Iadul – mit sau realitate?
Flăcări veșnice, chinuri și groază
Iadul – cel mai înfricoșător loc din Univers! Milioane de oameni se îngrozesc la gândul existenței lui, dar mai ales la posibilitatea ca ei înșiși să ajungă în chinurile veșnice pe care le „promite” acest loc teribil.
Dacă suntem cinstiți cu noi înșine, unora dintre noi chiar ne convine să existe un asemenea loc de tortură veșnică. Bineînțeles, când ne gândim la alții, nu la noi înșine! Recent, un criminal în serie a fost executat după ce i s-a comunicat sentința capitală. După execuție, unul dintre părinții numeroaselor victime, întrebat de un reporter ce crede despre soarta criminalului, a răspuns cu o figură cât se poate de serioasă: „Criminalul arde acum în iad”.
Dorința de a se face dreptate prin pedepsirea exemplară a oamenilor răi și setea de răzbunare a victimelor acestora poate fi justificată. Dar este oare suficient acest argument pentru ca iadul să devină, dintr-o ficțiune, o realitate?
Pe fațada de vest a Mănăstirii Voroneț, considerată „Capela Sixtină a Orientului”, se află renumita frescă exterioară înfățișând judecata de apoi. În partea de sus a frescei este reprezentat Dumnezeu Tatăl. Mai jos, în al doilea registru, e înfățișat Dumnezeu Fiul, flancat de Maria, Ioan Botezătorul și cei 12 apostoli. Urmează al treilea registru, înfățișându-L pe Duhul Sfânt în chip de porumbel. În final, în cel de-al patrulea registru, apare cumpăna ce cântărește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete, precum și raiul și iadul.
De remarcat este faptul că, în renumita frescă, iadul își are obârșia într-un râu de foc ce pornește de la picioarele Mântuitorului, asemenea unui „cordon ombilical” care îl leagă pe Iisus de locul torturilor veșnice. Interpretarea care se dă acestui râu de foc izvorât chiar de la picioarele Mântuitorului este legată de lumina dumnezeiască ce formează de fapt focul iadului.
Fresce asemănătoare pot fi văzute și în alte locașuri bisericești. La Mănăstirea Sucevița, pe latura de nord există o frescă ce reprezintă raiul (în dreapta) cu cetele lui de îngeri, iar în stânga iadul, cu nefericiții care sunt chinuiți veșnic în văpăile lui. Uneori picturile reprezentând iadul înfățișează animale sau pești care îi înghit pe oameni, alteori sunt zugrăviți demoni cu copite, coarne și cozi care îi prăjesc cu ajutorul unor furci înspăimântătoare pe nefericiții ajunși acolo. În pridvorul uneia dintre bisericile din București se află o frescă a înfricoșatei judecăți, în care în flăcările iadului este reprezentat un episcop cu mâinile la ochi, neputând suporta lumina dumnezeiască (1).
Astfel de imagini, considerate ca având un rol educativ-religios pentru laicii care nu sunt inițiați în studiul Scripturii, pot impresiona o anumită categorie de oameni. Sunt însă ele suficiente pentru a dovedi că iadul este o realitate?
Oare câți oameni Îi slujesc lui Dumnezeu doar de teama de a nu fi pedepsiți veșnic într-un iad necruțător? Și, oare câți oameni nu s-au depărtat de Dumnezeu, revoltați din cauza cruzimii fără margini pe care o presupune existența iadului?
Unul dintre cei mai cunoscuți și vehemenți atei americani a fost Robert Ingersoll. Acesta obișnuia să străbată marile orașe americane, ținând cuvântări împotriva lui Dumnezeu și a credinței creștine. Avea o predilecție pentru textele biblice care vorbesc despre judecata divină, pe care le răstălmăcea după bunul său plac.
În timpul unei astfel de adunări, Ingersoll și-a scos ceasul de aur din buzunar și l-a pus pe masa spunând: „Îl blestem și Îl hulesc pe Dumnezeu, apoi Îi dau cinci minute să mă lovească, să mă trăsnească.” După ce a rostit cele mai cumplite și mai murdare blesteme, a tăcut, așteptând cele cinci minute. Timpul trecând fără să se întâmple nimic, Ingersoll și-a luat ceasul de pe masă, spunând: „Vedeți că nu există Dumnezeu, căci dacă ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”
Știți cum a ajuns Robert Ingersoll ateu? Născut în New York în familia unui pastor american, el a trebuit să audă de sute de ori amenințarea tatălui sau ori de câte ori făcea ceva rău: „Robert, dacă mai faci aceste păcate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce în iad și vei arde în vecii vecilor.”
Săturat de un astfel de tratament din partea tatălui și de amenințarea cu focul cel veșnic al iadului, într-o bună zi Robert i-a spus tatălui său: „Tată, dacă astfel este Dumnezeul pe care Îl servești, eu nu vreau să am nimic de-a face cu El.” Apoi mânios, s-a ridicat și a părăsit pentru totdeauna casa părintească, devenind unul dintre cei mai renumiți și vehemenți atei americani.
Doar în ziua judecății finale, când se va trage linie și vor fi scoase la lumină multe lucruri care astăzi sunt taine, se va ști cât de mult rău a făcut omenirii învățătura despre un iad veșnic, dar și imaginii lui Dumnezeu.
Dumnezeu și iadul
Perspectiva existenței unui loc în care oamenii sunt chinuiți veșnic pentru păcate săvârșite într-o viață atât de scurtă naște o mulțime de întrebări justificate. O primă categorie de întrebări se referă la caracterul lui Dumnezeu, văzut prin prisma existenței iadului.
Biblia ne descoperă, în mod deosebit în Noul Testament, un Dumnezeu al iubirii care, pentru a ne salva din prăpastia adâncă a păcatului și a morții, a fost dispus să dea ce a avut mai scump în acest Univers: viața Fiului Său ca jertfă.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui fiu, pentru ca orice crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16).
Este compatibilă dragostea infinită a lui Dumnezeu cu existența unui iad veșnic, în care oamenii sunt chinuiți etern pentru păcate pe care le-au săvârșit în scurta lor viață?
Imaginea cea mai frecventă în legătură cu iadul este aceea în care oamenii sunt „prăjiți” la infinit, fără să fie consumați. Ce fel de Dumnezeu poate fi acela care ar privi o veșnicie întreaga scenele de groază oferite de suferințele creaturilor Sale aflate în iad?
Activiștii drepturilor omului se ridică cu fermitate împotriva torturii, chiar dacă ea este temporară. Ce părere aveți de o tortură permanentă, eternă? Din acest punct de vedere, iadul nu ar fi altceva decât o cameră de tortură veșnică. Cum s-ar împăca ideea de iubire infinită cu cea de cruzime extremă în dreptul lui Dumnezeu?
Mai mult decât atât, când are loc actul de justiție în instanțele pământești, se încearcă să se găsească o pedeapsă corespunzătoare pentru o anumită fapta rea. Un hoț care a furat o găină nu va primi nici închisoare pe viață, nici pedeapsa capitală. Pedeapsa va fi proporțională cu gravitatea faptei comise. Oare justiția divină nu va ține cont de acest principiu al proporționalității pedepsei în funcție de gravitatea faptelor rele? Desigur! Biblia ne asigură că la judecată se va ține cont de o mulțime de factori:
– Oamenii vor fi judecați după faptele lor (păcate comise – vezi Ezechiel 7,3).
– Oamenii vor fi judecați după „căile” lor (intenții, planuri, gânduri, aspirații, tendințe – vezi Ezechiel 18,30).
– Oamenii vor fi judecați după „greutatea vinei” lor ( gradul de vinovăție – vezi Deuteronomul 25,2).
– Oamenii vor fi judecați după „umbletele” lor (mod de viață, obiceiuri – vezi Ezechiel 33,20).
– Oamenii vor fi judecați după cuvintele lor (vezi Matei 12,36‑37).
– Oamenii vor fi judecați după neglijențele și omisiunile lor (păcatul prin omisiune – vezi Iacov 4,17).
– Oamenii vor fi judecați după puterea lor (posibilități, înzestrări, privilegii – vezi Ezechiel 24,14).
Toate aceste criterii (și multe altele care nu sunt amintite aici!) de care Dumnezeu va ține cont ne dau asigurarea că judecata va fi dreaptă, iar pedeapsa celor nelegiuiți va fi proporțională cu gravitatea păcatelor săvârșite.
Însuși Mântuitorul ne garantează că pedeapsa va fi diferită în funcție de conștientizarea unui rău făcut: „Robul acela care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a știut-o și a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Și cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult” (Luca 12,47‑48).
„Loviturile” vor fi mai multe sau mai puține, dar vor fi finite. Nu vor fi veșnice! Dacă Biblia ne asigură că va fi o judecată dreaptă, că pedeapsa celor răi va fi proporțională cu gravitatea faptelor, că Dumnezeu este un Dumnezeu drept, dar în același timp milos, îndurător, iubitor și sensibil la suferința umană (vezi Exodul 34,6‑7; Osea 11,8; Marcu 6,34), de unde a apărut în doctrinele bisericilor creștine învățătura despre un loc al cruzimii și terorii veșnice?
Dacă iadul ar fi o realitate, ați mai avea încredere în Dumnezeu? Ați mai fi siguri că El este iubire, că este milos și îndurător, așa cum Îl prezintă cuvântul Scripturii? Ați putea trăi o veșnicie alături de El, privind la suferințele veșnice și inimaginabile ale celor cunoscuți?
Sunt perfect convins că învățătura despre iad a aruncat milioane de oameni fie în brațele scepticismului și ateismului, fie i-a legat de Dumnezeu și biserică printr-un „cordon ombilical” al groazei. Cât de îndurerat trebuie să fie Tatăl ceresc, Cel care „atât de mult a iubit lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3,16), când se vede atât de greșit înțeles de milioane de oameni pe care îi iubește și pe care dorește să-i vadă mântuiți!
„Cuget, deci exist”
A doua categorie de întrebări pe care le ridică învățătura despre un iad veșnic sunt de natură rațională și de bun simț:
1) Biblia vorbește despre Noul Pământ, pe care îl vor locui cei neprihăniți, ca despre o nouă Creație în care „nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21,4).
Vă puteți imagina o viață eternă trăită în deplină bucurie și fericire, știind că undeva în Univers unii dintre cunoscuți, prieteni, rude, părinți sau poate chiar copii suferă veșnic chinuri de nedescris? Revenirea lui Christos va produce despărțiri inevitabile. Însuși Mântuitorul ne avertizează asupra acestui lucru:
„În noaptea aceea, doi inși vor fi în același pat: unul va fi luat și altul va fi lăsat. Două femei vor măcina împreună: una va fi luată și alta va fi lăsată. Doi bărbați vor fi la câmp; unul va fi luat și altul va fi lăsat” (Luca 17,34‑36).
Da, vor fi despărțiri veșnice poate între soți, între prieteni, între părinți și copii… Despărțiri care vor produce lacrimi și durere… Dumnezeu le promite însă celor mântuiți mângâiere și ajutorul Său pentru ca ei să uite durerea acestor despărțiri: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi…” (Apocalipsa 21,4).
Dar ce s-ar întâmpla dacă cei mântuiți ar ști că undeva în Univers există o „cameră de tortură” veșnică, în care cei dragi trebuie să sufere, fără să cunoască niciodată eliberarea adusă prin moarte? Cu siguranță că, în asemenea condiții, Paradisul nu ar mai fi Paradis, fericirea celor mântuiți s-ar transforma în durere și bucuria lor s-ar transforma în lacrimi. Cine ar mai dori un astfel de Paradis în care trebuie să fii un martor veșnic al suferințelor de nedescris ale semenilor tăi?
2) Învățătura despre existența unui iad veșnic ridică și o altă nedumerire. Biblia relatează despre prima crimă săvârșită în istoria omenirii: cea a lui Cain împotriva fratelui său Abel (vezi Geneza 4,1‑16). Conform învățăturii populare despre iad, Cain ar trebui să sufere în focul veșnic deja de câteva mii de ani. Și doar pentru o singură crimă!
Acum să ne gândim că secolul al XX-lea a cunoscut câțiva dintre cei mai mari dictatori din istorie, răspunzători de moartea a milioane de oameni nevinovați. Hitler, Stalin și Pol Pot sunt numai câțiva dintre ei. Conform aceleiași învățături, și aceștia ar trebui să sufere în iad. Nu vi se pare nedrept ca un om care a ucis o singură dată (ex. Cain) să sufere aceleași chinuri veșnice ca și unul care a ucis milioane?
Mai mult decât atât, în cazul că ar exista un iad veșnic, aceasta ar însemna ca acești criminali notorii vor suferi cu câteva mii de ani mai puțin decât Cain, care a ucis doar o singură dată, dar care a avut neșansa să trăiască cu câteva mii de ani înainte. Vi se pare drept acest lucru?
Categoric, nu! Învățătura despre existența unui iad veșnic răstoarnă orice idee despre dreptate, lovind în final în caracterul și reputația lui Dumnezeu. Căci cine altul decât El ar fi răspunzător față de toate cruzimile și nedreptățile pe care le presupune existența iadului?
3) Pe ultima ei pagină, Biblia reproduce una dintre cele mai prețioase promisiuni ale Mântuitorului: „Iată, Eu vin curând și răsplată Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apocalipsa 22,12).
Mântuitorul ne asigură că doar la revenirea Sa va fi dată răsplata: fie viața veșnică celor neprihăniți, fie moartea veșnică celor nelegiuiți. Cum se împacă aceasta promisiune a lui Iisus cu învățătura că acum există un loc în care păcătoșii își primesc deja pedeapsa?
În orice guvernare democratică de pe pământ, întâi are loc judecata unui om suspectat de a fi vinovat și de abia apoi i se dă pedeapsa cuvenită. De ce în cazul guvernării lui Dumnezeu, despre care Biblia afirmă că e dreaptă (vezi Apocalipsa 15,3; Psalmul 145,17; Psalmul 89,14), lucrurile ar fi inversate? Oare Dumnezeu întâi îi pedepsește pe nelegiuiți un timp (uneori mii de ani) , pentru ca abia la urmă să fie judecați?
La ce mai folosește o judecată finală, dacă pedeapsa este deja în curs? Dacă la moarte se stabilește care va fi pedeapsa pentru un suflet, ce mai poate schimba judecata de apoi? Nu vedeți cât de irațională este învățătura despre existența unui iad veșnic? Cine are interesul ca să-l denigreze în așa măsură pe Dumnezeu, pătându-I Numele și renumele?
Un singur răspuns: cel care de la început s-a dovedit a fi „tatăl minciunii” – Diavolul (vezi Ioan 8,44).
4) Mântuitorul a rostit o serie de parabole în care vorbește despre o judecată finală, urmată de pedeapsa celor nelegiuiți. Pilda neghinei este una dintre ele (vezi Matei 13,24‑30; 36‑43). În această parabolă Domnul vorbește despre „sfârșitul veacului” când, în urma judecății, cei nelegiuiți vor fi aruncați în „cuptorul aprins”, iar cei neprihăniți vor fi adunați în grânarele cerului. Arderea neghinei la seceriș simbolizează pedepsirea celor răi la sfârșitul timpului. Să observăm că Domnul vorbește despre o pedeapsă limitată în timp, nu de o pedeapsă continuă, eternă (neghina nu arde veșnic, ci arde până se consumă!).
Într-o altă pildă, cea a năvodului (vezi Matei 13,47‑50), Mântuitorul întărește aceeași idee: la „sfârșitul veacului”, „peștii cei răi” vor fi despărțiți de „peștii cei buni” și vor fi aruncați în „cuptorul aprins”. Din nou e vorba despre o pedeapsă primită de cei nelegiuiți după judecata finală, pedeapsă care, de asemenea, va fi limitată în timp („peștii cei răi” vor arde doar până se vor consuma!).
Cum se împacă învățătura Mântuitorului din aceste parabole cu învățătura atât de populară (dar nebiblică!) despre existența unui iad veșnic, în care sufletele sunt chinuite chiar de pe acum, înainte de judecata finală?
5) Cartea Apocalipsei vorbește despre „iazul de foc” care este „moartea a doua” (vezi Apocalipsa 20,14). Cu toții știm că moartea e sfârșitul vieții; ea este un punct, un final… Nicidecum ea nu poate însemna viața veșnică așa cum presupune învățătura despre un iad veșnic.
Dacă iadul ar fi veșnic, cei care ar suferi chinurile lui nu ar muri, ci ar trăi veșnic. În cazul acesta, Biblia ar trebui să-și corecteze limbajul renunțând la termenul de „moarte” în dreptul celor nelegiuiți, în locul lui folosindu-l pe cel de „viață veșnică în chinuri”, ceea ce e cu totul altceva.
Biblia este însă foarte categorică în această privință, învățându-ne că „plata păcatului este moartea” (Romani 6,23), nu viața veșnică în chinuri. Același Cuvânt al lui Dumnezeu ne învață că „sufletul care păcătuiește, acela va muri” (Ezechiel 18,4.20), răsturnând falsa învățătură despre existența unor chinuri veșnice.
Când Creatorul i-a avertizat pe primii noștri părinți: „veți muri negreșit” (vezi Geneza 2,17), El le-a vorbit despre finalul vieții, nu despre continuarea ei în alte sfere de existență. Termenul de „moarte”, mai ales cel de „moartea a doua” (vezi Apocalipsa 20,14), nu ar avea niciun sens dacă învățătura despre iadul veșnic ar fi adevărată. Dacă trebuie să credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu care ne învață adevărul și numai adevărul, atunci trebuie să credem că atunci când ea vorbește despre moarte, aceasta înseamnă moarte, iar atunci când vorbește despre viață, aceasta înseamnă viață.
Vedeți cât de absurdă este ideea existenței unui iad veșnic? Cu toate acestea, milioane de oameni continuă să creadă într-o absurditate fabricată în „atelierele” diavolului.
6) Unul dintre cele mai cunoscute și mai populare versete biblice, dar și unul dintre cele mai puțin înțelese, este cel din Ioan 3,16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
Observați contrastul dintre „a pieri” și „a avea viața veșnică”! Dacă ar exista un iad în care sufletele celor păcătoși ar fi chinuite veșnic, verbul „a pieri” nu ar mai avea sens. Ar exista doar viața veșnică, fie în Paradis, pentru cei mântuiți, fie în iad, pentru cei păcătoși. Dacă iadul ar fi o realitate prezentă, „textul de aur” citat mai sus nu ar avea ce căuta pe paginile Bibliei, căci el nu ar mai avea nicio rațiune.
7) Mântuitorul ne spune că sufletele pot fi distruse la fel cum este distrus trupul: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. Ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în gheena” (Matei 10,28).
Orice antreprenor de pompe funebre știe că trupul unui om decedat cunoaște descompunerea. Dacă Însuși Creatorul tuturor lucrurilor ne asigură că și sufletele pot fi distruse, de unde învățătura despre un loc în care sufletele suferă veșnic, fără să cunoască distrugerea?
8) Psalmistul David, vorbind despre starea omului în moarte, scrie în Psalmul 6,5: „Căci cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine; și cine Te va lăuda în locuința morților?” Din această afirmație a psalmistului se naște o întrebare de bun simț: Oare Dumnezeu îi trimite pe oameni în iad pentru a-i face să sufere veșnic, lăsându-i să se întrebe mereu de ce se află în acest loc?
9) Psalmul 115,17: „Nu morții laudă pe Domnul, și nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii.” Din nou o întrebare de bun simț: Dacă morții ar ajunge în rai, ce i-ar determina să tacă în prezența unui Dumnezeu, care i-a mântuit? Nu merită El toate laudele lor? De ce ar fi Paradisul un „loc al tăcerii”? Dacă, dimpotrivă, morții ar ajunge în iad, suferințele de nedescris pe care le-ar îndura o veșnicie nu i-ar determina să strige de durere? Cum se împacă expresia biblică „locul tăcerii” cu învățătura despre un iad veșnic? Evident, lucrurile sunt ireconciliabile!
10) Învățătura despre un iad veșnic presupune o stare de conștiență a celor care suferă acolo. Dacă oamenii păcătoși, chinuiți în văpăile iadului, nu ar fi conștienți de ceea ce se întâmplă cu ei, pedeapsa nu ar mai avea nicio rațiune. Ei ar fi asemenea unui om aflat în comă profundă care nu mai este conștient de ceea ce se petrece în jurul său.
Biblia contrazice însă ideea că morții sunt conștienți: „Cei vii, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, demult au și pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare” (Eclesiastul 9,5‑6).
Concluzii
Bunul simț, rațiunea și mai ales Biblia ne oferă suficiente argumente că învățătura despre un iad veșnic, deși atât de răspândită și populară, este doar un mit. Ea este „opera” și „capodopera” celui pe care Însuși Iisus Christos îl numea „mincinos și tatăl minciunii” (vezi Ioan 8, 44).
De ce să credem minciunile lui, când Mântuitorul ne invită să cunoaștem adevărul și, cunoscându-l, să devenim liberi de orice înșelătorie?
Lori Balogh
Referințe: (1) http://bastrix.wordpress.com/2008/07/25/
Va contraziceti singura doamna Ana. Spuneti ca moartea si hadesul nu vor mai exista pentru ca vor fi aruncate in iazul de foc, care este moartea a doua, iar pe de alta parte spuneti ca oamenii necredinciosi vor fi chinuiti vesnic chiar daca vor fi aruncati in acelasi iaz de foc (Apocalipsa 20:14, 20:15, 21:8). Daca asumati ideea ca moartea si hadesul nu vor mai fi pentru ca au fost aruncate acolo in iaz, de ce nu extrapolati ideea si la cei necredinciosi, cei ce n-au fost gasiti scrisi in Cartea Vietii? Nu e logic sa folosim acelasi principiu pentru toate atata timp cat sunt toate aruncate in iaz?
Iar in Ezechiel 32:18-32 nu vad nicaieri vorbindu-se de „spiritele mortilor” Se vorbeste intr-adevar in versetul 30 ca „isi poarta ocara” dar asta nu inseamna ca exista sentimente acolo! Plus ca mai toti stau culcati. Interesant asta. Doar corpurile moarte stau culcate. Unde? In morminte. Presupunand ca ar exista un loc unde sufletele celor morti merg de ce ele stau stau tot culcate? Pozitia asta de „culcat” e legata de material nu de spiritual, nu? In Ezechiel 32:27 vedem cum toti stau culcati si coborati in locuinta mortilor impreuna cu armele de razboi, cu sabiile puse la capetele lor si chiar s cu nelegiuirile lor!!!! Nu stiam ca nelegiuirile noastre pot ajunge in locuinta mortilor! Dupa cum spune numele, nelegiuirile sunt parte a faptelor noastre, adica actiuni purtate in viata, ce sa caute in locuinta mortilor? Iarasi, cum ar putea un suflet sa-si duca armele cu el in abis, sheol, locuinta mortilor sau cum mai vreti sa-i spuneti? Din cate stiu faraonii isi duceau cu ei toate bogatiile atunci cand mureau, sa nu sufere „dincolo” dar aceasta invatatura nu este de la Dumnezeu, ca altfel Creatorul nu-si scotea poporul din mijlocul egiptenilor.
In gradina Edenului Dumnezeu a spus omului: daca nu asculti porunca Mea „vei muri negresit” (geneza 2:17)! sarpele pe de alta parte a spus „hotarat, ca nu vei muri” (Geneza 3:4). Deci ideea ca sufletele sunt nemuritoare nu pare a veni de la Creator. Depinde de noi pe cine credem! Este o alegere pe care Dumnezeu ne-o lasa noua sa o facem.
Fiti binecuvantata
Iadul din Biblie (diferit de iadul popular sau al teologilor)
Iadul în viziunea Bibliei diferă de viziunea unor teologi. Conform Bibliei, putem face nişte afirmaţii despre iad, care ar fi şocante şi pentru Martorii lui Iehova şi adventişti, şi pentru teologii evanghelici. Dar este datoria iubitorilor de adevăr să nu se lase înşelaţi, să cerceteze Scripturile spre viaţă veşnică (comp. cu 2Tesaloniceni 1:10-12; Iacov 1:21).
Iadul există, deoarece este descris în Biblie, iar cuvântul „Iad” apare în Biblie.
Această afirmaţie ar părea şocantă pentru Martorii lui Jehova sau Adventişti, însă ea este reală, căci după cum am văzut, cuvântul Hades apare în Biblie (Septuaginta + N.T.) de 76 de ori în total, iar acest cuvânt desemnează iadul. În unele traduceri ale Bibliei, acest cuvânt „hades” este tradus cu „locuinţa morţilor” însă alte traduceri îl transliterează prin cuvântul „iad”, ca şi în cazul, cuvântului: „botez”. În traducerile Bibliei în loc să traducă termenul: „baptizo” (în toate formele lui gramaticale), cu „scufundare”, ele fac o transliterare şi nu o traducere. Diferenţa e că în timp ce o transliterare, transmite sunetele echivalente ale unui cuvânt transferat dintr-o altă limbă, traducerea transmite înţelesul cuvântului. Astfel Bibliile româneşti nu ne spun ce înseamnă termenul grecesc „baptizo”, ci doar cum sună el în româneşte:„botez”.
Tot aşa cei care traduc hades cu iad, ei nu fac o traducere ci o transliterare, care nu este ceva greşit, ci este o opţiune a traducătorului. Deoarece Hades (iades) prin filiera slavonă = Jadu, ajunge în româneşte să fie transliterat cu iadu (iad). Sau în gr. Hades; în latină: infernus, în română: „infern”, aşa cum apare în Sfânta Scriptură de la 1874, care foloseşte sinonimele din limba latină şi nu slavonă.
Astfel cuvântul iad sau infern apare în Biblie, din grecescul hades, şi astfel iadul este descris în Biblie în aceste 76 de pasaje unde apare expresia hades în greacă, tradus în unele traduceri cu „locuinţa morţilor”. Însă acest adevăr ne duce la alte afirmaţii şocante, dar biblice despre iad:
Iadul nu este doar un loc al chinului, ci şi al mângâierii.
E şocantă o astfel de afirmaţie despre iad, ca în acesta să nu fie doar chin, ci şi pace, bucurie şi mângâiere. Dar vedem conform cu Luca 16:19-26, că în timp ce bogatul se chinuia în iad (hades), Lazăr era mângâiat, tot în iad (hades), dar într-o altă zonă despărţită de o prăpastie, dar în aceiaşi dimensiune, deoarece se putea vede unii pe alţii. Chiar şi Josefus Flavius arăta că iadul (hadesul) era împărţit în două, despărţit de o prăpastie: camera drepţilor în dreapta, un loc al mângâierii, şi cea din stânga, camera nedrepţilor, un loc al ruşinii. În concluzie, concepţia populară că în iad este doar chin, este ne-biblică, şi ne-conformă cu crezul iudaic din vremea lui Isus. O altă afirmaţie şocantă despre iad, dar biblică:
Iadul nu este veşnic:
În timp ce teologii evanghelicii susţin sus şi tare că iadul şi tortura din iad este eternă, tot la fel şi crezul popular, Biblia arată că iadul va fi golit şi va fi distrus în lacul de foc, după mia de ani, după cum se spune în Apocalipsa 20:13,14 BO: „Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc.”
Dacă acceptăm că aruncarea morţii în lacul de foc însemnă că moartea nu va mai fi, tot aşa ca să fim consecvenţi trebuie să credem că nici iadul nu va mai fi (comp. cu Apocalipsa 21:4; Isaia 25:8; 1Corinteni 15:26).
Ce minunate adevăruri, însă ce greu este să dăm la o parte prejudecăţile, şi să învăţăm adevărul din Biblie, chiar dacă el este şocant, şi nu din basme populare, tradiţii, sau din reviste care se auto-intitulează singurul canal de comunicare cu Dumnezeu!
Astfel în ciuda teologiei WTS şi AZŞ, necredincioşii merg în iad, căci locuinţa morţilor este sinonim cu iadul, deoarece originea cuvântului românesc „iad” vine din grecescul „hades” noi insa l-am împrumutat prin intermediul slavilor (slavonă: jadu), şi astfel s-a ajuns la cuvântul iad. Astfel traducerea Ortodoxă, traduce cu „iad”, iar Sfânta Scriptura de la 1874 cu „infern”, cuvântul „sheol” şi „hades”, din latinescul: „infernus” (inferus uneori). Astfel cuvântul iad chiar dacă nu apare în unele traduceri ale Bibliei, căci au tradus cu „locuinţa morţilor”, însă iadul nu este altceva, decât: hadesul (sheolul), derivat din: hades – jadu – iad.
Iadul nu este etern, ci temporar până la judecată, când şi iadul va fi distrus în iazul de foc, după cum se arată în Apocalipsa 20:13,14. Astfel repet şi accentuez: iadul (hadesul) nu este veşnic, deoarece el va fi golit de morţi şi va fi aruncat în lacul de foc după cum se spune în Apocalipsa 20:13,14.
Astfel iadul sau locuinţa morţilor este numită şi descrisă ca fiind o starea intermediara, sau este condiţia (starea, locul) oamenilor între moarte şi înviere. Însă chinul etern există, însă nu în iad, ci în lacul de foc (Apocalipsa 20:10).
12) Abis – Adânc
În Biblie se vorbeşte de un abis sau de un adânc în care sunt legate spiritele necurate (2Petru 2:4), la care Isus le-a predicat (1Petru 3:19).
Voi prezenta în continuare textele unde apare tartar de la „tartaroos” şi abis de la „abysos”:
Expresie „tartar” apare în N.T: doar în 2Petru 2:4 (tartaroosas); cât şi în V.T. în Septuaginta, după cum urmează: Iov 41:24 (tartaron); Proverbe 30:16 (trataros); Iov 40:20 (trataroo).
Texte unde apare expresia abis, tradusă în BC cu „adânc”, din rădăcina: „abyssos” în mai multe forme gramaticale atât în N.T. cât şi în V.T. în Septuaginta apare în următoarele pasaje:
Psalmul 76:17; 148:7; Proverbe 3:20 (abyssoi);
Psalmul 134:6 (abyssois);
Iov 41:23,24; Psalmul 41:8 (în BCR – Ps. 42:7); Amos 7:4; Ezechiel 26:19; Luca 8:31; Romani 10:7; Apocalipsa 20:3 (abysson);
Psalmul 35:7; 41:8; 103:6; Iov 28:14; 36:16; Iona 2:5; Habacuc 3:10; Ezechiel 31:4,15 (abyssos);
Geneza 1:2; 7:11; 8:2; Iov 38:16,30; Isaia 51:10; 63:13; Apocalipsa 9:1,2,11; 11:7,8; 17:8; 20:1 (abyssoy).
Deuteronom 8:7; 33:13; Psalmul 70:20,21; 106:26; (abysson)
Psalmul 32:7, Proverbe 8:24; (abysooys).
Psalmul 77:15; 105:9; Isaia 44:27 (abyssoo)
După cum am putut observa, nu în toate textele, se face referire la abisul unde sunt legate o parte din spiritele necurate, sau unde trăiesc spiritele morţilor, nu, ci în unele se face referire la adâncuri fizice, ca: „izvoarele adâncului” (Geneza 7:11); „adâncimile mării” (Iov 36:30), sau adâncul din burta peştelui în care era Iona (Iona 2:5).
Septuaginta traduce termenul ebr. tehom, „loc adânc” cu cuvântul „abis” (Geneza 1:2, etc.), cu referire la ideea primară a unei întinderi imense de apă pe care a plutit lumea, sau cu referire la lumea de jos (Psalmul 71:20).
Însă, cuvântul grec abyssos („prăpastie fără fund”, „adânc”) care apare de 9 ori în NT. Şi este tradus cu „adânc” se poate referi fie la locuinţa demonilor, Luca 8:31; locuinţa morţilor, Romani 10:7 sau la „fântâna (puţul) adâncului” (Apocalipsa 9:1-2, 11; 11:7; 17:8;20:1,3).
Dar este conform Bibliei abisul sau tartaros în locuinţa morţilor, adică în sheol sau în hades?
Dacă comparăm textele: Romani 10:7; Efeseni 4:8; Matei 12:40 cu textul din Fapte 2:27,31. Isus a fost chiar în „adânc” (Romani 10:7 – abyssois), în părţile mai de jos ale pământului, în inima pământului, încă conform cu Fapte 2:27,31 El a fost în hades.
Faptul că într-un compartiment al locuinţei morţilor este adâncul, reiese clar şi din declaraţiile psalmistului, care în Psalmul 88:11 declară: „Se vorbeşte de bunătatea Taîn mormânt şi de credincioşia Ta în Adânc?” În Scripturi, mormântul sau groapa este expresia sheolul (comp. cu Isaia 14:15), iar în Psalmul 88:11 acesta este prezentat ca fiind: adâncul (ebr. abbadon).
Tot la fel în Proverbe 30:16 este prezent atât hadesul cât şi tartaros (în BCR „pământul”) în textul Septuagintei.
Însă există texte în care morţii, mai bine zis spiritele morţilor stau în abis, un astfel de caz este descris în Ezechiel 31:3-18, din acest pasaj este descrisă următoarea situaţie: Asirianul comparat cu un copac falnic, superior de ceilalţi copaci, este dat din cauza mândriei lui, în mâinile viteazului popoarelor, probabil în mâinile Babilonului şi a altor popoare străine, aceştia l-au tăiat. Rezultatul: atât el cât şi alte popoare simbolizate prin copaci, au fost date pradă morţii, şi ei există într-o anumită formă, „în adâncimile pământului”, printre cei ce se coboară în groapă, din nou se dovedeşte că adâncul este sheolul (comp. v.14 cu 15). Iar în v. 16 se arată că popoarele simbolizate de copaci s-au consolat în sheol, în locuinţa morţilor, numită aici şi: „cele mai de jos locuri ale pământului” (v.18).
Din acest pasaj, se desprind câteva adevăruri:
• Sheolul este echivalent cu abisul (abyssos) sau cu „cele mai de jos locuri ale pământului”.
• Cei morţi care merg în sheol-abis, care sunt deja „în cele mai de jos locuri ale pământului” (v.16) sunt încă conştienţi putând primi consolare, deci ei există într-o anumită formă acolo.
Aceeaşi situaţie o regăsim în Ezechiel 32:18-32, unde „locurile cele mai de jos ale pământului” (v.18) este descris ca fiind sheolul (v.21), ca fiind „adâncimile gropii” (v.23), ca fiind „groapă” (v.24). Nu mai repet, căci şi în acest pasaj, spiritele morţilor, experimentează sentimente, ei îşi „poartă ruşinea” (v.30), experimentează mângâiere, pe motiv că Faraon nu e singur în sheol; şi au posibilitatea să vadă pe ceilalţi morţi (v.31). În v. 32 sunt descrişi că toată mulţimea lui Faraon se va culca, cu referire la poziţia trupului, căci hadesul cum am mai spus conţine atât trupurile morţilor cât şi sufletele (spiritele) lor.
O altă declaraţie surprinzătoare pentru anihilişti, este declaraţia personală a lui Dumnezeu despre adânc (abyssoy), în Iov 38:16,17 El descrie adâncul prin cuvintele:„…Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului? Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?” Este foarte interesant cum Dumnezeu, arată că pentru a vedea: „fundul adâncului” e nevoie să se deschidă „porţile morţii” sau cele ale „umbrei morţii”. (vezi şi Iov 10:21,22; 28:22; Proverbe 9:18; Matei 16:16). Deci însuşi Dumnezeu asociază adâncul cu moartea şi subînţeles cu locuinţa morţilor (comp. cu Osea 13.14; Apocalipsa 1.18; 20:13,14).
Alte argumente că adâncul este în locuinţa morţilor este pasajul din Psalmul 71:20, unde se spune: „Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri; dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului.” Aici David îşi exprimă speranţa în înviere, dacă morţii sunt în adâncurile pământului, atunci adâncul e tot una cu locuinţa morţilor. (vezi şi Psalmi 63:9; Isaia 14:9,15; Deuteronom 32:22).
În concluzie, în V.T. pe lângă adâncul fizic referindu-se la pământ, mare, văi, burta peştelui, se prezintă şi un adânc pentru morţi, fiind acelaşi lucru cu sheolul, unde merg atât ca trup, cu referire la groapă (mormânt), dar şi ca spirite, unde experimentează sentimente, unde pot vorbi, şi se pot vedea. Locul descris în V.T. este un loc al întunericului, un loc unde experimentezi ruşinea, un loc al pedepsei din partea lui Dumnezeu prin care i-a umilit pe cei mândri.
Multumesc mult pentru cuvintele d-v incurajatoare. Desigur, puteti prelua ceea ce doriti din blog, cu rugamintea de a indica sursa articolelor.
In alta ordine de idei, este foarte adevarat ca internetul e plin de filmulete care hranesc setea unora dupa senzational. Nu cred ca trebuie sa luptam sa demolam toate minciunile din lumea asta, caci nu am avea timpul necesar, iar eforturile noastre s-ar risipi ineficient. Cred ca mai eficient este sa ne aplecam asupra Cuvantului lui Dumnezeu si sa insistam asupra adevarului. Ca sa deosebesti bancnotele false de cele adevarate, nu trebuie sa le cunosti pe toate cele false, ci doar sa o cunosti bine pe cea adevarata.
Cu stima,
Lori B.
Admir mult acest blog, este superb – foarte explicit si se vede de departe, cu o foarte buna pregatire , pentru aceasta multa binecuvantare; doar ca lipseste ceva(nu neaparat am dreptate) este plin youtube de marturii ale unora care au venit din iad, atât de verosimile ca îi fac mai mult sa creada pe aceia care nu stiu prea multe si credinta populara,traditionala este adânc inradacinata in ei…mi-ar fi placut sa amintiti ceva si de asta ca numai cineva care putere sa minta si sa prefaca iluzoriu un asemenea loc; nici eu nu stiu, cum au venit din moarte si au vazut iadul,nu iau in consideratie ca o credincioasa din nu stiu ce denominatiune cheama oamenii la pocainta(pana aici e bine) ca Dumnezeu special a dus-o sa vada iadul si sa povesteasca oamenilor…Daca imi permiteti sa iau unele lucruri(sigur copyright)sa le postez pe pag mea de fb sa afle oamenii adevarul.chiar m-am gandit sa le pun sub forma de studii, am sa recomand si pagina, dar nu am convingerea ca vor intra toti, asa acolo,le place sau nu vor citi, ca amestec cu clipuri care le plac…vroiam sa iau din intercer,dar sincer imi place mult acest blog.