Tăcerea cerului
Cineva spunea că până acolo unde vor ajunge rugăciunile noastre vom ajunge și noi. Dar dacă multe dintre rugăciunile pe care le înălțăm către cer se opresc în podurile caselor și bisericilor noastre?
Trebuie să recunoaștem că felul acesta de vorbire are un caracter mai mult pedagogic. Ideea că o rugăciune rostită nu poate trece de tavanul casei sau al bisericii este mai mult o exprimare plastică decât o realitate. Este, dacă vreți, o simplă metaforă…
În realitate, Tatăl nostru ceresc aude și înregistrează orice rugăciune rostită de creaturile Sale, indiferent de motivația, scopul, conținutul sau felul în care este formulată rugăciunea. Știți de unde putem fi siguri de acest lucru? Din avertismentul dat de Mântuitorul cu privire la vorbirea noastră: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12:36.37).
Așadar, în ziua judecății vom răspunde pentru fiecare cuvânt rostit în timpul vieții. Aceasta înseamnă că Cineva le-a auzit și le-a înregistrat în „cărțile ” din ceruri. Prin urmare, și rugăciunile noastre se încadrează aici.
„Bine, bine” – ar putea obiecta cineva – „dar cele mai multe dintre rugăciunile noastre, cu excepția celor rostite cu glas tare, nu se încadrează în spusele Mântuitorului”. Dar oare gândurile, intențiile, sentimentele, emoțiile și planurile noastre nerostite nu sunt înregistrate în cer?
În Predica de pe Munte, Domnul Christos ne dă un îndemn prețios cu privire la rugăciune: „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie ușa și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti” (Matei 6:6).
Tatăl nostru ceresc vede „în ascuns”. Pentru El nu există taine sau ascunzișuri, nici domenii ale vieții și existenței în care El nu poate pătrunde. Acest adevăr este cel care l-a inspirat pe regele David să scrie impresionantul Psalm 139: „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul” (Psalmul 139:1‑4).
Mai poate susține cineva că rugăciunile înălțate doar cu gândul nu ajung la urechea lui Dumnezeu și nu sunt înregistrate în memoria cerului? De ce atunci multe dintre rugăciunile noastre par să se lovească de un zid nevăzut, aflat între noi și cer, împiedicându-L pe Dumnezeu să ne răspundă? De ce tace cerul uneori?
Uneori cerul tace, deși ar vrea să vorbească mereu. El tace nu pentru că e surd la cererile și nevoile noastre, ci pentru că rugăciunile noastre sunt cuprinse de un spirit pe care cerul nu-l poate aproba. În realitate, toate rugăciunile noastre sunt auzite și înregistrate în cer. Însă nu toate primesc răspuns. Dintre cele care nu primesc răspuns imediat, unele vor primi răspuns mai târziu, când Dumnezeu consideră că este momentul cel mai potrivit; altele vor primi răspunsul într-un alt mod decât ne așteptăm.
Dar ce ne facem cu acele rugăciuni care nu primesc niciun răspuns: nici imediat, nici mai târziu, nici într-un alt mod? De ce tace cerul în acele cazuri? Iată câteva motive pentru care unele rugăciuni „se opresc” în podurile caselor și ale bisericilor noastre, neprimind niciodată răspuns din partea Tatălui ceresc:
1) Cultivarea unui păcat favorit. 2) O greșită folosire a binecuvântărilor lui Dumnezeu. 3) Cereri egoiste. 4) Nesupunerea față de voința lui Dumnezeu exprimată în Cuvântul Său. 5) Necredința (neîncrederea în Dumnezeu și Cuvântul Său). 6) Nestatornicia. 7) Nerăbdarea. 8) Mândria. 9) Încumetarea. 10) Un spirit neiertător. Despre fiecare dintre aceste motive s-ar putea scrie mult, căci Biblia are câte ceva de spus despre toate.
Știați că rugăciunea poate fi privită cu scârbă de Dumnezeu în anumite situații? Autorul Proverbelor ne avertizează: „Dacă cineva își întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă” (Proverbele 28:9).
Știați că unele lucruri pe care le cerem lui Dumnezeu nu le primim pentru că le cerem cu un gând rău? Apostolul Iacov confirmă acest trist adevăr: „Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre” (Iacov 4:3).
De ce oare a rostit Mântuitorul Pilda judecătorului nedrept? Evanghelistul Luca ne explică motivul: „Iisus le-a spus o pildă ca să le arate că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase” (Luca 18:1).
De ce oare Simon vrăjitorul, chiar după ce a fost botezat luând asupra lui Numele lui Christos, a fost atât de aspru mustrat de Petru? Biblia demască adevăratele intenții ale lui Simon: „Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani și a zis: „Dați-mi și mie puterea aceasta, pentru că peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt”. Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea cumpăra cu bani. Tu nu ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu” (Fapte 8:18‑21).
Toți creștinii sinceri se roagă pentru iertare. De ce, totuși, nu simt toți că le este luată povara vinovăției de pe inimă? Mântuitorul ne arată cauza: „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:14.15).
Apostolul Pavel s-a rugat de trei ori ca ” țepușul ” din trupul său să fie îndepărtat. Și totuși, Dumnezeu nu i-a răspuns în felul în care se aștepta apostolul. De ce? Pavel își va da seama mai târziu: „Și pentru ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:7‑9).
În concluzie, există momente în care cerul tace. Deși tânjește să fie într-o permanentă comuniune cu creaturile Sale, Dumnezeu e nevoit uneori să tacă și să nu răspundă rugăciunilor noastre. De aceea, mai în glumă, mai în serios, cineva afirma că podurile caselor și ale bisericilor noastre sunt pline de rugăciuni care s-au oprit acolo, fără să ajungă până la tronul lui Dumnezeu.
Desigur, aceasta este doar o figură de stil. Dumnezeu aude și înregistrează orice rugăciune rostită cu buzele sau doar cu inima. Însă El nu răspunde decât acelor rugăciuni care sunt după voia Sa. Iar cele care sunt după voia Sa sunt, de fapt, cele care sunt spre fericirea noastră. Atât cea vremelnică, cât mai ales cea veșnică…
Lori Balogh
