Privire generală asupra cărților 1 și 2 Împărați
Cele două cărți ale Vechiului Testament, 1 și 2 Împărați, au fost la început o singură carte. Toate bibliile ebraice anterioare anului 1517 conțineau o singură carte, numită în ebraică „Melakim” („Împărați”). În 1517, Daniel Bomberg a tipărit o ediție a Bibliei ebraice în care cartea „Împărați” a fost împărțită în două cărți, așa cum sunt prezente în traducerile actuale în limba română.
Așa cum arată numele lor, aceste cărți redau istoria poporului Israel sub domnia împăraților, începând cu moartea lui David și apoi domnia lui Solomon. 1 Împărați se încheie cu urcarea pe tron a lui Ioram în Regatul lui Iuda și a lui Ahazia în Regatul de Nord, iar 2 Împărați continuă istoria celor două regate până la sfârșitul Regatului lui Iuda și plecarea în exil a iudeilor.
Autorul (autorii) celor două cărți este necunoscut. Cărțile 1 și 2 Împărați reprezintă mai degrabă o compilare de materiale și documente istorice vrednice de crezare și autentice, unele dintre ele provenind de la școlile profeților, din rapoarte ale templului sau de la curtea regală. Totuși, în ciuda diversității de izvoare, cărțile 1 și 2 Împărați au o unitate internă demnă de remarcat, dovedind că Cel care a călăuzit și supravegheat întocmirea lor a fost Duhul Sfânt, nu doar niște oameni simpli.
Însă, chiar dacă documentele care au stat la baza alcătuirii celor două cărți au fost atât de diferite, există suficiente indicii că un anumit om le-a compilat și le-a dat forma actuală. Rapoartele despre domniile diferiților împărați sunt asemănătoare ca formă, ceea ce indică spre o singură persoană care a adunat și compilat materialele.
De asemenea, există anumite expresii și anumite moduri de gândire pe care le regăsim în ambele cărți, alături de sentințe și comparații cu unii împărați buni sau răi care i-au precedat pe cei în discuție. Deși nu-l putem identifica pe bărbatul care a adunat toate materialele istorice din diferite surse într-o singură lucrare unitară, Talmudul iudaic susține că acest om ar fi profetul Ieremia.
Perioada pe care o acoperă cele două cărți a fost caracterizată de ascensiunea Asiriei, cu planul ei de a cuceri cele două regate ale lui Israel. Este perioada în care în Egipt au domnit faraonii dinastiei a 21‑a, care au concurat cu puterile din Mesopotamia în ceea ce privește influența politică și militară asupra Palestinei și Siriei. Este perioada nașterii Imperiului Neo-Babilonian care a luat locul asirienilor pe plan politic, cucerind Regatul lui Iuda și ducând poporul în exil.
Multe dintre evenimentele descrise în cărțile Împăraților își găsesc confirmarea în sursele extrabiblice, ceea ce le conferă celor două cărți autoritate și autenticitate. Iată câteva exemple: Despre Roboam, fiul lui Solomon și împărat al Regatului de Sud (al lui Iuda), raportul biblic afirmă că în al 5‑lea an al domniei lui a fost atacat de Șișac, faraonul Egiptului. Acest faraon nu este altcineva decât Sesonk I, întemeietorul dinastiei a 22‑a, care a lăsat propriul raport cu privire la atacarea lui Iuda și Israel.
Împăratul Omri al Regatului lui Israel a lăsat posterității o asemenea emblemă încât Regatul de Nord (al lui Israel) era cunoscut printre asirieni că fiind „Mat Humri” („Țara Omri”). Salmanasar III al Asiriei îl amintește pe împăratul Ahab cu ocazia luptei de la Qarqar, iar pe Iehu îl amintește în legătură cu tributul pe care acesta l-a plătit asirienilor în al 18‑lea an al domniei lui.
Faimoasa Piatră Moabită ne aduce multe amănunte interesante din acea perioadă istorică. Raportul istoric din cărțile Împăraților ne vorbește despre tributul pe care Menahem, împăratul Regatului lui Israel, l-a plătit lui Pul, împăratul Asiriei, cât și despre atacul lui Tiglat-Pileser asupra Regatului de Nord în timpul regelui Pecah. Însă despre aceste realități istorice vorbesc și rapoartele lui Tiglat-Pileser III, în care se amintește despre contactele acestuia cu regii Menahem, Pecah și Osea din Regatul de Nord, precum și cu regii Azaria și Ahaz din Regatul de Sud.
În timpul regelui Ezechia al Regatului lui Iuda, în al 14‑lea an al domniei lui, Sanherib, împăratul Asiriei, a cucerit toate cetățile fortificate din Regatul de Sud, asediind și Ierusalimul, însă fără succes. Și Sanherib, împăratul Asiriei, ne-a lăsat un raport despre campania pe care a dus-o în Palestina. Toate aceste documente istorice și arheologice extrabiblice confirmă veridicitatea raportului biblic, conferindu-i acestuia mai multă autoritate și autenticitate.
Cele două cărți ale Împăraților nu redau doar istoria simplă a celor două regate. Autorul care a compilat materialele a urmărit, sub influența Duhului Sfânt, un scop profund religios. Toate necazurile și suferințele îndurate de poporul Israel în această perioada demonstrează faptul că atâta vreme cât poporul și conducătorii lui erau drepți, binecuvântarea divină era peste ei. Însă abaterile de la voia exprimată a lui Dumnezeu a condus întotdeauna poporul și pe conducătorii lui la suferință, ruină și robie.
Toate aceste lucruri nu sunt doar simplă istorie, ci și adevărate lecții morale pentru generațiile care au urmat. Perioada acoperită de cele două cărți ale Împăraților este și perioada marilor profeți ai lui Dumnezeu: Ilie și Elisei. Dacă începutul perioadei de care se ocupă cele două cărți este strălucitor și grandios (domnia lui Solomon și construcția templului), finalul perioadei este jalnic și dureros: nimicirea celor două regate, distrugerea templului și ducerea în robie: cea asiriană, pentru populația Regatului de Nord, și cea babiloniană, pentru poporul Regatului de Sud.
Aici găsim una dintre cele mai importante lecții ale istoriei sacre: „Neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor” (Proverbele 14:34). Sunt demne de remarcat acuratețea și obiectivismul relatărilor din cele două cărți ale Împăraților. Dacă în analele popoarelor antice sunt păstrate doar rapoartele faptelor glorioase ale conducătorilor lor, Biblia îi prezintă pe conducătorii poporului Israel așa cum au fost în realitate: cu lumini și umbre, cu calități și defecte. Aici găsim una dintre cele mai puternice argumente în favoarea ideii că Biblia nu este opera unor minți omenești, ci este Cuvântul lui Dumnezeu, obiectiv și onest.
Lori Balogh
