Epistola către romani – Cap. 2,25‑29
Adevărata tăiere împrejur
- „Tăierea împrejur, negreșit, este de folos, dacă împlinești Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.
- Dacă deci, cel netăiat împrejur păzește poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?
- Cel netăiat împrejur din naștere, care împlinește Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii și tăierea împrejur?
- Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu, și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dianafara, în carne.
- Ci iudeu este acela care este iudeu înlăuntru, și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”
Romani 2, 25‑29
Pentru iudei, tăierea împrejur ( circumcizia ) reprezenta un ritual de mare importanță, fiind privit ca o garanție a obținerii favorii lui Dumnezeu. Circumcizia fusese instituită de Însuși Dumnezeu, datând e pe vremea lui Avraam, strămoșul iudeilor. Ea era un semn al legământului lui Dumnezeu cu Avraam și urmașii săi ( vezi Geneza 17,9‑14; Fapte 7,8 ), o dovadă exterioară, vizibilă, a acestui legământ, precum și o garanție în baza căreia urmașii lui Avraam aveau să beneficieze de făgăduințele Sale.
Era de neconceput pentru iudei ca un om circumcis după Lege să nu fie mântuit. Mishna ( o culegere de opinii și interpretări asupra învățăturii iudaice din primele secole ale primului mileniu creștin ) susține că toți evreii își au partea lor în lumea viitoare, iar rabinii evrei susțin că Avraam va sta la intrarea în Gehenna ( iad ) și nu va îngădui niciunui israelit circumcis să ajungă acolo.
Având de-a face cu astfel de concepții în sânul propriului sau popor, el însuși provenind din rândul fariseilor, apostolul Pavel dorește acum să demoleze mitul potrivit căruia doar cunoașterea teoretică a Legii și practicarea circumciziei i-ar proteja pe iudei de pierzarea veșnică. Începând cu versetul 25, Pavel atacă direct această falsă convingere, arătând că simplul act al tăierii împrejur nu are nicio valoare mântuitoare.
Același adevăr îl subliniază apostolul în Epistola către galateni: „Și mărturisesc iarăși, încă odată, oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea… Căci în Christos Iisus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste” ( Galateni 5,3.6 ).
În Romani 2,17‑24, Pavel demonstrase că iudeii se făceau vinovați de călcarea Legii, prin urmare circumcizia la care țineau atât de mult nu le folosea la nimic. Concluzia sa este exprimată în cap. 2,25: „Dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.”
Afirmația apostolului trebuie să-i fi călcat pe nervi pe concetățenii săi iudei. Dacă nici Legea și nici circumcizia nu le garanta mântuirea, atunci ce le putea oferi această garanție? Mai mult decât atât, în versetul 26 același apostol pune pe picior de egalitate neamurile, atât de disprețuite de iudei, cu aparținătorii poporului ales. De asemenea, afirmația apostolului că neamurile care păzesc Legea sunt privite ca fiind tăiate împrejur trebuie să-i fi înfuriat pe iudeii din vremea aceea.
Desigur, Pavel nu vrea să susțină că neamurile, prin păzirea Legii, dobândesc mântuirea, căci aceasta se primește doar prin credință, după cum scrisese deja în cap. 1,17, ci doar că neamurile au același acces la mântuire ca și iudeii.
Învățătura lui Pavel din Romani 2 se armonizează perfect cu afirmația Domnului Iisus din Evanghelia lui Matei: „Dar vă spun că vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. „ ( Matei 8,11 ) De asemenea, în 1 Corinteni 7,19 același apostol Pavel face o ierarhizare a priorităților în relația omului cu Dumnezeu: pe primul loc se află ascultarea de voia lui Dumnezeu și abia apoi împlinirea unor ritualuri: „Tăierea împrejur nu este nimic și netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.”
Este uimitor să auzi astfel de afirmații din gura unui fost fariseu. După convertirea sa, Pavel a înțeles valoarea ascultării în relația sa cu Dumnezeu. Ascultarea este asemenea unei cifre așezate înaintea multor zerouri. Fără această cifră, zerourile care o urmează, oricât ar fi de multe, nu au nicio valoare.
În versetul 27, Pavel răstoarnă cu susul în jos tot ceea ce iudeii știau cu privire la judecată. Tradiția îi învăța pe iudei că prin naștere, prin cunoașterea teoretică a Legii și practicarea circumciziei ei deveneau niște drept judecători ai păgânilor dintre neamuri. Iată că Pavel afirma contrariul: „Cel netăiat împrejur din naștere, care împlinește Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii și tăierea împrejur?” ( vers. 27 ).
„Legea” la care face referire Pavel în acest context în original nu are articol hotărât, deci ea nu se referă la un cod de legi concret, oricare ar fi acesta: Decalogul, legile ceremoniale sau alte legi concrete date poporului Israel, ci la ideea de lege în general. Când vorbește despre călcarea Legii, Pavel folosește verbul „parabates”, referindu-se la omul care o calcă, adică trece o anumită linie stabilită de legiuitor. De aici provine termenul „transgresare”, folosit în unele traduceri ale Bibliei. Călcarea peste linia trasată de Lege face ca ritualul atât de important pentru iudei al circumciziei să devină exact contrariul, adică netăiere împrejur.
În ultimele două versete ale capitolului 2, Pavel redefinește calitatea de a fi iudeu: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu; și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci iudeu este acela care este iudeu înlăuntru; și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova. Un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” ( vers. 28.29 )
Afirmații tari și deranjante pentru concetățenii apostolului! Lor, care se considerau a fi sămânța lui Avraam ( vezi Ioan 8,33 ), să li se spună că nu sunt iudei? Așa cum afirmă George R. Knight, această ultimă afirmație a lui Pavel era „ultimul cui pe care îl bate în sicriul încrederii iudeilor” în Lege și circumcizie.
Cum se ajunge aici? Destul de simplu: când nu reușești să prinzi esența învățăturii lui Dumnezeu și te bazezi doar pe simboluri și ritualuri. Creștinii de azi au nevoie și ei de circumcizia inimii. Nașterea în familii creștine și chiar botezul cu apă nu pot garanta mântuirea unui om. E nevoie de nașterea din nou „din apă și din duh” de care îi vorbea Mântuitorul lui Nicodim ( vezi Ioan 3,5 ), fără de care niciun om nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Ritualurile, formele și simbolurile, dacă sunt conforme cu învățătura biblică, își au locul lor și rolul lor în viața de credință. Ele însă au valoare doar dacă sunt însoțite și precedate de o credința vie, care lucrează prin dragoste. În caz contrar, ele pot să-I producă scârbă lui Dumnezeu, după cum El Însuși afirmă în debutul cărții profetului Isaia:
„Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu mai vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi și oricât v-ați ruga, n-ascult; căci mâinile vă sunt pline de sânge.” ( Isaia 1,13‑15 )
Da, chiar și rugăciunea, cel mai intim act al închinării omului, poate deveni o scârbă pentru Dumnezeu, în cazul în care ea nu este însoțită și precedată de ascultare și credință: „Dacă cineva își întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă.” ( Proverbele 28,9 )
Relația cu Dumnezeu este o chestiune a inimii, nu a formelor. De aceea, identificarea adevăraților iudei – cei circumciși în inimă și ascultători de Legea divină – ne va ajuta să înțelegem sensul afirmațiilor pe care Pavel le va face în capitolele 9, 6‑8 și 11, 25.26 cu privire la mântuirea întregului Israel.
Afirmând că „iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu” și că „iudeu este acela care este iudeu înlăuntru” ( vers. 29 ), Pavel introduce noțiunea de „Israel spiritual”, un popor format deopotrivă din iudei după trup, care s-au creștinat și trăiesc Evanghelia, dar și din neamuri necircumcise în trup, dar care au inima circumcisă și care trăiesc întreaga lumina primită de la Dumnezeu. Acesta este poporul despre care apostolul Pavel va afirma în cap.11,26: „Și atunci tot Israelul va fi mântuit.”
Lori Balogh
