Privire generală asupra cărții 2 Samuel
A doua carte a lui Samuel, numită în unele manuscrise „A doua a Regatelor”, nu îl mai are în centru pe profetul Samuel, ci pe regele David. Din acest punct de vedere, titlul cărții 2 Samuel nu este justificat, mai ales că în 1 Samuel 25:1 aflăm despre moartea profetului, în timp ce numele său este amintit pentru ultima dată în 1 Samuel 28:20.
Inițial, cărțile 1 și 2 Samuel erau unite într-o singură carte, iar atunci când aceasta a fost împărțită în două nu s-a ținut cont de faptul că în perioada istorică acoperită de 2 Samuel profetul nu mai trăia.
Autorul cărții 2 Samuel nu este cunoscut, însă tradiția iudaică susține că primele 24 de capitole ale cărții 1 Samuel au fost scrise de profetul Samuel, în timp ce următoarele capitole ale cărții împreună cu cartea 2 Samuel ar fi fost scrise de profeții Natan și Gad (vezi 1 Cronici 29:29).
Afirmația unor comentatori potrivit căreia ambele cărți îl au drept autor pe Samuel este greșită. Și aceasta pentru simplul motiv că ultima partea a cărții 1 Samuel și întreaga carte 2 Samuel prezintă evenimente care s-au petrecut după moartea profetului. Este deci foarte plauzibil ca, după moartea lui Samuel, profeții Natan și Gad să fi continuat să scrie istoria poporului Israel așa cum o găsim în cele două cărți.
Dacă 1 Samuel acoperă perioada de tranziție de la epoca judecătorilor la cea a monarhiei Regatului unit al lui Israel, 2 Samuel se ocupă exclusiv de domnia regelui David. 1 Samuel acoperă o perioada istorică de circa 100 de ani (de la anul 1100 până la anul 1011 î.Ch.), în timp ce 2 Samuel acoperă o perioadă de numai 40 de ani (de la anul 1011 până la anul 971 î.Ch.).
În perioada pe care o acoperă cărțile 1 și 2 Samuel, în regiunea Orientului antic a existat o asemenea conjunctură politică ce au permis primilor regi ai lui Israel să-și mărească puterea și influența în zonă. În Egipt domneau faraonii dinastiilor a 20‑a și a 21‑a, care nu s-au remarcat asemenea predecesorilor lor. Acest lucru a condus la slăbirea influenței Egiptului în zonă.
Asiria era și ea extrem de slabă în acea perioadă, puterea și influența politică a Siriei era și ea în scădere, iar migrațiile popoarelor mării și ale armenilor au creat o stare de agitație în regiune. Într-o astfel de atmosferă politică, primii regi ai Palestinei au avut oportunitatea de a-și consolida stăpânirea și influența în zonă fără amestecul marilor puteri: Egiptul, Babilonul, Siria și Asiria.
Totuși Saul și David au avut de întâmpinat unele probleme cu popoarele învecinate, care s-au dovedit mereu a fi vrăjmașe poporului Israel: filistenii, amoniții, moabiții, edomiții și amaleciții. Aceste popoare vecine au fost subjugate treptat de către primii regi ai lui Israel, mai ales sub domnia lui David și a lui Solomon. Astfel, primii regi evrei au stăpânit teritorii întinse în Orientul Apropiat, teritorii care înainte aparținuseră egiptenilor și popoarelor mesopotamiene.
Dacă primul rege al Regatului unit al lui Israel, Saul, a eșuat, neîmplinind planul lui Dumnezeu, cel de-al doilea rege, David, a ridicat Regatul lui Israel pe culmile cele mai înalte. „Un om după inima lui Dumnezeu”, așa cum a fost considerat David de inspirația biblică (vezi Fapte 13:22), nu putea decât să aducă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului Său. 2 Samuel se ocupă în exclusivitate de perioada domniei lui David, cu realizările, dar și cu minusurile ei, demonstrându-ne că „neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor” (Proverbele 14:34).
Lori Balogh
