Renașterea spiritismului

Renașterea spiritismului

„Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă unii se vor lepăda de credință ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor.”

1 Timotei 4:1

Ciocănituri misterioase

Ne aflăm în primăvara anului 1848… În mica localitate Hydesville din statul New York – un sat liniștit și nebăgat în seamă – se întâmplă ceva ciudat. Una dintre căsuțele modeste ale localității – locuită cândva de Michael Weekmann și aflată în proprietatea familiei Fox -, este tulburată noapte de noapte de niște zgomote stranii: bătăi în perete, ciocănituri și plesnituri, în timp ce mobila se mișcă dintr-un loc în altul, mutată de o mână nevăzută. Și toate acestea, fără nicio explicație.

Se părea că zgomotele vin dintr-un loc situat în apropierea patului ocupat de două dintre fetele domnului Fox. Misteriosul fenomen se repetă noapte de noapte, mărind teama și neliniștea membrilor familiei. În cele din urmă, una dintre fete, în vârstă de numai 11 ani, încearcă, în joacă, să răspundă ciocăniturilor.

Ideea fetiței este încununată de succes și, în scurt timp, între ea și misteriosul personaj invizibil se stabilește o comunicare reală. Îngrijorată de aceste ciudățenii, doamna Fox își învinge teama și încearcă și ea să stabilească un dialog cu autorul necunoscut al ciocăniturilor misterioase, întrebând dacă acesta este o ființă pământeană. În cazul în care răspunsul ar fi fost afirmativ, trebuia să se audă o singură ciocănitură.

Însă în încăpere se așterne liniștea. Încurajată, doamna Fox continuă, întrebând dacă autorul ciocăniturilor este un spirit, cerându-i acestuia să confirme prin două ciocănituri. Răspunsul vine imediat. În încăpere se aud două ciocănituri puternice și clare. Și jocul continuă… Întrebări de o parte, ciocănituri de cealaltă parte și, în cele din urmă, membrii familiei Fox, eliberați de teama inițială și plini de curiozitate află că misteriosul personaj invizibil este spiritul unui negustor ambulant pe nume Charles Rosena, ucis în acea încăpere cu câțiva ani mai înainte.

Dar istoria ciocăniturilor misterioase nu se oprește aici. Foarte curând, vestea acestor fenomene ieșite din comun se răspândește, cucerind atenția și interesul oamenilor. Deși familia Fox se mută după un timp la Rochester, manifestările spiritiste îi însoțesc și acolo. Treptat, surorile Fox se familiarizează din ce în ce mai mult cu noul limbaj, devenind în scut timp medium-uri spiritiste.

Există însă și sceptici care pun la îndoială intervenția spiritelor în toată această ciudățenie, punând totul pe seama unor înșelătorii bine ticluite ale membrilor familiei Fox. Dar cercetările minuțioase făcute de oamenii de știință ai vremii dovedesc contrariul: nu e vorba de nicio înșelătorie.

Anii trec și mișcarea ia proporții mondiale. Doar după zece ani de la apariția acestor fenomene, ziarele vremii apreciază că numărul spiritiștilor se ridica deja la 1,5 milioane de suflete, cu o mie de medium-uri și deținând o literatură de specialitate care cuprindea circa 500 de volume.

Așa a apărut pe scena lumii spiritismul modern. Făcând un salt în timp, putem afirma că mișcarea spiritistă, cu începuturile ei timide în primăvara anului 1848, a devenit una dintre cele mai puternice mișcări mondiale, numărând zeci de milioane de adepți declarați. Câți adepți nedeclarați și câți simpatizanți ai spiritismului sunt în realitate, nimeni nu știe.

Se pare că cineva din lumea tăcută de dincolo de mormânt bate la porțile lumii noastre. Dacă aceste bătăi se auzeau timid în primăvara anului 1848 – dată recunoscută oficial pentru apariția spiritismului modern -, astăzi ele se aud tot mai puternic, dorind parcă să acopere ultimele bătăi ale orologiului vremii care anunță sfârșitul acestei lumi.

Cine sunt misterioasele personaje care, rupând barierele morții, încearcă să stea de vorbă cu lumea celor vii? Sunt ele într-adevăr spirite ale celor morți sau demoni care joacă teatru, încercând să tragă o lume întreagă în cea mai veche, dar și în cea mai mare înșelăciune a tuturor timpurilor?

Jocul cu tenebrele

Odată cu renașterea spiritismului, omenirea a intrat în cel mai fascinant joc pe care l-a jucat vreodată: un joc cu o lume nevăzută, necunoscută și misterioasă. Ceea ce s-a întâmplat în primăvara anului 1848 în casa familiei Fox, iar apoi în anii următori în orașul Rochester, a fost doar începutul acestui joc periculos.

Dacă atunci oamenii se îngrozeau la gândul că există o lume a spiritelor – gând hrănit cu prisosință de doctrinele majorității bisericilor creștine -, astăzi faptul că dincolo de mormânt ar putea exista viață conștientă îi fascinează pe mulți oameni.

În 1971, s-a stins din viață Arthur Ford, cel mai cunoscut medium spiritist american din a doua parte a secolului al XX-lea. Renumele i-a crescut mai ales prin transmiterea de către rețeaua canadiană de televiziune a unor ședințe spiritiste, în cadrul cărora un episcop pe nume Pick vorbea cu presupusul spirit al fiului său decedat.

De abia a fost împrăștiată cenușa trupului său deasupra Atlanticului, că presupusul spirit al lui Arthur Ford a și început să-și manifeste prezența, dictând o carte care avea să ajungă una dintre cele mai bine vândute cărți – „A World Beyond” („Dincolo de lume”).

Autoarea pământeană a cărții, Ruth Montgomery, afirmă că nu ea a scris cartea, ci spiritul lui Arthur Ford, misiunea ei, în calitate de medium spiritist, fiind doar aceea de a se așeza în fața mașinii de scris, lăsând ca mesajele din lumea nevăzută să apară singure pe foaia albă de hârtie.

Cartea este plină de relatări senzaționale despre locurile în care se află spiritele unora dintre cele mai cunoscute personalități ale lumii, decedate în ultima vreme: artiști și vedete de cinema, șefi de state și personalități politice. Niciodată o asemenea descriere a vieții de apoi nu a fost pusă la dispoziția omului.

Cartea atacă multe credințe și concepții religioase, motiv pentru care unii au primit-o cu entuziasm, în timp ce pe alții i-a dezamăgit. Un număr al revistei Newsweek din acea perioadă comenta pe marginea cărții: „Lumea raiului și iadului apare acum de-a dreptul captivantă.”

Dar să observăm câteva dintre efectele pe care le-a produs și încă le produce o asemenea lucrare. După lansarea cărții, autoarea ei pământeană, Ruth Montgomery, afirma că scrisorile soseau cu miile, oamenii mărturisind că această carte i-a salvat de la divorț, suicid și disperare. În plus, lucrarea conține câteva avertismente categorice cu privire la fumat, deși doamna Montgomery încă fuma în momentul lansării cărții.

Dar există ceva straniu în conținutul cărții, deși se relatează cu lux de amănunte diferite aspecte ale presupusei vieți de dincolo de mormânt: Nu se spune nimic despre Iisus Christos, iar Biblia este amintită doar în treacăt.

Pentru cel care refuză să creadă că există o moarte reală, un Diavol de care trebuie să se teamă, un păcat care trebuie evitat, o judecată care-l va trage la răspundere și un Dumnezeu căruia trebuie să I se dea ascultare, o astfel de carte reprezintă o mângâiere, căci ea nu amintește nimic din toate acestea.

Pentru cel care dorește ca în viața viitoare Iisus Christos și societatea sfinților să fie suficient de departe de el pentru a nu-l deranja, o astfel de carte este de-a dreptul senzațională. Iar pentru cel care se îndoiește de adevărurile Bibliei și de inspirația ei divină, o astfel de carte este un adevărat balsam.

Dacă acesta este felul de siguranță de care are nevoie omul modern, atunci într-adevăr, aceasta este cea mai potrivită carte. Dacă omul preferă o imagine confuză cu privire la un viitor lipsit de sens în locul unei viziuni clare pe care o descoperă Biblia, atunci acesta e lucrul de care are nevoie omul zilelor noastre.

Dar să privim lucrurile și dintr-un alt punct de vedere. Dacă această carte este autentică, dacă ea zugrăvește realitatea cu privire la lumea de dincolo de mormânt, atunci ea este cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor. Aceasta înseamnă că barierele de netrecut ale morții au fost dărâmate și cel mai mare mister al tuturor timpurilor – moartea -, a încetat să mai fie o taină.

Însă dacă această carte nu conține adevărul, atunci e greu să apreciem daunele pe care ea le aduce omenirii. Se pare că omul modern e dispus să accepte orice, să creadă orice, să sacrifice orice, doar pentru a evita adevărul. Pentru el este mult mai captivant să creadă în spirite, chiar dacă nu are certitudinea existenței vieții după moarte, decât să accepte fără rezerve prezența unui Dumnezeu sfânt și iubitor.

Această prezență îl deranjează. Orice altceva: romane SF, filme și povesti din lumea magiei, numaI Biblia nu! Oricine altcineva: Buddha, Confucius, Mahomed, chiar și Satana, numai Iisus Christos nu! Ce se întâmplă cu omenirea care întoarce spatele Creatorului Universului în cele mai solemne clipe ale istoriei acestui pământ, când trâmbițele vestitoare ale sfârșitului sunt gata să sune?

Unde sunt cei ce nu mai sunt?

Unde sunt cei ce până ieri erau în jurul nostru, umplându-ne viața cu zâmbetul, lacrimile, bucuriile și întristările lor? Unde sunt morții? Ieri erau lângă noi, răspândind viață, prospețime și optimism, iar astăzi stau lângă noi nemișcați, reci și absenți. Le vorbim, dar nu ne răspund; plângem, dar lacrimile noastre nu-i impresionează. Pe ce cărări necunoscute au început să umble? De ce nu se mai întorc?

Întrebările curg una după alta și sufletul îndurerat de despărțirea de cei dragi se vede dintr-o dată singur în fața unei porți uriașe, nemișcate și întunecoase: porțile de neclintit ale mormântului. Batem și nimeni nu ne deschide; strigăm, dar nu se aude niciun glas de dincolo, din lumea tăcerii.

Să-i întrebăm pe cei vii, pe învățații lumii! Poate că ei știu ce se întâmplă dincolo… Dar nici ei nu călătoresc în aceeași barcă. Unii spun că moartea nu este altceva decât o poartă deschisă spre o altă lume, în care sufletul eliberat de povara trupului material zburdă fericit prin câmpiile veșnic verzi ale altor tărâmuri.

Alții, dimpotrivă, spun că morții nu știu nimic, că ei dorm liniștiți în mormintele lor în așteptarea învierii. Unii spun că ei strălucesc în lumina tronului lui Dumnezeu sau sunt chinuiți în cazanele cu smoală ale iadului, prăjiți la foc mic de cohorte de draci negri, cu coarne și copite. Alții susțin că ei se odihnesc pe patul de țărână până în ziua în care Iisus Mântuitorul – Izvorul vieții -, îi va chema din nou la viață. Unde este adevărul?

Să lăsăm crezurile oamenilor și să-L întrebăm pe Dumnezeu, singurul care știe adevărul. În această privință natura tace, știința se dovedește neputincioasă, iar învățații lumii nu sunt nici ei de acord unii cu alții. Logica și filozofia nu sunt de folos pentru a pătrunde această taină. Simțurile și inteligența se dovedesc neputincioase în fața barierelor morții. De aceea, singura cale de a pătrunde dincolo, în adâncurile lumii tăcerii, este revelația divină din Cuvântul Scripturii.

Cel ce a biruit moartea prin cruce spune despre Sine: „Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale locuinței morților” (Apocalipsa 1:18). Bisericii creștine i s-au dat „cheile Împărăției cerurilor” (vezi Matei 16:19), însă „cheile morții și ale locuinței morților” le are doar Iisus Mântuitorul. Cei care pretind că pot pătrunde până dincolo de mormânt, stabilind legături cu așa-zisele spirite ale morților, dovedesc aroganță. Iisus nu a dat niciunui om aceste „chei”, indiferent cum s-ar numi acesta: medium spiritist, șaman, parapsiholog sau vrăjitor.

Dacă vrem să știm ce se află dincolo, să-L întrebăm pe El, nu pe oamenii muritori. Revelația divină, așa cum ne este lăsată în Scripturi, este simplă și clară cu privire la ceea ce se întâmplă (sau mai bine zis ceea ce nu se întâmplă!) dincolo de pragul mormântului: „Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, pentru că până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor demult au și pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare… Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta, căci în locuința morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune” (Eclesiastul 9:5,6,10).

Unde sunt cei ce nu mai sunt? Acolo unde totul este nemișcare, unde nu există simțăminte, unde încetează orice activitate și piere orice gând. Acolo unde tăcerea, întunericul și nemișcarea iau locul căldurii, luminii și vieții, până în ziua în care Dumnezeu Creatorul va chema la existență, prin miracolul învierii, orice ființă inteligentă ce a viețuit vreodată pe pământ.

Acesta este adevărul divin înscris pe paginile Scripturii. Restul sunt teorii omenești și filozofii păgâne, toate având izvorul în marele amăgitor al tuturor timpurilor: „șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume” (Apocalipsa 12:9).

Ale cui sunt atunci misterioasele ciocănituri ce vin parcă din lumea tăcerii? Cine era cel ce dialoga cu membrii familiei Fox? Cine este cel ce încearcă să atragă lumea civilizată a secolului al XXI-lea în cel mai fascinant dialog pe care și l-a imaginat vreodată omul: dialogul cu lumea celor morți?

Să-i întrebam din nou pe învățații lumii? Nu, căci răspunsurile lor sunt atât de confuze încât taina devine și mai de nepătruns. Pentru cel ce caută adevărul cu sinceritate pe paginile Bibliei nu mai există nicio taină. El știe că în locurile cerești și pământești, în atmosfera acestei planete răzvrătite, mișună duhurile răutății – legiuni întregi de demoni care ascultă orbește de conducătorul lor, Diavolul.

Căzuți odată cu Lucifer din înălțimile cerești prin neascultare față de Legea lui Dumnezeu, acești îngeri de lumină au devenit îngeri ai întunericului. Un singur țel au aceste ființe puternice: amăgirea întregii lumi pentru ca, dacă se poate, nimeni să nu beneficieze de harul lui Dumnezeu.

De atunci, din acel moment al alungării lor din preajma tronului lui Dumnezeu, ei rătăcesc prin văzduhul pământului, fiind inițiatorii fiecărui gând rău, ai oricărei fapte nelegiuite și ai oricărei atitudini nesfinte.

Încercând să tragă mințile oamenilor în cele mai adânci înșelătorii, prin răspândirea neghinei ucigătoare a minciunii, legiunile de demoni nu urmăresc alt scop decât să-l îndepărteze pe om de Creatorul său, pentru ca apoi să găsească în aceasta o justificare pentru propria lor răzvrătire din cer.

Spiritismul – această știință demonică ce pretinde că stabilește un dialog între cei vii și cei morți -, este cea mai veche și cea mai actuală minciună născocită de Lucifer vreodată. La baza lui se află prima mare minciună rostită de șarpe în Eden: „Hotărât că nu veți muri” (Geneza 3:4). Și aceasta în ciuda avertismentului dat de Creator primilor noștri părinți: „În ziua în care veți mânca din el (pomul cunoștinței binelui și răului n.n.) veți muri negreșit” (Geneza 2:17).

Pe cine ar trebui să credem: pe Dumnezeu sau pe Diavol? Din nefericire, majoritatea religiilor lumii au plecat urechea la glasul amăgitor al șarpelui, ignorând cele spuse de Creator. Nu ne spune Scriptura că „în vremile din urmă unii se vor lepăda de credință ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor” (1 Timotei 4:1)?

Noi trăim acele vremuri la care face referire apostolul Pavel. Înmulțirea fără precedent a manifestărilor spiritiste în zilele noastre reprezintă un semn care indică apropierea sfârșitului. Este un semn bun sau rău? Depinde de noi dacă suntem pregătiți să stăm față în față cu Cel care ne-a creat și ne-a răscumpărat prin cruce.

Renașterea spiritismului

Ciocăniturile misterioase ce puteau fi auzite în casa familiei Fox cu mai bine de un secol și jumătate în urmă au fost acoperite demult de praful timpului. Dacă atunci ele de abia se făceau auzite, pretinzând că cineva din lumea tainică a morții dorește să comunice cu lumea celor vii, astăzi timiditatea a dispărut și dialogul om-spirit (care în realitate este un dialog om-Satana) este deosebit de viu și captivant.

Ceea ce este trist este faptul că omul modern, inițiat în tainele spiritismului, trăiește cu iluzia deșartă că stă de vorbă cu lumea celor morți, când în realitate această lume este atât de tăcută, nemișcată și rece.

Acest dialog fascinant nu constă doar în familiarele ședințe de spiritism („seance”-uri) în care paharele, mesele și obiectele de mobilier se mișcă purtate de mâini nevăzute, în timp ce medium-ul transmite celor prezenți mesajele presupuselor spirite. Lumea ocultă este mult mai complexă, oferind căutătorilor de distracții psihice suficiente mijloace și ocazii de a participa la acest dialog.

Un tur rapid prin statul californian ne va convinge că ciocăniturile timide auzite în casa familiei Fox acum peste un secol și jumătate au devenit astăzi adevărate „bubuituri”. Putem găsi acolo astrologi, medii spiritiste, reîncarnări, ghicitori în cărți de Tarot, practicanți de chiromanție, sfere de cristal, magie albă sau neagră și vrăjitorie. Putem găsi indieni care practică o medicină necunoscută, dar și adepți ai budismului tibetan, yoghini și chiar o biserică satanistă având propria sa „biblie.”

Tot acolo putem întâlni o biserică catolică iezuită care organizează grupe de studiu al fenomenelor oculte, precum și o biserică unită a lui Christos,. ale cărei ședințe nepământene sunt atât de ciudate încât îi înfricoșează pe vizitatorii neavizați.

De asemenea, putem întâlni parapsihologi, telepatie și ședințe de hipnotism, conduse uneori de preoți iezuiți, dar și oameni care stau de vorbă cu plantele și animalele. Unii pretind că au capacitatea de a vedea prin obiecte mate, iar alții pretind că au luat legătura cu civilizații extraterestre. Și, în sfârșit, putem întâlni acolo oameni care pretind că L-au întâlnit pe Iisus în nu se știe care orașe subterane.

Ce putem spune despre această veritabilă explozie a fenomenelor oculte, în general, și a spiritismului, în particular? Sunt acestea simple distracții nevinovate și nedăunătoare pentru oameni? Cu siguranță că nu! Dialogul cu lumea necunoscutului este deosebit de serios și periculos.

În ciuda educației, legislației și propagandei împotriva acestor manifestări, în ciuda progresului științei și tehnologiei, fenomenele oculte au câștigat teren. Iar omului modern îi place acest „dialog”. Încântarea a învins teama, iar curiozitatea a învins timiditatea. Și astfel, sunetul îndepărtat al acelor ciocănituri misterioase din casa de lemn a familiei Fox a ajuns periculos de aproape de noi.

La porțile secolului nostru se aud din ce în ce mai puternice bătăile insistente ale ocultismului. Dar oricât ar fi de puternice, ele nu pot acoperi ultimele bătăi ale „orologiului” timpului, vestind ultimele clipe de har.

Priviți cadranul acestui „orologiu” al profeției biblice! Ascultați-l cum bate în natură, societate și biserică și observați cum minutele trec unele după altele, apropiindu-ne de clipa revenirii în glorie a Mântuitorului lumii.

Printre ciocăniturile lumii oculte și bătăile orologiului profetic, se mai aud însă niște ciocănituri delicate: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Deasupra zgomotelor lumii și deasupra agitației națiunilor, se aud discret, la ușa inimii fiecărui suflet omenesc, ciocăniturile pline de iubire ale Mântuitorului, încercând în aceste ultime clipe de har să găsească un loc în inima și viața noastră.

De cât timp stă Iisus la ușa inimii tale? Cât timp Îl vei mai lăsa să aștepte răspunsul tău? Deschide-i ușa sufletului tău chiar acum și nu vei regreta. Astăzi vei „cina” cu El în inima ta; mâine – în Împărăția slavei Sale.

Lori Balogh