William Miller – Un apostol al revenirii lui Christos

William Miller – Un apostol al revenirii lui Christos

 

„Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu! Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta!

( Evrei 13, 7 )

Aparente care insala

     Nu il cunostea pe William Miller, dar auzise de lucrarea de redesteptare pe care o produsesera predicile sale in bisericile in care fusese invitat. Prin urmare, pastorul Timothy Cole din Lowell, Massachusetts, l-a invitat in biserica pe care o pastorea, in speranta unei experiente a redesteptarii. In ziua in care s-a dus la gara ca sa-l intampine pe oaspetele sau, pastorul Cole se astepta sa intalneasca un barbat elegant si prezentabil. Insa asteptarile sale nu s-au adeverit.

Cand l-a vazut pe William Miller coborand din tren, a avut in fatza sa imaginea unui batran cu mainile tremurande, imbracat modest, purtand o pelerina din par de camila si o palarie alba. Pastorului Cole nu i-a venit sa creada ca acest batran tremurand era cel despre care auzise ca produsese o redesteptare religioasa nemaiauzita. Totusi, s-a apropiat de el, intrebandu-l: „Va numiti Miller?”  Batranul a confirmat, dand din cap. Vizibil dezgustat, pastorul Cole i-a spus rece: „Atunci, urmati-ma!”

Cei doi s-au indreptat apoi spre casa pastorului Cole, pastrand tacerea pe tot parcursul drumului. Nicio intrebare despre calatorie, niciun cuvant de multumire pentru ca William Miller a raspuns invitatiei. Pastorul Cole regreta ca il invitase pe acest batran modest si tremurand si se simtea rusinat ca era nevoit sa-l prezinte bisericii sale.

La cina, batranul Miller se simtea jenat ca trebuia sa se chinuie sa manance cu mainile sale tremurande, facand eforturi mari sa nu verse supa. Atmosfera era cu totul tensionata. In timp ce pastorul Cole se simtea rusinat ca invitase un om atat de lipsit de eleganta, Miller isi dadea seama ca nu era deloc bine-venit.

Dupa cina, cei doi s-au indreptat spre biserica, pastorul mergand inainte, iar Miller cativa pasi in urma lui. Ajunsi la biserica, pastorul Cole i-a aratat lui Miller amvonul si, fara sa-l prezinte bisericii, l-a lasat singur intr-o comunitate cu totul straina.

Era o situatie cat se poate de jenanta pentru batranul Miller care, urcandu-se singur la amvon, a anuntat un imn, a rostit tot el o rugaciune, dupa care a mai anuntat un imn si a citit textul sau preferat: „Asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Iisus Christos” ( Tit 2, 13 ).

Apoi a urmat predica propriu-zisa, timp in care batranul Miller a uitat complet de nepolitetea pastorului care-l invitase. William Miller a prezentat subiectul legat de apropiata revenire a Mantuitorului cu o voce plina de autoritate, argumentand fiecare idee prezentata cu texte biblice. Dupa 15 minute de ascultare, pastorul Cole s-a urcat si el la amvon, ocupand un loc in spatele lui Miller. Se inselase profund cu privire la acest batran tremurand si acum regreta.

Nu stim daca pastorul Cole si-a cerut iertare pentru raceala si nepolitetea de care daduse dovada pana in acel moment, insa ceea ce se stie este faptul ca William Miller a continuat sa predice in acea biserica inca 15 zile consecutiv, provocand o redesteptare religioasa neasteptata.

Dupa plecarea lui Miller, pastorul Cole i-a scris acestuia ca aproape 60 de persoane se alaturasera bisericii in urma acelei serii de prelegeri cu privire la revenirea lui Christos. Asadar, aparentele ne pot insela, ducandu-ne intr-o directie cu totul gresita. Nu aparenta, ci esenta conteaza!

 

Un fermier autodidact

     Cum a fost posibil ca intr-un rastimp de 12 ani, pana in primavara anului 1844, modestul dar iubitorul fermier William Miller sa tina in jur de 4 500 de predici inaintea unei audiente de cel putin 500 000 de oameni? Cum a reusit acest om modest si fara o educatie elevata ( din perspectiva lumii ) sa produca o asemenea redesteptare religioasa fara precedent? Unele raspunsuri posibile la aceste intrebari le putem afla din biografia sa, plina de suisuri si coborasuri, plina de lumini, dar si de umbre, din care putem intrezari Providenta divina la lucru.

William Miller s-a nascut in 15 februarie 1782 in localitatea Pittsfield, Massachusetts, intr-o familie numeroasa. Era intaiul nascut intre cei 16 copii ai familiei Miller, fapt care l-a responsabilizat inca din anii copilariei. William a fost nevoit sa-si ajute tatal, muncind din greu la ferma lor. Insa, desi munca la ferma ii lua aproape tot timpul, tanarul William era insetat de cunoastere.

In casa nu existau decat trei carti: o Biblie, o carte de imnuri religioase si o carte de rugaciuni, carti pe care tanarul William le-a citit de mai multe ori cu nesat. Insa setea de cunoastere nu ii dadea pace tanarului William. De unde sa procure si alte carti? I-a venit in minte un gand: sa mearga pe la vecini din usa in usa si sa le imprumute. Dar cand sa le citeasca, daca intreaga zi o petrecea la ferma tatalui sau?

Tanarul William a gasit o solutie si la aceasta provocare: le va citi dupa ce intreaga familie va merge la culcare. Si pentru ca lumanarile erau prea scumpe, sursa de lumina o procura aducand in timpul zilei noduri de pin din padurile din imprejurimi, pe care le ardea in semineu. Familia insa nu stia de toate aceste lucruri.

Intr-o noapte, tanarul William a fost prins de tatal sau citind. A urmat o mustrare aspra si un ordin sever de a se duce la culcare. Tatal avea nevoie de forta si energia lui William la munca de la ferma, nicidecum de cunostintele lui. Desi in acea noapte s-a supus poruncii tatalui sau, tanarul William nu si-a abandonat obiceiul de a citi pana tarziu in noapte la lumina nodurilor de pin arse in semineu.

Intr-o alta noapte, pe cand William citea linistit la lumina semineului, tatal sau s-a trezit speriat ca luase foc casa. Cand l-a vazut pe William citind, a luat un bici si l-a amenintat ca, daca nu merge la culcare, il va biciui.

In astfel de conditii s-a autoeducat tanarul William Miller. Cu timpul, tanarului William i s-a dus vestea in sanul comunitatii de „scrib general” al comunitatii locale. Cei mai multi dintre locuitori nefiind educati, atunci cand aveau nevoie de cineva care sa le scrie un document, apelau la la el. In mod deosebit, apelau la el tinerii care doreau sa scrie un mesaj care sa impresioneze fetele pe care le curtau.

In 1803, tanarul William si-a gasit jumatatea in persoana domnisoarei Lucky Smith cu care s-a casatorit. S-a mutat apoi in localitatea ei natala, Poultney, unde, spre bucuria tanarului mire, exista o biblioteca publica gratuita. In sfarsit, William Miller avea acum ocazia sa citeasca pe saturate, fiind indemnat la aceasta chiar de tanara lui sotie.

Curand insa, William Miller a descoperit scrierile lui Voltaire, David Hume si Thomas Paine, care l-au departat de Biserica Baptista si de credinta crestina. William Miller a inceput sa frecventeze societatea deistilor din Poultney, ajungand la concluzia ca „Biblia este doar urzirea unor intriganti.” ( 1 )  Timp de 12 ani, William Miller a frecventat cercurile deiste si a stat departe de Biblie si invataturile crestine.

In acea perioada in care s-a departat de biserica, de Biblie si de Dumnezeul crestinilor, Miller a ramas totusi un om cu principii morale inalte, un om integru, fiind privit cu incredere de catre vecinii si cunoscutii sai. Ridicandu-si propria sa ferma, in timp ce detinea mai multe functii publice printre care si cea de judecator de pace, William Miller a devenit in scurt timp un om instarit, detinand propria sa casa si o multime de terenuri.

In aceeasi perioada, Miller a imbratisat francmasoneria, devenind un membru activ al ei. „Aici ( Poultney, Vermont n.n. ), domnul Miller a devenit membru al fratiei masonice unde si-a dovedit perseverenta, intrucat a avansat la cel mai inalt grad pe care lojele masonice il puteau oferi in aceasta tara si in aceasta regiune” ( 2 ).

Razboiul din 1812 l-a gasit pe William Miller in functia de capitan. Insa dramele traite pe campul de lupta i-au schimbat complet viziunea asupra vietii. Atunci cand un obuz a explodat la un metru distanta de el, fara sa-i provoace nici macar o zgarietura, in timp ce camarazii lui au fost raniti, Miller a realizat ca exista un Dumnezeu care l-a protejat de orice rau.

 

De la deism la crestinism

     Anii petrecuti in razboi i-au zdruncinat lui William Miller convingerile deiste, insa tot nu credea intr-un Dumnezeu care este interesat de fiintele create de El. Dupa incheierea razboiului, in 1815, Miller s-a retras din armata.

Reconvertirea lui la credinta crestina s-a datorat in mare parte mamei sale care, asemenea unei crestine devotate, mergea la biserica saptamanal. Ca sa-i faca pe plac, William Miller isi insotea mama la serviciile divine, insa nu pentru ca ar fi fost convertit, ci doar pentru a avea o buna reputatie in societate.

Intr-una dintre duminici, in anul 1816, lui Miller i s-a dat sa citeasca o predica cu titlul „Importanta indatoririlor parintesti”. Citind-o, a izbucnit in lacrimi. Nu a fost capabil sa se stapaneasca si sa continue. Acela a fost momentul de inceput al reconvertirii sale, despre care avea sa scrie mai tarziu: „Dintr-o data, caracterul unui Salvator s-a imprimat puternic in mintea mea. Mi se parea ca ar putea sa existe o Fiinta atat de buna si de milostiva, incat ca Ea Insasi sa ispaseasca pentru toate nelegiuirile noastre si, astfel, sa ne salveze de suferintele cauzate de plata pacatului. Am simtit indata cat de minunata trebuie sa fie o astfel de Fiinta si mi-am imaginat ca m-as putea abandona in bratele sale si m-as putea increde in mila Sa”. ( 3 )

Din acel moment, dupa cum avea sa recunoasca mai tarziu, „Scriptura a devenit incantarea mea, iar in Iisus am descoperit un prieten”. ( 4 )  Timp de doi ani, intre 1816 si 1818, William Miller s-a dedicat total studiului intens al Scripturii, folosindu-se doar de o concordanta biblica. A renuntat la orice lucrare care explica Biblia si s-a dedicat doar Scripturii. A pornit de la Geneza si nu a continuat studiul Bibliei pana ce nu a inteles fiecare verset citit. In acea perioada, William Miller a descoperit profetia celor 2300 de seri si dimineti din Daniel 8,14: „Pana vor trece 2300 de seri si dimineti, apoi Sfantul Locas va fi curatit”.

Tinand seama de credinta populara conform careia Sfantul Locas ar fi pamantul, Miller a ajuns la concluzia ca, potrivit calculelor sale, Iisus avea sa revina peste aproximativ 25 de ani, curatind pamantul prin foc. Insa descoperirea aceasta nu a transmis-o mai departe pana ce Miller nu a studiat din nou profetia si pana ce nu a verificat toate calculele legate de ea. In 1818, Miller ajunsese la ferma convingere ca profetia celor 2300 de seri si dimineti avea sa se incheie in jurul anului 1843.

Miller simtea un profund indemn launtric de a spune si altora aceasta descoperire uimitoare, insa timp de 13 ani a refuzat sa faca lucrul acesta public. Vorbea despre acest subiect doar in discutii particulare. Totusi, in constiinta sa auzea permanent indemnul: „Du-te si spune lumii de pericolul in care se afla!”

Disperat si nestiind cum sa mai lupte cu acest indemn interior, in cele din urma William Miller i-a promis lui Dumnezeu ca daca va veni cineva sa-l invite sa predice intr-o biserica, el avea sa dea curs chemarii divine. Era ferm convins ca nimeni nu va invita un biet fermier in varsta de 50 de ani sa predice in biserica despre a doua venire a lui Iisus. Insa nu au trecut nici macar 30 de minute si un nepot al sau a batut la usa, invitandu-l pe Miller sa predice in biserica baptista din Dresden duminica urmatoare.

Miller nu mai avea de ales. Ii promisese solemn lui Dumnezeu si, fiind un om de cuvant, trebuia sa se tina de promisiune. Asa se face ca in prima duminica din luna august a anului 1831, William Miller a tinut prima sa predica avand ca subiect profetia celor 2300 de seri si dimineti si revenirea in glorie a lui Iisus.

 

O mare redesteptare

     Focul fusese aprins si o lucrare de redesteptare avea sa cuprinda in anii urmatori toate bisericile din America, indiferent de confesiune. In 1833, Miller a primit aprobarea de a predica din partea propriei biserici, Biserica Baptista. Multi slujitori ai bisericii l-au sprijinit pe Miller sa duca vestea cea buna a revenirii lui Iisus la cat mai multe suflete. Au urmat ani de lucrare intensa si multe calatorii facute pe propria sa cheltuiala. Departe de a fi o afacere care sa-i aduca lui Miller un profit personal, lucrarea de predicare i-a scazut averea in mod considerabil.

In acelasi an, la doi ani dupa ce Miller a inceput sa prezinte public dovezile cu privire la apropiata revenire a lui Iisus, a aparut si ultimul semn din cele prezise de Mantuitorul in legatura cu revenirea Sa: „Stelele vor cadea din cer” ( Matei 24, 29 ). „Stelele cerului au cazut din cer pe pamant cum cad smochinele verzi din pom cand este scuturat de un vant puternic.” ( Apocalipsa 6,13 )

Marea ploaie meteorica din 13 noiembrie 1833 a reprezentat o implinire impresionanta si izbitoare a acestui semn biblic, dand o si mai mare forta predicarii in cadrul miscarii millerite. A fost cea mai magnifica ploaie de meteoriti care a fost raportata vreodata, „intregul firmament deasupra Statelor Unite fiind atunci, timp de ore intregi, intr-o miscare plina de flacari… Manifestarea, asa cum a fost descrisa in jurnalul profesorului Siliman, s-a vazut in toata America de Nord… De la ora 2 noaptea pana in zorii zilei urmatoare, cerul fiind foarte clar si fara nori, un joc neincetat de lumini stralucitoare si orbitoare s-a mentinut pe tot cerul.” ( 5 )

Ziarele vremii au consemnat acest eveniment ca fiind unul de exceptie: „Nicio limba, desigur, nu poate descrie splendoarea acelei manifestari marete… si nimeni dintre aceia care n-au vazut-o nu-si poate forma o idee despre slava ei. Parea ca toate stelele cerului s-au adunat intr-un singur punct aproape de zenit, de unde izbucneau simultan, cu iuteala fulgerului, spre toate partile orizontului. Si totusi nu se consumau; mii veneau in urma altor mii, ca si cand ar fi fost create pentru ziua aceea.” ( 6 )

„Un tablou mai real al unui smochin care isi scutura smochinele cand este batut de un vant puternic nu s-a putut vedea pana atunci.” ( 7 )

Caderea de stele din 1833 a dat un suflu puternic miscarii millerite, facandu-i pe multi oameni sa ia seama la soliile de avertizare pe care le rosteau predicatorii milleriti.

In 1839, lui Miller i s-a alaturat Joshua V. Himes, care urma sa devina cel mai apropiat colaborator al sau. Himes l-a ajutat pe Miller sa duca mesajul advent in marile orase americane si a pus bazele revistei millerite Signs of the Times ( Semnele Timpului ).

La varsta de 62 de ani, predicatorul William Miller era un om de statura medie, putin supraponderal, cu ochi albastri care oglindeau caldura si bunatatea inimii sale. Vocea era plina si clara, era imbracat simplu, insa suferea de un tremur evident al capului si al mainilor.

Pana la inceputul anului 1844, William Miller tinuse aproximativ 4500 de predici inaintea unei audiente de circa 500 000 de oameni. Centrul de greutate al predicilor sale nu se afla in data exacta a revenirii Mantuitorului, ci in dorul reintalnirii cu El, cel mai bun prieten al sau. Gandul ca Iisus avea sa revina curand era cel mai pretios gand care razbatea din fiecare predica.

 

Marea Dezamagire

     Miller, Himes, Joshua Litch si toti predicatorii milleriti au muncit din greu pentru a duce lumii solia apropiatei reveniri a lui Iisus. Este greu de imaginat cat de mare era bucuria acestor crestini la gandul ca in curand aveau sa se intalneasca cu Domnul lor fatza catre fatza. „Nu este nevoie sa vorbesc”, spunea Miller, „despre bucuria care mi-a umplut inima in asteptarea fericita, nici despre dorinta arzatoare a sufletului meu de a lua parte la bucuriile mantuitilor. Acum Biblia era pentru mine o carte noua. Era intr-adevar o sarbatoare a ratiunii; tot ceea ce fusese pentru mine intunecat, tainic sau neclar in invataturile ei se risipise din minte in fatza luminii clare care rasarea acum din paginile ei sfinte; si cat de stralucitor si maret se arata adevarul!” ( 8 )

Insa primavara anului 1844, apoi data ultima fixata pentru revenirea lui Iisus – 22 octombrie 1844 – au trecut si nimic nu s-a intamplat cu privire la asteptarile credinciosilor milleriti. Dezamagirea care i-a cuprins pe asteptatorii revenirii lui Iisus a fost pe masura credintei lor si a dorintei de a-L vedea pe Mantuitorul fatza catre fatza. Iar unul dintre cei dezamagiti a fost insusi William Miller.

De fapt, Miller evitase intotdeauna sa fixeze o data anume pentru momentul revenirii lui Iisus. Data de 22 octombrie 1844 o acceptase doar cu doua saptamani mai inainte. In toate predicile sale Miller pusese accent pe nevoia ca oamenii sa fie pregatiti sa-l intalneasca pe Iisus oricand ar fi acel moment.

Chiar dupa marea dezamagire din 22 octombrie 1844, la doua saptamani dupa trecerea timpului prezis, Miller ii scria lui Joshua Himes, colaboratorul sau cel mai de nadejde: „Mi-am fixat in minte o alta data si intentionez sa raman la ea pana ce Dumnezeu imi va da mai multa lumina, iar aceasta este „astazi”, „astazi” si „astazi”, pana va veni El.” ( 9 )

In 1848, Miller a construit o capela mica la ferma sa, in care cei care au ramas fideli mesajului apropiatei reveniri a lui Iisus se adunau pentru inchinare. Ei fusesera exclusi din bisericile lor, iar aici gaseau o noua comunitate a credintei.

Dupa dezamagirea din 1844, William Miller nu a mai fost niciodata sanatos. A inceput sa-si piarda vederea, astfel incat nu mai putea nici sa scrie, nici sa citeasca. Totusi nu s-a plans niciodata de acest lucru. Prietenia lui cu Iisus l-a ajutat sa-si duca crucea pana la capat cu credinta si demnitate. „Ar fi, intr-adevar, un moment trist si melancolic pentru mine”, ii scria el bunului sau prieten si colaborator Joshua Himes, „daca nu as avea fericita nadejde de a-L vedea curand pe Iisus… Desi vederea mea naturala este intunecata, totusi vederea din mintea mea este luminata de perspectiva stralucitoare si glorioasa a viitorului.” ( 10 )

Starea de sanatate a lui William Miller se agrava din zi in zi. In ultimele zile de viata, fiind vizitat de bunul sau colaborator Joshua Himes, cei doi au discutat mult despre lucrarea facuta impreuna si despre nadejdea revenirii lui Christos. In ultima zi a vietii, William Miller nu a mai putut vorbi mult. Doar cateva cuvinte s-au mai putut desprinde de pe buzele sale: „Bun de mantuit!, „O, tanjesc sa ma aflu acolo” si „Victorie! Victorie!”

Ne putem imagina scenele care se perindau in mintea sa in ultimele clipe de viata si cat de aproape de el era Mantuitorul, Prietenul sau cel mai bun. Apoi, in 20 decembrie 1849, William Miller s-a stins din viata, asemenea unui erou cazut la datorie. Pe piatra sa funerara este gravat textul din Daniel 12,13: „ Iar tu, du-te pana va veni sfarsitul! Tu te vei odihni si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor.”

Referitor la rasplata care-l asteapta pe acest devotat slujitor al Domnului, lui E.G.White i s-a descoperit ca „ingerii vegheaza pretioasa tarana a acestui serv al Domnului, iar el se va ridica la sunetul ultimei trambite.” ( 11 )

 

Binecuvantarile dezamagirii

     Redesteptarea produsa de William Miller si colaboratorii sai la jumatatea secolului al XIX-lea a avut ca punct culminant asteptarea revenirii lui Iisus pe 22 octombrie 1844. Asteptarile insa nu s-au implinit si, in masura in care ele au fost intense si sincere, in aceeasi masura a fost si dezamagirea care le-a urmat.

Experienta credinciosilor milleriti este izbitor de asemanatoare cu cea traita de ucenicii Domnului Christos. Nici acestia nu au fost scutiti de greseli, desi au fost in preajma Mantuitorului timp de trei ani si jumatate. Ei au gresit cu privire la intelegerea modului in care avea sa fie intemeiata Imparatia lui Dumnezeu de Mesia la sfarsitul celor 70 de saptamani profetice din Daniel 9, 24-27.

Iar atunci cand L-au vazut pe Cel in care isi pusesera toate sperantele atarnand pe cruce, dezamagirea lor a fost crunta. A fost insa acesta un final fatal? Nicidecum! Din marea dezamagire a ucenicilor din jurul crucii de pe Calvar s-a nascut crestinismul. Crucea doar a polarizat lumea de atunci si din totdeauna, separandu-i pe cei sinceri si credinciosi de cei lumesti si ipocriti.

In mod asemanator, marea dezamagire din 1844, pornind de la o greseala elementara de interpretare a unei expresii profetice, nu s-a incheiat fara un rod binecuvantat. Din aceasta mare dezamagire s-a nascut miscarea adventa care, in cateva decenii, urma sa cuprinda lumea intreaga.

22 octombrie 1844 – data la care Domnul Christos nu a revenit pe pamant, ci a intrat in a doua faza a lucrarii Sale de mijlocire pentru neamul omenesc ( lucrarea de Mare Preot in Sanctuarul ceresc ) – este de fapt actul de nastere al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Biserica aceasta s-a nascut prin voia lui Dumnezeu nu pentru a inmulti numarul confesiunilor crestine deja existente, ci pentru o misiune speciala intr-o lume care se apropie de finalul ei.

Nascuta dintr-o mare dezamagire ( ca si crestinismul de altfel ), aceasta biserica se pregateste pe sine si incearca sa pregateasca lumea in care se afla pentru apropiata revenire a Mantuitorului lumii. La aceasta biserica face referire cartea Apocalipsei atunci cand ne prezinta imaginea femeii urmarite de balaur: „Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Iisus” ( Apocalipsa 12, 17 )

La aceeasi biserica face referire Apocalipsa in contextul vestirii ultimelor trei mari solii ingeresti din cap. 14, 6-11, afirmand despre ea: „Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.” ( Apocalipsa 14, 12 )

Nasterea crestinismului si a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din cele doua mari dezamagiri oglindeste un mare adevar legat de atotputernicia Dumnezeului nostru, care poate scoate ceva de valoare din nimic, care poate transforma blestemul in binecuvantare.

     „Dar Dumnezeul nostru a prefacut blestemul in binecuvantare” ( Neemia 13, 2 up. )

     „Cel ce adevereste aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curand.” Amin! Vino, Doamne, Iisuse!” ( Apocalipsa 22, 20 )

Lori Balogh

 

 

Referinte:

( 1 ) Norma Collins, „Experinte uimitoare ale pionierilor adventisti”, Ed. Viata si Sanatate, vol. 1, Bucuresti, 2012, pag. 16

( 2 ) Sylvester Bliss, „Memorii despre William Miller”, 1853, pag. 79

( 3 ) Norma Collins, „Experinte uimitoare ale pionierilor adventisti”, Ed. Viata si Sanatate, vol. 1, Bucuresti, 2012, pag. 21

( 4 ) Idem, pag. 21

( 5 ) R. M. Devens, „American Progress”; or „The Great Events of the Greatest Century”, cap. 28, pag. 1-5

( 6 ) F. Reed, „The Christian Advocate and Journal”, decembrie 13, 1833

( 7 ) „The Old Countryman in Portland Evening Advertiser”, noiembrie 26, 1833

( 8 ) Bliss, pag. 76.77

( 9 ) Norma Collins, „Experinte uimitoare ale pionierilor adventisti”, Ed. Viata si Sanatate, vol. 1, Bucuresti, 2012, pag.30

( 10 ) Idem, pag. 31

( 11 ) Idem, pag. 32