„Cereti…cautati…bateti!”
„Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Caci oricine cere, capata; cine cauta, gaseste; si celui ce bate i se deschide.”
( Matei 7, 7.8 )
Probabil ca cea mai importanta descoperire facuta de Fiul lui Dumnezeu in timpul vietii Sale pamantesti a fost aceea ca Dumnezeu nu este doar Suveranul, Creatorul si Sustinatorul Universului pe care l-a adus la existenta, ci El este si Tatal nostru. Intr-un anumit mod ne raportam la Dumnezeu in calitate de Creator si Domn absolut si cu totul altfel privim relatia cu El prin prisma adevarului ca El este, pe langa toate acestea, si Tatal nostru.
Acest simplu apelativ „Tata”, pe care Insusi Iisus l-a folosit in momentele de sfanta comuniune cu cerul, contine o intreaga teologie. Acest apelativ ne vorbeste despre dragostea pe care Dumnezeu o are fatza de copiii Sai, fie credinciosi, fie razvratiti, despre grija Sa parinteasca fatza de nevoile fizice, materiale si spirituale ale creaturilor Sale, despre cele mai bune intentii si planuri pe care le are cu privire la copiii Sai, dar si despre disciplina pe care trebuie sa o aplice uneori copiilor Sai ratacitori.
Insa termenul „Tata” mai transmite un mesaj important omenirii instrainate, care I-a intors spatele cu indiferenta: uneori inima Sa de Tata sufera, alteori inima Sa de Tata se bucura, dar intotdeauna inima Sa de Tata tanjeste dupa o relatie profunda, sincera si iubitoare cu copiii Sai.
Vreti sa intelegeti ce se intampla in inima de Tata a lui Dumnezeu cand omul Ii intoarce spatele sfidator? Sau vreti sa cuantificati cat de mult Se bucura El cand este cautat de fiii Sai risipitori? Doriti sa realizati cat de mult tanjeste El dupa comuniunea cu noi? Daca da, atunci luati toate aceste trairi si sentimente pe care le are un parinte omenesc in relatia cu copiii sai si inmultiti-le cu infinitul. Rezultatul acestei inmultiri ne va ajuta sa patrundem in inima Sa si sa-I intelegem mai bine intentiile, planurile si actiunile Sale in istoria omenirii, dar si a noastra personala.
Se ridica insa o intrebare pertinenta: Daca Dumnezeu este Tatal nostru, care ne cunoaste toate nevoile, dorintele si aspiratiile si inaintea caruia fiinta noastra este ca o carte deschisa, de ce trebuie sa-I cerem anumite lucruri? Nu le cunoaste El mai bine decat noi si cu mult timp inainte ca noi sa le constientizam? Daca Dumnezeu este Tatal nostru, Izvorul tuturor binecuvantarilor pe care le primim in viata, de ce trebuie sa cautam, uneori cu insistenta, aceste binecuvantari, cand El ar putea sa ni le astearna in cale, astfel incat noi sa ne „impiedicam” de ele?
Daca Dumnezeu este Tatal nostru, care a deschis toate „usile” cerului pentru a ne oferi mantuirea Sa, de ce atunci uneori trebuie sa batem cu staruinta la unele usi pentru a ne rezolva problema? De ce in viata unui copil al lui Dumnezeu sincer si devotat trebuie sa existe usi inchise, bariere, piedici, cereri insistente si cautari staruitoare? Are Tatal nostru ceresc placerea de a ne vedea mereu in postura de a cere, de a cauta si de a bate la usi inchise?
Este adevarat, iar Cuvantul lui Dumnezeu confirma acest lucru, ca exista multe binecuvantari pe care El ni le ofera fara ca noi sa I le cerem, fara sa le cautam si fara sa batem la usa harului cu rugaciunile noastre. Insusi Mantuitorul a confirmat acest lucru in Predica de pe Munte atunci cand a afirmat ca „El ( Tatal n.n. ) face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” ( Matei 5,45 ).
Crestinii si paganii, ateii si credinciosii, oamenii morali si corupti deopotriva se bucura de viata, de aer, de lumina, de hrana, de frumusetea naturii, de binecuvantarile casatoriei, de zambetul unui copil si de alte mii de binecuvantari pe care Tatal ceresc le revarsa neconditionat peste pamant si lume. Asa dupa cum picaturile de ploaie invioratoare cad pe pamant fara sa faca deosebire intre hoti si oameni cinstiti, intre oameni imorali si oameni morali, intre oameni corupti si oameni corecti, la fel unele binecuvantari ale lui Dumnezeu sunt revarsate peste toti oamenii fara deosebire.
Exista insa si binecuvantari pe care Tatal ceresc a stabilit in intelepciunea Sa ca trebuie sa le cerem pentru a le primi. De ce sa le cerem cand El stie ca avem nevoie de ele? Va propun cel putin trei motive pentru care Tatal ceresc asteapta de la copiii Sai sa ceara, uneori cu insistenta, anumite lucruri si binecuvantari:
1) Pentru ca noi, oamenii decazuti, sa nu pierdem din vedere faptul ca suntem dependenti de El. Nu Dumnezeu are nevoie de cererile, cautarile si „ciocaniturile” noastre la usa harului Sau, ci noi avem nevoie de ele. Daca omul ar primi neconditionat absolut totul, zi de zi, fara sa ceara nimic niciodata de la Creatorul sau, curand, din cauza naturii lui decazute, el si-ar uita statutul pe care il are in relatia cu El. Ar pierde din vedere ca este dependent de Dumnezeu si nu ar ocupa pozitia corecta, reala in raport cu El.
In final, omul ar dobandi simtamantul atotsuficientei si s-ar considera propriul lui dumnezeu. Aceasta ar fi o mare inselaciune, iar Tatal nostru ceresc vrea sa ne fereasca de o asemenea amagire care, in final, va duce la despartirea defintiva de Izvorul vietii si la moarte vesnica.
2) Pentru ca sa ne demonstram noua insine, dar si intregului Univers, ca avem cu adevarat nevoie de acele lucruri pe care le cerem. Asemenea senzatiei de foame si sete, care sunt semnale clare ca organismul nostru are nevoie de hrana si apa, la fel si cererile noastre sunt semnale evidente ale faptului ca suntem constienti de acele nevoi pe care le cerem implinite.
Daca un om nu-I cere lui Dumnezeu un anumit lucru, exista trei posibilitati: fie ca el nu este constient ca are nevoie de acel lucru, fie ca nu il doreste, fie ca nu crede ca Dumnezeu ii poate oferi acel lucru. Omul acela este ca un recipient gol, care se cere umplut, dar care are capacul pus. Oricine ar dori sa umple acel vas, turnand peste capacul bine fixat, va avea gustul amar al risipei. Totul va curge afara si se va risipi in mod inutil.
3) Pentru ca Satana sa nu obiecteze atunci cand Dumnezeu implineste nevoile noastre. Intreaga Scriptura este strabatuta ca un fir rosu, de la prima pana la ultima pagina a ei, de conceptul marii lupte, un conflict cosmic intre bine si rau, intre Dumnezeu si Satana. Acest conflict a inceput in cer, dar, din nefericire, a coborat si pe pamant, noi, oamenii, fiind nu spectatori, ci participanti activi in acest teribil razboi.
In acest conflict pe viata si pe moarte, avand ca rezultat fie viata vesnica, fie moartea vesnica, Satana profita de orice oportunitate pentru a-L acuza pe Dumnezeu inaintea intregului Univers. Daca cineva are indoieli in aceasta privinta, lecturarea primelor doua capitole din cartea lui Iov ii va aduce lamuririle necesare.
Imaginati-va cum ar reactiona Satana daca Dumnezeu ar implini toate nevoile, dorintele si aspiratiile copiilor Sai, fara ca ei sa ceara nimic din toate acestea. Un posibil si imaginar rechizitoriu facut de Satana ar fi acesta: „Doamne, omul acesta nu Ti-a cerut aceste lucruri. De ce i le oferi? Nu vezi ca el nu le pretuieste? Nu vezi ca nu are nevoie de ele? Tu afirmi ca esti garantul liberului arbitru si ca libertatea de alegere este un stalp al guvernarii Tale. Lasa-l pe om sa aleaga singur daca vrea sau nu vrea sa primeasca acel lucru. Lasa-l pe el sa ceara sau sa nu ceara acel lucru. Nu i-l oferi fortat. Respecta-i vointa.”
Iata de ce, desi stie ca avem nevoie de multe lucruri si desi El este gata sa ni le ofere cu placere intr-o singura clipa, Tatal nostru ceresc asteapta de la noi sa cerem, sa cautam si sa batem la usa harului Sau. Sa o facem cu toata increderea in dragostea Sa de Tata. Si acele lucruri vor fi ale noastre.
Lori Balogh
