indiferent față de o realizare sau un succes, pentru ca cruda lege a entropiei să-și facă lucrarea distrugătoare, trimițând cele mai mari realizări în neant.

Nu pot spune ce se va întâmpla cu această lege care guvernează fiecare aspect al vieții noastre pe pământ, dar sunt convins că, în noua Creație, Dumnezeu îi va anula efectele prin legi necunoscute de noi astăzi. Chiar dacă nu putem înțelege cum se va întâmpla acest lucru, el se va întâmpla cu siguranță, pentru că o promite Însuși Creatorul. Și „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici fiu al omului ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu vă împlini?” (Numeri 23:19).

Viața pe Noul Pământ nu va fi un „dolce far niente”. Ea nu va fi o trândăveală veșnică la umbra pomilor roditori din Paradis. Dacă doar la aceasta s-ar rezuma viața veșnică, eu personal m-aș plictisi crunt. Și nu doar eu… Întrebată dacă ar dori Paradisul, soția unui mare artist român a răspuns categoric: „Nu!”. „Dar de ce nu l-ați dori?” – a fost din nou întrebată. „Pentru că m-aș plictisi ca o veșnicie să stau la umbră și să mănânc fructe sub pomii din Paradis”.

Doamna avea perfectă dreptate. Ea nu știa însă că, în lumea cea nouă promisă de Dumnezeu celor mântuiți, nu va exista plictiseală. Cele mai variate nevoi ale ființei umane și cele mai înalte aspirații vor fi împlinite la superlativ.

1) Nevoia de Dumnezeu

Richard Wurmbrand, în cartea sa „Umple-ți vidul!”, scrie despre golul imens în formă de Dumnezeu cu care se naște orice om pe pământ. Nevoia aceasta nu este programată de Creator. Ea este mai degrabă o consecință firească a statutului nostru de ființe create.

Deși Dumnezeu vine în întâmpinarea acestei nevoi chiar în această viață, doar în noua Creație ea va fi pe deplin împlinită. „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos (oglinzile din acea vreme erau confecționate din metale lustruite, care dădeau imagini întunecoase), dar atunci vom vedea fața în față. Acum cunoaștem în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin” (1 Corinteni 13:12).

Nevoia de Dumnezeu își va găsi împlinirea în viețuirea omului în prezența nemijlocită a Creatorului: „El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor… Ei vor vedea Fața Lui și Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apocalipsa 21:3; 22:4).

2) Nevoia de comunicare

Suntem ființe sociale și sociabile, căci încă de la Creație Dumnezeu a stabilit că „nu este bine că omul să fie singur” (Geneza 2:18). Nevoia de comunicare face parte din însăși natura umană. Este și motivul pentru care Dumnezeu a pregătit celor mântuiți, pe lângă frumusețile de nedescris ale Noului Pământ, și o cetate – Noul Ierusalim.

Dar ce cetate! După aprecierea unor cercetători ai Bibliei, Noul Ierusalim va avea mărimea Franței actuale. Ideea de cetate ne transmite, pe lângă altele, și promisiunea că nevoia de comunicare va fi pe deplin împlinită. Vom putea comunica nemijlocit, deschis, fără complexe, atât cu Tatăl nostru ceresc, cât și cu ființele inteligente create de Dumnezeu din întregul Univers.

Vom putea discuta, „la gura sobei”, cu oameni răscumpărați din toate generațiile, cu îngerii, cu locuitorii altor lumi. Le vom împărtăși din trăirile noastre din viața aceasta; le vom povesti din experiențele noastre cu Dumnezeu și îi vom învăța cât de adâncă a fost groapa din care ne-a scos Mântuitorul și cât de profundă a fost dragostea Lui pentru noi. La rândul lor, locuitorii Universului ne vor învăța o mulțime de lucruri pe care le-am fi știut și noi dacă nu am fi cunoscut tragedia păcatului. Aștept cu nerăbdare clipa în care voi sta față în față cu îngerul meu păzitor, acela care m-a vegheat pe tot parcursul vieții. Sunt convins că avem multe să ne spunem!

3) Nevoia de cunoaștere

Este o altă nevoie fundamentala a omului. Ea este sădită de Creator în fiecare dintre noi. Dacă unii oameni se pare că nu o au, aceasta se întâmplă pentru că acei oameni au reprimat-o, au neglijat-o și au înnăbușit-o, dând prioritate altor lucruri.

Cu aproape trei mii de ani în urmă, înțeleptul împărat Solomon declara: „Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc în înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri. Iată o îndeletnicire plină de truda la care supune Dumnezeu pe fii oamenilor” (Eclesiastul 1:13).

Nevoia de cunoaștere face parte din nevoile intelectuale ale omului. Ca ființe inteligente, avem sădită în noi o permanentă sete de cunoaștere pe care, în condiții normale, căutăm permanent să o satisfacem. Și aceasta, chiar dacă, din cauza păcatului, noi folosim doar o mică parte din potențialul creierului nostru (unii spun că, în mod obișnuit, omul se folosește doar de opt până la douăzeci de procente din întreaga capacitate intelectuală).

În viața viitoare se vor deschide câmpuri nelimitate de cunoaștere. De la legile care guvernează lumea atomului, până la cele care conduc miliardele de galaxii (astronomii afirmă că au numărat până acum, cu mijloacele existente, peste o sută de miliarde de galaxii!), cei mântuiți vor putea admira și studia înțelepciunea lui Dumnezeu în frumusețea desăvârșită a naturii de pretutindeni. Iată cum descrie lumea viitoare un autor creștin:

„Toate comorile Universului vor fi deschise spre studiul mântuiților lui Dumnezeu. Neîncătușați de moarte, ei își vor lua zborul neobosit către lumile îndepărtate – lumi care au fost mișcate de durere la vederea necazului oamenilor și au tresăltat în cântări de bucurie la vestea despre un suflet salvat. Cu o bucurie de nedescris, copiii Pământului vor ajunge părtași la bucuria și înțelepciunea ființelor necăzute în păcat. Ei se vor împărtăși din comorile de cunoștință și înțelegere câștigate prin veacuri și veacuri din contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu” (1).

Mă întreb: acei creștini, care în viața aceasta nu dovedesc nicio sete de cunoaștere, mulțumindu-se doar cu împlinirea unor nevoi banale (ce mănânc, cum dorm, cât mai costă întreținerea etc.), cum se vor simți pe Noul Pământ, unde vor fi provocați la o cunoaștere permanentă? Se vor simți oare în largul lor?

Suntem ființe inteligente și plăcerea supremă a inteligenței este cunoașterea. Aceasta nu se dobândește fără efort, uneori mai intens decât efortul fizic. Mă întreb din nou: Ce vor face acolo aceia care nu se obișnuiesc încă din această viața să-și folosească puterile minții? Ignoranții, fie că nu vor ajunge pe Noul Pământ, fie că vor avea de recuperat o mulțime de examene de corijență pierdute în această viață.

4) Nevoile emoționale

Acestea vor fi și ele împlinite pe deplin în noua Creație a lui Dumnezeu. În viața viitoare vom iubi și vom fi iubiți. Lucrul acesta este sigur. Un Dumnezeu al iubirii ne va împlini la superlativ această nevoie emoțională. Dar vă pun o întrebare care poate vă va intriga pe unii dintre voi: În viața viitoare se va mai plânge? Vor mai fi regrete?

Răspunsul meu este: Da, se va mai plânge și vor fi și regrete. Poate că ți se pare o erezie acest gând, dar hai să înțelegem mai profund realitățile viitoare ! Mântuitorul ne-a spus că, la revenirea Sa în slavă „din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat, și altul va fi lăsat; din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, și alta va fi lăsată; și din doi inși care vor fi în același pat, unul va fi luat, și altul va fi lăsat” (Luca 17:34).

Mesajul este că revenirea Domnului Hristos va produce despărțiri veșnice. Vor fi, poate, membri ai aceleiași familii care vor fi despărțiți pentru veșnicie. Nu pentru că așa dorește Dumnezeu, ci pentru că așa au ales oamenii. În final, Dumnezeu nu va face altceva decât să respecte alegerea fiecăruia. Vor fi despărțiri între prieteni, rude, colegi…

Crezi că, cel puțin la începutul vieții viitoare, cei mântuiți nu vor plânge pentru cei dragi care nu vor fi cu ei? Crezi că la revenirea lui Hristos ni se vor șterge creierele, rămânând amnezici pentru veșnicie? Îi vom uita pe cei dragi, care nu se vor bucura de adevărata viață, încă din prima clipă a veșniciei?

Eu nu cred lucrul acesta. Ar fi inuman! Nu ne-am mai putea numi oameni dacă i-am uita pe cei dragi din prima clipă și dacă nu am simți durere pentru cei pierduți care nu se vor putea bucura împreună cu noi. Argumentul pentru această afirmație îl găsim tot în Cuvântul lui Dumnezeu: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).

În care moment al veșniciei spune Biblia că Dumnezeu va șterge lacrimile ce vor mai brăzda obrajii celor mântuiți? Ne răspunde versetul 2 din același pasaj biblic – după coborârea pe Noul Pământ a cetății Noului Ierusalim. Când va avea loc acest eveniment? La sfârșitul mileniului.

Revenirea Mântuitorului nu ne va transforma în niște ființe insensibile, cu inimi de piatră, care vom asista indiferenți la judecarea celor pierduți. Dimpotrivă, cel puțin în timpul mileniului, vor mai fi regrete și lacrimi. Regrete pentru toate ocaziile pierdute de a face ceva pentru salvarea semenilor noștri, regrete pentru ocaziile pierdute în propria creștere spirituală, regrete pentru ceea ce am fi putut face și nu am făcut. Revenirea lui Isus va pecetlui pentru veșnicie alegerile făcute acum și aici. În viața viitoare vom putea face multe, dar nu vom putea recupera ceea ce putem face în această viață.

Totuși, Dumnezeu nu va reproșa nimic niciunuia dintre cei mântuiți. Dacă nu credeți lucrul acesta, citiți Pilda fiului risipitor relatată în Luca 15! Nu numai că nu ne va reproșa niciuna dintre neîmplinirile noastre, dar El Însuși Se va pleca spre fiecare dintre copiii Săi răscumpărați și le va șterge lacrimile, va alina durerea despărțirii de cei nemântuiți, și va umple golul apărut în sufletele lor prin despărțirea de cei dragi.

Dragostea Sa va găsi mijloacele cele mai potrivite pentru a ne alina de orice pierdere, astfel încât veșnicia să o putem trăi în deplină pace, bucurie și fericire. Chiar dacă vor fi lacrimi și regrete la începutul veșniciei, ele nu vor dura veșnic. Nevoile emoționale ale oricărei ființe omenești vor fi împlinite la maximum și doar în ceea ce privește latura pozitivă a lor.

5) Nevoia de spațiu

Este o nevoie reală a oricărei ființe, nu doar a omului. Din nefericire, apariția păcatului ne-a înghesuit pe această planetă mică. După cataclismul Potopului biblic, criza spațiului s-a acutizat prin micșorarea suprafeței uscatului, ea reprezentând acum aproximativ o treime din suprafața totală a Pământului.

Foamea de spațiu o resimțim pe măsură ce crește populația globului. Și dacă, la cele peste opt miliarde de oameni, cat numără astăzi populația lumii, se resimte această criză a spațiului, mă întreb: Ce se va întâmpla când populația se va dubla sau se va tripla?

De ce oare ne simțim atât de bine pe vârful unui munte, sau pe țărmul mării? Pentru că acolo, cel putin acolo, avem implinită nevoia de spațiu. Un amănunt ce merită să fie subliniat: când apostolul Ioan vorbește în Apocalipsa despre Noul Pământ, el face o afirmație interesantă.

„Apoi am văzut un cer nou și un Pământ Nou, pentru că cerul dintâi și Pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1).

Pornind de la această afirmație, unii au tras concluzia că pe Noul Pământ nu vor mai exista mări, lacuri, poate nici chiar ape curgătoare. Ar fi trist să se întâmple așa ceva. Apele, indiferent de modul în care sunt organizate, își au rolul și frumusețea lor în armonia Creației. Când Ioan scrie în Apocalipsa că „marea nu mai era”, sensul real al cuvintelor lui este acela că „marea aceea nu mai era.”

Ceea ce vrea să ne spună Biblia nu este că pe Pământul cel Nou nu vor mai fi întinderi de ape, ci că aceste întinderi nu vor mai fi așa de mari ca astăzi, când mările și oceanele lumii ocupă circa două treimi din suprafața globului. Această proporție între suprafața ocupată de apă și cea ocupată de uscat nu a existat la Creație, ci a apărut în urma Potopului.

Uriașele cantități de apă ajunse pe pământ în urma „ruperii stăvilarelor cerului” și prin deschiderea „izvoarelor adâncului”, au dat naștere întinselor suprafețe ale mărilor și oceanelor lumii. Când Creatorul va reînnoi Pământul nostru, El va restabili proporțiile armonioase de la început, și astfel spațiul nu va mai fi o problemă. Și de ce ar mai fi o problemă din moment ce întregul Univers va sta la dispoziția celor mântuiți?

6) Nevoia de timp

Cât de acut simțim această nevoie! Viața nu ne ajunge să realizăm tot ce ne-am propus; zilele ne lasă impresia că se scurtează; orele devin minute, iar minutele – secunde. Iar noi trăim această dramă a lipsei de timp cu atât mai mult cu cât descoperim în adâncurile ființei noastre o sete inexplicabilă de eternitate.

Dumnezeu a pus în inima noastră „gândul veșniciei” (vezi Eclesiastul 3:11), de aceea viața viitoare va fi o viață veșnică, în care nevoia de timp a omului va fi împlinită la superlativ. Va fi o viață cât viața lui Dumnezeu! Și vom avea nevoie de o astfel de viață pentru a cunoaște toate minunile Universului.

Am făcut un calcul simplu: dacă am număra cele peste o sută de miliarde de stele din Calea Lactee (galaxia noastră), câte una pe secundă, am avea nevoie de aproximativ trei mii de ani. Doar ca să le numărăm! Cât timp ne-ar trebui să le vizităm? Dar ca să le cunoaștem îndeaproape? Și este vorba doar de galaxia noastră!

Astronomii spun că au descoperit până acum peste o sută de miliarde de galaxii. Dacă fiecare dintre aceste galaxii ar avea tot atâtea stele cât are Calea Lactee, ne-ar trebui, doar ca să le numărăm, trei sute de mii de miliarde de ani! Acestea sunt, într-adevăr, cifre astronomice! Și la propriu, și la figurat!

Am putea vorbi, de asemenea, despre nevoia de exprimare, de comemorare și de multe alte nevoi fundamentale ale ființei umane. Dar oricât de multe ar fi ele, avem promisiunea clară a Cuvântului lui Dumnezeu: „Dumnezeu ne va da, fără plată, împreună cu El (Christos n.n.), toate lucrurile” (Romani 8:32).

În fața unei astfel de perspective, mă întreb și te întreb: De ce oare nu ne ridicăm ochii de la măruntele și pământenele noastre probleme spre orizonturile luminoase ale lumii celei noi, pe care Tatăl nostru ceresc este nerăbdător să ne-o ofere? De ce ne mai împiedicăm unul de altul, de ce ne mai poticnim în propriul nostru egoism, de ce ne mai lăsăm doborâți de răutatea altora, când o lume infinit mai bună este gata să intre în scenă?

Aici, pe acest pământ bolnav și obosit, ne-am săturat de o mulțime de lucruri care aparțin lumii păcatului. Dumnezeu ne-a promis însă o altă lume mai bună, o lume în care niciodată nu ne vom mai satura să admirăm, să gustăm și să trăim dragostea lui Dumnezeu revărsată peste întreaga Sa Creație. De ce am refuza o asemenea perspectivă?

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, „Tragedia Veacurilor”, pag. 592