Revelația lui Dumnezeu

Revelația lui Dumnezeu

Revelație înseamnă „descoperire, dezvăluire a unui fapt sau a unui adevăr ascuns” (MDE).

Creștinismul este o religie revelată, spre deosebire de alte religii. Dumnezeu S-a descoperit pe Sine omenirii, trecând peste „zidul”de despărțire creat de păcat (vezi Isaia 59:2).

Fără revelația lui Dumnezeu, omul păcătos nu ar fi cunoscut nimic despre El. În condițiile păcatului, toate căile prin care se descoperă Dumnezeu sunt căi indirecte. Omul păcătos nu poate suporta sfințenia și slava unui Dumnezeu desăvârșit (vezi Exodul 33:20; Ioan 1:18; Evrei 12:29).

Dumnezeu S-a descoperit în mod direct doar în Eden. După căderea omului în păcat, El a fost nevoit să Se descopere pe căi suportabile pentru om.

Clasificarea căilor revelației: 1. Căi generale ale revelației; 2. Căi speciale ale revelației

1. Căi generale ale revelației:

a) Natura

Natura ne oferă o descoperire parțială și impersonală a lui Dumnezeu, având nevoie să fie completată de alte mijloace de cunoaștere. Natura a suferit urmările păcatului (vezi Geneza 6:12; Romani 8:20‑22), prin urmare ea nu mai oglindește în mod desăvârșit caracterul lui Dumnezeu. Totuși, natura vorbește despre inteligența, puterea, imaginația și iubirea Creatorului (vezi Romani 1:19‑20; Psalmul 19:1‑4).

b) Conștiința

Este una dintre cele mai puternice dovezi ale existenței lui Dumnezeu. Evoluționismul nu o poate explica. Ea reprezintă vocea lui Dumnezeu în interiorul ființei omenești (vezi Isaia 30:21). Conștiința a fost și ea atinsă de păcat, de aceea ea nu ni-L poate descoperi pe Dumnezeu în mod deplin. Există conștiințe tocite, pervertite.

c) Istoria

Ridicarea și prăbușirea imperiilor dovedește faptul că o mână nevăzută conduce firul evenimentelor. Istoria nu este suficientă pentru cunoașterea lui Dumnezeu; ea trebuie interpretată prin Duhul Sfânt și completată cu alte căi ale revelației.

d) Experiența personală

Este indispensabilă cunoașterii lui Dumnezeu, însă nu poate înlocui celelalte căi ale revelației. Prin experiența personală, omul simte, „vede”, conștientizează prezența divină în viața sa (vezi 1 Ioan 1:1‑3).

2. Căi speciale ale revelației

Sunt căi prin care Dumnezeu S-a făcut cunoscut pe Sine în mod personal și deplin.

a) Iisus Christos

Este revelația supremă, completă, personală și obiectivă a lui Dumnezeu. Iisus Christos ne descoperă cum este Dumnezeu, cum gândește, ce planuri are, cum Se raportează la omul păcătos, ce se petrece în inima Sa (vezi Ioan 14:9; Ioan 1:1‑3; 14; Evrei 1:1‑3; Ioan 1:18; Coloseni 1:15).

b) Biblia

Este raportul scris al profeților și apostolilor despre gândurile și acțiunile divine (vezi Romani 15:4; 2 Timotei 3:16‑17). Etimologia termenului: cuvântul grecesc „biblos” – „carte”; „biblia” – „cărti”.

Biblia este o carte inspirată de Duhul lui Dumnezeu (vezi 2 Timotei 3:16; 2 Petru 1:21). Biblia este o carte cu o dublă natură, asemenea lui Iisus Christos. Gândirea ei este divină, însă limbajul este omenesc, pentru ca noi să-l înțelegem.

Biserica Adventistă nu acceptă idea inspirației verbale a Bibliei (cuvintele ei ar fi fost dictate), nici teoria inspirației gradate (unele pasaje ar fi mai inspirate decât altele). Suntem adepții inspirației dinamice a Bibliei: Dumnezeu a inspirat omul si gândurile lui, apoi scriitorul a exprimat gândurile de origine divină prin cuvintele sale, în funcție de cultura și pregătirea sa.

Dovezi ale originii divine a Bibliei

1. Afirmații ale autorilor ei: în Vechiul Testament apar de peste 3 800 de ori expresii ca: „așa zice Domnul”, „cuvântul Domnului mi-a vorbit”.

2. Adesea, o carte a Bibliei recunoaște autoritatea altei cărți.

3. Mântuitorul a citat adesea din cărțile Vechiului Testament (vezi Ioan 5:39; Ioan 5:46‑47; Luca 24:13; Matei 5:17‑19).

4. Unitatea Bibliei: 39 de autori diferiți, având ocupații diferite, trăind în zone culturale diferite și în epoci diferite au scris o carte unitară în mesajul ei. Scrisă într-o perioadă de aproximativ 1 400 ani, Biblia este o lucrare unică, dovedind originea ei divină.

5. Împlinirea profețiilor biblice dovedește originea ei divină (vezi Isaia 46:10).

6. Puterea transformatoare a Bibliei o deosebește de orice altă carte (vezi 1 Petru 1:23).

Suficiența Bibliei: Biserica Adventistă este fidelă principiului protestant „sola scriptura”, conform căruia Biblia este singura sursă infailibilă și autoritară a revelației divine. Suficiența Bibliei este întărită de cele trei texte în care se interzice orice adăugare sau omitere din totalitatea revelației lui Dumnezeu (vezi Deuteronomul 4:2; Proverbele 30:5‑6; Apocalipsa 22:18‑19).

Alcătuirea Bibliei: 39 cărți ale Vechiului Testament și 27 cărți ale Noului Testament, având un total de 66 de cărți, după canonul protestant. Există o mulțime de cărți apocrife, neincluse în canonul biblic protestant, care nu corespund criteriilor unor cărți inspirate de Dumnezeu. Bisericile istorice le-au inclus și pe acestea în canonul biblic.

Studiul Bibliei: Fiind o carte inspirată de Duhul lui Dumnezeu, doar Duhul lui Dumnezeu ne poate ajuta să o înțelegem. Din acest motiv, este nevoie de rugăciune sinceră în care să cerem călăuzirea divină în studiul ei.

„Cercetați Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39).

Lori Balogh