Dumnezeu adevărat și Om adevărat
„Așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus Christos.” (Tit 2,13)
„Căci este un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Iisus Christos.” (1 Timotei 2,5)
Ne găsim pe un teren sfânt, asemenea lui Moise în fața rugului aprins. Atunci când vorbim despre natura divino-umană a Mântuitorului, trebuie să ne recunoaștem limitele și să ne apropiem de acest subiect cu cea mai profundă umilință și evlavie.
Nu e de dorit nici evitarea totală a subiectului, dar nici speculațiile legate de Persoana lui Iisus nu sunt de dorit. Rămânerea la cele scrise, la cele ce Providența divină a considerat că este necesar să cunoaștem, este cea mai înțeleaptă alegere.
Blaise Pascal spunea: „Iisus Christos este centrul și temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaște pe El, nu cunoaște nimic despre sine și despre lume.” Iar cartea Apocalipsei Îl prezintă pe Mântuitorul ca fiind „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 1,8), adică Prima Cauză și Ultima Finalitate a oricărui lucru și ființe din Univers. Viața noastră este o mișcare între cele două, ceea ce înseamnă că niciodată nu vom putea găsi răspunsurile corecte la întrebările: „cine suntem?”, „de unde venim?” și „unde mergem?” dacă Îl eliminăm pe Iisus Christos din viața noastră.
Cine este de fapt Iisus Christos? Întrebarea ar părea fără sens pentru un creștin care crede cu sinceritate că Iisus Christos este Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ în trup omenesc. Raportat la populația globului, creștinii sunt însă în minoritate, numărul lor fiind estimat la circa 2,6 miliarde de oameni dintre cei peste opt miliarde de locuitori ai planetei. Majoritatea populației lumii fiind necreștină, ea are o anumită concepție (nebiblică!) despre Persoana, natura și misiunea lui Iisus Christos.
Chiar în sânul creștinătății există diferite concepții cu privire la acest subiect. Înainte de a le trece în revistă, să răspundem la o întrebare: Este chiar atât de important să știm cine este în realitate Iisus Christos? Influențează concepția noastră despre El viața, închinarea și mântuirea noastră? De ce e atât de important să știm cine este El în realitate?
În ceea ce ne privește, răspunsul poate fi următorul:
– Nu ne este indiferent în cine credem: într-un simplu om sau într-un Fiu de Dumnezeu.
– Nu ne este indiferent cine a murit pe cruce: un om, un înger, o creatură sau un Fiu de Dumnezeu.
– Nu ne indiferent cui ne vom închina în veșnicie: unui om sau unui Fiu de Dumnezeu.
– Nu ne este indiferent cine este Mijlocitorul nostru, cine ne va judeca la judecata finală, cine va fi Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
Nici lui Dumnezeu nu îi este indiferent ce concepție avem despre Fiul Său, fapt pentru care El a legat mântuirea noastră de cunoașterea Lui: „Și viața veșnică este acesta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3).
Evangheliile relatează faptul că și pe Iisus Îl interesau părerile oamenilor despre El. Într-o anumită împrejurare, El i-a întrebat pe ucenici: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” (vezi Matei 16,13‑17). Din dialogul purtat cu ucenicii, reies câteva păreri ale contemporanilor cu privire la Persoana Mântuitorului: unii Îl considerau a fi Ieremia, alții – Ilie, Ioan Botezătorul etc. În esență, aceștia credeau că Iisus este un profet și nimic mai mult. Adică un simplu om. Alții, ca tânărul bogat sau Nicodim, vedeau în El un Învățător al lui Israel. În esență, și aceștia credeau același lucru: că Iisus este un om și nimic mai mult.
Ucenicii însă nu I-au relatat Domnului toate părerile care circulau în Palestina în legătură cu Persoana Lui. Poate din jenă sau respect, ei au omis să-I spună că unii, mai ales dintre fruntașii poporului, Îl considerau un simplu tâmplar din Nazaret (vezi Marcu 6,1‑6), alții – Beelzebul în persoană (vezi Matei 10,25), alții –„un ieșit din minți” (vezi Marcu 3,21), „samaritean” (Ioan 8,48), „un păcătos” (vezi Ioan 8,24), un „stăpânit de un duh necurat „ (vezi Marcu 3,30). Indiferent de eticheta care I se punea Mântuitorului, era ceva comun în toate aceste concepții: toate Îl considerau pe Iisus doar un simplu om.
Dacă așa gândeau contemporanii lui Iisus despre Persoana Sa, nici astăzi părerile oamenilor nu diferă prea mult:
– Voltaire, un vajnic adversar al creștinismului, Îl numea pe Iisus „Infamul”.
– Nietsche, filozoful german care a predicat violența, numea învățătura lui Iisus „morala sclavilor”. Nietsche era deranjat de umilința lui Iisus, pe care o considera o nebunie… Nietsche a fost însă cel care a murit nebun…
– Pentru comuniști, învățătura lui Iisus era „opium pentru popor” și „otrava siriană” …
Făcând suma tuturor concepțiilor oamenilor de-a lungul timpului despre Persoana Mântuitorului, constatăm că esența acestora e aceeași: Iisus a fost un simplu om. Fie bun sau rău, fie învățător sau demonizat, fie profet sau samaritean, El era privit ca un simplu om. Deși ni se pare ciudat să vorbim despre o asemenea concepție, trebuie să recunoaștem că ea este cea mai răspândită pe planetă. Dacă ne gândim la lumea păgână (budiști, mahomedani, hinduși, confucianiști, etc.), care recunoaște existența istorică a lui Iisus ca simplu om, înțelegem de ce această concepție este cea mai răspândită pe glob.
Să trecem acum în revistă concepțiile legate de Persoana Mântuitorului care circulă în lume:
- Iisus este doar o legendă, un mit. El nu a existat, fiind produsul imaginației omenești.
- Iisus a fost un simplu om și nimic mai mult.
- Iisus a fost prima creatură din Univers, care a fost înzestrată de Dumnezeu cu atribute divine.
- Iisus este născut din Dumnezeu, având un început al existenței Sale.
- Iisus este Dumnezeu adevărat, care S-a întrupat în Om adevărat, existând din veșnicie și având viața în Sine. Având aceleași atribute divine ca și Tatăl și Duhul Sfânt, Christos face parte din Sfânta Treime, egal în natură cu Persoanele divine.
Dintre toate cele cinci concepții legate de Persoana lui Iisus care circulă în lume, cea mai răspândită este aceea care-L consideră un simplu om. Cu aceasta ne vom ocupa în continuare, încercând să înțelegem lipsa ei de fundament.
Ce susțin apărătorii acestei teorii? În general se afirmă că Iisus a fost un om genial, care a înțeles mersul societății și nevoia ei de schimbare. El a fost conștient că, dacă nu ar fi apărut o nouă religie, bazată pe principiul iubirii, societatea s-ar fi aflat în mare pericol, fapt pentru care a conceput o nouă religie. Apoi, după ce a răspândit ideile Sale, Iisus S-a sacrificat pentru succesul noii religii.
Se mai afirmă că minunile făcute de Iisus aveau la bază cunoștințe acumulate din tainele Orientului, El Însuși fiind yoghin. Se spune că a cunoscut și stăpânit hipnoza, telepatia și alte tehnici orientale. Fiind evreu, El a cunoscut profețiile mesianice, pe care S-a străduit să le împlinească pas cu pas, convingând o parte dintre contemporanii Săi că El ar fi Mesia cel profetizat. În concluzie, această teorie susține, în esență, că Iisus a fost doar un simplu om. Nimic mai mult.
Vă propun o dezbatere sinceră pe această temă! În matematică există o metodă numită „metoda reducerii la absurd”. Dacă, de exemplu, vrei să dovedești ca unu și cu unu fac doi, o poți face și indirect, prin metoda reducerii la absurd: presupui că unu și cu unu fac trei, demonstrezi că acest lucru nu e posibil, că e absurd, și, indirect dovedești că unu și cu unu fac doi.
Să facem, așadar, un exercițiu de imaginație: să presupunem, prin absurd, că nu suntem creștini, acceptând pentru câteva clipe că Iisus a fost doar om, nu și Dumnezeu, conform teoriei mai sus amintite. Ce probleme ar apărea în acest caz?
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, se ridică o întrebare: a fost El un om moral sau amoral? Dacă susținem că Iisus a fost doar un om moral, se ridică numeroase întrebări fără răspuns:
– Iisus a susținut că este Fiul lui Dumnezeu. În acest caz, Iisus, știind că este un simplu om, a mințit. Un mincinos nu poate fi considerat un om moral. Un om moral iubește adevărul mai mult decât orice, mai mult chiar decât propria sa viață.
Dacă susținem că Iisus a fost doar un om amoral (fără principii morale), de asemenea se ridică o mulțime se semne de întrebare:
– Cum ar fi putut un om amoral să predice o religie atât de morală cum este creștinismul? Cum ar fi putut un astfel de om să vorbească oamenilor despre standarde atât de înalte? Nu ar fi observat contemporanii lui Iisus prăpastia dintre caracterul Său și predicile Sale? Nu ar fi fost condamnat de cele două sentințe (civilă și religioasă) pentru anumite fapte lipsite de moralitate din viața Sa, dacă acestea ar fi existat? Trebuie să reținem că însuși Pilat, ca reprezentant al autorității romane, judecându-L pe Iisus, a recunoscut: „Eu nu găsesc nicio vină în El” (Ioan 18,38).
În concluzie, dacă am lua drept corectă concepția că Iisus a fost doar om și nimic mai mult, am ajunge la contradicții inexplicabile. Tot ceea ce a învățat și a predicat Iisus ar fi în contradicție cu Sine.
- Dacă Iisus a fost doar un om, se pune întrebarea dacă El i-a înșelat sau nu pe ucenicii Săi?
Dacă susținem că El (ca simplu om) i-a înșelat, ascunzându-le adevărul cu privire la natura Persoanei Sale, totul s-ar fi terminat la cruce. Ucenicii și-ar fi dat seama că au fost înșelați și s-ar fi întors la vechile lor ocupații. Cum ne explicăm atunci revenirea lor după criza produsă de răstignirea lui Iisus? Cum ne explicăm puterea cu care ei au vestit Evanghelia într-o lume ostilă, mergând până la sacrificial suprem? Dacă ei s-ar fi simțit înșelați de Maestrul lor, și-ar mai fi dat viața pentru El și cauza Lui? Cu siguranță că nu!
Dacă susținem că Iisus (ca simplu om) nu i-a înșelat pe ucenici, ci le-ar fi descoperit adevărul că El este doar om, nu și Dumnezeu, și că are planul de a întemeia o nouă religie, apar din nou o mulțime de probleme nerezolvate:
– Dacă ucenicii ar fi știut de planurile lui Iisus, de ce s-au descurajat când L-au văzut pe cruce? Ei ar fi trebuit să știe că acest sacrificiu al Maestrului lor face parte din scenariu și ar fi trebuit să treacă peste acest moment cu seninătate.
– Ar fi putut 12 oameni simpli să-și dea viața pentru o nouă religie, știind bine că totul nu este decât o înșelătorie?
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, cum ne explicăm profețiile mesianice? Zeci de profeții cu privire la Mesia au fost date cu sute și mii de ani înainte de timpul lui Iisus. Dacă nu este El Mesia, atunci cine este?
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, cum ar fi putut împlini El toate aceste profeții mesianice?
Pentru a le împlini, El ar fi trebuit, în primul rând, să le cunoască foarte bine. La ce vârstă putea Iisus să înceapă să le cunoască, pentru ca apoi să încerce să le împlinească? Probabil că în adolescență. Dar atunci se ridică o altă întrebare: cum a putut împlini Iisus profețiile legate de locul nașterii (Betleem), seminția din care trebuia să se nască Mesia (Iuda), familia în care trebuia să se nască (familia lui David), profeția legată de fuga părinților în Egipt, uciderea pruncilor din Betleem, etc.?
Fiind doar om, să presupunem că Iisus ar fi putut împlini unele amănunte profetice (ceea ce este însă greu de acceptat). Rămân însă o mulțime de profeții, în special cele legate de nașterea Sa, pe care El nu avea cum să le controleze și să le împlinească în calitate de simplu om. El a trebuit să fie mai mult decât Om – Dumnezeu.
Și apoi, pentru a împlini anumite amănunte profetice, Iisus ar fi trebuit, dacă ar fi fost doar om, să fie într-o înțelegere tacită perfectă tocmai cu dușmanii săi declarați: cărturarii, fariseii, saducheii. dar și cu romanii. Dar tocmai aceștia nu erau interesați ca lumea să creadă ca El este Mesia.
Dacă Iisus ar fi fost doar om, să ne gândim ce greu ar fi fost ca El să împlinească profeții ca: vânzarea Sa pentru 30 de arginți (vezi Zaharia 11,12‑13), răstignirea (ar fi putut fi ucis printr-un alt mijloc: ucis cu pietre, ucis cu sabia, etc.), răstignirea între doi tâlhari (vezi Isaia 53,9), îngroparea în mormântul unui om bogat (vezi Isaia 53,9), tragerea la sorți pentru hainele Sale (vezi Psalmul 22,18) , învierea și arătarea în repetate ocazii în fața ucenicilor etc.
În concluzie, dacă Iisus ar fi fost doar om, profețiile mesianice nu s-ar fi putut împlini în viața Sa, iar El nu ar fi fost recunoscut drept Mesia.
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, cum putem explica minunile Sale, în mod deosebit, învierile?
Învierea este minunea supremă pe care doar un Dumnezeu adevărat, în calitatea Sa de Creator și izvor al vieții, o poate face. Un simplu om nu ar fi putut spune despre Sine: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11,25).
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, cine i s-a descoperit lui Pavel pe drumul Damascului, la mult timp după răstignire? Cine i s-a descoperit lui Ioan pe insula Patmos, la o jumătate de veac după Golgota?
Nu există decât un singur răspuns rezonabil: „Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale locuinței morților” (Apocalipsa 1,18).
Concluzii
Iisus i-a întrebat pe ucenicii Săi într-o ocazie: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” (Matei 16,13). Pe Domnul nostru Îl interesează ce credem despre El, căci această credință stă la temelia vieții veșnice. Nu ne e indiferent dacă El este un simplu om, o creatură, o ființă cu un început al existenței sau dacă Iisus este Dumnezeu adevărat.
Dacă am accepta ideea că El este doar om, ne-am confrunta cu o mulțime de nonsensuri pe care nu le putem rezolva. Dacă credem însă că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, adică Om adevărat și Dumnezeu adevărat, atunci totul se clarifică, totul devine limpede.
Fie ca răspunsul dat de Petru la întrebarea Mântuitorului să fie și răspunsul credinței noastre: „Tu ești Christosul, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Matei 16,16).
„Poate fi om persoana a cărui viață o expun Evangheliile? Ce curăție în moravurile Sale! Ce bunătate în sfaturile Sale! Ce sublime sunt principiile Sale! Ce adâncă înțelepciune în convorbirile Sale! Câtă prezență de spirit, câtă amabilitate și curaj în răspunsurile Sale! Dacă viața și moartea lui Socrate sunt ale unui filozof, viața și moartea lui Iisus Christos sunt ale unui Dumnezeu!” Jean-Jacques Rousseau
Lori Balogh
Pentru mine personal, fie ca este numit George Bush, fie George Tufis, el tot presedintele SUA ramane. Asadar, nu cele cateva litere ale numelui unei persoane conteaza, ci persoana insasi. Dar mai ales caracterul acelei persoane…
Cat despre Domnul Iisus, fie ca Il numim Yahshua, Iisus, Isus, Jesus, Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu, etc., pentru mine conteaza mai mult persoana Sa si caracterul Sau. Iar acest caracter il admir cu toata sinceritatea…
Cu stima,
Lori B.
Cine este Fiul OMULUI ? Yahshua (Iisus) este regele crestinilor sau al iudeilor ? Yahshua (Iisus ) este crestin sau nazarinean? Cand, in ce perioada a aparut denumirea de crestin ? Iisus sau Yahshua ? Yahshua (Iisus) sa nascut evreu ? Daca sa nascut evreu de ce are nume greco-latin? daca mergem pe logica translatari numelui , de ce prezentatorinu ii traduc numele lui George Bush – George Tufis la emisiunile de stiri? Este scris: ” Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Elohim (Dumnezeu), caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste”. (1Cor.2:14) Cu respect !
Poate ca dilema sau neclaritatile. legate de natura Domnului Isus, in perioada vietuirii Sale pe pamant sunt mai putin abrupte decat par la prima privire.
1. Se pare ca este o nepotrivire in diferentierea notiunilor de „ispite” si „tentatii spre pa cat”:
a. Domnul Isus a preluat firea umana, viciata si degenerata a generatiei in care a fost zamislit prin Duhul Domnului, cu toate ispitele, din acel segment istoric al umanitatii.. Deci El cunoastea impulsul ispitelor firesti care erau prezente in firea Sa.. Si am foslosit „impulsul”, ca sa nu alterez notiunea de „tentatie”, la care s-a facut referire mai sus..
Trebuie sa recunoastem ca substantivul „ispita”, etimologic, ascunde in latura sa motorie, faptica si idea de „tentatie”..
b. Aceste ispite cu „tentatia” lor au fost prezente si in firea naturii domnului Isus. Nu mai asa erau valabile cuvintele „a trecut prin toate ispitele umane”.. Aici poate referinta nu atinge atat ideia de categorie de ispite.. ci mai mult intensitatea si virulenta ispitelor ..
Atunci care este explicatia si intelesul notiunii de „tentatie”, neexperimentata de Domnul Isus, la care s-a referit comentatorul de mai sus? Cred ca ar fi singura explicatie.. Aceasta referire atinge ideia ca nu a avut acea „puternica tentatie” de repetare a pacatului deja infaptuit.. Un fost nicotinoman cand adulmega „aroma” viciului sau de curand parsit, este in mod sigur victima acestei puternice tentatii.. Aici Domnul Isus nu a avut niciun fel de probleme.. Defapt, sunt si oameni care partial nu sunt atacati de acest fel te tentatii, in dreptul ispitelor pe care le-au infrant la timp cu ajutorul divin.
Deci Domnul Hristos, ca misune, a recunoscut originea Sa si lucrarea pentru care venise
ca om, pentru exemplificare, in chemarea de a fi imitat..In acest context, a renuntat voluntar la prerogativele Sale de Dumnezeu. Toata lucrarea sa pe pamant a fost sub directa conducere a Tatalui, activate prin Duhul Sfant..
Lucrarea Sa mesianica pe pamant a realizat-o prin colaborarea cu puterea divina a Duhului Sfant. Chiar si minunile Sale au fost facute in acelasi spirit al misiunii Sale.. Puterea Sa „dumnezeisca” nu a fost folosita, in nici-o imprejurare.. Tare mult ar fi dorit Satana sa-l prabuseasca definitiv prin aceasta „tentatie”, speciala si straina omului.. El a spus, „si voi puteti sa faceti toate acestea si chiar mai mult..”
Deci numai ca intelegere a acestor colaborari si interrelatii (si in multe aspecte necunoasute) de naturi, putem sa spunem ca Domnul in perioada intruparii Sale pe pamant a avut 3 naturi:
1. Natura dumnezeisca – de care S-a desbracat si pe care a propovaduit-o dar nu a folosit-o in aceasta postura de Fiu al Omului..
2. Natura divina – prin prezenta Duhului Sfant, in permanenta legatura cu Tatal – si Factorul care l-a ajutat sa experimenteze nepacatuirea si toate minunile efectuate..
De subliniat ca, ultimile doua naturi sunt si ale noastre. Si cu ele impreuna putem trai o viata de sfintenie si nepacatuire, si chiar putem face minuni, cum a fost si Modelul nostru, Domnul Isus.
3. Natura umana cu degradarea ei si cu pornirile ei degenerate.. Natura ppe care si noi o putem transforma, renascand-o in El, asa cum si El a pastrat-o in sfiintenie renascand-o in Tatal..
Ps. Scuze pt. scaparile datorita vitezei de scriere..
Trebuie sa recunosc faptul ca problema ridicata de tine, draga Ciprian, este una foarte delicata. Si pe mine m-a preocupat acest subiect ( si ma preocupa inca ), insa dat fiind subtilitatile ei nu am publicat inca nimic legat de natura umana a Domnului Christos.
Cu mai multi ani in urma, in biserica din care faceam parte s-a tinut un seminar pe aceasta tema, fiecare din doritori prezentand cate un referat in legatura cu acest subiect. Si eu am pregatit un asemenea referat, bazat pe cele studiate pana la acea data. Ideea pe care o sustineam era aceea ca Domnul Christos a avut o natura identica cu a noastra, tocmai din din rationamentul de a putea sa ne fie model si pentru ca niciun om sa nu poata gasi scuze pentru caderile lui.
Acum, dupa trecerea timpului, mi-am schimbat parerea. Acum nu mai gandesc ca atunci. Iata de ce:
– Mantuitorul este singura persoana din univers cu o dubla natura. El a fost si Dumnezeu adevarat si om adevarat in acelasi timp. Daca trupul Sau a purtat urmarile ereditatii decazute a naturii umane dupa patru milenii de istorie a pacatului, in spiritul Sau El a ramas Fiul lui Dumnezeu, neprihanit, desavarsit. Ideea ca El a avut inclinatii pacatoase ca si noi este in totala contradictie cu spiritul Sau de Fiu de Dumnezeu.
– Pentru a ne putea salva, Iisus nu trebuia sa fie exact ca noi, ci mai mult decat noi. Daca doi excursionisti merg pe munte si amandoi cad intr-o prapastie, nu se pot salva unul pe altul. Salvatorul trebuie sa fie unul care nu a cazut , care e sanatos , care se afla deasupra prapastiei si are puterea de a oferi ajutorul celui cazut.
– Iisus nu trebuia sa aiba inclinatii pacatoase pentru a-i intelege pe oamenii cazuti. Nici noi nu trebuie sa ucidem pe cineva ca sa intelegem ce inseamna a fi criminal; nici nu trebuie sa ne drogam, ca sa-l intelegem pe un drogat. In calitatea Lui de Creator, El poate sa ne inteleaga fara ca El Insusi sa coboare in mizeria morala in care ne aflam cu totii.
– Inclinatiile pacatoase sunt prin ele insele, chiar daca nu ar fi urmate de pacate faptuite, in disgratia lui Dumnezeu. De aceea, la revenirea Mantuitorului, natura umana decazuta a celor ce vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu va trebui schimbata cu o natura noua, lipsita de astfel de inclinatii spre rau. Altfel, cerul ar deveni un loc de chin pentru cei mantuiti, caci o vesnicie ar trebui sa se lupte cu aceste inclinatii rele din ei. Daca Iisus ar fi avut astfel de inclinatii spre rau, El nu ar fi putut sa aduca o jertfa placuta lui Dumnezeu si , in consecinta, nu ar fi putut sa ne mantuiasca ( animalele de jertfa aduse la templul din vechime trebuiau sa fie fara cusur ).
– Iisus trebuia sa preia lupta impotriva pacatului exact din acel punct in care a cazut Adam, pe cand omul nu avea inca inclinatii pacatoase in natura sa. El a facut acest lucru si chiar mai mult decat atat, caci El a luat asupra Lui natura umana dupa patru milenii de ereditate decazuta. Nu ma refer aici la spiritul Sau, care a ramas curat, de Fiu de Dumnezeu, ci la trupul Sau, care a trebuit sa faca fatza oboselii, descurajarii, foamei, setei, emotiilor , etc, ca oricare din noi. Traind in conditii mult mai dezavantajoase decat Adam, Iisus a demonstrat ca se putea obtine biruinta asupra ispitei si ca Adam nu are nicio scuza.
– Unii sustin ca Iisus nu ne poate fi model pentru ca El nu a avut aceleasi inclinatii spre rau ca noi. E adevarat, ca daca judecam superficial lucrurile, El nu a fost confruntat, de exemplu, cu ispita de a pierde timpul cu jocurile pe calculator, sau de a pierde bani in cazinouri, sau de a viziona filme porno, etc. Daca privim insa cu atentie viata Sa pamanteasca, vom intelege ca El a fost ispitit cu toate marile categorii de ispite cu care se confunta rasa umana, dar fara sa cada in pacat. Mai mult decat atat, El a trebuit sa faca fatza unor ispite teribile pe care noi niciodata nu le vom trai. De exemplu, El avea puterea si atotstiinta unui Fiu de Dumnezeu, insa nu S-a folosit de acest avantaj, desi era ispitit sa o faca ( ceea ce la noi nu e cazul ). Cati dintre noi am rezista ispitei de a nu ne folosi de puterea pe care o avem ca sa iesim dintr-o situatie dificila ? Nimeni, probabil. Si totusi , El a rezistat.
Ar fi multe de discutat… Am scis la repezeala cateva ganduri legate de subiectul adus in discutie, fara a-l epuiza. Inca se discuta mult pe marginea lui, iar taberele sunt bine inarmate si deoparte si de alta. Ceea ce este important sa intelegem este ca avem un Mantuitor desavarsit, ca mantuirea Sa este deplina si ca nimeni nu poate gasi scuze pentru esecul sau in dobandirea vietii vesnice.
Isus Hristos – om adevarat. Pana unde putem merge cu aceasta idee? De multe ori aud in comunitati ideea ca Domnul Hristos a fost ca unul dintre noi a fost asemenea noua. Mi se pare ca multi dintre fratii nostri nu cunosc in adevar ceea ce cred. Nu spun acum sa intre in subterfugii teologice cu privire la umanitatea lui Isus dar totusi……
Ce parere aveti despre aceasta idee? Care sunt implicatiile celor doua conditii umane (asemenea noua – la fel ca noi)? Imi pare ca de multe ori o conceptie corecta a umanitatii lui Isus o descoperim in celelalte doctrine neoprotestante (in principal cea baptista). Daca mergem pe ideea ca a fost „asemenea noua” si nu la fel ca noi s-ar putea gasi o scuza pentru pacate si anume ca Domnul Isus nu a trait la fel ca mine. Pe de alta parte stiu ca si Biblia si Spiritul Profetic sustin ideea ca El a fost ” asemenea noua”.
Cum intelegem problema inclinatiilor pacatoase care sunt in fiecare din noi si pe care din cate stiu Domnul Isus nu le-a avut? Mai poate fi El un model pentru noi daca nu a fost identic in natura umana cu noi cu aceleasi inclinatii pacatoase? Ar mai fi de discutat dar astept si parerea dumneavoastra.