Privire generală asupra cărții Deuteronomul
Deuteronomul („Deuteronomion”, în greacă, și „Deuteronomium”, în latină) este ultima dintre cele cinci cărți ale Pentateuhului, titlul său însemnând „Legea a doua” sau „Legea repetată” (în ebraică, „Mishneh Torah”). Un alt titlu în ebraică al cărții, care reia în mare parte istoria și instrucțiunile divine prezentate în primele patru cărți ale Pentateuhului, este „Devarim” („Cuvinte”) – titlu preluat din introducerea cărții: „Iată cuvintele pe care le-a spus Moise…” (cap. 1:1). Acest titlu se justifică prin faptul că Deuteronomul este construit, în principal, pe cuvintele rostite de Moise în fața poporului Israel cu puțin timp înainte de moartea sa.
Paternitatea cărții îi aparține în mod evident lui Moise, fapt confirmat de afirmațiile pline de autoritate ale lui Iisus și ale apostolilor. Când fariseii L-au întrebat pe Iisus în legătură cu divorțul, ei au citat din Deuteronomul, despre care știau că fusese scris de Moise: „Pentru ce, dar” – I-au zis ei -, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s-o lase?” (Matei 19:7, cu aluzie la Deuteronomul 24:1).
Întrebarea saducheilor cu privire la înviere face trimitere tot la cele scrise de Moise în Deuteronomul: „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise…” (Marcu 12:19 cu trimitere la Deuteronomul 25:5). De asemenea, în introducerea Evangheliei sale, Ioan afirmă că „Legea a fost dată prin Moise” (Ioan 1:17), fapt care este confirmat în Deuteronomul: „Aceasta este legea pe care a dat-o Moise copiilor lui Israel” (Deuteronomul 4:44).
În cuvântarea lui Petru cu ocazia vindecării ologului din naștere, el face trimitere la o profeție mesianică din Deuteronomul: „În adevăr, Moise a zis părinților noștri: „Domnul, Dumnezeul vostru vă va ridica dintre frații voștri un proroc ca mine; pe el să-l ascultați în tot ce va spune” (Fapte 3:22). Textul citat de Petru se găsește în Deuteronomul 18:15: „Domnul, Dumnezeul tău îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc ca mine; să ascultați de el!”
Autorul Epistolei către evrei citează și el din Deuteronomul: „Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă pe mărturia a doi sau trei martori” (Evrei 10:28). Această prevedere citată din Deuteronomul 17:2‑7, asociată cu expresia „Legea lui Moise”, dovedește faptul că autorul cărții nu poate fi altul decât Moise.
Discursurile lui Moise, care formează cea mai mare parte a cărții Deuteronomul, au fost ținute dincolo de Iordan, pe când poporul Israel era tăbărât la Sitim, în fața Ierihonului, în câmpia Moabului (vezi Numeri 25:1: Deuteronomul 1:1‑3). În acest loc, poporul a rămas timp de două luni (compară Deuteronomul 1:3 cu Iosua 4:19), iar Moise l-a pregătit pentru cucerirea Canaanului prin cele patru discursuri înregistrate în carte.
În primul său discurs, Moise anunță încetarea slujbei sale de conducător al poporului, după o expunere sumară a istoriei peregrinării prin pustiu. Acest discurs se încheie cu îndemnul dat poporului Israel de a păzi Legea (vezi cap. 1‑4).
Al doilea discurs repetă Decalogul, ca bază a legământului dintre Dumnezeu și poporul Israel, după care Moise prezintă cerințele legilor civile, sociale și religioase, îndemnând poporul să le respecte (vezi Deuteronomul cap. 5 – 26).
Al treilea discurs se concentrează pe enumerarea binecuvântărilor și blestemelor care urmau să vină peste popor în funcție de ascultarea sau neascultarea lui față de cerințele Legii lui Dumnezeu. Acest discurs este de un înalt nivel oratoric, greu de egalat (vezi Deuteronomul cap. 27‑30).
Ultimul discurs, al patrulea, cuprinde Cântarea lui Moise, binecuvântarea rostită de Moise asupra celor 12 seminții și momentul morții (vezi Deuteronomul 31‑34).
Așadar, Deuteronomul este cuvântarea de rămas bun a unui mare și unic conducător, un om care și-a iubit poporul până la sacrificiul de sine suprem, cerându-I lui Dumnezeu ca el însuși să fie șters din cartea vieții pentru salvarea poporului său (vezi Exodul 32:32). Întregul discurs vibrează de grija părintească a unui tată față de copiii săi, fiind plin de îndemnuri de a fi ascultători față de Legea lui Dumnezeu.
În viziunea lui Moise, ascultarea de Lege înseamnă viață, în timp ce neascultarea înseamnă moarte. Prin îndemnurile, mustrările și avertismentele date poporului, Moise se străduiește să conștientizeze poporul cu privire la demnitatea sa unică de popor ales al lui Dumnezeu într-o lume coruptă și idolatră.
De-a lungul timpului, Deuteronomul a avut un rol important în viața spirituală a poporului evreu, dar și a creștinilor de mai târziu. Când, pe vremea lui Iosia, a fost regăsită „cartea Legii” (vezi 2 Regi cap.22 și 23; 2 Cronici cap. 34 și 38), a avut loc una dintre cele mai profunde reforme religioase din întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu.
Devoțiunea zilnică a poporului evreu este strâns legată de Deuteronomul, fiecare evreu evlavios recitând zilnic un capitol din această carte. Importanța cărții Deuteronomul rezidă și din faptul că, în confruntarea din pustiu cu ispitele Diavolului, Iisus a răspuns cu citate din această carte (vezi Matei 4:1‑11 și Deuteronomul 8:3; 6:16; 6:13).
La întrebarea învățătorului Legii cu privire la cea dintâi și cea mai mare poruncă din Lege, Iisus a răspuns citând tot din Deuteronomul (vezi Matei 22:35‑38 în comparație cu Deuteronomul 6:5; 10:12; 30:6).
O carte atât de importantă pentru spiritualitatea poporului evreu, de care S-a folosit Însuși Mântuitorul lumii pentru a-l înfrunta pe Satana și care conține esența Legii morale: dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, nu poate fi categorisită ca fiind anacronică. Această carte nu este nici anacronică, nici modernă. Ea este cât se poate de actuală.
Lori Balogh
