2 Corinteni 5,8: „Ca să fim acasă la Domnul”
„Da, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.”
La o citire superficială, unii au tras concluzia că la moarte omul se îndreaptă spre casa cerească, și că Pavel, dorind cu înfocare să fie „acasă la Domnul”, ar privi moartea ca ceva de dorit. Citind însă întregul context (vers.1‑11), observăm că apostolul Pavel pune în contrast trupul pământesc, supus bolii și morții, cu trupul glorios și veșnic pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru cei mântuiți.
În versetele 3 și 4, Pavel vorbește despre moarte ca o stare de dezbrăcare și goliciune. El ar fi dorit, dacă era cu putință, să evite această stare intermediară și să fie îmbrăcat cu „locașul ceresc”. Cu alte cuvinte, el dorea să fie strămutat fără să guste moartea. Cuvintele lui sunt ecoul celor scrise de el în 1 Corinteni 15,51‑54: „trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”
„O cercetare atentă a afirmațiilor lui Pavel înlătură în mod clar și decisiv orice posibilitate a unei stări între moarte și înviere în care, ca duhuri descărnate („goale” sau „dezbrăcate”), oamenii să se ducă „acasă la Domnul”. Comparați cu Romani 8,22.23; vezi la Filipeni 1,21‑23.
Biblia descrie moartea ca un simplu somn din care credincioșii se vor trezi la prima înviere (Ioan 11,11.14.25,26; 1 Corinteni 15,20.51‑54; 1 Tesaloniceni 4,14‑17; 5,10). Numai atunci, atât sfinții cei vii, cât și cei înviați, vor fi cu Domnul (vezi la 1 Tesaloniceni 4,16‑18). Niciuna dintre aceste categorii nu o ia înaintea celeilalte (cf. Evrei 11,39.40)” (Comentarii Biblice AZS).
Lori Balogh
