Iadul vesnic sau doctrina torturii vesnice – O teorie nebiblica si irationala

Iadul vesnic sau doctrina torturii vesnice

– O teorie nebiblica si irationala –

 

     Dupa o intalnire de seara intr-un grup de rugaciune, o tanara din Coreea de Sud pretinde ca a fost vizitata de Iisus, care a insotit-o intr-o calatorie in Iad. La finalul calatoriei, tanara sustine ca a primit porunca de a reda prin desene scenele vazute in acel loc, pentru ca lumea sa fie avertizata cu privire la consecintele faptelor si gandurilor rele.

Insotita de Iisus, tanara pretinde ca a vazut oameni fara numar cazand in groapa Iadului, unde sufletele lor sunt tinute intr-o inchisoare din care nu vor mai scapa in veci. Demonii vazuti de tanara sunt descrisi ca fiind sadici si deosebit de brutali, singura lor placere fiind aceea de a chinui sufletele pierdute si de a se bucura la auzul strigatelor de groaza ale celor chinuiti. Apoi, asemenea unui film de groaza, prin fatza tinerei s-au derulat scenele torturilor vesnice la care erau supuse sufletele celor pierduti, in functie de pacatele pe care le-au savarsit in timpul vietii.

( Atentie! Urmeaza scene care ar putea sa va afecteze emotional! )

Astfel, violatorii, ucigasii si rapitorii de copii sunt vesnic arsi si strapunsi, fara sa scape niciodata in eternitate de aceste torturi. Hotii sunt strapunsi pe vecie cu mii de ace si sageti, in timp ce mincinosilor li se toarna in gura lava fierbinte sau li se umple gura cu carbuni aprinsi.

Idolatrii sunt sugrumati de serpi, apoi eliberati din stransoare, pentru ca apoi sa fie din nou sugrumati, ciclul repetandu-se la nesfarsit. Imoralii sunt strapunsi de tepe uriase in organele sexuale, iar celor care au refuzat sa predice Evanghelia li se taie degetele si sunt sugrumati.

Celor care au mancat si au baut lucruri interzise li se toarna pe gat tot felul de lucruri ingrozitoare, in timp ce aceia care i-au ranit pe altii prin cuvintele lor sunt vesnic strapunsi in limba cu o teapa. Cei care au pacatuit in gand au parte de o alta tortura vesnica: mii de gandaci intra si ies din trupurile lor ( !? ), fiind devorati de acestia. Si aceasta fara ca trupurile lor sa se consume si fara ca chinurile lor sa ia sfarsit vreodata.

Astfel de relatari, mai mult sau mai putin explicite, si de cele mai multe ori asociate cu revenirea unor oameni din moarte clinica, nu pot sa nu aiba ecou in sufletele oamenilor. Cei mai multi sunt ingroziti, propunandu-si sa se pocaiasca pentru a nu ajunge in Iad. Asa s-a intamplat in America anilor 1800-1850, in timpul Celei de-a Doua Mari Treziri, cand, in adunarile in corturi organizate de bisericile protestante, predicatorii aveau ca tema predilecta Iadul si chinurile vesnice.

Uneori si cu mult zel ( dar mai ales cu multa imaginatie ), acesti predicatori povesteau cu lux de amanunte ce se intampla cu sufletul celui decedat si ce chinuri il asteapta in Iad. Nu este de mirare ca in urma unor astfel de predici emotionale, numarul membrilor bisericilor protestante din America a crescut cu 25%, in timp ce participarea la serviciile divine s-a dublat.

Exista insa si o alta categorie de oameni: cei care intorc spatele lui Dumnezeu, afirmand ca daca Dumnezeu pedepseste pacatul in felul acesta, ingaduind torturi vesnice pentru niste pacate savarsite intr-o viata de 70-80 de ani, ei nu vor sa se inchine unui asemenea Dumnezeu crud si nedrept.

Este cunoscut cazul lui Robert Ingersoll, vestitul ateu militant american, care si-a dedicat viata luptei impotriva credintei crestine. Intr-o adunare publica, in care a vorbit impotriva credintei in Dumnezeu si a Bibliei, Ingersoll si-a scos ceasul de aur din buzunar si, punandu-l pe masa, a spus: „Il blestem si Il hulesc pe Dumnezeu, apoi Ii dau cinci minute sa ma loveasca sau sa ma trasneasca.” Cele cinci minute au trecut fara sa se intample nimic, iar Ingersoll a spus triumfator: „Vedeti? Nu exista Dumnezeu, caci daca ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”

Cum a ajuns Ingersoll sa devina unul din cei mai inversunati atei ai timpurilor moderne? Nascut in familia unui pastor protestant american, Robert Ingersoll a fost nevoit sa auda de zeci si sute de ori amenintarile tatalui sau ori de cate ori facea ceva rau: „Robert, daca mai faci aceste pacate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce in Iad si vei arde in vecii vecilor.”

Satul sa mai auda astfel de amenintari de la tatal sau, intr-o zi Robert i-a spus acestuia: „Tata, daca astfel este Dumnezeul pe care Il servesti, eu nu vreau sa am nimic de-a face cu El.” Apoi s-a ridicat si a parasit manios casa parinteasca pentru totdeauna, devenind unul dintre cei mai inversunati atei din timpurile moderne.

Intr-adevar, doar atunci cand Dumnezeu va trage linie si va pune capat istoriei acestei lumi, se va vedea cat rau a produs aceasta invatatura asa-zis crestina in randurile oamenilor. Caci, asa cum remarca cineva, invatatura despre torturile vesnice ale Iadului nu este altceva decat o „fabrica de atei.” Si nu doar de atei, ci si de crestini nesinceri care, de teama unor astfel de chinuri, se intorc la Dumnezeu formal, din interes.

Deoarece credinta Bibliei este simpla si rationala, voi prezenta cateva argumente biblice si rationale impotriva doctrinei Iadului si a torturilor vesnice. Sunt doar cateva argumente din cele existente, urmand ca cercetatorii Scripturilor – oameni care isi folosesc ratiunea cu care au fost inzestrati de Creator – sa adauge si altele, poate mult mai concludente.

Am apreciat un comentariu adaugat de o persoana care a urmarit clipul video in care tanara sud-coreeana descria scenele de groaza pe care pretinde ca le-a vazut in Iad: „Nu inteleg”, afirma ea, „de ce oamenii rai sunt chinuiti de demoni, care sunt si mai rai.”

Iata o dilema, o intrebare de bun simt a unui om care gandeste in timp ce cauta adevarul. Astfel de oameni sunt numiti de Scriptura oameni cu „o inima mai aleasa”, asemenea crestinilor din Berea din timpul vizitelor misionare ale apostolului Pavel. Acestia il ascultau pe Pavel predicand, insa nu se opreau aici: mergeau acasa si verificau cu Scripturile daca ceea ce li se spusese era conform cu adevarul ( vezi Fapte 17, 10.11 ).

Ori de cate ori avem de-a face cu o invatatura aparent biblica, voia lui Dumnezeu este sa o trecem prin filtrul Scripturii, punandu-ne intrebari, folosindu-ne ratiunea si, mai ales, cerand calauzirea Duhului Sfant. In caz contrar, oricat de sinceri am fi, riscam sa devenim victime ale unor invataturi straine de Biblie, de Evanghelie si de caracterul sfant al lui Dumnezeu, invataturi pe care aceeasi Scriptura le numeste fara niciun menajament „invataturile dracilor” ( vezi 1 Timotei 4,1 ).

Iata cateva argumente rationale si de bun simt impotriva doctrinei torturilor vesnice:

1) Biblia afirma despre Dumnezeu, „fericitul si singurul Stapanitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor”, ca este „singurul care are nemurirea” ( 1 Timotei 6, 15.16). Desigur, este vorba de nemurirea neconditionata, deosebita de nemurirea conditionata a fiintelor ceresti create, care depinde de ascultarea lor de voia lui Dumnezeu. O astfel de nemurire conditionata vor primi si oamenii mantuiti.

Insa paradoxul abia acum apare: Daca ar exista un Iad vesnic, in care vor fi torturati la nesfarsit cei gasiti nevrednici pentru cer, inseamna ca si cei nelegiuiti vor primi nemurirea. Caci oricat de mult si teribil vor fi chinuiti in Iad, ei nu vor muri niciodata. Dar ce fel de nemurire vor primi cei torturati in Iad: o nemurire conditionata sau neconditionata?

Daca ar fi vorba de o nemurire conditionata, ce ar trebui sa faca acesti oameni ca sa piarda aceasta nemurire si sa moara, scapand astfel de chinurile nesfarsite ale Iadului? Iar daca este o nemurire neconditionata, cum armonizam acest lucru cu afirmatia clara a Scripturii care sustine ca Dumnezeu este singurul care are nemurirea neconditionata?

Ceea ce ratiunea refuza sa inteleaga este urmatorul lucru: Daca nemurirea celor pierduti in Iad ar fi neconditionata, asemenea nemuririi lui Dumnezeu, ea ar fi superioara nemuririi conditionate a celor mantuiti. Si aceasta pentru simplul motiv ca nemurirea conditionata se poate pierde ( vezi cazul primilor nostri parinti ), pe cand nemurirea neconditionata nu se pierde niciodata. Ceea ce mi se pare nu doar nebiblic, dar si absurd…

2) In cazul oricarei faradelegi savarsite de om, exista o vinovatie a celui ce savarseste pacatul, dar si o vinovatie morala a celui care l-a impins spre pacat. Biblia este plina de dovezi si exemple cu privire la faptul ca cel care ii ispiteste pe oameni sa pacatuiasca este Diavolul ( vezi Matei 4, 1-10; Fapte 5,3; Luca 22,5, etc. ).

In cazul existentei unui Iad vesnic care functioneaza astazi ( asa cum arata intreaga iconografie crestina pe aceasta tema ), cei care-i chinuie pe pacatosi in Iad sunt tocmai vinovatii morali pentru toate pacatele savarsite pe pamant, adica Diavolul si demonii sai. Ar fi drept si corect lucrul acesta din partea lui Dumnezeu? Nu ar fi mai corect ca pacatosii sa-i chinuie pe demoni, pe cei care i-au impins spre pacat?

3) Mantuitorul ne spune ca „focul cel vesnic” ( vesnic prin consecintele sale vesnice, nu prin durata! ) „a fost pregatit Diavolului si ingerilor lui” ( Matei 25,41). Intelegem din aceasta afirmatie cu autoritate a lui Iisus ca Iadul este destinat pedepsirii Diavolului si demonilor sai, nicidecum ca el sa fie un loc pe care acestia sa-l gestioneze cu cea mai mare placere, chinuindu-i pe cei pe care i-au condus in pacat.

In prezentarea tinerei din Coreea apare ideea ca cea mai mare placere a demonilor din Iad este sa-i chinuiasca pe oameni, bucurandu-se de suferintele lor vesnice. Dilema: Iadul este un loc in care Dumnezeu ii pedepseste pe Satana si pe ingerii cazuti sau un loc in care sa le ofere acestora placere, satisfactie si bucurie eterna?

4) Privind ilustratiile care incearca cu mai multa sau mai putina imaginatie sa redea chinurile suferite de pacatosi in Iad, se naste o alta mare dilema: Daca in Iad ajung suflete lipsite de trup ( caci trupurile celor decedati raman in mormant si redevin tarana, vezi Geneza 3,19 ), cum putem intelege chinurile fizice descrise: lava aprinsa turnata in „gura” mincinosilor, insecte care devoreaza „trupurile” celor care au pacatuit cu gandul, tepusele infipte in „organele genitale” ale imoralilor, ace si sageti infipte in „trupurile” hotilor, serpi care ii sugruma pe idolatri, etc.?

Toate torturile Iadului presupun existenta unor trupuri fizice, capabile sa simta durerea la infinit. Dar cum putem vorbi de trupuri in Iad din moment ce Biblia ne spune ca acestea raman in mormant, prefacandu-se in tarana? Si daca, prin absurd, am admite ca ar exista trupuri fizice in Iad, care trup ar rezista o eternitate la nesfarsitele suferinte fara sa capituleze?

5) Cum impacam invatatura despre Iad, ca loc al torturilor vesnice, cu principiul biblic al proportionalitatii pedepsei in functie de gravitatea faptelor savarsite? In actul de justitie din instantele pamantesti se incearca, de regula, sa se aplice pedepse corespunzatoare pentru fiecare infractiune in parte. Pedeapsa trebuie sa fie proportionala cu gravitatea faptei comise. Un om care fura o gaina nu va fi pedepsit la fel cu cel care ucide un om ( cel putin in cazul unei judecati drepte ).

Biblia ne invata ca, in dreptatea Sa, Dumnezeu va judeca corect si va pedepsi proportional cu vinovatia omului. Insusi Mantuitorul ne asigura de acest lucru: „Robul acela care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult” ( Luca 12, 47.48 ).

„Loviturile” pedepsei divine vor fi mai multe sau mai putine, in functie de vinovatia omului, dar vor fi finite. Nu vor fi vesnice!

Daca Biblia ne invata ca Dumnezeu este drept si sfant, dar si milos, indurator si iertator ( vezi Exodul 34,6.7; Osea 11,8; Marcu 6,34 ), daca aceeasi Scriptura ne arata ca judecata Sa va fi dreapta si pedepsele Sale vor fi proportionale cu gravitatea faptelor rele comise, de unde a aparut in doctrinele majoritati bisericilor crestine invatatura despre un loc al torturilor vesnice? O astfel de invatatura contrara spiritului Evangheliei si caracterului lui Dumnezeu nu putea sa se nasca decat in „laboratoarele” raului, aruncand o pata intunecata asupra Celui care ni se descopere a fi dragoste ( vezi 1 Ioan 4,8 ).

6) Viata este complexa si plina de neprevazut. Din istoria biblica invatam ca din oameni buni si credinciosi s-au nascut copii rai, care nu le-au urmat exemplul ( vezi cazul lui Samuel si fiii sai, Isaac si Esau, Adam si Cain, etc. ). Sa ne imaginam un caz concret: Adam va fi mantuit si va ajunge in Rai ( Paradisul recastigat ), in timp ce Cain va ajunge in Iad, suferind o vesnicie, fara sa spere ca acele chinuri teribile sa aiba un sfarsit. Cat de fericit va putea fi un parinte aflat in Rai, stiind ca propriul lui copil va suferi la nesfarsit cele mai teribile chinuri?

Da, este adevarat ca Biblia ne spune ca Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii celor mantuiti ( vezi Apocalipsa 21, 4), dar acest lucru nu-i va dezumaniza pe cei mantuiti, facandu-i insensibili la suferitele inimaginabile ale celor dragi aflati in Iad. Lipsa empatiei fatza de cei aflati in suferinta inseamna lipsa dragostei, iar lipsa dragostei este de neacceptat in Imparatia dragostei lui Dumnezeu.

Cartea Apocalipsei ne asigura de faptul ca, dupa ce Dumnezeu va reinnoi Creatia Sa, „nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut” ( Apocalipsa 21, 4). Este greu de inteles aceasta promisiune in situatia in care, undeva, intr-un colt intunecat al Imparatiei lui Dumnezeu numit Iad, oamenii se vor tangui, vor tipa de durere si groaza si vor suferi vesnic.

7) Existenta unui Iad in care pacatosii sunt si vor fi torturati la nesfarsit ar arunca o umbra serioasa asupra caracterului lui Dumnezeu. Biblia ne descopera un Dumnezeu al dragostei, un Dumnezeu sfant si drept.

Psalmistul ne spune ca „mania Lui tine numai o clipa, dar indurarea Lui tine toata viata” ( Psalmul 30,5 ), dar si ca „El nu Se cearta fara incetare si nu tine mania pe vecie” ( Psalmul 103,9). Prin pana profetului Isaia, Dumnezeu ne spune: „Nu vreau sa cert in veci, nici sa tin o manie necurmata, cand inaintea Mea cad in lesin duhurile si sufletele pe care le-am facut” ( Isaia 57,16 ). Profetul Ieremia se intreaba retoric: „Isi va tine El mania pe vecie? O va pastra El totdeauna?” ( Ieremia 3,5 ). Iar Unsul ne vesteste prin profetul Sau: „Va vestesc un an de indurare al Domnului si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru…” ( Isaia 61,2 ).

Este evidenta diferenta dintre indurarea lui Dumnezeu in comparatie cu mania Lui care dureaza doar o clipa. Existenta unui Iad vesnic ar rasturna cu susul in jos toate aceste afirmatii clare ale Bibliei, caci atunci mania lui Dumnezeu nu ar tine o clipa, ci o vesnicie. Iar acest lucru ar arunca o pata seriosa asupra caracterului Sau sfant, drept si iubitor.

8) Iata o alta dilema de nerezolvat in cazul in care Dumnezeu S-ar folosi de un Iad al torturilor vesnice, despre care multi crestini cred ca deja functioneaza. Biblia relateaza despre prima crima savarsita in istoria omenirii: crima lui Cain impotriva fratelui sau Abel ( vezi Geneza 4, 1-16 ). Conform doctrinei Iadului vesnic, Cain ar trebui sa sufere in focul cel vesnic deja de cateva mii de ani. Si aceasta doar pentru o singura crima!

Pe de alta parte, in secolul al XX-lea au trait unii dintre cei mai mari criminali ai omenirii, fiind raspunzatori pentru moartea a milioane de oameni nevinovati. Hitler, Pol Pot si Stalin sunt doar cateva nume. Conform doctrinei Iadului vesnic, acest criminali ar trebui sa sufere chinuri de nedescris. Nu vi se pare nedrept ca un om care a ucis un singur om sa sufere cu cateva mii de ani mai mult decat acesti criminali din secolul al XX-lea, care sunt raspunzatori pentru moartea a milioane de oameni?

Doctrina Iadului ca loc al torturilor vesnice rastoarna orice idee despre dreptate, lovind in final in caracterul si reputatia lui Dumnezeu inaintea intregului Univers creat.

9) Pe ultima pagina a Bibliei gasim una dintre cele mai frumoase promisiuni ale Manuitorului pentru cei care asteapta Imparatia Sa: „Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui” ( Apocalipsa 22,12 ).

Iisus ne asigura ca rasplata fiecarui om va fi data doar la revenirea Lui in glorie. Cum se impaca acest adevar biblic cu invatatura populara ca acum exista un loc in care unii sunt rasplatiti, iar altii sunt pedepsiti? In orice guvernare democratica de pe pamant, intai are loc judecata omului care este suspectat de a fi comis a anumita nelegiuire, si abia apoi el primeste pedeapsa proportionala cu gravitatea faptelor sale.

De ce atunci in cazul guvernarii lui Dumnezeu, despre care Biblia afirma ca este dreapta ( vezi Apocalipsa 15,3; Psalmul 145,17; 89,14, etc. ), lucrurile ar fi inversate? Ar fi corect ca nelegiuitii din timpurile Vechiului Testament sa fie pedepsiti timp de mii de ani, pentru ca abia la urma sa fie judecati?  La ce foloseste o judecata finala daca pedeapsa este deja in curs? Ce mai poate schimba judecata finala daca omul isi primeste rasplata sau pedeapsa la moarte?

Cat de irationala este invatatura despre un Iad ca loc al torturilor vesnice care functioneaza in prezent! Cine are interesul sa-L denigreze in felul acesta pe Dumnezeul iubirii? Raspunsul este unul singur: cel care de la inceput s-a dovedit a fi „tatal minciunii” – Diavolul ( Ioan 8,44 ).

10) Vorbind despre locuinta mortilor si starea omului in moarte, patriarhul Iov afirma: „Acolo nu te mai necajesc cei rai, acolo se odihnesc cei sleiti de puteri. Acolo cei pusi in lanturi sunt toti lasati in pace, nu mai aud glasul asupritorului; cel mic si cel mare sunt totuna acolo si robul scapa de stapanul sau.” ( Iov 3, 17-19 ).

Ati auzit de un Iad in care cei care ajung acolo se odihnesc, sunt lasati in pace si nu mai sunt necajiti de cei rai? Toate invataturile populare despre Iad sustin contrariul: cei care ajung acolo nu au pace, nu gasesc odihna si sunt torturati in veci de cei rai – demonii. Pe cine ar trebui sa credem: pe Dumnezeu, care ne vorbeste prin Cuvantul Sau, sau pe oamenii care dau nastere la invataturi si doctrine nebiblice?

11) Versiunea Bibliei tradusa de Bartolomeu Anania traduce astfel versetele din Eclesiastul: „Cei vii stiu ca vor muri, dar cei morti nu stiu nimic si parte de rasplata nu mai au…Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa, atat cat iti sta in putere, fiindca in Iad, acolo unde mergi tu, nu exista nici fapta, nici gand de a face, nici cunoastere, nici intelepciune” ( Eclesiastul 9, 5.10 ). Daca cineva nu are constienta de sine, cum poate fi chinuit? Suferintele fizice sau sufletesti sunt strans legate de constienta de sine. Dar daca aceasta lipseste?

12) Biblia vorbeste despre „iazul de foc” ca fiind „moartea a doua” ( vezi Apocalipsa 20, 14 ). Dar ce este moartea? Cu totii stim ca moartea inseamna sfarsitul vietii, un punct, un final. Cum se impaca ideea de moarte cu invatatura populara despre existenta unui Iadul vesnic? Caci in Iad nu se moare, ci se traieste vesnic. E adevarat, cei nelegiuiti ar avea o viata vesnica traita in chinuri, dar, in final, tot viata vesnica ar fi.

Cum se impaca doctrina Iadului vesnic cu ceea ce Biblia numeste „moartea a doua”? Expresia „moartea a doua” nu ar avea niciun sens daca invatatura despre Iad ar fi adevarata. Cand Biblia vorbeste despre viata vesnica, trebuie sa intelegem viata vesnica, iar cand aceeasi Biblie vorbeste despre moarte, trebuie sa intelegem ca e vorba de moarte, nu de viata. Daca vom confunda termenii, vom ajunge la aberatii si absurditati. Iar una dintre cele mai mari absurditati care exista in crestinism este tocmai doctrina despre un Iad vesnic care functioneaza in prezent.

13) Biblia asociaza viata vesnica cu hranirea cu fructele pomului vietii. In Eden, dupa caderea primilor nostri parinti, acestora li s-a interzis accesul la pomul vietii aflat in mijlocul gradinii tocmai pentru a nu deveni niste pacatosi nemuritori ( vezi Geneza 3,24 ). Dupa incheierea istoriei pacatului, pomul vietii apare din nou in viziunile despre Noul Pamant primite de Ioan in Apocalipsa. Pomul vietii este descris ca aflandu-se in mijlocul cetatii Noului Ierusalim, rodind 12 feluri de rod, in timp ce frunzele lui vor servi la „vindecarea neamurilor”( Apocalipsa 22,2 ).

Este evident ca la pomul vietii vor avea acces doar cei mantuiti, fara nicio exceptie. Insa aici apare marea dilema: Daca exista un Iad vesnic, inseamna ca sufletele chinuite acolo trebuie sa traiasca vesnic pentru a fi chinuite la nesfarsit. Dar cum este posbil sa traiasca vesnic daca aceste suflete nu au acces la pomul vietii?

14) Psalmistul foloseste o metafora semnificativa atunci cand se refera la locuinta mortilor – „locul tacerii”. „Nu mortii lauda pe Domnul si nici vreunul din cei care se coboara in locul tacerii” ( Psalmul 115,17 ).

O intrebare fireasca: Daca oamenii care au dus o viata in ascultare de voia lui Dumnezeu ar ajunge in cer imediat dupa moarte, ce motive ar avea sa taca? De ce ar fi Paradisul un loc al tacerii? Nu ar ibucni din inimile si de pe buzele lor laude la adresa Celui care i-a salvat? Iar daca cei nelegiuiti ar ajunge dupa moarte in Iad, cum ar rezista ei chinurilor teribile de acolo fara sa strige de durere? Conform invataturii despre Iadul cel vesnic, pacatosii ar trebui sa sufere acolo chinuri inimaginabile. Cum ar putea ei sa taca in mijlocul acelor chinuri si torturi? Iata inca un motiv pentru care invatatura despre un Iad vesnic este ireconciliabila cu invatatura sanatoasa a Scripturii.

15) Unul dintre adevarurile esentiale ale Bibliei este cel exprimat de Ioan in prima sa epistola, capitolul 4,8: „Dumnezeu este dragoste”. Insasi natura Lui este dragoste, ceea ce inseamna ca dragostea rezuma toate faptele Sale si explica toate caile Sale. Cand Biblia afirma ca „Dumnezeu este dragoste”, aceasta inseamna ca toate gandurile Sale sunt dragoste; vointa Sa este dragoste; cuvintele si faptele Sale sunt dragoste; bucuriile Lui sunt dragoste; lacrimile Sale sunt dragoste; gelozia Sa este dragoste; chiar si reprosurile Sale, chiar si judecatile Sale, chiar si pedepsele Sale sunt dragoste.

Cum se impaca invatatura despre Iad ca loc al torturilor vesnice cu dragostea unui Dumnezeu sfant si desavarsit? Biblia afirma ca „Dumnezeu este dragoste”, dar nu gasim nicaieri in Scriptura o afirmatie de genul: „Dumnezeu este dreptate”. Aceasta inseamna ca dreptatea lui Dumnezeu izvoraste din dragoste si nu invers.

Cand va sosi timpul incheierii definitive a istoriei pacatului, dreptatea lui Dumnezeu se va manifesta prin pedepsirea celor nelegiuiti. Insa dreptatea Sa va izvora tot din dragoste. De aceea, invatatura despre un Iad al torturilor vesnice este total incompatibila atat cu dreptatea lui Dumnezeu, cat mai ales cu dragostea Sa.

 

Concluzii

Doctrina Iadului vesnic nu este inventata de om, ci este un produs realizat in laboratoarele celui pe care Domnul Christos il numeste „mincinos si tatal minciunii” ( Ioan 8,44 ).  In aceasta viata nu vom putea niciodata contabiliza toate consecintele nefaste ale acestei invataturi. Niciodata nu vom sti cati atei a produs aceasta doctrina falsa, nici cati crestini nesinceri au imbogatit statisticile bisericilor ca urmare a groazei care a pus stapanire pe sufletele lor, la auzul chinurilor de nedescris care ii asteapta acolo pe cei pacatosi.

Invatatura despre un loc al torturilor vesnice imi ridica in mod firesc o intrebare: Daca „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ), poate El sa accepte ca un om sa se intoarca la El dintr-un alt motiv decat dragostea? Ii place lui Dumnezeu sa fie cautat si slujit de crestini speriati, ingroziti si fortati sa asculte de El doar din teama de a nu ajunge in chinurile vesnice ale Iadului?

„In dragoste nu este frica, ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa, si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste” ( 1 Ioan 4,18 ).

Dumnezeu nu doreste sa aiba langa Sine in cer, nici in Biserica Sa de pe pamant, oameni speriati si ingroziti la gandul ca vor fi chinuiti vesnic daca nu vor implini voia Sa. Ca orice parinte, El, Tatal nostru al tuturor, tanjeste dupa o slujire a copiilor Sai motivata doar de dragoste. Caci doar dragostea confera valoare tuturor deciziilor pe care le luam si tuturor faptelor pe care le savarsim.

Iadul biblic va fi doar la sfarsitul timpului, dupa judecata finala. El va fi temporar, pana ce focul mortii a doua va consuma tot ce va fi de consumat. Da, va exista o pedeapsa a celor nelegiuiti si, mai ales, a celor care sunt vinovatii morali: Diavolul si demonii sai. Vor fi date mai multe sau mai putine „lovituri” celor vinovati , dar ele vor fi limitate si proportionale cu gravitatea vinovatiei.

Apoi, dupa ce va trece „ziua care va arde ca un cuptor”, in care „toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea”, nelasand in urma „nici radacina, nici ramura” ( Maleahi 4,1 ), Dumnezeu va face toate lucrurile noi ( Apocalipsa 21,5 ). O noua Creatie, un cer nou si un pamant nou in care va domni neprihanirea.

Aceasta este speranta crestinismului autentic, care ne apropie de Dumnezeu iubindu-L mai mult, slujindu-L cu mai multa ardoare. Caci „in dragoste nu este frica; ci dragostea adevarata izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa si cine se teme n-a ajuns desavarsit in dragoste” ( 1 Ioan 4,18 ).

Lori Balogh