„O mostenire neintinata”

„O mostenire neintinata”


Atunci cand vorbim despre viata viitoare, constatam cu bucurie ca, desi este vorba despre   “lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit”  (1 Corinteni 2,9), Biblia ne ofera totusi o multime de detalii, pe care Dumnezeu a considerat ca este bine sa le cunoastem. In mod deosebit,  ultimele doua capitole (21 si 22) din Apocalipsa contin numeroase amanunte cu privire la Noul Pamant. Acestea au menirea sa ne intareasca credinta ca lumea viitoare va fi o lume reala, ca si a noastra ; ca aceasta lume viitoare nu va fi una vaporoasa, nedefinita, simbolica, ci va fi o lume in care vor trai oameni reali, in prezenta unui Dumnezeu personal.

Cand abordam un asfel de subiect, este foarte important sa tinem seama de un cuvant-cheie, fara de care nu am putea concepe viata vesnica. Stiti care este acest cuvant-cheie ? Este cuvantul “NOU”.

“Apoi am vazut un cer NOU si un pamant NOU ; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era.”
Apocalipsa 21, 1

“Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis : ‘Iata, Eu fac toate lucrurile NOI.”
Apocalipsa 21,5

“Caci iata, Eu fac ceruri NOI si un Pamant NOU ; asa ca nimeni nu-si va mai aduce aminte de lucrurile trecute si nimanui nu-i vor mai veni in minte.”
Isaia 65,17

“Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam un cer NOU si un Pamant NOU, in care va locui neprihanirea.” 2 Petru 3,13

Daca nu vom tinea seama de faptul ca lumea viitoare va fi cu totul noua, ca  Pamantul va fi nou, ca cerurile vor fi noi, ca oamenii vor fi noi, ca relatiile vor fi noi, ca totul va fi nou, atunci viata viitoare ne va parea cu totul de ninteles, imposibila si chiar vrednica de luat in ras de catre sceptici. Iata acum o ilustrare a ceea ce am afirmat :

In Evanghelia lui Matei, cap.22, versetele 23-29, ni se relateaza un dialog intre saducheii ce nu credeau in inviere, si Mantuitorul. Ei vin cu o intrebare legitima din punct de vedere al logicii omenesti, prezentandu-I lui Iisus un caz real : o femeie casatorita de sapte ori, si tot de atatea ori ramasa vaduva. Intrebarea saducheilor este : in ziua invierii, in viata viitoare, presupunand ca toti cei sapte barbati vor fi mantuiti impreuna cu femeia, a cui sotie va fi ? Toti cei sapte barbati au avut-o de sotie, deci fiecare poate revendica acest drept.

Daca nu as fi cunoscut raspunsul dat de Mantuitorul la aceasta intrebare, probabil ca mi-as fi pus-o si eu atunci cand am intalnit in viata un caz asemanator. Doi tineri credinciosi se casatoresc, insa nu se pot bucura prea mult timp de linistea unui camin fericit, caci dupa numai cateva luni de la nunta, tanarul sot moare intr-un accident stupid. Femeia, ramasa vaduva, isi plange sotul un timp, apoi Dumnezeu o ajuta sa uite durerea despartirii de fiinta iubita. Mai mult decat atat, ea cunoaste un tanar credincios, se casatoresc si au impreuna mai multi copii, ducand o viata normala de familie. Daca as fi fost un saducheu, L-as fi intrebat si eu pe Mantuitorul : in viata viitoare a cui sotie va fi femeia : a primului sot, cel decedat la doar cateva luni de la nunta, sau a celui de-al doilea, cu care are mai multi copii ?

La astfel de intrebari, care ni se par foarte logice, Domnul Christos raspunde intr-un mod aparte : “Va rataciti, pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” Matei 22, 29

Si ce spun Scripturile in aceasta privinta ? Ca toate lucrurile vor fi innoite, iar puterea lui Dumnezeu va aduce o noua Creatiune si o noua ordine a lucrurilor. Cu alte cuvinte, Mantuitorul le spune saducheilor de atunci si din toate timpurile :

“Daca nu intelegeti ca in lumea viitoare toate lucrurile vor fi innoite, si daca incercati sa le explicati prin lucrurile de acum, va veti rataci. Credeti Scripturile cand ele va invata ca toate vor fi innoite, si aveti incredere in puterea lui Dumnezeu de a innoi totul !”

Intr-o biserica, printre simpatizantii care participau la serviciile divine, se afla si un barbat care ezita sa se boteze, desi era deplin convins de adevarul doctrinal. Intrebat de ce ezita, el a explicat : sotia lui, membra a bisericii respective, murise de cancer la patruzeci de ani. Inchisese ochii cu o banuiala- ca sotul o inselase. Problema era ca banuiala sotiei lui era adevarata. Acum, sotul vaduv ezita sa se boteze, gandindu-se ce ii va spune sotiei cand se vor intalni in viata viitoare ?

Observati, va rog, ca este vorba de aceeasi problema a omului : incapacitatea lui de a intelege lucrurile viitoare prin prisma celor de acum. Barbatul in cauza nu putea sa inteleaga ca in viata viitoare totul va fi nou, ca cele vechi s-au dus, ca sotia lui, daca va fi mantuita, va fi o fiinta noua, care nu-i va reprosa greselile din aceasta viata, dimpotriva, se va bucura nespus de mult ca si sotul ei este mantuit.

Da ! Este atat de greu sa intelegem viata vesnica cu tot ce presupune ea, prin ceea ce suntem obisnuiti sa vedem in aceasta scurta si pacatoasa viata.

Sa fim sinceri cu noi insine ! Poate cineva sa inteleaga o viata fara de sfarsit ? Intra in mintea noastra gandul ca, dupa ce vor fi trecut zece mii de ani din viata viitoare, cei mantuiti nu vor fi decat la inceputul vesniciei ? Va puteti inchipui ca, plimbandu-va pe campiile frumoase ale Noului Pamant, veti culege cele mai frumoase flori, dar ca ele nu se vor vesteji ? Va puteti imagina mieluseii pascand alaturi de lupi ? Va puteti imagina o lume fara cimitire, spitale, cazarmi, sectii de politie, tribunale ; o lume fara poluare, fara dezastre, fara razboaie, fara terorism ? Va puteti imagina o lume fara nimic din ceea ce vedem si traim astazi ?

E greu sa ne-o putem imagina ! Chiar imposibil ! Daca incercam sa intelegem lumea viitoare prin lucrurile de acum, nu numai ca nu o vom putea intelege, dar exista riscul sa devenim sceptici, poate chiar batjocoritori. De aceea, sa nu uitam : cuvantul-cheie care defineste viata viitoare este cuvantl “NOU”, cuvant care ne spune multe : o creatie noua, fiinte noi, relatii noi, inimi noi, o natura umana noua.

Scriind credinciosilor despre mostenirea pregatita de Dumnezeu pentru copiii Sai, apostolul Petru o caracterizeaza prin trei expresii distincte.

“Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, la o nadejde vie, si la o mostenire NESTRICACIOASA, si NEANTINATA, si CARE NU SE POATE VESTEJI, pastrata in ceruri pentru voi.” 1 Petru 1, 3.4

Va invit sa luam pe rand cele trei expresii, incercand sa le intelegem sensul.
1. „O mostenire nestricacioasa”, care nu poate fi corupta ( traducerea Crampon, in l.franceza, a Bibliei), o mostenire care nu se poate degrada.
Vorbind despre lumea noastra, apostolul Pavel le scrie credinciosilor din Roma urmatoarele : “Caci firea (natura ) a fost supusa desertaciunii, nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o, cu nadejdea insa, ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aibe parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.” Romani 8, 20.21

Cand Pavel scrie despre natura care este “supusa desertaciunii”, aflandu-se in “robia stricaciunii”, el vorbeste despre ceea ce astazi oamenii de stiinta numesc legea entropiei-cea de-a doua lege fundamentala a termodinamicii, o lege universal recunoscuta. Ce spune aceasta lege ?
In cuvinte simple, pe intelesul nespecialistilor, aceasta lege afirma ca, in lumea noastra,  totul tinde spre haos, dezordine si degradare ( “stricaciune”). Nu ne trebuie prea multa invatatura ca sa intelegem ca aceasta lege exista si isi manifesta efectele.

Lasati o masina noua in padure vreo cativa ani, fara sa va ingrijiti de ea, apoi vedeti ce mai ramane din ea. Nu va asteptati sa gasiti o masina de lux, ultimul model ! Mai degraba veti gasi o gramada de fiare ruginite. Lasati o casa nelocuita cativa ani, si veti vedea ca ea nu se va transforma intr-un palat, ci mai degraba intr-o gramada de riune. Lasati un copil fara cea mai elementara educatie, si el nu va deveni un savant, ci mai degraba o fiinta inferioara cu chip de om. Am vazut un documentar despre copii salbaticiti- copii pierduti in padure si crescuti de animale salbatice, sau inchisi de parinti in camere izolate, fara nici un contact cu lumea din afara. Copiii acestia au crescut devenind oameni cu apucaturi de animal, si care niciodata nu vor putea fi recuperati in intregime.

Aceasta este lumea in care traim, o lume in care, datorita pacatului, domneste legea entropiei, legea stricaciunii si a mortii. In lumea noua pregatita de Dumnezeu, aceasta lege nu va mai avea nici o putere, pentru ca El va face toate lucrurile noi. Este adevarat ca ne e greu sa intelegem ca pe Noul Pamant nu va mai fi moarte, ca rupand o floare, ea nu se va vesteji ; ca frunzele copacilor nu se vor mai ofili si nu vor mai cadea ; ca pe fetele noastre nu vor mai aparea riduri, iar parul nu va mai carunti ; e greu de inteles ca dintii nu vor mai cadea, ca nu vom mai cunoaste oboseala, ca nu ne vom mai imbolnavi ( caci nu vor mai exista agenti distrugatori). Toate acestea si inca o mie de alte lucruri sunt greu de inteles daca incercam sa le explicam prin ceea ce vedem si traim acum, uitand ca pe Noul Pamant toate vor fi noi.

2. “Care nu se poate vesteji”
Floarea de trandafir, chiar daca nu este taiata, sau atacata de vreo boala, vine o zi in care tot se va ofili. Orice i-am face ! In lumea noastra nu exista doar factori distrugatori externi, ci si factori interni, genetici, care duc la distrugere. Aceste modificari genetice au fost ingaduite de Dumnezeu dupa caderea in pacat, pentru a ne scuti de o viata vesnica traita in chinuri si suferinte. Dragostea lui Dumnezeu este cea care a scurtat viata omului in conditiile pacatului. Inchipuiti-va cum ar fi aratat planeta noastra daca toti oamenii pacatosi de la Adam si pana astazi ar fi trait vesnic ! Cu siguranta ca Pamantul acesta ar fi devenit un iad ! Bunica mea , la optzeci de ani avea dureri mari in picioare. Se ruga lui Dumnezeu sa o cheme la odihna, caci nu mai suporta durerile. Cum ar arata Pamantul nostru daca suferinta ar fi fost vesnica si Dumnezeu nu i-ar fi pus capat prin moarte ?

Pe Noul Pamant Dumnezeu va reface codul genetic al tuturor creaturilor Sale, inclusiv pe cel al omului, astfel ca , in vocabularul lumii viitoare, sa  nu mai existe cuvinte ca : riduri, ofilire, moarte, boala, cearcane, etc.

3. „O mostenire neintinata”.
Daca primele doua expresii, deja comentate, se refera mai mult la latura fizica a noii creatii, cea de-a treia expresie folosita de apostolul Petru, “neintinata”, se refera in mod deosebit la latura ei morala. In conceptia biblica, elementul care intineaza, care murdareste, este pacatul. Avem, insa, asigurarea ca pe Noul Pamant pacatul nu va mai exista, el fiind distrus cu radacini si ramuri ( Maleahi 4,1). Acest adevar ar trebui sa ne bucure mai mult decat strazile de aur din Noul Ierusalim, decat locuintele linistite primite in dar, decat favoarea de a manca din fructele pomului vietii, si decat oricare alta binecuvantare de care vor avea parte cei mantuiti.

Atunci cand vorbim despre o lume viitoare neintinata de prezenta pacatului, trebuie sa avem in vedere cel putin doua aspecte :
a) Dumnezeu nu va ingadui ca in Imparatia Sa sa intre vreun om care mai are pacate nebiruite.
b) In lumea viitoare, desi pacatul ar putea sa reapara, daca ne gandim din punct de vedere teoretic, totusi, in mod practic, acest lucru nu va fi posibil.
Va propun acum sa luam in discutie cele doua aspecte amintite.
a) Faptul ca Dumnezeu nu va ingadui sa intre in Imparatia Sa nici un om care nu si-a rezolvat problema pacatului, este sustinut de multe pasaje biblice. Chiar in cele doua capitole din Apocalipsa care se ocupa pe larg cu viata viitoare (21 si 22), gasim asigurarea ca nu va mai exista pacat pe Noul Pamant.
“Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui si el va fi fiul Meu. Dar cat despre FRICOSI, NECREDINCIOSI, SCARBOSI, UCIGASI, DESFRANATI, VRAJITORI, INCHINATORII LA IDOLI, SI TOTI MINCINOSII, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.” Apocalipsa 21, 7.8

Observati, va rog, ca in cazul primelor trei categorii de oameni care vor rata mantuirea, nu este vorba de pacate considerate mari : “fricosii, necredinciosii, scarbosii… “ Dupa mentalitatea majoritatii, frica nici nu este considerata un pacat. Si totusi, poate frica sa fie o piedica in mantuirea cuiva ?

Desigur ca aici nu vorbim despre sentimentul de frica, pe care il are orice om in anumite circumstante. Biblia vorbeste despre pacatul fricii in sensul unei atitudini pe care multi oameni o afiseaza in diferite momente ale vietii, si care ar putea fi rezumata in cateva cuvinte : “Eu nu ma bag. Nu vreau sa stiu. Nu vreau sa ma implic. Sa o faca altii !” Si pentru ca omul evita sa se implice, de teama unor consecinte neplacute, cineva poate ca are de suferit ; cineva poate este nedreptatit ; cineva poate ca are de pierdut bunuri materiale, sau renumele, sau relatiile. Poate ca demnitatea cuiva este calcata in picioare, pentru ca cuiva ii este frica sa ia atitudine de partea adevarului si a dreptatii.

Interesant de subliniat ca, dintre toate piedicile care ar putea sa stea in calea mantuirii unui om, frica este pusa in capul listei. Un dusman de temut al mantuirii !

Ma intreb : oare cati oameni nu s-ar alipi de Hristos si de biserica Sa, daca nu le-ar fi frica de ceea ce vor spune rudele, prietenii, colegii, vecinii… ? Daca nu ar exista frica ( ca si atitudine), iadul de la sfarsitul timpului ar fi depopulat de o mare parte din ocupantii sai !

Dar ce putem spune despre cei credinciosi ?
“Aici nu e cazul nostru”, ar putea gandi unii. „E vorba de atei, de liberi cugetatori, de pagani, sau chiar de membrii altor biserici.” Dar sa nu ne grabim cu concluziile !

Sa nu uitam un amanunt : generatia de evrei care a iesit din Egipt a ratat intrarea in Canaan, nu datorita unor pacate grozave, ci datorita necredintei lor.

“Vedem dar ca n-au putut sa intre DIN PRICINA NECREDINTEI LOR.” Evrei 3,19
Acesti evrei, ale caror trupuri moarte au acoperit fata pustiei, mereu aveau ceva de comentat, mereu carteau impotriva conducatorului lor, mereu erau razvratiti impotriva lui Dumnezeu. Si prin atitudinea lor de necredinta, au pierdut Tara Promisa. Poate si viata vesnica !

Ce putem spune despre “scarbosii”, care ocupa locul trei in cel mai trist top facut vreodata ?  Imi este penibil sa dezvolt aceasta idee, din motive lesne de inteles. Sa ne gandim fiecare la diferite domenii ale vietii, in care un om poate deveni “scarbos”, astfel incat sa-L determine pe Dumnezeu sa-l lase pe acel om in afara mantuirii.

O alta asigurare ca in lumea viitoare nu vor mai exista nici pacat, nici pacatosi, o citim in Apocalipsa 21, 27 : “Nimic intinat nu va intra in ea ( cetatea Noului Ierusalim), nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna.”

V-ati putea imagina o bataie sub ramurile pomului vietii intre doi oameni mantuiti ? Dar o cearta ca de mahala pe strazile Noului Ierusalim ? V-ati putea imagina vreo partida de poker , vreo barfa la colt de strada, vreo privire rautacioasa, sau vreun act terorist pe Noul Pamant ?

V-ati intrebat vreodata de ce Dumnezeu nu va ingadui nici macar unui singur pacatos nepocait sa intre in Imparatia Sa ? Nici macar un singur om care se lasa biruit doar de un singur pacat ? Sa presupunem ca un om a reusit sa-si invinga toate defectele, slabiciunile si pacatele, cu exceptia unuia singur. Minciuna, de exemplu. Cum s-ar simti un astfel de om in atmosfera curata a cerului, in situatia in care Dumnezeu ar face o exceptie in cazul lui ? Nu as vrea sa fiu in pielea unui astfel de “mantuit !” Cred ca s-ar simti grozav de rau ! El, mincinosul, care a facut din minciuna un mod de viata, s-ar simti vesnic mustrat, urmarit de privirea patrunzatoare a Mantuitorului. S-ar simti singur intre sfinti, ca o oaie neagra intr-o turma de oi, ca o nota discordanta in marea simfonie  a Universului. Un astfel de om, care s-a lipit de pacatul lui favorit, ar prefera moartea decat o viata vesnica in care sa nu mai poata pacatui. Este si motivul pentru care Dumnezeu nu va ingadui ca un om netransformat de harul lui Hristos, sa intre in Imparatia Sa. In final, Dumnezeu nu va face decat sa respecte alegerea fiecaruia !

Doriti si alte asigurari ca in viata viitoare nu vor intra cei ce s-au lipit de pacatele lor, indiferent care ar fi acestea ?

“Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo…” Apocalipsa 22,3

“Afara sunt cainii, vrajitorii, desfranatii, ucigasii, inchinatorii la idoli, si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna.” Apocalipsa 22,15

Iata cate asigurari avem ca lumea viitoare va fi o lume noua din toate punctele de vedere. Va fi o lume neprihanita, curata, sfanta, neintinata.

b) Pacatul nu va reaparea, desi, teoretic el ar avea aceasta sansa. Dumnezeu va asigura si in vesnicie respectarea libertatii de alegere, aceasta fiind unul din stalpii guvernarii Sale, la care nu va renunta niciodata. Datorita acestei libertati de alegere, cei mantuiti ar putea, teoretic vorbind, sa aleaga la un moment dat, candva in vesnicie, sa repete istoria pacatului. Practic insa, lucrul acesta nu va fi posibil, pentru ca pe Noul Pamant va exista o piedica uriasa in calea pacatuirii : niste catuse interioare, morale. Cand cei mantuiti vor avea in urma lor istoria atat de trista a pacatului, cand ei vor vedea mereu in palmele Mantuitorului semnele crucificarii, cand ei vor realiza cat de mult a costat mantuirea lor, gandul de a repeta istoria pacatului nu va mai trece prin mintea nici unei fiinte din Univers. Asemenea lui Iosif in Egipt, ei, cei mantuiti ar spune : “Cum am putea sa facem un pacat atat de mare ? ( Geneza 39,9 ) Cum am putea sa pacatuim acum, cand gustam din belsug din dragostea lui Dumnezeu? Cum am putea sa mai facem raul, cand mantuirea noastra a costat atat de mult cerul?”

Cei mantuiti vor sti ce a insemnat istoria pacatului, caci ei au trait aceasta istorie, si nu vor simti nevoia sa o repete. Lor nu le va fi deloc dor de o lume plina de cersetori, drogati, criminali, hoti, mincinosi. Nu le va fi dor de o lume in care, langa orice localitate, oricat de mica ar fi ea, trebuie sa se afle si un cimitir. Nu le va fi dor de o lume in care fiecare a gustat pe saturate din rautatea semenilor sai, sau din propria rautate.

In lumea viitoare raul nu va mai exista, ci doar binele. Oare nu va fi monotona viata din aceasta cauza ?  Cu siguranta ca nu ! Chiar daca raul va disparea pentru totdeauna, nu va exista monotonie. Diversitatea bogata si progresul continuu ce vor caracteriza viata viitoare, vor garanta o lume in care zi de zi se vor deschide noi posibilitati de cunoastere si implinire.

“Marea lupta s-a sfarsit. Pacatul si pacatosii nu mai exista. Universul intreg este curat. O singura vibratie de armonie si de bucurie strabate prin creatiunea imensa. De la Acela care le-a creat pe toate se revarsa viata, lumina si fericirea prin domeniile spatiului fara sfarsit. De la atomul minuscul si pana la lumile cele mari, toate lucrurile, insufletite si neinsufletite, in frumusetea lor neumbrita si intr-o bucurie desavarsita, declara ca Dumnezeu este iubire.” E. G. White, Tragedia Veacurilor, cap. Sfarsitul luptei

Cand in fata noastra se afla o pespectiva atat de luminoasa, ma intreb, asemenea apostolului Petru:

Ziua Domnului insa va veni ca un hot. In ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura, si Pamantul, cu tot ce este pe el va arde. DECI, FIINDCA TOATE ACESTE LUCRURI AU SA SE STRICE, CE FEL DE OAMENI AR TREBUI SA FITI VOI, printr-o purtare sfanta si evlavioasa, asteptand si grabind venirea zilei lui Dumnezeu, in care cerurile aprinse vor pieri si trupurile ceresti se vor topi de caldura focului ? Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un Pamant Nou, in care va locui neprihanirea.” 2 Petru 3, 10-13

Ce fel de om ar trebui sa fiu eu ? Ce fel de om ar trebui sa fi tu ?

RASPUNSUL ESTE UNUL SINGUR : ASEMENEA LUI ISUS

Lori Balogh

This entry was posted in Noul Pamant and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.