Iadul vesnic sau doctrina torturii vesnice
– O teorie nebiblica si irationala –
Dupa o intalnire de seara intr-un grup de rugaciune, o tanara din Coreea de Sud pretinde ca a fost vizitata de Iisus, care a insotit-o intr-o calatorie in Iad. La finalul calatoriei, tanara sustine ca a primit porunca de a reda prin desene scenele vazute in acel loc, pentru ca lumea sa fie avertizata cu privire la consecintele faptelor si gandurilor rele.
Insotita de Iisus, tanara pretinde ca a vazut oameni fara numar cazand in groapa Iadului, unde sufletele lor sunt tinute intr-o inchisoare din care nu vor mai scapa in veci. Demonii vazuti de tanara sunt descrisi ca fiind sadici si deosebit de brutali, singura lor placere fiind aceea de a chinui sufletele pierdute si de a se bucura la auzul strigatelor de groaza ale celor chinuiti. Apoi, asemenea unui film de groaza, prin fatza tinerei s-au derulat scenele torturilor vesnice la care erau supuse sufletele celor pierduti, in functie de pacatele pe care le-au savarsit in timpul vietii.
( Atentie! Urmeaza scene care ar putea sa va afecteze emotional! )
Astfel, violatorii, ucigasii si rapitorii de copii sunt vesnic arsi si strapunsi, fara sa scape niciodata in eternitate de aceste torturi. Hotii sunt strapunsi pe vecie cu mii de ace si sageti, in timp ce mincinosilor li se toarna in gura lava fierbinte sau li se umple gura cu carbuni aprinsi.
Idolatrii sunt sugrumati de serpi, apoi eliberati din stransoare, pentru ca apoi sa fie din nou sugrumati, ciclul repetandu-se la nesfarsit. Imoralii sunt strapunsi de tepe uriase in organele sexuale, iar celor care au refuzat sa predice Evanghelia li se taie degetele si sunt sugrumati.
Celor care au mancat si au baut lucruri interzise li se toarna pe gat tot felul de lucruri ingrozitoare, in timp ce aceia care i-au ranit pe altii prin cuvintele lor sunt vesnic strapunsi in limba cu o teapa. Cei care au pacatuit in gand au parte de o alta tortura vesnica: mii de gandaci intra si ies din trupurile lor ( !? ), fiind devorati de acestia. Si aceasta fara ca trupurile lor sa se consume si fara ca chinurile lor sa ia sfarsit vreodata.
Astfel de relatari, mai mult sau mai putin explicite, si de cele mai multe ori asociate cu revenirea unor oameni din moarte clinica, nu pot sa nu aiba ecou in sufletele oamenilor. Cei mai multi sunt ingroziti, propunandu-si sa se pocaiasca pentru a nu ajunge in Iad. Asa s-a intamplat in America anilor 1800-1850, in timpul Celei de-a Doua Mari Treziri, cand, in adunarile in corturi organizate de bisericile protestante, predicatorii aveau ca tema predilecta Iadul si chinurile vesnice.
Uneori si cu mult zel ( dar mai ales cu multa imaginatie ), acesti predicatori povesteau cu lux de amanunte ce se intampla cu sufletul celui decedat si ce chinuri il asteapta in Iad. Nu este de mirare ca in urma unor astfel de predici emotionale, numarul membrilor bisericilor protestante din America a crescut cu 25%, in timp ce participarea la serviciile divine s-a dublat.
Exista insa si o alta categorie de oameni: cei care intorc spatele lui Dumnezeu, afirmand ca daca Dumnezeu pedepseste pacatul in felul acesta, ingaduind torturi vesnice pentru niste pacate savarsite intr-o viata de 70-80 de ani, ei nu vor sa se inchine unui asemenea Dumnezeu crud si nedrept.
Este cunoscut cazul lui Robert Ingersoll, vestitul ateu militant american, care si-a dedicat viata luptei impotriva credintei crestine. Intr-o adunare publica, in care a vorbit impotriva credintei in Dumnezeu si a Bibliei, Ingersoll si-a scos ceasul de aur din buzunar si, punandu-l pe masa, a spus: „Il blestem si Il hulesc pe Dumnezeu, apoi Ii dau cinci minute sa ma loveasca sau sa ma trasneasca.” Cele cinci minute au trecut fara sa se intample nimic, iar Ingersoll a spus triumfator: „Vedeti? Nu exista Dumnezeu, caci daca ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”
Cum a ajuns Ingersoll sa devina unul din cei mai inversunati atei ai timpurilor moderne? Nascut in familia unui pastor protestant american, Robert Ingersoll a fost nevoit sa auda de zeci si sute de ori amenintarile tatalui sau ori de cate ori facea ceva rau: „Robert, daca mai faci aceste pacate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce in Iad si vei arde in vecii vecilor.”
Satul sa mai auda astfel de amenintari de la tatal sau, intr-o zi Robert i-a spus acestuia: „Tata, daca astfel este Dumnezeul pe care Il servesti, eu nu vreau sa am nimic de-a face cu El.” Apoi s-a ridicat si a parasit manios casa parinteasca pentru totdeauna, devenind unul dintre cei mai inversunati atei din timpurile moderne.
Intr-adevar, doar atunci cand Dumnezeu va trage linie si va pune capat istoriei acestei lumi, se va vedea cat rau a produs aceasta invatatura asa-zis crestina in randurile oamenilor. Caci, asa cum remarca cineva, invatatura despre torturile vesnice ale Iadului nu este altceva decat o „fabrica de atei.” Si nu doar de atei, ci si de crestini nesinceri care, de teama unor astfel de chinuri, se intorc la Dumnezeu formal, din interes.
Deoarece credinta Bibliei este simpla si rationala, voi prezenta cateva argumente biblice si rationale impotriva doctrinei Iadului si a torturilor vesnice. Sunt doar cateva argumente din cele existente, urmand ca cercetatorii Scripturilor – oameni care isi folosesc ratiunea cu care au fost inzestrati de Creator – sa adauge si altele, poate mult mai concludente.
Am apreciat un comentariu adaugat de o persoana care a urmarit clipul video in care tanara sud-coreeana descria scenele de groaza pe care pretinde ca le-a vazut in Iad: „Nu inteleg”, afirma ea, „de ce oamenii rai sunt chinuiti de demoni, care sunt si mai rai.”
Iata o dilema, o intrebare de bun simt a unui om care gandeste in timp ce cauta adevarul. Astfel de oameni sunt numiti de Scriptura oameni cu „o inima mai aleasa”, asemenea crestinilor din Berea din timpul vizitelor misionare ale apostolului Pavel. Acestia il ascultau pe Pavel predicand, insa nu se opreau aici: mergeau acasa si verificau cu Scripturile daca ceea ce li se spusese era conform cu adevarul ( vezi Fapte 17, 10.11 ).
Ori de cate ori avem de-a face cu o invatatura aparent biblica, voia lui Dumnezeu este sa o trecem prin filtrul Scripturii, punandu-ne intrebari, folosindu-ne ratiunea si, mai ales, cerand calauzirea Duhului Sfant. In caz contrar, oricat de sinceri am fi, riscam sa devenim victime ale unor invataturi straine de Biblie, de Evanghelie si de caracterul sfant al lui Dumnezeu, invataturi pe care aceeasi Scriptura le numeste fara niciun menajament „invataturile dracilor” ( vezi 1 Timotei 4,1 ).
Iata cateva argumente rationale si de bun simt impotriva doctrinei torturilor vesnice:
1) Biblia afirma despre Dumnezeu, „fericitul si singurul Stapanitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor”, ca este „singurul care are nemurirea” ( 1 Timotei 6, 15.16). Desigur, este vorba de nemurirea neconditionata, deosebita de nemurirea conditionata a fiintelor ceresti create, care depinde de ascultarea lor de voia lui Dumnezeu. O astfel de nemurire conditionata vor primi si oamenii mantuiti.
Insa paradoxul abia acum apare: Daca ar exista un Iad vesnic, in care vor fi torturati la nesfarsit cei gasiti nevrednici pentru cer, inseamna ca si cei nelegiuiti vor primi nemurirea. Caci oricat de mult si teribil vor fi chinuiti in Iad, ei nu vor muri niciodata. Dar ce fel de nemurire vor primi cei torturati in Iad: o nemurire conditionata sau neconditionata?
Daca ar fi vorba de o nemurire conditionata, ce ar trebui sa faca acesti oameni ca sa piarda aceasta nemurire si sa moara, scapand astfel de chinurile nesfarsite ale Iadului? Iar daca este o nemurire neconditionata, cum armonizam acest lucru cu afirmatia clara a Scripturii care sustine ca Dumnezeu este singurul care are nemurirea neconditionata?
Ceea ce ratiunea refuza sa inteleaga este urmatorul lucru: Daca nemurirea celor pierduti in Iad ar fi neconditionata, asemenea nemuririi lui Dumnezeu, ea ar fi superioara nemuririi conditionate a celor mantuiti. Si aceasta pentru simplul motiv ca nemurirea conditionata se poate pierde ( vezi cazul primilor nostri parinti ), pe cand nemurirea neconditionata nu se pierde niciodata. Ceea ce mi se pare nu doar nebiblic, dar si absurd…
2) In cazul oricarei faradelegi savarsite de om, exista o vinovatie a celui ce savarseste pacatul, dar si o vinovatie morala a celui care l-a impins spre pacat. Biblia este plina de dovezi si exemple cu privire la faptul ca cel care ii ispiteste pe oameni sa pacatuiasca este Diavolul ( vezi Matei 4, 1-10; Fapte 5,3; Luca 22,5, etc. ).
In cazul existentei unui Iad vesnic care functioneaza astazi ( asa cum arata intreaga iconografie crestina pe aceasta tema ), cei care-i chinuie pe pacatosi in Iad sunt tocmai vinovatii morali pentru toate pacatele savarsite pe pamant, adica Diavolul si demonii sai. Ar fi drept si corect lucrul acesta din partea lui Dumnezeu? Nu ar fi mai corect ca pacatosii sa-i chinuie pe demoni, pe cei care i-au impins spre pacat?
3) Mantuitorul ne spune ca „focul cel vesnic” ( vesnic prin consecintele sale vesnice, nu prin durata! ) „a fost pregatit Diavolului si ingerilor lui” ( Matei 25,41). Intelegem din aceasta afirmatie cu autoritate a lui Iisus ca Iadul este destinat pedepsirii Diavolului si demonilor sai, nicidecum ca el sa fie un loc pe care acestia sa-l gestioneze cu cea mai mare placere, chinuindu-i pe cei pe care i-au condus in pacat.
In prezentarea tinerei din Coreea apare ideea ca cea mai mare placere a demonilor din Iad este sa-i chinuiasca pe oameni, bucurandu-se de suferintele lor vesnice. Dilema: Iadul este un loc in care Dumnezeu ii pedepseste pe Satana si pe ingerii cazuti sau un loc in care sa le ofere acestora placere, satisfactie si bucurie eterna?
4) Privind ilustratiile care incearca cu mai multa sau mai putina imaginatie sa redea chinurile suferite de pacatosi in Iad, se naste o alta mare dilema: Daca in Iad ajung suflete lipsite de trup ( caci trupurile celor decedati raman in mormant si redevin tarana, vezi Geneza 3,19 ), cum putem intelege chinurile fizice descrise: lava aprinsa turnata in „gura” mincinosilor, insecte care devoreaza „trupurile” celor care au pacatuit cu gandul, tepusele infipte in „organele genitale” ale imoralilor, ace si sageti infipte in „trupurile” hotilor, serpi care ii sugruma pe idolatri, etc.?
Toate torturile Iadului presupun existenta unor trupuri fizice, capabile sa simta durerea la infinit. Dar cum putem vorbi de trupuri in Iad din moment ce Biblia ne spune ca acestea raman in mormant, prefacandu-se in tarana? Si daca, prin absurd, am admite ca ar exista trupuri fizice in Iad, care trup ar rezista o eternitate la nesfarsitele suferinte fara sa capituleze?
5) Cum impacam invatatura despre Iad, ca loc al torturilor vesnice, cu principiul biblic al proportionalitatii pedepsei in functie de gravitatea faptelor savarsite? In actul de justitie din instantele pamantesti se incearca, de regula, sa se aplice pedepse corespunzatoare pentru fiecare infractiune in parte. Pedeapsa trebuie sa fie proportionala cu gravitatea faptei comise. Un om care fura o gaina nu va fi pedepsit la fel cu cel care ucide un om ( cel putin in cazul unei judecati drepte ).
Biblia ne invata ca, in dreptatea Sa, Dumnezeu va judeca corect si va pedepsi proportional cu vinovatia omului. Insusi Mantuitorul ne asigura de acest lucru: „Robul acela care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult” ( Luca 12, 47.48 ).
„Loviturile” pedepsei divine vor fi mai multe sau mai putine, in functie de vinovatia omului, dar vor fi finite. Nu vor fi vesnice!
Daca Biblia ne invata ca Dumnezeu este drept si sfant, dar si milos, indurator si iertator ( vezi Exodul 34,6.7; Osea 11,8; Marcu 6,34 ), daca aceeasi Scriptura ne arata ca judecata Sa va fi dreapta si pedepsele Sale vor fi proportionale cu gravitatea faptelor rele comise, de unde a aparut in doctrinele majoritati bisericilor crestine invatatura despre un loc al torturilor vesnice? O astfel de invatatura contrara spiritului Evangheliei si caracterului lui Dumnezeu nu putea sa se nasca decat in „laboratoarele” raului, aruncand o pata intunecata asupra Celui care ni se descopere a fi dragoste ( vezi 1 Ioan 4,8 ).
6) Viata este complexa si plina de neprevazut. Din istoria biblica invatam ca din oameni buni si credinciosi s-au nascut copii rai, care nu le-au urmat exemplul ( vezi cazul lui Samuel si fiii sai, Isaac si Esau, Adam si Cain, etc. ). Sa ne imaginam un caz concret: Adam va fi mantuit si va ajunge in Rai ( Paradisul recastigat ), in timp ce Cain va ajunge in Iad, suferind o vesnicie, fara sa spere ca acele chinuri teribile sa aiba un sfarsit. Cat de fericit va putea fi un parinte aflat in Rai, stiind ca propriul lui copil va suferi la nesfarsit cele mai teribile chinuri?
Da, este adevarat ca Biblia ne spune ca Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii celor mantuiti ( vezi Apocalipsa 21, 4), dar acest lucru nu-i va dezumaniza pe cei mantuiti, facandu-i insensibili la suferitele inimaginabile ale celor dragi aflati in Iad. Lipsa empatiei fatza de cei aflati in suferinta inseamna lipsa dragostei, iar lipsa dragostei este de neacceptat in Imparatia dragostei lui Dumnezeu.
Cartea Apocalipsei ne asigura de faptul ca, dupa ce Dumnezeu va reinnoi Creatia Sa, „nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut” ( Apocalipsa 21, 4). Este greu de inteles aceasta promisiune in situatia in care, undeva, intr-un colt intunecat al Imparatiei lui Dumnezeu numit Iad, oamenii se vor tangui, vor tipa de durere si groaza si vor suferi vesnic.
7) Existenta unui Iad in care pacatosii sunt si vor fi torturati la nesfarsit ar arunca o umbra serioasa asupra caracterului lui Dumnezeu. Biblia ne descopera un Dumnezeu al dragostei, un Dumnezeu sfant si drept.
Psalmistul ne spune ca „mania Lui tine numai o clipa, dar indurarea Lui tine toata viata” ( Psalmul 30,5 ), dar si ca „El nu Se cearta fara incetare si nu tine mania pe vecie” ( Psalmul 103,9). Prin pana profetului Isaia, Dumnezeu ne spune: „Nu vreau sa cert in veci, nici sa tin o manie necurmata, cand inaintea Mea cad in lesin duhurile si sufletele pe care le-am facut” ( Isaia 57,16 ). Profetul Ieremia se intreaba retoric: „Isi va tine El mania pe vecie? O va pastra El totdeauna?” ( Ieremia 3,5 ). Iar Unsul ne vesteste prin profetul Sau: „Va vestesc un an de indurare al Domnului si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru…” ( Isaia 61,2 ).
Este evidenta diferenta dintre indurarea lui Dumnezeu in comparatie cu mania Lui care dureaza doar o clipa. Existenta unui Iad vesnic ar rasturna cu susul in jos toate aceste afirmatii clare ale Bibliei, caci atunci mania lui Dumnezeu nu ar tine o clipa, ci o vesnicie. Iar acest lucru ar arunca o pata seriosa asupra caracterului Sau sfant, drept si iubitor.
8) Iata o alta dilema de nerezolvat in cazul in care Dumnezeu S-ar folosi de un Iad al torturilor vesnice, despre care multi crestini cred ca deja functioneaza. Biblia relateaza despre prima crima savarsita in istoria omenirii: crima lui Cain impotriva fratelui sau Abel ( vezi Geneza 4, 1-16 ). Conform doctrinei Iadului vesnic, Cain ar trebui sa sufere in focul cel vesnic deja de cateva mii de ani. Si aceasta doar pentru o singura crima!
Pe de alta parte, in secolul al XX-lea au trait unii dintre cei mai mari criminali ai omenirii, fiind raspunzatori pentru moartea a milioane de oameni nevinovati. Hitler, Pol Pot si Stalin sunt doar cateva nume. Conform doctrinei Iadului vesnic, acest criminali ar trebui sa sufere chinuri de nedescris. Nu vi se pare nedrept ca un om care a ucis un singur om sa sufere cu cateva mii de ani mai mult decat acesti criminali din secolul al XX-lea, care sunt raspunzatori pentru moartea a milioane de oameni?
Doctrina Iadului ca loc al torturilor vesnice rastoarna orice idee despre dreptate, lovind in final in caracterul si reputatia lui Dumnezeu inaintea intregului Univers creat.
9) Pe ultima pagina a Bibliei gasim una dintre cele mai frumoase promisiuni ale Manuitorului pentru cei care asteapta Imparatia Sa: „Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui” ( Apocalipsa 22,12 ).
Iisus ne asigura ca rasplata fiecarui om va fi data doar la revenirea Lui in glorie. Cum se impaca acest adevar biblic cu invatatura populara ca acum exista un loc in care unii sunt rasplatiti, iar altii sunt pedepsiti? In orice guvernare democratica de pe pamant, intai are loc judecata omului care este suspectat de a fi comis a anumita nelegiuire, si abia apoi el primeste pedeapsa proportionala cu gravitatea faptelor sale.
De ce atunci in cazul guvernarii lui Dumnezeu, despre care Biblia afirma ca este dreapta ( vezi Apocalipsa 15,3; Psalmul 145,17; 89,14, etc. ), lucrurile ar fi inversate? Ar fi corect ca nelegiuitii din timpurile Vechiului Testament sa fie pedepsiti timp de mii de ani, pentru ca abia la urma sa fie judecati? La ce foloseste o judecata finala daca pedeapsa este deja in curs? Ce mai poate schimba judecata finala daca omul isi primeste rasplata sau pedeapsa la moarte?
Cat de irationala este invatatura despre un Iad ca loc al torturilor vesnice care functioneaza in prezent! Cine are interesul sa-L denigreze in felul acesta pe Dumnezeul iubirii? Raspunsul este unul singur: cel care de la inceput s-a dovedit a fi „tatal minciunii” – Diavolul ( Ioan 8,44 ).
10) Vorbind despre locuinta mortilor si starea omului in moarte, patriarhul Iov afirma: „Acolo nu te mai necajesc cei rai, acolo se odihnesc cei sleiti de puteri. Acolo cei pusi in lanturi sunt toti lasati in pace, nu mai aud glasul asupritorului; cel mic si cel mare sunt totuna acolo si robul scapa de stapanul sau.” ( Iov 3, 17-19 ).
Ati auzit de un Iad in care cei care ajung acolo se odihnesc, sunt lasati in pace si nu mai sunt necajiti de cei rai? Toate invataturile populare despre Iad sustin contrariul: cei care ajung acolo nu au pace, nu gasesc odihna si sunt torturati in veci de cei rai – demonii. Pe cine ar trebui sa credem: pe Dumnezeu, care ne vorbeste prin Cuvantul Sau, sau pe oamenii care dau nastere la invataturi si doctrine nebiblice?
11) Versiunea Bibliei tradusa de Bartolomeu Anania traduce astfel versetele din Eclesiastul: „Cei vii stiu ca vor muri, dar cei morti nu stiu nimic si parte de rasplata nu mai au…Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa, atat cat iti sta in putere, fiindca in Iad, acolo unde mergi tu, nu exista nici fapta, nici gand de a face, nici cunoastere, nici intelepciune” ( Eclesiastul 9, 5.10 ). Daca cineva nu are constienta de sine, cum poate fi chinuit? Suferintele fizice sau sufletesti sunt strans legate de constienta de sine. Dar daca aceasta lipseste?
12) Biblia vorbeste despre „iazul de foc” ca fiind „moartea a doua” ( vezi Apocalipsa 20, 14 ). Dar ce este moartea? Cu totii stim ca moartea inseamna sfarsitul vietii, un punct, un final. Cum se impaca ideea de moarte cu invatatura populara despre existenta unui Iadul vesnic? Caci in Iad nu se moare, ci se traieste vesnic. E adevarat, cei nelegiuiti ar avea o viata vesnica traita in chinuri, dar, in final, tot viata vesnica ar fi.
Cum se impaca doctrina Iadului vesnic cu ceea ce Biblia numeste „moartea a doua”? Expresia „moartea a doua” nu ar avea niciun sens daca invatatura despre Iad ar fi adevarata. Cand Biblia vorbeste despre viata vesnica, trebuie sa intelegem viata vesnica, iar cand aceeasi Biblie vorbeste despre moarte, trebuie sa intelegem ca e vorba de moarte, nu de viata. Daca vom confunda termenii, vom ajunge la aberatii si absurditati. Iar una dintre cele mai mari absurditati care exista in crestinism este tocmai doctrina despre un Iad vesnic care functioneaza in prezent.
13) Biblia asociaza viata vesnica cu hranirea cu fructele pomului vietii. In Eden, dupa caderea primilor nostri parinti, acestora li s-a interzis accesul la pomul vietii aflat in mijlocul gradinii tocmai pentru a nu deveni niste pacatosi nemuritori ( vezi Geneza 3,24 ). Dupa incheierea istoriei pacatului, pomul vietii apare din nou in viziunile despre Noul Pamant primite de Ioan in Apocalipsa. Pomul vietii este descris ca aflandu-se in mijlocul cetatii Noului Ierusalim, rodind 12 feluri de rod, in timp ce frunzele lui vor servi la „vindecarea neamurilor”( Apocalipsa 22,2 ).
Este evident ca la pomul vietii vor avea acces doar cei mantuiti, fara nicio exceptie. Insa aici apare marea dilema: Daca exista un Iad vesnic, inseamna ca sufletele chinuite acolo trebuie sa traiasca vesnic pentru a fi chinuite la nesfarsit. Dar cum este posbil sa traiasca vesnic daca aceste suflete nu au acces la pomul vietii?
14) Psalmistul foloseste o metafora semnificativa atunci cand se refera la locuinta mortilor – „locul tacerii”. „Nu mortii lauda pe Domnul si nici vreunul din cei care se coboara in locul tacerii” ( Psalmul 115,17 ).
O intrebare fireasca: Daca oamenii care au dus o viata in ascultare de voia lui Dumnezeu ar ajunge in cer imediat dupa moarte, ce motive ar avea sa taca? De ce ar fi Paradisul un loc al tacerii? Nu ar ibucni din inimile si de pe buzele lor laude la adresa Celui care i-a salvat? Iar daca cei nelegiuiti ar ajunge dupa moarte in Iad, cum ar rezista ei chinurilor teribile de acolo fara sa strige de durere? Conform invataturii despre Iadul cel vesnic, pacatosii ar trebui sa sufere acolo chinuri inimaginabile. Cum ar putea ei sa taca in mijlocul acelor chinuri si torturi? Iata inca un motiv pentru care invatatura despre un Iad vesnic este ireconciliabila cu invatatura sanatoasa a Scripturii.
15) Unul dintre adevarurile esentiale ale Bibliei este cel exprimat de Ioan in prima sa epistola, capitolul 4,8: „Dumnezeu este dragoste”. Insasi natura Lui este dragoste, ceea ce inseamna ca dragostea rezuma toate faptele Sale si explica toate caile Sale. Cand Biblia afirma ca „Dumnezeu este dragoste”, aceasta inseamna ca toate gandurile Sale sunt dragoste; vointa Sa este dragoste; cuvintele si faptele Sale sunt dragoste; bucuriile Lui sunt dragoste; lacrimile Sale sunt dragoste; gelozia Sa este dragoste; chiar si reprosurile Sale, chiar si judecatile Sale, chiar si pedepsele Sale sunt dragoste.
Cum se impaca invatatura despre Iad ca loc al torturilor vesnice cu dragostea unui Dumnezeu sfant si desavarsit? Biblia afirma ca „Dumnezeu este dragoste”, dar nu gasim nicaieri in Scriptura o afirmatie de genul: „Dumnezeu este dreptate”. Aceasta inseamna ca dreptatea lui Dumnezeu izvoraste din dragoste si nu invers.
Cand va sosi timpul incheierii definitive a istoriei pacatului, dreptatea lui Dumnezeu se va manifesta prin pedepsirea celor nelegiuiti. Insa dreptatea Sa va izvora tot din dragoste. De aceea, invatatura despre un Iad al torturilor vesnice este total incompatibila atat cu dreptatea lui Dumnezeu, cat mai ales cu dragostea Sa.
Concluzii
Doctrina Iadului vesnic nu este inventata de om, ci este un produs realizat in laboratoarele celui pe care Domnul Christos il numeste „mincinos si tatal minciunii” ( Ioan 8,44 ). In aceasta viata nu vom putea niciodata contabiliza toate consecintele nefaste ale acestei invataturi. Niciodata nu vom sti cati atei a produs aceasta doctrina falsa, nici cati crestini nesinceri au imbogatit statisticile bisericilor ca urmare a groazei care a pus stapanire pe sufletele lor, la auzul chinurilor de nedescris care ii asteapta acolo pe cei pacatosi.
Invatatura despre un loc al torturilor vesnice imi ridica in mod firesc o intrebare: Daca „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ), poate El sa accepte ca un om sa se intoarca la El dintr-un alt motiv decat dragostea? Ii place lui Dumnezeu sa fie cautat si slujit de crestini speriati, ingroziti si fortati sa asculte de El doar din teama de a nu ajunge in chinurile vesnice ale Iadului?
„In dragoste nu este frica, ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa, si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste” ( 1 Ioan 4,18 ).
Dumnezeu nu doreste sa aiba langa Sine in cer, nici in Biserica Sa de pe pamant, oameni speriati si ingroziti la gandul ca vor fi chinuiti vesnic daca nu vor implini voia Sa. Ca orice parinte, El, Tatal nostru al tuturor, tanjeste dupa o slujire a copiilor Sai motivata doar de dragoste. Caci doar dragostea confera valoare tuturor deciziilor pe care le luam si tuturor faptelor pe care le savarsim.
Iadul biblic va fi doar la sfarsitul timpului, dupa judecata finala. El va fi temporar, pana ce focul mortii a doua va consuma tot ce va fi de consumat. Da, va exista o pedeapsa a celor nelegiuiti si, mai ales, a celor care sunt vinovatii morali: Diavolul si demonii sai. Vor fi date mai multe sau mai putine „lovituri” celor vinovati , dar ele vor fi limitate si proportionale cu gravitatea vinovatiei.
Apoi, dupa ce va trece „ziua care va arde ca un cuptor”, in care „toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea”, nelasand in urma „nici radacina, nici ramura” ( Maleahi 4,1 ), Dumnezeu va face toate lucrurile noi ( Apocalipsa 21,5 ). O noua Creatie, un cer nou si un pamant nou in care va domni neprihanirea.
Aceasta este speranta crestinismului autentic, care ne apropie de Dumnezeu iubindu-L mai mult, slujindu-L cu mai multa ardoare. Caci „in dragoste nu este frica; ci dragostea adevarata izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa si cine se teme n-a ajuns desavarsit in dragoste” ( 1 Ioan 4,18 ).
Lori Balogh
Ce conceptie gresita aveti despre Dumnezeul nostru! Imi pare rau sa constat, dar e fapt, va inchinati unui Dumnezeu strain de revelatia Scripturii, un Dumnezeu aspru, nedrept si nemilos, exact asa cum vrea Satana sa-L percepem. Si asta ca sa ne ingrozim de El, nu sa-I slujim din dragoste.
Scriptura afirma si despre Sodoma si Gomora ca au suferit „pedeapsa unui foc vesnic” ( Iuda 7 ) Ati auzit ca in regiunea respectiva ar arde un foc in care sunt chinuiti locuitorii acestor cetati? De ce oare nu suntem capabili sa intelegem ca in Biblie cuvantul „vesnic” nu se refera intotdeauna la timpul in care se desfasoara o lucrare, ci si la efectele ei?
Domnul Iisus a spus clar: „Robul acela, care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi batut cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri…” ( Luca 12,47.48 )
„Lovituri multe” sau „lovituri putine”, in functie de vinovatia omului. In niciun caz „lovituri vesnice”! Chiar si oamenii, cat sunt ei de nedrepti, pedepsesc calcarile de lege in functie de vinovatia omului. Cum va imaginati ca Dumnezeu care este dragoste ( 1 Ioan 4,8 ) ar putea asista la chinurile vesnice ale copiilor Sai, care au pacatuit o viata de 70-80 de ani? Unde ar fi dragostea si dreptatea Sa?
Cum v-ati simti in rai, stiind ca cineva drag din familie ar suferi vesnic in focul iadului? Daca iadul ar fi vesnic, unde mai este moartea de care vorbeste Biblia? Chinurile vesnice in iad ar insemna viata vesnica in chinuri, nicidecum moarte vesnica! Se vede ca prima minciuna a Diavolului rostita in Eden inca este crezuta de multi, chiar si dintre crestini: „Hotarat ca nu veti muri!”
Ma intreb: Cine oare se rataceste chiar cu Biblia in mana?
Apocalipsa 20 vorbeste despre un iaz vesnic de foc. Scrie acolo si cine va avea parte de el. Si apropo, este VESNIC. Asa scrie! Sa mancam si sa bem ca maine vom muri si iadul nu este vesnic, asa-i?? Ce ieftin si convenabil. Va rataciti!
Astfel de relatari sunt numeroase, insa nu toti cei care au trecut prin moarte clinica au povestit ceva din timpul cat au fost in aceasta stare. Eu insumi am auzit marturii ale unor oameni care nu au vazut nimic si nu au auzit nimic in timpul mortii clinice. Mai mult decat atat, aceleasi „viziuni” le au si cei care se afla sub influenta narcoticelor.
Eu aleg sa cred ce spune Cuvantul lui Dumnezeu cu privire la starea omului in moarte si cu privire la iad si rai. Prima minciuna a lui Satana a fost cea spusa Evei, pe cand o ispitea sa manance din pomul oprit: „Hotarat ca nu veti muri” ( Geneza 3,4 ). Eu prefer sa-L cred pe Dumnezeu, care i-a avertizat pe primii nostri parinti: „Vei muri negresit” ( Geneza 2,17 u.p. )
UN TANAR MEXICAN A FOST INJUNGHIAT IN PIEPT….
1985 NEW-YORK – MANHATTAN
Aceasta istorioara este reala si a fost data la News in 1985 in orasul New-York.
(era in perioada verii, dar nu retin in care luna)
Un tanar mexican, a fost injunghiat in piept de niste negri, care incercau sa-l jefuiasca.
Pana a venit salvarea, tanarul a pierdut mult sange si a intrat intr-o stare de coma…
A fost dus la spital la serviciul de urgenta, unde doctorii i-au cusut artera taiata si i-au admininstrat sange…dar el era tot in starea de coma profunda.
Tensiunea lui arteriala era mult prea joasa, apoi inima a incetat sa mai bata … si in final doctorii l-au declarat mort…
L-au dus la morga spitatului…
Dupa cateva minute tanarul a inceput sa miste, apoi si-a revenit.
A fost dus urgent in salon unde i s-au admininstrat perfuzii si oxigen…
Tanarul desi era foarte slabit, si-a revenit la normal si a inceput sa vorbeasca si sa spuna ingrozit, ce a vazut in timpul cat era in moarte clinica.
A fost anuntata televiziunea, care a venit imediat…
Tanarul a spus reporterilor -(care venisera sa filmeze aceasta intamplare si sa o arate la buletinul de stiri)- ca atunci cand a fost injunghiat, isi aminteste ca a cazut intr-un intuneric gros si a fost o perioada de timp in aceasta prabusire continua….
Apoi a ajuns undeva pe o campie foarte mare, unde era o cladire imensa.
Parca era noapte…
A intrat in acea cladire, pe o usa masiva si acolo era un coridor foarte lung, intunecat, si pe lateralele coridorului erau multe usi metalice incuiate cu niste zavoare puternice…
Erau un fel de celule de puscarie si in acele celule erau inchisi multi oameni rai si multi criminali periculosi.
In acel loc sinistru, nu numai ca era intuneric dar era si un miros greu, insuportabil si era o caldura inabusitoare…
Pe sub unele usi tasneau niste limbi de flacari…
Se auzea un vacarm de voci in surdina si se auzeau multe strigate, vaiete si gemete de durere …
Pe coridorul acela nu a vazut pe nimeni…
Acest tanar a avut un frate mai mare, care fusese membru intr-o banda periculoasa, care vindeau droguri…
Fratele lui fusese impuscat mortal, cu un an in urma, in urma unor dispute intre benzile de criminali.
Deodata fratele lui (duhul lui), a iesit dint-o celula si a venit repede spre el…
Fratele lui l-a intrebat pe acest tanar, ce cauta el acolo deoarece timpul lui inca nu a sosit ca sa fie in acel loc…
A fost o scurta discutie intre ei, apoi fratele lui l-a impins puternic si i-a spus: – „pleaca inapoi la locul tau si incearca sa nu ajungi niciodata aici”…
Tanarul plangea in timp ce le povestea reporterilor experienta avuta cu putin timp inainte….
El spunea ca nu va mai lua droguri in viata lui, nici nu se va alatura nici unui grup de infractori, si va urma sfatul fratelui sau, facand tot posibilul ca niciodata sa nu ajunga in acel loc macabru…
Plangand, le spunea reporterilor ca-i multumeste lui Dumnezeu ca i-a ingaduit sa vada ce a vazut si ca i-a mai dat o sansa in viata ca sa nu ajunga in acel loc unde era fratele lui….
Aceasta intamplare reala, eu am vazut-o la News (buletinul de stiri) in orasul New_york in vara anului 1985
Biblia nu lasă să se înțeleagă că în flăcările iadului există posibilitatea de a păcătui, ci în „întunericul de afară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 8) Întunericul este literal și precede flăcările iadului sau iazul de foc ce conduce la moartea a doua. Chiar presupunând că iadul ar fi veșnic, cum v-ați simți în rai dacă în fiecare zi ați auzi insulte la adresa lui Dumnezeu? De ce Dumnezeu ar crea un iad veșnic în care să fie calomniat la nesfârșit? Aduceți-vă aminte de egipteanul ce l-a insultat pe Dumnezeu după ieșirea evreilor din Egipt (Levitic 24:10-16)
Dacă iadul este veșnic, înseamnă că Dumnezeu impune neprihănirea cu forța pentru că acolo nimeni dintre cei răi nu va mai putea păcătui. Nu văd ce posibilități de păcatuire mai are cineva care este chinuit veșnic în flăcările iadului. De ce Dumnezeu ar chinui pe cineva la nesfârșit în iad doar ca să nu păcătuiască și să devină „neprihănit”? E absurd, nu-i asa? În pilda bogatului și a săracului, bogatul care ajunge în iad îl roagă pe Avraam să aibă milă de el și dovedește altruism rugându-l să îi avertizeze prin Lazăr pe cei cinci frați ai săi ca să nu ajungă și ei în iad. Dar Avraam îi răspunde că au la îndemână Scripturile pentru a-și schimba viața.
Dar dacă iadul este pedeapsa cu moartea a doua a celor ce au refuzat pocăința, înseamnă că Raiul este locul doar a celor credincioși. „Nu va mai fi nici† tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Credinta in viata de dupa moartea trupului a evoluat in teologia iudaica de la ideea ca cei morti nu stiu nimic,sunt inconstienti indiferent cum au trait pe Pamant la credinta in pedeapsa sxu rasplata dicvina dupa moarte sau dupa invierea trupurilor la sfarsitul lumii.Adevarurile de credinta ale crestinismului nu sunt de gasit in psalmii,proverbele,pildele ,cantarile si in vorbele profetilor Vechiului Testament ci in Evangheliile Noului Testament ,in predicile si parabolele lui Cristos. El a spus ca Dumnezeu este al celor vii deoarece pentru El toti sunt vii .A xpus de asemenea ca nu exista un Dumnezeu al mortilor pentruca pentru El toti sunt vii .Iadul exista dar pedepsele nu sunt trupesti si nu sunt administrate de demoni.Acestia se tem si ei de iad .Cristos vorbeste de intunericul cel de pe urma ,de focul iadului si de viermele cel neadormit Acesta este de fapt este conștiința noastra care ne mustra pentru ca ca din vina noastra am pierdut fericirea eterna .Moartea a doua nu este nimicirea completa ci iazul de foc etern in care vor ajunge demonii si oamenii pacatosi .Simpla prezenta a celor rai,viermele neadormit al constiintei mustratoare si nefericirea de a nu fi impreuna cu Dumnezeu dar impreuna cudemonii si cu cei pacatosi si rai constituie cea mai mare pedeapsa .Nu mai e nevoie de nimic
altceva.Dincoloo de toate aceste a enumai Dumnezeu cu mila lui.Nihil sine Deo.
Mulțumesc pentru răspuns. Da, mi se pare corectă afirmația dvs. Nici eu nu m-am gândit la posibilitatea ca Domnul Iisus să aibă o suferință asemănătoare cu a celor nemantuiti. Recunosc că acel chin sufletesc al Domnului Iisus în Ghetsimani sau pe cruce depășește capacitatea mea personala de înțelegere. Dar într-adevăr consider că este adevărată afirmația dvs și sunt de acord cu ea. E cea mai bună înțelegere și pentru mine. O zi bună!
Multumesc pentru aprecierile dvs. si Ii multumesc lui Dumnezeu ca acest blog este folositor unor oameni care cauta sa aprofundeze Scriptura.
Marturisesc ca nu m-am gandit niciodata la pacatul de neiertat vis-a-vis de jerfa Mantuitorului. Ma gandesc insa ( e doar o parere personala ) ca jertfa Domnului nu includea si pacatele de neiertat. Nu ar fi logic ca cineva sa moara pentru niste pacate care oricum nu au cum sa fie iertate.
Mi-a placut un comentariu al unui profesor de teologie cu care sunt de acord si care mi-a deschis un alt orizont in legatura cu jertfa lui Iisus. El spunea ca din punct de vedere fizic, Domnul a murit pe cruce de moartea intai, caci a inviat. Din moartea a doua nu mai inviaza nimeni. In schimb, din punct de vedere spiritual, El a trecut prin chinurile mortii a doua, pe care le vor trai doar cei nelegiuiti si nemantuiti. Ce ziceti de aceasta viziune asupra mortii Domnului? Mie mi se pare corecta, cel putin pentru gradul de intelegere pe care il putem avea acum.
Eu citesc cu drag acest blog și am multe de învățat de aici. Găsesc lucruri valoroase și sunt recunoscător lui Dumnezeu că vă gândiți la noi. Sunteți un om minunat și cu sufletul deschis.
Mai doresc să-mi îngăduiți o afirmație.
Iisus a purtat toate păcatele omenirii, cu excepția unuia singur : păcatul de neiertat împotriva Duhului Sfânt. Pentru ca Iisus să trăiască agonia morții a doua era necesar să poată simți și povara păcatului de neiertat și atunci păcatul de neiertat ar fi devenit un păcat de iertat. Atât.
Mulțumesc frumos
Cuvintele lui Isus pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46) și „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul!” (Luca 23:46) dovedesc că El a murit de prima moarte. Isus s-a odihnit în mormânt în ziua sabatului.
Tatăl a stat lângă Isus până când s-a făcut întuneric în mijlocul zilei. Tatăl suferea alături de Fiul Lui și simțea povara păcatelor pe care le purta Isus. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19) Viața se scurgea încet din trupul lui Isus. Tatăl a hotărât să-i curme suferința Fiului Său slăbit și rănit. Dacă nu îi curma suferința, ostașii romani aveau să-i zdrobească oasele de la picioare pentru a-i grăbi moartea și astfel nu s-ar mai fi împlinit proorocia care spune că niciun os nu-i va fi zdrobit (Ioan 19:36). Păcatele noastre pe care Isus le-a luat asupra Lui și faptul că Tatăl l-a făcut păcat pentru noi, au pus un zid de despărțire între El și Tatăl în ultimele 3 ore, dar Tatăl plângea când l-a lăsat singur pe Iisus pe cruce. Și Tatăl a fost despărțit de Iisus, dar nu a suferit a doua moarte, moartea duhovnicească, veșnică și totală, care include trupul fizic în cazul ființelor create. Isus a avut parte de o moarte foarte dureroasă și a agonizat fiind despărțit de Tatăl, dar a rămas conștient că nu avea păcat. Nu este nicio greșeală să se spună că El a experimentat prima moarte. Dar să se spună că El a suferit moartea a doua…. Parcă nu este de ajuns că Iisus a murit o dată pentru păcatele noastre, că noi îl mai omorîm o dată. Moartea a doua presupune mânia lui Dumnezeu.
Cunosc o situație când pe patul de moarte un cunoscut ia cerut soției lui să-l tina de mână … soția lui i-a luat palma în mână ei și l-a ținut până când un val de oboseală a făcut-o să se întindă pe patul alăturat unde a ațipit. La câteva zeci de minute soțul ei s-a stins.
Dar câți necredincioși mor despărțiți de Dumnezeu, fără să simtă agonia durerii? Ba unii o simt și scot țipete de groază. Am auzit un asemenea caz.
Atunci când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-l jertfească pe fiul lui, Isaac, aceștia urmau să devină tiparele lui Dumnezeu Tatăl și Fiul. Dumnezeu i-a testat credința lui Avraam. Avraam nu a fost mânios când a ridicat cuțitul asupra fiului său Isaac, pe altarul de jertfă de pe muntele Moria. Mai degrabă cred că avea dureri sufletești. Avraam a fost lăsat singur de Dumnezeu pe muntele Moria. În ultimul moment Dumnezeu l-a oprit pe Avraam să-l omoare pe fiul său și Isaac a fost primit înapoi ca înviat din morți.
Nu cred că tot universul era mânios pe Iisus pe cruce, cu buni și răi.
Profetul Isaia ne spune : „.. Noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu..” (cap. 53)
Între timp mi-am amintit că epistola lui Iuda lămurește ce s-a întâmplat cu Sodoma și cetățile din câmpie. La aplicarea sentinței judecății finale va fi ca la distrugerea Sodomei.
Consider că la Romani 6:23 și Iacov 1:15, explicațiile dvs și din comentariile biblice sunt suficiente și nu trebuie mers mai departe. Dacă toți merităm moartea a doua, de ce Dumnezeu ne-a mai adus la existență? Nu din iubire ne-a creat Dumnezeu? Ba da. Mai mult, Dumnezeu ne oferă har pentru că suntem implicați involuntar în conflictul dintre bine și rău.
Prima moarte, de care au parte si cei credinciosi si cei nelegiuiti, si pe care Biblia o numeste un „somn”, nu este plata pacatului, ci doar o consecinta a naturii noastre decazute. A doua moarte, de care vor avea parte doar cei nelegiuiti, este adevarata plata a pacatului. „Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata a lui Dumnezeu este viata vesnica in Iisus Christos, Domnul nostru.” ( Romani 6,23 ) Pavel pune aici in contrast moartea vesnica, ca plata a pacatului, cu viata vesnica, ca rasplata a celor credinciosi.
Acelasi apostol spune in 2 Corinteni 5, 21 ca „pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El ( Tatal ) L-a facut pacat pentru noi…” Iisus nu a murit nici pentru pacatele Sale, nici ca o consecinta a unei naturi pacatoase, asa cum avem noi. El a murit pentru pacatele intregii lumi. „El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fatza de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.” ( 1 Petru 2,24 )
Asadar, in orele agoniei Sale pe cruce Iisus a trait agonia pe care o vor trai cei nelegiuiti la final, cand vor realiza ca vor pieri pentru totdeauna, fara Dumnezeu si fara nicio speranta. Iisus a murit de moartea pe care o meritam noi, ca noi sa primim viata pe care o merita El.
Va rog lămuriți-mă și pe mine de ce Domnul Iisus a trăit agonia morții a doua pe cruce. Singura situație când survine moartea a doua este printr-un foc unic, special, supranatural. În ultimele 3 ore de viață ale Domnului Iisus pe cruce s-a lăsat un întuneric ce probabil semnifica că Dumnezeu Tatăl nu mai putea privi scena. Dar nu știu ca Domnul Iisus să suporte mânia Tatălui pe cruce. Există o bază scripturistică pentru aceasta? Domnul Iisus a ales să moară purtând păcatele omenirii asupra sa, păcate ce s-au așezat asupra conștiinței lui odată cu trădarea lui Iuda. Când unul dintre cei mai buni prieteni te trădează așa cum a făcut-o Iuda simți că universul tău se prăbușește. Și atunci cel mai bine este să accepți vinovăția, deși prin judecata lui Dumnezeu ești nevinovat.
Imi pare rau, dar nu pot fi de acord cu dvs. Nu am gasit nicio dovada scripturistica in favoarea ideii ca sodomitii au murit de moartea a doua si, in consecinta, nu vor mai avea parte de invierea celor nelegiuiti. Dimpotriva, faptul ca Domnul aminteste de Sodoma in contextul judecatii finale ( Matei 11, 20-24 ) este o dovada pentru mine ca sodomitii vor fi chemati la aceasta judecata si de abia apoi vor avea parte de moartea a doua, cea vesnica. Singura fiinta care a trait agonia mortii a doua a fost Domnul Iisus pe cruce. Toti oamenii care au murit pe pamant, indiferent de cat de rai si pacatosi au fost in viata, au murit doar de prima moarte, urmand sa dea socoteala dreptului Judecator la judecata finala.
Va rog, mai ingaduiti-mi o idee. Sodoma a fost tolerata mult timp. In ultimii zeci de ani, poate o suta de ani, nu s-a mai gasit niciun om bun in ea si a ajuns o mare plangere inaintea Domnului, in principal din partea ingerilor pazitori. Toti oamenii rai care au trait in tinutul Sodomei inainte de distrugerea ei, vor fi inviati si judecati. Dar cei care au fost distrusi prin focul supranatural, nu vor mai fi inviati. Cu ei va fi o exceptie pentru ca au suferit moartea a doua impreuna cu demonii (duhurile rele, ingerii rai, dracii) ce ii posedau.
Într-adevăr omul nu are dublă natură, dar îngerii pot avea dublă natură pentru că pot deveni din materiali, imateriali și invers. De exemplu îmi vine în minte izbăvirea lui Petru din Faptele apostolilor 12 când un înger al Domnului a apărut lângă el pe neașteptate și l-a condus afară din temniță. Din păcate și îngerii răi au această posibilitate și în plus ei intră în oameni în lipsa Duhului Sfânt, singurul în măsură să îndrume gândurile oamenilor. Îngerii buni nu intra în oameni să îi controleze.
Domnul Iisus compară sufletul nostru cu o casă în care fie locuiește Duhul Sfânt, fie cel puțin un duh rău. Problema mai apare că noi, oamenii, alternăm între cei cele două stări, dar e altă discuție.
Eu cred că Dumnezeu a ales să distrugă Sodoma prin același foc cu care va distruge păcatul la marea judecată finală, ca o pildă atât pentru cei ce au respins mântuirea, cât și pentru duhurile rele sau îngerii răi.
La potop, Dumnezeu nu a putut să folosească focul supranatural pentru că trebuia să nimicească tot pământul, ceea ce ar fi însemnat sfârșitul Terrei. Noe și familia lui ar fi fost luați la cer, dar rămânea problema că trebuia să vină un Mântuitor care să facă ispășire pentru păcate.
E adevărat că Mântuitorul spune că în ziua judecății finale va fi mai ușor pentru Sodoma, dar eu nu mai văd necesitatea ca acei oameni să mai fie înviați. Cu siguranță ei vor fi pomeniți la judecată pentru ceea ce au făcut. Dacă ar avea parte de a doua înviere, nu ințeleg de ce ar fi pentru ei mai ușor pentru că sentința finală este aceeași : moartea a doua. Nu cred că vor respira ușurați pentru o pedeapsă mai mică pentru că Iisus spune că acolo va fi plânsul și scasnirea dinților.
Mai doresc să spun că primul meu comentariu de la acest articol îl doream adresat acelei persoane care crede în nemurirea sufletului. Poate am fost puțin ironic. Vă doresc Pacea Domnului!
Nu va pot da un raspuns la intrebarea de ce Dumnezeu a ales pedepsirea celor patru cetati din Valea Iordanului prin foc. La fel cum nu pot spune de ce Acelasi Dumnezeu a ales sa distruga lumea antediluviana printr-un potop. El este suveran si El hotaraste finalul.
In alta ordine de idei, posedarea demonica nu inseamna ( cel putin in conceptia mea ) realizarea unei unitati indestructibile intre demon si fiinta umana posedata, astfel incat la moartea omului ( demonizatului ) sa moara si demonul. Ar insemna ca omul demonizat sa aiba o dubla natura, lucru pe care nu l-am intalnit in Scriptura. Singura Fiinta cu dubla natura este Iisus Christos: natura divina si natura umana.
De asemenea, nu am gasit nicaieri in Biblie ideea ca cei care au fost nimiciti in Sodoma, Gomora, etc. nu vor mai avea parte de judecata finala. Dimpotriva, Mantuitorul a vorbit despre o zi a judecatii in care locuitorii Sodomei vor aparea la judecata: „De aceea va spun ca in ziua judecatii va fi mai usor pentru tinutul Sodomei decat pentru tine ( Capernaum )” – Matei 11, 20-24
Bună! Este adevărat că în Biblie nu se menționează pieirea unor îngeri răi la distrugerea Sodomei și că îngerii răi vor fi nimiciți la marea judecată finală. Vreau să insist puțin asupra distrugerii Sodomei printr-un foc cu consecințe veșnice.
Oamenii din Sodoma erau demonizați și asta ar însemna că în noaptea dinaintea distrugerii Sodomei toți demonii să fi ieșit din acei oameni.
Întrebarea este de ce Dumnezeu a ales să distrugă Sodoma printr-un foc supranatural?
De ce nu a ales ca locuitorii Sodomei să fie înghițiți de pământ sau să fie uciși de dușmanii lor într-un război? În acest fel s-ar fi justificat și învierea lor
la judecata finală pentru a-și primi plata.
Eu nu am gasit nicio dovada scripturistica in favoarea ideii ca la distrugerea Sodomei ar fi pierit si ingeri rai. Cat despre „focul vesnic” care a distrus Sodoma, eu inteleg vesnicia focului nu prin existenta unui foc care arde vesnic, ci prin existenta unor consecinte vesnice ale pacatelor locuitorilor Sodomei.
Din cate stiu, in zona in care au existat cele patru cetati distruse de mania lui Dumnezeu nu arde niciun foc, pentru ca sa credem ca focul care a distrus Sodoma este vesnic in sens fizic.
In alta ordine de idei, Biblia foloseste verbul „a pieri” cu sensul de nimicire totala si definitiva. Pe vremea Mantuitorului inca nu sosise timpul ca duhurile necurate sa fie nimicite cu totul. Se va intampla acesta lucru dupa marea judecata finala.
Salut. În evanghelia după Marcu, capitolul 1, un duh necurat îi spune lui Isus: „Ai venit să ne pierzi?” sau altfel spus `Ai venit să ne omori?` Se pare că duhul necurat știa de moartea unor îngeri răi în focul veșnic ce a distrus Sodoma
Ok.Pa
Salut.In Primul rand Dumneata esti Un Prost Si Nu Stii Ce Spui Pe Gura.Iadul Este Vesnic,Chinurile Sint Vesnice.Toate Muncile,Chinurile,Pedepsele Sint Vesnice,Focul Este Vesnic,Totul Este Vesnic In Iad,Nu se Termina Niciodata In Vecii Vecilor.Oamenii Rai Si Pacatosi Vor Arde Pentru Totdeauna Si Vor Fi Munciti Si Pedepsiti Vesnic Pentru Toata Eternitatea,Nu Se Va Termina Niciodata.Dumneata Esti Un Ratacit Si Un prost CareApartine Unei Culte Si Secte,Tu Nu Cunosti Nimic Si Nici Adevarul.Dumnezeul Tau Este Unul Aspru,Crud,Dur Si Nemilos,Mania Si Urgia Lui Va Fi Pt Totdeauna Asupra Oamenilor Rai Si Pacatosi.In Iad Oamenii Care Vor Ajunge Acolo,Chiar daca Se Vb despre Anihilare,Distrugere Si Nimicire Asta Este Fals Si O Minciuna,Nimeni Nu Este Anihilat Distrus sau Nimicit.Oamenii se Vor Chinui Pe Vecie,Muncile Sint Vesnice,Suferintele Si Torturile Sint Vesnice.Dumnezeu Nu Este Numai Dragoste Iubire Si Dreptate,Asta Este O Prostie,Iar Dumneata esti Un Prost Si Ratacit.Oamenii Rai Si Pacatosi Vor Fi Vesnic Pedepsiti.Ok Pa.Nu Trimite Mesaje Si Comentarii Pt Ca Oricum Nu Voi Raspune Si Nu raspund La Provocari,Plus Ca Iti Voi Da Block,Spam Si Ignore,Si Te Reclam Pe Internet Ca Violezi Intimitatea Si Privacy La Useri Si Utilizatori,Plus Ca Iti Va Fi Blocat Contul Pe Internet.Ok Pa
Da, aveti dreptate. Prima moarte nu este o moarte vesnica, ci doar un „somn”, care va dura pana la inviere. Sunt numeroase texte biblice care sustin acest lucru. In alta ordine de idei, ceea ce imi place nespus de mult in credinta crestina autentica este logica ei. Toate lucrurile se armonizeaza si sunt intr-o ordine logica. Daca nu ar fi fost asa, poate as fi ales alta religie…mai logica.
Subtiri argumentele. Invataturile cele mai impotante, cele ale Fiului lui Dumnezeu ignorate. Limbajul caracteristic ateilor. Laogica, logica, logica,… Folosind logica întreb: dacă exista o a doua moarte, înseamnă că prima nu este cu adevarat o moarte (în sensul incetarii existentei)?…