Iadul veșnic sau doctrina torturii veșnice
– O teorie nebiblică și irațională –
După o întâlnire de seară într-un grup de rugăciune, o tânără din Coreea de Sud pretinde că a fost vizitată de Iisus, care a însoțit-o într-o călătorie în Iad. La finalul călătoriei, tânăra susține că a primit porunca de a reda prin desene scenele văzute în acel loc, pentru ca lumea să fie avertizată cu privire la consecințele faptelor și gândurilor rele.
Însoțită de Iisus, tânăra pretinde că a văzut oameni fără număr căzând în groapa Iadului, unde sufletele lor sunt ținute într-o închisoare din care nu vor mai scăpa în veci. Demonii văzuți de tânără sunt descriși ca fiind sadici și deosebit de brutali, singura lor plăcere fiind aceea de a chinui sufletele pierdute și de a se bucura la auzul strigătelor de groază ale celor chinuiți. Apoi, asemenea unui film de groază, prin fața tinerei s-au derulat scenele torturilor veșnice la care erau supuse sufletele celor pierduți, în funcție de păcatele pe care le-au săvârșit în timpul vieții.
(Atenție! Urmează scene care ar putea să vă afecteze emoțional! )
Astfel, violatorii, ucigașii și răpitorii de copii sunt veșnic arși și străpunși, fără să scape niciodată în eternitate de aceste torturi. Hoții sunt străpunși pe vecie cu mii de ace și săgeți, în timp ce mincinoșilor li se toarnă în gură lavă fierbinte sau li se umple gura cu cărbuni aprinși.
Idolatrii sunt sugrumați de șerpi, apoi eliberați din strânsoare, pentru ca apoi să fie din nou sugrumați, ciclul repetându-se la nesfârșit. Imoralii sunt străpunși de țepe uriașe în organele sexuale, iar celor care au refuzat să predice Evanghelia li se taie degetele și sunt sugrumați.
Celor care au mâncat și au băut lucruri interzise li se toarnă pe gât tot felul de lucruri îngrozitoare, în timp ce aceia care i-au rănit pe alții prin cuvintele lor sunt veșnic străpunși în limbă cu o țeapă. Cei care au păcătuit în gând au parte de o altă tortură veșnică: mii de gândaci intră și ies din trupurile lor (!?), fiind devorați de aceștia. Și aceasta fără ca trupurile lor să se consume și fără ca chinurile lor să ia sfârșit vreodată.
Astfel de relatări, mai mult sau mai puțin explicite, de cele mai multe ori asociate cu revenirea unor oameni din moarte clinică, nu pot să nu aibă ecou în sufletele oamenilor. Cei mai mulți sunt îngroziți, propunându-și să se pocăiască pentru a nu ajunge în Iad. Așa s-a întâmplat în America anilor 1800‑1850, în timpul Celei de-a Doua Mari Treziri, când, în adunările în corturi organizate de bisericile protestante, predicatorii aveau ca tema predilectă Iadul și chinurile veșnice.
Uneori și cu mult zel (dar mai ales cu multă imaginație), acești predicatori povesteau cu lux de amănunte ce se întâmplă cu sufletul celui decedat și ce chinuri îl așteaptă în Iad. Nu este de mirare că în urma unor astfel de predici emoționale, numărul membrilor bisericilor protestante din America a crescut cu 25%, în timp ce participarea la serviciile divine s-a dublat.
Există însă și o altă categorie de oameni: cei care întorc spatele lui Dumnezeu, afirmând că dacă Dumnezeu pedepsește păcatul în felul acesta, îngăduind torturi veșnice pentru niște păcate săvârșite într-o viață de 70‑80 de ani, ei nu vor să se închine unui asemenea Dumnezeu crud și nedrept.
Este cunoscut cazul lui Robert Ingersoll, vestitul ateu militant american, care și-a dedicat viața luptei împotriva credinței creștine. Într-o adunare publică, în care a vorbit împotriva credinței în Dumnezeu și a Bibliei, Ingersoll și-a scos ceasul de aur din buzunar și, punându-l pe masă, a spus: „Îl blestem și Îl hulesc pe Dumnezeu, apoi Îi dau cinci minute să mă lovească sau să mă trăsnească.” Cele cinci minute au trecut fără să se întâmple nimic, iar Ingersoll a spus triumfător: „Vedeți? Nu există Dumnezeu, căci dacă ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”
Cum a ajuns Ingersoll să devină unul dintre cei mai înverșunați atei ai timpurilor moderne? Născut în familia unui pastor protestant american, Robert Ingersoll a fost nevoit să audă de sute de ori amenințările tatălui său ori de câte ori făcea ceva rău: „Robert, dacă mai faci aceste păcate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce în Iad și vei arde în vecii vecilor.”
Sătul să mai audă astfel de amenințări de la tatăl său, într-o zi Robert i-a spus acestuia: „Tată, dacă astfel este Dumnezeul pe care Îl servești, eu nu vreau să am nimic de-a face cu El.” Apoi s-a ridicat și a părăsit mânios casa părintească pentru totdeauna, devenind unul dintre cei mai înverșunați atei din timpurile moderne.
Într-adevăr, doar atunci când Dumnezeu va trage linie și va pune capăt istoriei acestei lumi, se va vedea cât rău a produs această învățătură așa-zis creștină în rândurile oamenilor. Căci, așa cum remarcă cineva, învățătura despre torturile veșnice ale Iadului nu este altceva decât o „fabrică de atei.” Și nu doar de atei, ci și de creștini nesinceri care, de teama unor astfel de chinuri, se întorc la Dumnezeu formal, din interes.
Deoarece credința Bibliei este simplă și rațională, voi prezenta câteva argumente biblice și raționale împotriva doctrinei Iadului și a torturilor veșnice. Sunt doar câteva argumente dintre cele existente, urmând ca cercetătorii Scripturilor – oameni care își folosesc rațiunea cu care au fost înzestrați de Creator – să adauge și altele, poate mult mai concludente.
Am apreciat un comentariu adăugat de o persoană care a urmărit clipul video în care tânăra sud-coreeană descria scenele de groază pe care pretinde că le-a văzut în Iad: „Nu înțeleg”, afirmă ea, „de ce oamenii răi sunt chinuiți de demoni, care sunt și mai răi.”
Iată o dilemă, o întrebare de bun simț a unui om care gândește în timp ce caută adevărul. Astfel de oameni sunt numiți de Scriptură oameni cu „o inimă mai aleasă”, asemenea creștinilor din Berea din timpul vizitelor misionare ale apostolului Pavel. Aceștia îl ascultau pe Pavel predicând, însă nu se opreau aici: mergeau acasă și verificau cu Scripturile dacă ceea ce li se spusese era conform cu adevărul (vezi Fapte 17,10.11).
Ori de câte ori avem de-a face cu o învățătură aparent biblică, voia lui Dumnezeu este să o trecem prin filtrul Scripturii, punându-ne întrebări, folosindu-ne rațiunea și, mai ales, cerând călăuzirea Duhului Sfânt. În caz contrar, oricât de sinceri am fi, riscăm să devenim victime ale unor învățături străine de Biblie, de Evanghelie și de caracterul sfânt al lui Dumnezeu, învățături pe care aceeași Scriptură le numește fără niciun menajament „învățăturile dracilor” (vezi 1 Timotei 4,1).
Iată câteva argumente raționale și de bun simț împotriva doctrinei torturilor veșnice:
1) Biblia afirma despre Dumnezeu, „fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor”, că este „singurul care are nemurirea” (vezi 1 Timotei 6,15.16). Desigur, este vorba de nemurirea necondiționată, deosebită de nemurirea condiționată a ființelor cerești create, care depinde de ascultarea lor de voia lui Dumnezeu. O astfel de nemurire condiționată vor primi și oamenii mântuiți.
Însă paradoxul abia acum apare: Dacă ar exista un Iad veșnic, în care vor fi torturați la nesfârșit cei găsiți nevrednici pentru cer, înseamnă că și cei nelegiuiți vor primi nemurirea. Căci oricât de mult și teribil vor fi chinuiți în Iad, ei nu vor muri niciodată. Dar ce fel de nemurire vor primi cei torturați în Iad: o nemurire condiționată sau necondiționată?
Dacă ar fi vorba de o nemurire condiționată, ce ar trebui să facă acești oameni ca să piardă această nemurire și să moară, scăpând astfel de chinurile nesfârșite ale Iadului? Iar dacă este o nemurire necondiționată, cum armonizăm acest lucru cu afirmația clară a Scripturii care susține că Dumnezeu este singurul care are nemurirea necondiționată?
Ceea ce rațiunea refuză să înțeleagă este următorul lucru: Dacă nemurirea celor pierduți în Iad ar fi necondiționată, asemenea nemuririi lui Dumnezeu, ea ar fi superioară nemuririi condiționate a celor mântuiți. Și aceasta pentru simplul motiv că nemurirea condiționată se poate pierde (vezi cazul primilor noștri părinți), pe când nemurirea necondiționată nu se pierde niciodată. Ceea ce mi se pare nu doar nebiblic, dar și absurd…
2) În cazul oricărei fărădelegi săvârșite de om, există o vinovăție a celui ce săvârșește păcatul, dar și o vinovăție morală a celui care l-a împins spre păcat. Biblia este plină de dovezi și exemple cu privire la faptul că cel care îi ispitește pe oameni să păcătuiască este Diavolul (vezi Matei 4, 1‑10; Fapte 5,3; Luca 22,5, etc.).
În cazul existenței unui Iad veșnic care funcționează astăzi (așa cum arată întreaga iconografie creștină pe această temă), cei care îi chinuie pe păcătoși în Iad sunt tocmai vinovații morali pentru toate păcatele săvârșite pe pământ, adică Diavolul și demonii săi. Ar fi drept și corect lucrul acesta din partea lui Dumnezeu? Nu ar fi mai corect ca păcătoșii să îi chinuie pe demoni, pe cei care i-au împins spre păcat?
3) Mântuitorul ne spune că „focul cel veșnic” (veșnic prin consecințele sale veșnice, nu prin durata!) „a fost pregătit Diavolului și îngerilor lui” (Matei 25,41). Înțelegem din această afirmație că Iadul este destinat pedepsirii Diavolului și demonilor săi, nicidecum ca el să fie un loc pe care aceștia să-l gestioneze cu cea mai mare plăcere, chinuindu-i pe cei pe care i-au condus în păcat.
În prezentarea tinerei din Coreea apare ideea că cea mai mare plăcere a demonilor din Iad este să-i chinuie pe oameni, bucurându-se de suferințele lor veșnice. Dilemă: Iadul este un loc în care Dumnezeu îi pedepsește pe Satana și pe îngerii căzuți sau un loc în care să le ofere acestora plăcere, satisfacție și bucurie eternă?
4) Privind ilustrațiile care încearcă cu mai multă sau mai puțină imaginație să redea chinurile suferite de păcătoși în Iad, se naște o altă mare dilemă: Dacă în Iad ajung suflete lipsite de trup (căci trupurile celor decedați rămân în mormânt și redevin țărână, vezi Geneza 3,19), cum putem înțelege chinurile fizice descrise: lavă aprinsă turnată în „gura” mincinoșilor, insecte care devorează „trupurile” celor care au păcătuit cu gândul, țepușele înfipte în „organele genitale” ale imoralilor, ace și săgeți înfipte în „trupurile” hoților, șerpi care îi sugrumă pe idolatri, etc?
Toate torturile Iadului presupun existența unor trupuri fizice, capabile să simtă durerea la infinit. Dar cum putem vorbi de trupuri în Iad din moment ce Biblia ne spune că acestea rămân în mormânt, prefăcându-se în țărână? Și dacă, prin absurd, am admite că ar exista trupuri fizice în Iad, care trup ar rezista o eternitate la nesfârșitele suferințe fără să capituleze?
5) Cum împăcăm învățătura despre Iad, ca loc al torturilor veșnice, cu principiul biblic al proporționalității pedepsei în funcție de gravitatea faptelor săvârșite? În actul de justiție din instanțele pământești se încearcă, de regulă, să se aplice pedepse corespunzătoare pentru fiecare infracțiune în parte. Pedeapsa trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei comise. Un om care fură o găină nu va fi pedepsit la fel cu cel care ucide un om (cel puțin în cazul unei judecați drepte).
Biblia ne învață că, în dreptatea Sa, Dumnezeu va judeca corect și va pedepsi proporțional cu vinovăția omului. Însuși Mântuitorul ne asigură de acest lucru: „Robul acela care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a știut-o și a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult” (Luca 12,47.48).
„Loviturile” pedepsei divine vor fi mai multe sau mai puține, în funcție de vinovăția omului, dar vor fi finite. Nu vor fi veșnice!
Dacă Biblia ne învață că Dumnezeu este drept și sfânt, dar și milos, îndurător și iertător (vezi Exodul 34,6.7; Osea 11,8; Marcu 6,34), dacă aceeași Scriptură ne arată că judecata Sa va fi dreaptă și pedepsele Sale vor fi proporționale cu gravitatea faptelor rele comise, de unde a apărut în doctrinele majorități bisericilor creștine învățătura despre un loc al torturilor veșnice? O astfel de învățătură contrară spiritului Evangheliei și caracterului lui Dumnezeu nu putea să se nască decât în „laboratoarele” răului, aruncând o pată întunecată asupra Celui care ni se descopere a fi dragoste (vezi 1 Ioan 4,8).
6) Viața este complexă și plină de neprevăzut. Din istoria biblică învățăm că din oameni buni și credincioși s-au născut copii răi, care nu le-au urmat exemplul (vezi cazul lui Samuel și fiii săi, Isaac și Esau, Adam și Cain, etc.). Să ne imaginăm un caz concret: Adam va fi mântuit și va ajunge în Rai (Paradisul recâștigat), în timp ce Cain va ajunge în Iad, suferind o veșnicie, fără să spere că acele chinuri teribile vor avea sfârșit. Cât de fericit va putea fi un părinte aflat în Rai, știind că propriul lui copil va suferi la nesfârșit cele mai teribile chinuri?
Da, este adevărat că Biblia ne spune că Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii celor mântuiți (vezi Apocalipsa 21,4), dar acest lucru nu-i va dezumaniza pe cei mântuiți, făcându-i insensibili la suferitele inimaginabile ale celor dragi aflați în Iad. Lipsa empatiei fața de cei aflați în suferință înseamnă lipsa dragostei, iar lipsa dragostei este de neacceptat în Împărăția dragostei lui Dumnezeu.
Cartea Apocalipsei ne asigură de faptul că, după ce Dumnezeu va reînnoi Creația Sa, „nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (vezi Apocalipsa 21,4). Este greu de înțeles această promisiune în situația în care, undeva, într-un colț întunecat al Împărăției lui Dumnezeu numit Iad, oamenii se vor tângui, vor țipa de durere și groază și vor suferi veșnic.
7) Existența unui Iad în care păcătoșii sunt și vor fi torturați la nesfârșit ar arunca o umbra serioasă asupra caracterului lui Dumnezeu. Biblia ne descoperă un Dumnezeu al dragostei, un Dumnezeu sfânt și drept.
Psalmistul ne spune că „mânia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ține toată viața” (Psalmul 30,5), dar și că „El nu Se ceartă fără încetare și nu tine mânia pe vecie” (Psalmul 103,9). Prin pana profetului Isaia, Dumnezeu ne spune: „Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leșin duhurile și sufletele pe care le-am făcut” (Isaia 57,16). Profetul Ieremia se întreabă retoric: „Își va ține El mânia pe vecie? O va păstra El totdeauna? ” (Ieremia 3,5). Iar Unsul ne vestește prin profetul Său: „Vă vestesc un an de îndurare al Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru…” (Isaia 61,2).
Este evidentă diferența dintre îndurarea lui Dumnezeu în comparație cu mânia Lui care durează doar o clipă. Existența unui Iad veșnic ar răsturna cu susul în jos toate aceste afirmații clare ale Bibliei, căci atunci mânia lui Dumnezeu nu ar ține o clipă, ci o veșnicie. Iar acest lucru ar arunca o pată serioasă asupra caracterului Său sfânt, drept și iubitor.
8) Iată o altă dilemă de nerezolvat în cazul în care Dumnezeu S-ar folosi de un Iad al torturilor veșnice, despre care mulți creștini cred că deja funcționează. Biblia relatează despre prima crimă săvârșită în istoria omenirii: crima lui Cain împotriva fratelui său Abel (vezi Geneza 4,1‑16). Conform doctrinei Iadului veșnic, Cain ar trebui să sufere în focul cel veșnic deja de câteva mii de ani. Și aceasta doar pentru o singură crimă!
Pe de altă parte, în secolul al XX-lea au trăit unii dintre cei mai mari criminali ai omenirii, fiind răspunzători pentru moartea a milioane de oameni nevinovați. Hitler, Pol Pot și Stalin sunt doar câteva nume. Conform doctrinei Iadului veșnic, acești criminali ar trebui să sufere chinuri de nedescris. Nu vi se pare nedrept ca cineva care a ucis un singur om să sufere cu câteva mii de ani mai mult decât acești criminali din secolul al XX-lea, care sunt răspunzători pentru moartea a milioane de oameni?
Doctrina Iadului ca loc al torturilor veșnice răstoarnă orice idee despre dreptate, lovind în final în caracterul și reputația lui Dumnezeu înaintea întregului Univers creat.
9) Pe ultima pagină a Bibliei găsim una dintre cele mai frumoase promisiuni ale Mânuitorului pentru cei care așteaptă Împărăția Sa: „Iată, Eu vin curând și răsplată Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apocalipsa 22,12).
Iisus ne asigură că răsplată fiecărui om va fi dată doar la revenirea Lui în glorie. Cum se împacă acest adevăr biblic cu învățătura populară că acum există un loc în care unii sunt răsplătiți, iar alții sunt pedepsiți? În orice guvernare democratică de pe pământ, întâi are loc judecata omului care este suspectat de a fi comis a anumită nelegiuire, și abia apoi el primește pedeapsa proporțională cu gravitatea faptelor sale.
De ce atunci în cazul guvernării lui Dumnezeu, despre care Biblia afirmă că este dreaptă (vezi Apocalipsa 15,3; Psalmul 145,17; 89,14, etc.), lucrurile ar fi inversate? Ar fi corect ca nelegiuiții din timpurile Vechiului Testament să fie pedepsiți timp de mii de ani, pentru ca abia la urmă să fie judecați? La ce folosește o judecată finală dacă pedeapsa este deja în curs? Ce mai poate schimba judecata finală dacă omul își primește răsplata sau pedeapsa la moarte?
Cât de irațională este învățătura despre un Iad ca loc al torturilor veșnice care funcționează în prezent! Cine are interesul să-L denigreze în felul acesta pe Dumnezeul iubirii? Răspunsul este unul singur: cel care de la început s-a dovedit a fi „tatăl minciunii” – Diavolul (vezi Ioan 8,44).
10) Vorbind despre locuința morților și starea omului în moarte, patriarhul Iov afirma: „Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiți de puteri. Acolo cei puși în lanțuri sunt toți lăsați în pace, nu mai aud glasul asupritorului; cel mic și cel mare sunt totuna acolo și robul scapă de stăpânul său.” (Iov 3,17‑19).
Ați auzit de un Iad în care cei care ajung acolo se odihnesc, sunt lăsați în pace și nu mai sunt necăjiți de cei răi? Toate învățăturile populare despre Iad susțin contrariul: cei care ajung acolo nu au pace, nu găsesc odihnă și sunt torturați în veci de cei răi – demonii. Pe cine ar trebui să credem: pe Dumnezeu, care ne vorbește prin Cuvântul Său, sau pe oamenii care dau naștere la învățături și doctrine nebiblice?
11) Versiunea Bibliei tradusă de Bartolomeu Anania traduce astfel versetele din Eclesiastul: „Cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și parte de răsplată nu mai au… Tot ce găsește mâna ta să facă, fă, atât cât îți stă în putere, fiindcă în Iad, acolo unde mergi tu, nu există nici faptă, nici gând de a face, nici cunoaștere, nici înțelepciune” (Eclesiastul 9, 5.10). Dacă cineva nu are conștiență de sine, cum poate fi chinuit? Suferințele fizice sau sufletești sunt strâns legate de conștiența de sine. Dar dacă aceasta lipsește?
12) Biblia vorbește despre „iazul de foc” ca fiind „moartea a doua” (vezi Apocalipsa 20,14). Dar ce este moartea? Cu toții știm că moartea înseamnă sfârșitul vieții, un punct, un final. Cum se împacă ideea de moarte cu învățătura populară despre existența unui Iadul veșnic? Căci în Iad nu se moare, ci se trăiește veșnic. E adevărat, cei nelegiuiți ar avea o viață veșnică trăită în chinuri, dar, în final, tot viață veșnică ar fi.
Cum se împacă doctrina Iadului veșnic cu ceea ce Biblia numește „moartea a doua”? Expresia „moartea a doua” nu ar avea niciun sens dacă învățătura despre Iad ar fi adevărată. Când Biblia vorbește despre viață veșnică, trebuie să înțelegem viață veșnică, iar când aceeași Biblie vorbește despre moarte, trebuie să înțelegem că e vorba de moarte, nu de viață. Dacă vom confunda termenii, vom ajunge la aberații și absurdități. Iar una dintre cele mai mari absurdități care există în creștinism este tocmai doctrina despre un Iad veșnic care funcționează în prezent.
13) Biblia asociază viața veșnică cu hrănirea cu fructele pomului vieții. În Eden, după căderea primilor noștri părinți, acestora li s-a interzis accesul la pomul vieții aflat în mijlocul grădinii tocmai pentru a nu deveni niște păcătoși nemuritori (vezi Geneza 3,24). După încheierea istoriei păcatului, pomul vieții apare din nou în viziunile despre Noul Pământ primite de Ioan în Apocalipsa. Pomul vieții este descris ca aflându-se în mijlocul cetății Noului Ierusalim, rodind 12 feluri de rod, în timp ce frunzele lui vor servi la „vindecarea neamurilor” (Apocalipsa 22,2).
Este evident că la pomul vieții vor avea acces doar cei mântuiți, fără nicio excepție. Însă aici apare marea dilemă: Dacă există un Iad veșnic, înseamnă că sufletele chinuite acolo trebuie să trăiască veșnic pentru a fi chinuite la nesfârșit. Dar cum este posibil să trăiască veșnic dacă aceste suflete nu au acces la pomul vieții?
14) Psalmistul folosește o metaforă semnificativă atunci când se referă la locuința morților – „locul tăcerii”. „Nu morții laudă pe Domnul și nici vreunul din cei care se coboară în locul tăcerii” (Psalmul 115,17).
O întrebare firească: Dacă oamenii care au dus o viață în ascultare de voia lui Dumnezeu ar ajunge în cer imediat după moarte, ce motive ar avea să tacă? De ce ar fi Paradisul un loc al tăcerii? Nu ar izbucni din inimile și de pe buzele lor laude la adresa Celui care i-a salvat? Iar dacă cei nelegiuiți ar ajunge după moarte în Iad, cum ar rezista ei chinurilor teribile de acolo fără să strige de durere? Conform învățăturii despre Iadul cel veșnic, păcătoșii ar trebui să sufere acolo chinuri inimaginabile. Cum ar putea ei să tacă în mijlocul acelor chinuri și torturi? Iată încă un motiv pentru care învățătura despre un Iad veșnic este ireconciliabilă cu învățătura sănătoasă a Scripturii.
15) Unul dintre adevărurile esențiale ale Bibliei este cel exprimat de Ioan în prima sa epistolă, capitolul 4,8: „Dumnezeu este dragoste”. Însăși natura Lui este dragoste, ceea ce înseamnă că dragostea rezumă toate faptele Sale și explică toate căile Sale. Când Biblia afirmă că „Dumnezeu este dragoste”, aceasta înseamnă că toate gândurile Sale sunt dragoste; voința Sa este dragoste; cuvintele și faptele Sale sunt dragoste; bucuriile Lui sunt dragoste; lacrimile Sale sunt dragoste; gelozia Sa este dragoste; chiar și reproșurile Sale, chiar și judecățile Sale, chiar și pedepsele Sale sunt dragoste.
Cum se împacă învățătura despre Iad ca loc al torturilor veșnice cu dragostea unui Dumnezeu sfânt și desăvârșit? Biblia afirmă că „Dumnezeu este dragoste”, dar nu găsim nicăieri în Scriptură o afirmație de genul: „Dumnezeu este dreptate”. Aceasta înseamnă că dreptatea lui Dumnezeu izvorăște din dragoste și nu invers.
Când va sosi timpul încheierii definitive a istoriei păcatului, dreptatea lui Dumnezeu se va manifesta prin pedepsirea celor nelegiuiți. Însă dreptatea Sa va izvorî tot din dragoste. De aceea, învățătura despre un Iad al torturilor veșnice este total incompatibilă atât cu dreptatea lui Dumnezeu, cât mai ales cu dragostea Sa.
Concluzii
Doctrina Iadului veșnic nu este inventată de om, ci este un produs realizat în laboratoarele celui pe care Domnul Christos îl numește „mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8,44). În această viață nu vom putea niciodată contabiliza toate consecințele nefaste ale acestei învățături. Niciodată nu vom ști câți atei a produs această doctrina falsă, nici câți creștini nesinceri au îmbogățit statisticile bisericilor ca urmare a groazei care a pus stăpânire pe sufletele lor, la auzul chinurilor de nedescris care îi așteaptă acolo pe cei păcătoși.
Învățătura despre un loc al torturilor veșnice îmi ridică în mod firesc o întrebare: Dacă „Dumnezeu este dragoste” (vezi 1 Ioan 4,8), poate El să accepte ca un om să se întoarcă la El dintr-un alt motiv decât dragostea? Îi place lui Dumnezeu să fie căutat și slujit de creștini speriați, îngroziți și forțați să asculte de El doar din teama de a nu ajunge în chinurile veșnice ale Iadului?
„În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa, și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste” (1 Ioan 4,18).
Dumnezeu nu dorește să aibă lângă Sine în cer, nici în Biserica Sa de pe pământ, oameni speriați și îngroziți la gândul că vor fi chinuiți veșnic dacă nu vor împlini voia Sa. Ca orice părinte, El, Tatăl nostru al tuturor, tânjește după o slujire a copiilor Săi motivată doar de dragoste. Căci doar dragostea conferă valoare tuturor deciziilor pe care le luăm și tuturor faptelor pe care le săvârșim.
Iadul biblic va fi doar la sfârșitul timpului, după judecata finală. El va fi temporar, până ce focul morții a doua va consuma tot ce va fi de consumat. Da, va exista o pedeapsă a celor nelegiuiți și, mai ales, a celor care sunt vinovații morali: Diavolul și demonii săi. Vor fi date mai multe sau mai puține „lovituri” celor vinovați, dar ele vor fi limitate și proporționale cu gravitatea vinovăției.
Apoi, după ce va trece „ziua care va arde ca un cuptor”, în care „toți cei trufași și toți cei răi vor fi că miriștea”, nelăsând în urmă „nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4,1), Dumnezeu va face toate lucrurile noi (vezi Apocalipsa 21,5). O noua Creație, un cer nou și un pământ nou în care va domni neprihănirea.
Aceasta este speranța creștinismului autentic, care ne apropie de Dumnezeu iubindu-L mai mult, slujindu-L cu mai multă ardoare. Căci „în dragoste nu este frică; ci dragostea adevărată izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste” (1 Ioan 4,18).
Lori Balogh
Mantuitorul nostru a spus: „Robul acela care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi batut cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult si cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult.” ( Luca 12,47.48 )
Nu stiu ce intelegeti dvs. din aceste afirmatii ale Domnului, dar eu inteleg urmatoarele:
1) Dumnezeu este drept cand administreaza pedeapsa celor pacatosi. Nici mai mult, nici mai putin decat merita, ci proportional cu vina si gradul de responsabilitate al fiecaruia. Orice instanta din aceasta lume, daca este dreapta, va pedepsi proportional delictele. Cu atat mai mult Dumnezeu, care este drept in toate caile Sale.
2) „Loviturile” ( pedepsele ) vor fi „putine” sau „multe”, dar nu infinite, ceea ce e legat de dreptatea si dragostea lui Dumnezeu. Cum ar putea fi drept si iubitor Dumnezeu, daca pentru pacatele savarsite intr-o viata de 70-80 de ani, omul ar fi chinuit vesnic in iad?
„Pedeapsa vesnica” nu inseamna chinuri vesnice, ci consecinte vesnice ale pedepsei lui Dumnezeu, adica moartea a doua, vesnica.
Cum definiti dvs. moartea, daca ea inseamna doar viata vesnica in chinuri?
Stiti, si eu am uneori neclaritati cu privire la un subiect sau altul. Insa ori de cate ori am astfel de dileme, ma raportez la cunoasterea caracterului lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu este dragoste si daca El este drept ( adevaruri ce sunt de netagaduit! ), atunci si subiectul pedepsirii celor nelegiuiti devine clar. Un iad vesnic, in care sa fie chinuite la infinit sufletele celor nelegiuiti, nu se potriveste cu imaginea pe care Biblia o prezinta despre Dumnezeu. Daca veti fi mantuit ( lucru pe care vi-l doresc ), cum v-ati simti sa stiti ca dincolo de raiul in care va veti petrece vesnicia, sunt chinuite pentru vesnicie poate sufletele copiilor, prietenilor sau parintilor dvs.? Raiul va mai fi un loc al fericirii desavarsite?
Va indemn cu toata dragostea: Studiati cu seriozitate subiectul starii omului in moarte, pentru ca subiectul chinurilor vesnice e legat de acesta.
Pilda bogatului nemilostiv. Luca 16:28 spune
„Sa nu vina și ei în acest loc de chin”
Apocalipsa 20:15 -iazul de foc
Apocalipsa 21 :8-iazul care arde cu foc și cu pucioasă.
Iuda 1:7 Tot așa,Sodoma și Gomora……,suferind pedeapsa unui foc veșnic
Matei 23:33 ….pedeapsa gheenei
Matei 25:46 „și aceștia vor merge in pedeapsa veșnică….
Matei 12:24 -„Oare nu va rătăciți voi ,din pricină că
nu pricepeți nici Scripturile ,nici puterea lui
Dumnezeu.
E foarte clar și limpede trebuie doar sa nu cauți pretexte și să le interpretam după ureche.
Ce conceptie gresita aveti despre Dumnezeul nostru! Imi pare rau sa constat, dar e fapt, va inchinati unui Dumnezeu strain de revelatia Scripturii, un Dumnezeu aspru, nedrept si nemilos, exact asa cum vrea Satana sa-L percepem. Si asta ca sa ne ingrozim de El, nu sa-I slujim din dragoste.
Scriptura afirma si despre Sodoma si Gomora ca au suferit „pedeapsa unui foc vesnic” ( Iuda 7 ) Ati auzit ca in regiunea respectiva ar arde un foc in care sunt chinuiti locuitorii acestor cetati? De ce oare nu suntem capabili sa intelegem ca in Biblie cuvantul „vesnic” nu se refera intotdeauna la timpul in care se desfasoara o lucrare, ci si la efectele ei?
Domnul Iisus a spus clar: „Robul acela, care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi batut cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri…” ( Luca 12,47.48 )
„Lovituri multe” sau „lovituri putine”, in functie de vinovatia omului. In niciun caz „lovituri vesnice”! Chiar si oamenii, cat sunt ei de nedrepti, pedepsesc calcarile de lege in functie de vinovatia omului. Cum va imaginati ca Dumnezeu care este dragoste ( 1 Ioan 4,8 ) ar putea asista la chinurile vesnice ale copiilor Sai, care au pacatuit o viata de 70-80 de ani? Unde ar fi dragostea si dreptatea Sa?
Cum v-ati simti in rai, stiind ca cineva drag din familie ar suferi vesnic in focul iadului? Daca iadul ar fi vesnic, unde mai este moartea de care vorbeste Biblia? Chinurile vesnice in iad ar insemna viata vesnica in chinuri, nicidecum moarte vesnica! Se vede ca prima minciuna a Diavolului rostita in Eden inca este crezuta de multi, chiar si dintre crestini: „Hotarat ca nu veti muri!”
Ma intreb: Cine oare se rataceste chiar cu Biblia in mana?
Apocalipsa 20 vorbeste despre un iaz vesnic de foc. Scrie acolo si cine va avea parte de el. Si apropo, este VESNIC. Asa scrie! Sa mancam si sa bem ca maine vom muri si iadul nu este vesnic, asa-i?? Ce ieftin si convenabil. Va rataciti!
Astfel de relatari sunt numeroase, insa nu toti cei care au trecut prin moarte clinica au povestit ceva din timpul cat au fost in aceasta stare. Eu insumi am auzit marturii ale unor oameni care nu au vazut nimic si nu au auzit nimic in timpul mortii clinice. Mai mult decat atat, aceleasi „viziuni” le au si cei care se afla sub influenta narcoticelor.
Eu aleg sa cred ce spune Cuvantul lui Dumnezeu cu privire la starea omului in moarte si cu privire la iad si rai. Prima minciuna a lui Satana a fost cea spusa Evei, pe cand o ispitea sa manance din pomul oprit: „Hotarat ca nu veti muri” ( Geneza 3,4 ). Eu prefer sa-L cred pe Dumnezeu, care i-a avertizat pe primii nostri parinti: „Vei muri negresit” ( Geneza 2,17 u.p. )
UN TANAR MEXICAN A FOST INJUNGHIAT IN PIEPT….
1985 NEW-YORK – MANHATTAN
Aceasta istorioara este reala si a fost data la News in 1985 in orasul New-York.
(era in perioada verii, dar nu retin in care luna)
Un tanar mexican, a fost injunghiat in piept de niste negri, care incercau sa-l jefuiasca.
Pana a venit salvarea, tanarul a pierdut mult sange si a intrat intr-o stare de coma…
A fost dus la spital la serviciul de urgenta, unde doctorii i-au cusut artera taiata si i-au admininstrat sange…dar el era tot in starea de coma profunda.
Tensiunea lui arteriala era mult prea joasa, apoi inima a incetat sa mai bata … si in final doctorii l-au declarat mort…
L-au dus la morga spitatului…
Dupa cateva minute tanarul a inceput sa miste, apoi si-a revenit.
A fost dus urgent in salon unde i s-au admininstrat perfuzii si oxigen…
Tanarul desi era foarte slabit, si-a revenit la normal si a inceput sa vorbeasca si sa spuna ingrozit, ce a vazut in timpul cat era in moarte clinica.
A fost anuntata televiziunea, care a venit imediat…
Tanarul a spus reporterilor -(care venisera sa filmeze aceasta intamplare si sa o arate la buletinul de stiri)- ca atunci cand a fost injunghiat, isi aminteste ca a cazut intr-un intuneric gros si a fost o perioada de timp in aceasta prabusire continua….
Apoi a ajuns undeva pe o campie foarte mare, unde era o cladire imensa.
Parca era noapte…
A intrat in acea cladire, pe o usa masiva si acolo era un coridor foarte lung, intunecat, si pe lateralele coridorului erau multe usi metalice incuiate cu niste zavoare puternice…
Erau un fel de celule de puscarie si in acele celule erau inchisi multi oameni rai si multi criminali periculosi.
In acel loc sinistru, nu numai ca era intuneric dar era si un miros greu, insuportabil si era o caldura inabusitoare…
Pe sub unele usi tasneau niste limbi de flacari…
Se auzea un vacarm de voci in surdina si se auzeau multe strigate, vaiete si gemete de durere …
Pe coridorul acela nu a vazut pe nimeni…
Acest tanar a avut un frate mai mare, care fusese membru intr-o banda periculoasa, care vindeau droguri…
Fratele lui fusese impuscat mortal, cu un an in urma, in urma unor dispute intre benzile de criminali.
Deodata fratele lui (duhul lui), a iesit dint-o celula si a venit repede spre el…
Fratele lui l-a intrebat pe acest tanar, ce cauta el acolo deoarece timpul lui inca nu a sosit ca sa fie in acel loc…
A fost o scurta discutie intre ei, apoi fratele lui l-a impins puternic si i-a spus: – „pleaca inapoi la locul tau si incearca sa nu ajungi niciodata aici”…
Tanarul plangea in timp ce le povestea reporterilor experienta avuta cu putin timp inainte….
El spunea ca nu va mai lua droguri in viata lui, nici nu se va alatura nici unui grup de infractori, si va urma sfatul fratelui sau, facand tot posibilul ca niciodata sa nu ajunga in acel loc macabru…
Plangand, le spunea reporterilor ca-i multumeste lui Dumnezeu ca i-a ingaduit sa vada ce a vazut si ca i-a mai dat o sansa in viata ca sa nu ajunga in acel loc unde era fratele lui….
Aceasta intamplare reala, eu am vazut-o la News (buletinul de stiri) in orasul New_york in vara anului 1985
Biblia nu lasă să se înțeleagă că în flăcările iadului există posibilitatea de a păcătui, ci în „întunericul de afară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 8) Întunericul este literal și precede flăcările iadului sau iazul de foc ce conduce la moartea a doua. Chiar presupunând că iadul ar fi veșnic, cum v-ați simți în rai dacă în fiecare zi ați auzi insulte la adresa lui Dumnezeu? De ce Dumnezeu ar crea un iad veșnic în care să fie calomniat la nesfârșit? Aduceți-vă aminte de egipteanul ce l-a insultat pe Dumnezeu după ieșirea evreilor din Egipt (Levitic 24:10-16)
Dacă iadul este veșnic, înseamnă că Dumnezeu impune neprihănirea cu forța pentru că acolo nimeni dintre cei răi nu va mai putea păcătui. Nu văd ce posibilități de păcatuire mai are cineva care este chinuit veșnic în flăcările iadului. De ce Dumnezeu ar chinui pe cineva la nesfârșit în iad doar ca să nu păcătuiască și să devină „neprihănit”? E absurd, nu-i asa? În pilda bogatului și a săracului, bogatul care ajunge în iad îl roagă pe Avraam să aibă milă de el și dovedește altruism rugându-l să îi avertizeze prin Lazăr pe cei cinci frați ai săi ca să nu ajungă și ei în iad. Dar Avraam îi răspunde că au la îndemână Scripturile pentru a-și schimba viața.
Dar dacă iadul este pedeapsa cu moartea a doua a celor ce au refuzat pocăința, înseamnă că Raiul este locul doar a celor credincioși. „Nu va mai fi nici† tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Credinta in viata de dupa moartea trupului a evoluat in teologia iudaica de la ideea ca cei morti nu stiu nimic,sunt inconstienti indiferent cum au trait pe Pamant la credinta in pedeapsa sxu rasplata dicvina dupa moarte sau dupa invierea trupurilor la sfarsitul lumii.Adevarurile de credinta ale crestinismului nu sunt de gasit in psalmii,proverbele,pildele ,cantarile si in vorbele profetilor Vechiului Testament ci in Evangheliile Noului Testament ,in predicile si parabolele lui Cristos. El a spus ca Dumnezeu este al celor vii deoarece pentru El toti sunt vii .A xpus de asemenea ca nu exista un Dumnezeu al mortilor pentruca pentru El toti sunt vii .Iadul exista dar pedepsele nu sunt trupesti si nu sunt administrate de demoni.Acestia se tem si ei de iad .Cristos vorbeste de intunericul cel de pe urma ,de focul iadului si de viermele cel neadormit Acesta este de fapt este conștiința noastra care ne mustra pentru ca ca din vina noastra am pierdut fericirea eterna .Moartea a doua nu este nimicirea completa ci iazul de foc etern in care vor ajunge demonii si oamenii pacatosi .Simpla prezenta a celor rai,viermele neadormit al constiintei mustratoare si nefericirea de a nu fi impreuna cu Dumnezeu dar impreuna cudemonii si cu cei pacatosi si rai constituie cea mai mare pedeapsa .Nu mai e nevoie de nimic
altceva.Dincoloo de toate aceste a enumai Dumnezeu cu mila lui.Nihil sine Deo.
Mulțumesc pentru răspuns. Da, mi se pare corectă afirmația dvs. Nici eu nu m-am gândit la posibilitatea ca Domnul Iisus să aibă o suferință asemănătoare cu a celor nemantuiti. Recunosc că acel chin sufletesc al Domnului Iisus în Ghetsimani sau pe cruce depășește capacitatea mea personala de înțelegere. Dar într-adevăr consider că este adevărată afirmația dvs și sunt de acord cu ea. E cea mai bună înțelegere și pentru mine. O zi bună!
Multumesc pentru aprecierile dvs. si Ii multumesc lui Dumnezeu ca acest blog este folositor unor oameni care cauta sa aprofundeze Scriptura.
Marturisesc ca nu m-am gandit niciodata la pacatul de neiertat vis-a-vis de jerfa Mantuitorului. Ma gandesc insa ( e doar o parere personala ) ca jertfa Domnului nu includea si pacatele de neiertat. Nu ar fi logic ca cineva sa moara pentru niste pacate care oricum nu au cum sa fie iertate.
Mi-a placut un comentariu al unui profesor de teologie cu care sunt de acord si care mi-a deschis un alt orizont in legatura cu jertfa lui Iisus. El spunea ca din punct de vedere fizic, Domnul a murit pe cruce de moartea intai, caci a inviat. Din moartea a doua nu mai inviaza nimeni. In schimb, din punct de vedere spiritual, El a trecut prin chinurile mortii a doua, pe care le vor trai doar cei nelegiuiti si nemantuiti. Ce ziceti de aceasta viziune asupra mortii Domnului? Mie mi se pare corecta, cel putin pentru gradul de intelegere pe care il putem avea acum.
Eu citesc cu drag acest blog și am multe de învățat de aici. Găsesc lucruri valoroase și sunt recunoscător lui Dumnezeu că vă gândiți la noi. Sunteți un om minunat și cu sufletul deschis.
Mai doresc să-mi îngăduiți o afirmație.
Iisus a purtat toate păcatele omenirii, cu excepția unuia singur : păcatul de neiertat împotriva Duhului Sfânt. Pentru ca Iisus să trăiască agonia morții a doua era necesar să poată simți și povara păcatului de neiertat și atunci păcatul de neiertat ar fi devenit un păcat de iertat. Atât.
Mulțumesc frumos
Cuvintele lui Isus pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46) și „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul!” (Luca 23:46) dovedesc că El a murit de prima moarte. Isus s-a odihnit în mormânt în ziua sabatului.
Tatăl a stat lângă Isus până când s-a făcut întuneric în mijlocul zilei. Tatăl suferea alături de Fiul Lui și simțea povara păcatelor pe care le purta Isus. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19) Viața se scurgea încet din trupul lui Isus. Tatăl a hotărât să-i curme suferința Fiului Său slăbit și rănit. Dacă nu îi curma suferința, ostașii romani aveau să-i zdrobească oasele de la picioare pentru a-i grăbi moartea și astfel nu s-ar mai fi împlinit proorocia care spune că niciun os nu-i va fi zdrobit (Ioan 19:36). Păcatele noastre pe care Isus le-a luat asupra Lui și faptul că Tatăl l-a făcut păcat pentru noi, au pus un zid de despărțire între El și Tatăl în ultimele 3 ore, dar Tatăl plângea când l-a lăsat singur pe Iisus pe cruce. Și Tatăl a fost despărțit de Iisus, dar nu a suferit a doua moarte, moartea duhovnicească, veșnică și totală, care include trupul fizic în cazul ființelor create. Isus a avut parte de o moarte foarte dureroasă și a agonizat fiind despărțit de Tatăl, dar a rămas conștient că nu avea păcat. Nu este nicio greșeală să se spună că El a experimentat prima moarte. Dar să se spună că El a suferit moartea a doua…. Parcă nu este de ajuns că Iisus a murit o dată pentru păcatele noastre, că noi îl mai omorîm o dată. Moartea a doua presupune mânia lui Dumnezeu.
Cunosc o situație când pe patul de moarte un cunoscut ia cerut soției lui să-l tina de mână … soția lui i-a luat palma în mână ei și l-a ținut până când un val de oboseală a făcut-o să se întindă pe patul alăturat unde a ațipit. La câteva zeci de minute soțul ei s-a stins.
Dar câți necredincioși mor despărțiți de Dumnezeu, fără să simtă agonia durerii? Ba unii o simt și scot țipete de groază. Am auzit un asemenea caz.
Atunci când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-l jertfească pe fiul lui, Isaac, aceștia urmau să devină tiparele lui Dumnezeu Tatăl și Fiul. Dumnezeu i-a testat credința lui Avraam. Avraam nu a fost mânios când a ridicat cuțitul asupra fiului său Isaac, pe altarul de jertfă de pe muntele Moria. Mai degrabă cred că avea dureri sufletești. Avraam a fost lăsat singur de Dumnezeu pe muntele Moria. În ultimul moment Dumnezeu l-a oprit pe Avraam să-l omoare pe fiul său și Isaac a fost primit înapoi ca înviat din morți.
Nu cred că tot universul era mânios pe Iisus pe cruce, cu buni și răi.
Profetul Isaia ne spune : „.. Noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu..” (cap. 53)
Între timp mi-am amintit că epistola lui Iuda lămurește ce s-a întâmplat cu Sodoma și cetățile din câmpie. La aplicarea sentinței judecății finale va fi ca la distrugerea Sodomei.
Consider că la Romani 6:23 și Iacov 1:15, explicațiile dvs și din comentariile biblice sunt suficiente și nu trebuie mers mai departe. Dacă toți merităm moartea a doua, de ce Dumnezeu ne-a mai adus la existență? Nu din iubire ne-a creat Dumnezeu? Ba da. Mai mult, Dumnezeu ne oferă har pentru că suntem implicați involuntar în conflictul dintre bine și rău.
Prima moarte, de care au parte si cei credinciosi si cei nelegiuiti, si pe care Biblia o numeste un „somn”, nu este plata pacatului, ci doar o consecinta a naturii noastre decazute. A doua moarte, de care vor avea parte doar cei nelegiuiti, este adevarata plata a pacatului. „Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata a lui Dumnezeu este viata vesnica in Iisus Christos, Domnul nostru.” ( Romani 6,23 ) Pavel pune aici in contrast moartea vesnica, ca plata a pacatului, cu viata vesnica, ca rasplata a celor credinciosi.
Acelasi apostol spune in 2 Corinteni 5, 21 ca „pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El ( Tatal ) L-a facut pacat pentru noi…” Iisus nu a murit nici pentru pacatele Sale, nici ca o consecinta a unei naturi pacatoase, asa cum avem noi. El a murit pentru pacatele intregii lumi. „El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fatza de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.” ( 1 Petru 2,24 )
Asadar, in orele agoniei Sale pe cruce Iisus a trait agonia pe care o vor trai cei nelegiuiti la final, cand vor realiza ca vor pieri pentru totdeauna, fara Dumnezeu si fara nicio speranta. Iisus a murit de moartea pe care o meritam noi, ca noi sa primim viata pe care o merita El.
Va rog lămuriți-mă și pe mine de ce Domnul Iisus a trăit agonia morții a doua pe cruce. Singura situație când survine moartea a doua este printr-un foc unic, special, supranatural. În ultimele 3 ore de viață ale Domnului Iisus pe cruce s-a lăsat un întuneric ce probabil semnifica că Dumnezeu Tatăl nu mai putea privi scena. Dar nu știu ca Domnul Iisus să suporte mânia Tatălui pe cruce. Există o bază scripturistică pentru aceasta? Domnul Iisus a ales să moară purtând păcatele omenirii asupra sa, păcate ce s-au așezat asupra conștiinței lui odată cu trădarea lui Iuda. Când unul dintre cei mai buni prieteni te trădează așa cum a făcut-o Iuda simți că universul tău se prăbușește. Și atunci cel mai bine este să accepți vinovăția, deși prin judecata lui Dumnezeu ești nevinovat.
Imi pare rau, dar nu pot fi de acord cu dvs. Nu am gasit nicio dovada scripturistica in favoarea ideii ca sodomitii au murit de moartea a doua si, in consecinta, nu vor mai avea parte de invierea celor nelegiuiti. Dimpotriva, faptul ca Domnul aminteste de Sodoma in contextul judecatii finale ( Matei 11, 20-24 ) este o dovada pentru mine ca sodomitii vor fi chemati la aceasta judecata si de abia apoi vor avea parte de moartea a doua, cea vesnica. Singura fiinta care a trait agonia mortii a doua a fost Domnul Iisus pe cruce. Toti oamenii care au murit pe pamant, indiferent de cat de rai si pacatosi au fost in viata, au murit doar de prima moarte, urmand sa dea socoteala dreptului Judecator la judecata finala.
Va rog, mai ingaduiti-mi o idee. Sodoma a fost tolerata mult timp. In ultimii zeci de ani, poate o suta de ani, nu s-a mai gasit niciun om bun in ea si a ajuns o mare plangere inaintea Domnului, in principal din partea ingerilor pazitori. Toti oamenii rai care au trait in tinutul Sodomei inainte de distrugerea ei, vor fi inviati si judecati. Dar cei care au fost distrusi prin focul supranatural, nu vor mai fi inviati. Cu ei va fi o exceptie pentru ca au suferit moartea a doua impreuna cu demonii (duhurile rele, ingerii rai, dracii) ce ii posedau.
Într-adevăr omul nu are dublă natură, dar îngerii pot avea dublă natură pentru că pot deveni din materiali, imateriali și invers. De exemplu îmi vine în minte izbăvirea lui Petru din Faptele apostolilor 12 când un înger al Domnului a apărut lângă el pe neașteptate și l-a condus afară din temniță. Din păcate și îngerii răi au această posibilitate și în plus ei intră în oameni în lipsa Duhului Sfânt, singurul în măsură să îndrume gândurile oamenilor. Îngerii buni nu intra în oameni să îi controleze.
Domnul Iisus compară sufletul nostru cu o casă în care fie locuiește Duhul Sfânt, fie cel puțin un duh rău. Problema mai apare că noi, oamenii, alternăm între cei cele două stări, dar e altă discuție.
Eu cred că Dumnezeu a ales să distrugă Sodoma prin același foc cu care va distruge păcatul la marea judecată finală, ca o pildă atât pentru cei ce au respins mântuirea, cât și pentru duhurile rele sau îngerii răi.
La potop, Dumnezeu nu a putut să folosească focul supranatural pentru că trebuia să nimicească tot pământul, ceea ce ar fi însemnat sfârșitul Terrei. Noe și familia lui ar fi fost luați la cer, dar rămânea problema că trebuia să vină un Mântuitor care să facă ispășire pentru păcate.
E adevărat că Mântuitorul spune că în ziua judecății finale va fi mai ușor pentru Sodoma, dar eu nu mai văd necesitatea ca acei oameni să mai fie înviați. Cu siguranță ei vor fi pomeniți la judecată pentru ceea ce au făcut. Dacă ar avea parte de a doua înviere, nu ințeleg de ce ar fi pentru ei mai ușor pentru că sentința finală este aceeași : moartea a doua. Nu cred că vor respira ușurați pentru o pedeapsă mai mică pentru că Iisus spune că acolo va fi plânsul și scasnirea dinților.
Mai doresc să spun că primul meu comentariu de la acest articol îl doream adresat acelei persoane care crede în nemurirea sufletului. Poate am fost puțin ironic. Vă doresc Pacea Domnului!
Nu va pot da un raspuns la intrebarea de ce Dumnezeu a ales pedepsirea celor patru cetati din Valea Iordanului prin foc. La fel cum nu pot spune de ce Acelasi Dumnezeu a ales sa distruga lumea antediluviana printr-un potop. El este suveran si El hotaraste finalul.
In alta ordine de idei, posedarea demonica nu inseamna ( cel putin in conceptia mea ) realizarea unei unitati indestructibile intre demon si fiinta umana posedata, astfel incat la moartea omului ( demonizatului ) sa moara si demonul. Ar insemna ca omul demonizat sa aiba o dubla natura, lucru pe care nu l-am intalnit in Scriptura. Singura Fiinta cu dubla natura este Iisus Christos: natura divina si natura umana.
De asemenea, nu am gasit nicaieri in Biblie ideea ca cei care au fost nimiciti in Sodoma, Gomora, etc. nu vor mai avea parte de judecata finala. Dimpotriva, Mantuitorul a vorbit despre o zi a judecatii in care locuitorii Sodomei vor aparea la judecata: „De aceea va spun ca in ziua judecatii va fi mai usor pentru tinutul Sodomei decat pentru tine ( Capernaum )” – Matei 11, 20-24
Bună! Este adevărat că în Biblie nu se menționează pieirea unor îngeri răi la distrugerea Sodomei și că îngerii răi vor fi nimiciți la marea judecată finală. Vreau să insist puțin asupra distrugerii Sodomei printr-un foc cu consecințe veșnice.
Oamenii din Sodoma erau demonizați și asta ar însemna că în noaptea dinaintea distrugerii Sodomei toți demonii să fi ieșit din acei oameni.
Întrebarea este de ce Dumnezeu a ales să distrugă Sodoma printr-un foc supranatural?
De ce nu a ales ca locuitorii Sodomei să fie înghițiți de pământ sau să fie uciși de dușmanii lor într-un război? În acest fel s-ar fi justificat și învierea lor
la judecata finală pentru a-și primi plata.
Eu nu am gasit nicio dovada scripturistica in favoarea ideii ca la distrugerea Sodomei ar fi pierit si ingeri rai. Cat despre „focul vesnic” care a distrus Sodoma, eu inteleg vesnicia focului nu prin existenta unui foc care arde vesnic, ci prin existenta unor consecinte vesnice ale pacatelor locuitorilor Sodomei.
Din cate stiu, in zona in care au existat cele patru cetati distruse de mania lui Dumnezeu nu arde niciun foc, pentru ca sa credem ca focul care a distrus Sodoma este vesnic in sens fizic.
In alta ordine de idei, Biblia foloseste verbul „a pieri” cu sensul de nimicire totala si definitiva. Pe vremea Mantuitorului inca nu sosise timpul ca duhurile necurate sa fie nimicite cu totul. Se va intampla acesta lucru dupa marea judecata finala.
Salut. În evanghelia după Marcu, capitolul 1, un duh necurat îi spune lui Isus: „Ai venit să ne pierzi?” sau altfel spus `Ai venit să ne omori?` Se pare că duhul necurat știa de moartea unor îngeri răi în focul veșnic ce a distrus Sodoma
Ok.Pa
Salut.In Primul rand Dumneata esti Un Prost Si Nu Stii Ce Spui Pe Gura.Iadul Este Vesnic,Chinurile Sint Vesnice.Toate Muncile,Chinurile,Pedepsele Sint Vesnice,Focul Este Vesnic,Totul Este Vesnic In Iad,Nu se Termina Niciodata In Vecii Vecilor.Oamenii Rai Si Pacatosi Vor Arde Pentru Totdeauna Si Vor Fi Munciti Si Pedepsiti Vesnic Pentru Toata Eternitatea,Nu Se Va Termina Niciodata.Dumneata Esti Un Ratacit Si Un prost CareApartine Unei Culte Si Secte,Tu Nu Cunosti Nimic Si Nici Adevarul.Dumnezeul Tau Este Unul Aspru,Crud,Dur Si Nemilos,Mania Si Urgia Lui Va Fi Pt Totdeauna Asupra Oamenilor Rai Si Pacatosi.In Iad Oamenii Care Vor Ajunge Acolo,Chiar daca Se Vb despre Anihilare,Distrugere Si Nimicire Asta Este Fals Si O Minciuna,Nimeni Nu Este Anihilat Distrus sau Nimicit.Oamenii se Vor Chinui Pe Vecie,Muncile Sint Vesnice,Suferintele Si Torturile Sint Vesnice.Dumnezeu Nu Este Numai Dragoste Iubire Si Dreptate,Asta Este O Prostie,Iar Dumneata esti Un Prost Si Ratacit.Oamenii Rai Si Pacatosi Vor Fi Vesnic Pedepsiti.Ok Pa.Nu Trimite Mesaje Si Comentarii Pt Ca Oricum Nu Voi Raspune Si Nu raspund La Provocari,Plus Ca Iti Voi Da Block,Spam Si Ignore,Si Te Reclam Pe Internet Ca Violezi Intimitatea Si Privacy La Useri Si Utilizatori,Plus Ca Iti Va Fi Blocat Contul Pe Internet.Ok Pa
Da, aveti dreptate. Prima moarte nu este o moarte vesnica, ci doar un „somn”, care va dura pana la inviere. Sunt numeroase texte biblice care sustin acest lucru. In alta ordine de idei, ceea ce imi place nespus de mult in credinta crestina autentica este logica ei. Toate lucrurile se armonizeaza si sunt intr-o ordine logica. Daca nu ar fi fost asa, poate as fi ales alta religie…mai logica.
Subtiri argumentele. Invataturile cele mai impotante, cele ale Fiului lui Dumnezeu ignorate. Limbajul caracteristic ateilor. Laogica, logica, logica,… Folosind logica întreb: dacă exista o a doua moarte, înseamnă că prima nu este cu adevarat o moarte (în sensul incetarii existentei)?…