Psalmul 125 – Un cantec al pelerinilor
O cântare a treptelor
- „Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
- Cum este înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum şi până în veac.
- Căci toiagul de cârmuire al răutăţii nu va rămâne pe moştenirea celor neprihăniţi, pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mâinile spre nelegiuire.
- Doamne, varsă-Ţi binefacerile peste cei buni şi peste cei cu inima fără prihană!
- Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice, să-i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel !”
O cantare a treptelor
Psalmul 125 face parte din grupul celor cincisprezece psalmi intitulati „ai treptelor” ( 120-134 ), fiind cantati cu ocazia pelerinajelor la Ierusalim in timpul marilor sarbatori religioase anuale: Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor. Deoarece acesti psalmi sunt legati de cele trei pelerinaje anuale, ei pot fi numiti si „psalmi ai suirilor”.
Din cauza lipsei informatiilor, este imposibil de plasat mesajul acestui poem intr-un cadru istoric precis. Acesta este motivul pentru care comentatorii au opinii diferite cu privire la cadrul istoric pe care-l vizeaza mesajul sau.
Unii comentatori sustin ca autorul se refera la iudeii intorsi din exilul babilonian si la opozitia intalnita de poporul iudeu din partea popoarelor pagane vecine, pe vremea lui Ezra si Neemia. Alti comentatori, dimpotriva, considera ca dreptii de care se aminteste in cantare trebuie cautati in perioada elenistica, perioada in care Antioh al IV-lea Epifanul a incercat sa impuna poporului evreu cultura si religia greaca.
Insa indiferent de cadrul istoric concret pe care-l are in vedere Psalmul 125, ceea ce este important pentru noi este mesajul sau: asigurarea data oamenilor neprihaniti ca Dumnezeu vegheaza permanent asupra lor. Dupa cum Ierusalimul este in siguranta datorita pozitiei sale geografice, fiind inconjurat de munti, la fel, cei ce se incred in Domnul sunt in siguranta, fiind inconjurati de ocrotirea divina.
Intr-o lume tot mai nesigura, in care „oamenii isi vor da sufletul de groaza in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant, caci puterile cerurilor vor fi clatinate” ( Luca 21,26 ), copiii lui Dumnezeu au nevoie de asigurarea ocrotirii Sale. Intr-o lume in care „Diavolul s-a coborat cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme” ( Apocalipsa 12,12 ), cei drepti nu ar avea nicio sansa de supravietuire daca nu s-ar odihni „la umbra Celui Atotputernic”, spunand despre Domnul: „El este locul meu de adapost si cetatuia mea, Dumnezeul meu in care ma incred” ( Psalmul 91, 1.2 ).
Un munte care nu se clatina
Datorita asezarii sale geografice, Ierusalimul este o cetate fara egal. Nu fara motiv, fiii lui Core au scris atat de admirativ despre aceasta cetate, exclamand: „Frumoasa inaltime, bucuria intregului pamant este muntele Sionului…” ( Psalmul 48, 2 ).
Fiind asezata pe colina Ofel, la sud de actuala piata a templului, vechea cetate a Ierusalimului avea temelii tari: stancile unui lant muntos, care erau separate de inaltimile din jur prin Valea Chedron la rasarit, Valea Hinnom la miazazi si Valea Tyropoeon la apus. Cel mai inalt punct al cetatii ajungea la 753 m, comparativ cu Muntele Maslinilor care ajungea la 830 m.
Aceasta pozitionare geografica favorabila a Ierusalimului, care era practic inconjurat de o centura muntoasa, facea din Sfanta Cetate un simbol al stabilitatii, sigurantei si pacii. Nu intamplator etimologia numelui sau ne trimite la ideea de „cetate a pacii”.
Psalmistul merge insa mai departe, vazand in privilegiile asezarii geografice a Cetatii Sfinte un simbol al ocrotirii divine fatza de cei neprihaniti: „Cei ce se incred in Domnul sunt ca Muntele Sionului care nu se clatina, ci sta intarit pe vecie. Cum este inconjurat Ierusalimul de munti, asa inconjoara Domnul pe poporul sau de acum si pana in veac” ( vers. 1.2 )
Limitari impuse raului
De ce este nevoie de ocrotirea lui Dumnezeu ? Pentru ca in contextul Marii Lupte dintre bine si rau, dintre Christos si Satana, cei care au trecut de partea lui Dumnezeu si a principiilor Sale sunt mult prea slabi si vulnerabili inaintea fortelor experimentate ale raului. Fara ocrotirea divina, cei drepti ar disparea rapid de pe pamant, fiind nimiciti de Satana si acolitii sai.
Ocrotirea acordata de Dumnezeu copiilor sai credinciosi face parte dintr-o strategie cereasca cu privire la marele conflict cosmic, constand in limitarea puterii de actiune a fortelor raului. Fara aceste limitari impuse de Suveranul Universului in lupta dintre bine si rau, acesta din urma s-ar dezvolta si s-ar extinde fara limite, contaminand si distrugand totul in calea lui.
Iata de ce psalmistul vorbeste despre aceasta strategie divina de limitare a fortelor raului si in versetul 3: „Caci toiagul de carmuire al rautatii nu va ramanea pe mostenirea celor neprihaniti, pentru ca cei neprihaniti sa nu intinda mainile spre nelegiuire” ( vers. 3 ).
Spre deosebire de religiile pagane dualiste ( zoroastrismul, religia Egiptului antic, etc. ), in care fortele binelui si ale raului sunt sensibil egale, invingandu-se succesiv unele pe altele, in religia Bibliei lucrurile stau cu totul diferit. Desi fortele raului au o mare libertate de actiune, totusi Cel care supravegheaza totul este Dumnezeu. De aceea, nimic din ceea ce se intampla in cer si pe pamant nu se intampla fara stirea si aprobarea Sa.
Avand o astfel de viziune asupra realitatii, lupta dintre bine si rau din lumea in care traim, din societatea careia ii apartinem, si chiar din propria noastra fiinta, nu trebuie sa ne sperie. Lupta este crancena, este o lupta pe viata si pe moarte, dar Dumnezeu o supravhegheaza de pe tronul Sau de slava. El limiteaza actiunea fortelor raului, ocrotindu-i pe credinciosii Sai. Nu este incurajator acest adevar ?
Psalmul 125 se incheie cu o rugaciune a autorului in care este prezent principiul retributiei: Cei neprihaniti vor fi binecuvantati, iar cei rai vor fi pedepsiti: „Doamne, varsa-Ti binefacerile peste cei buni si peste cei cu inima fara prihana ! Dar pe cei ce apuca pe cai laturalnice sa-i nimiceasca Domnul impreuna cu cei ce fac rau !” ( vers. 4.5 ).
Este remarcabila atitudinea psalmistului fatza de problema raului. Nici el personal nu-si propune sa faca dreptate, pedepsindu-i pe cei rai, dar nici nu se increde in oameni ca ei vor putea face dreptate pe pamant. Singura lui speranta in sosirea unui timp al judecatii drepte si al retributiei corecte a binelui si raului se afla doar in Dumnezeu.
Iar faptul ca Dumnezeu intervine, judecand si rasplatind corect faptele si atitudinea fiecarui om, nu poate fi decat o veste buna pentru toti cei care iubesc dreptatea. De aceea, „pacea sa fie peste Israel” ( vers. 5 up. ), peste intregul Israel spiritual al vremurilor din urma ! Shalom !
Lori Balogh
