Privire generala asupra cartii Iosua
Conform textului din Luca 24,44, pe vremea Domnului Christos Vechiul Testament era impartit in trei sectiuni: „Legea lui Moise”, „Profetii” si „Psalmii”. Cartea lui Iosua este prima carte a celei de-a doua sectiuni a Vechiului Testament: „Profetii”. In mentalitatea iudaica, profetii erau de doua feluri: profetii timpurii ( Iosua, judecatorii, Samuel si profetii din vremea celor doua regate ) si profetii tarzii ( Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, etc. ).
Desi in privinta continutului cartea lui Iosua este legata mai mult de Pentateuh, ea este inclusa in bibliile ebraice in sectiunea „Profetii”, avand in vedere ca Iosua este considerat un profet timpuriu. Iosua a fost urmasul lui Moise si cel sub conducerea caruia poporul Israel a cucerit tara Canaanului. Titlul cartii este dat de numele acestui urmas al lui Moise: Iosua, fiul lui Nun, din semintia lui Efraim.
Initial, numele lui Iosua era Hosea ( Numeri 13,8 ), pe care Moise l-a schimbat in Yehoshua, prin asezarea prefixului formei prescurtate a Numelui Yahweh inaintea numelui de mai inainte ( vezi Numeri 13,16 ). Daca numele initial, Hosea, inseamna „salvator” sau „salvare” ( „mantuire” ), numele Yehoshua inseamna acum „salvarea lui ( sau prin ) Yahweh” sau „Yahweh este mantuirea.” In Noul Testament Iosua este numit Jesous ( Iisus ), purtand chiar Numele lui Mesia. „Iosua” si „Iisus” reprezinta unul si acelasi nume, atat in ebraica, cat si in greaca.
In ceea ce priveste paternitatea cartii, cercetatorii Bibliei au pareri impartite. Unii critici sustin ca aceasta carte a fost scrisa mult mai tarziu decat vremea lui Iosua, avand ca sursa mai multe documente. Aceiasi cercetatori isi argumenteaza pozitia afirmand ca unele denumiri geografice din carte apartin unei perioade mai tarzii, iar naratiunea este scrisa la persoana a treia.
Totusi, aceste argumente nu sunt suficiente pentru a sustine ideea ca nu Iosua, ci altcineva este autorul cartii. Cu privire la relatarea evenimentelor la persoana a treia, este demn de observat ca si Moise a procedat la fel. Cu toate acestea, nimeni nu contesta faptul ca el a scris Pentateuhul.
In calitate de asistent al lui Moise, Iosua ar fi putut imprumuta gestul lui Moise de a scrie despre propria persoana la persoana a treia. Cat priveste denumirile geografice din cartea lui Iosua si care par mai noi decat perioada in care s-au desfasurat evenimentele descrise, este foarte posibil ca mai tarziu, probabil in vremea regilor celor doua regate, sa se fi facut unele modificari minore in carte, inlocuindu-se numele vechi ale unor localitati, deci mai putin familiare, cu alte denumiri noi, contemporane.
Pana in timpurile moderne, atat iudeii, cat si crestinii l-au recunoscut pe Iosua drept autor al cartii care-i poarta numele. Talmudul iudaic sustine, de asemenea, ca Iosua este autorul cartii si ca Eleazar, fiul preotului Aaron, a adaugat finalul cartii ( cap. 24, 29-32 ), iar Fineas ar fi adaugat versetul 33.
Cartea lui Iosua a fost scrisa cel mai probabil in primii ani ai secolului al XIV-lea i.Chr., tinand cont de data Exodului: anul 1445 i.Chr. Sapaturile arheologice arata ca teritoriul Canaanului era pregatit pentru cucerirea lui de catre evrei. Egiptenii, care stapanisera mult timp Canaanul, scazusera in putere si influenta, ceea ce facea ca invazia israelitilor sa nu se loveasca nici de puterea Egiptului, nici de cea a altor popoare din jur care ar fi sarit in ajutorul popoarelor canaanite.
Pe de alta parte, Canaanul era impartit in numeroase regate marunte, printre care statul autonom Gabaon cu cetatile lui independente: Chefira si Chiriat-Iearim. Acest fapt a inlesnit cucerirea Canaanului de catre evrei.
Din punct de vedere material, Canaanul era bogat. Popoarele canaanite aveau cai si care de lupta ( vezi Iosua 11,4; 17,18 ), cultivau pamantul si cunosteau scrisul, dupa cum o dovedeste numlele original al Debirului: Chiriat-sefer, „Cetatea cartilor” ( Iosua 15,15 ). Insa din punct de vedere moral si religios, canaanitii erau popoare deosebit de decazute, practicand ritualuri imorale in cadrul inchinarii la idoli si aducand jertfe umane ( vezi Deuteronomul 12, 29-31; 18,9-12 ).
Se pare ca poporul Israel a trecut Iordanul spre Canaan in primavara anului 1405 i.Chr., in ziua a zecea a lunii intai, Abib ( vezi Iosua 4,19 ). Dupa traversarea Iordanului, cucerirea Canaanului a durat, se pare, sase sau sapte ani. Iosif Flavius afirma ca durata cuceririi tarii a fost de doar cinci ani. Acelasi istoric evreu imparte viata lui Iosua in trei parti: 45 de ani inainte de Exod, 40 de ani petrecuti alaturi de Moise si 25 de ani in calitate de unic conducator al poporului Israel, dupa care a murit la varsta de 110 ani.
Cartea lui Iosua este o continuare fireasca a Pentateuhului, dupa cum cartea Faptele apostolilor este continuarea fireasca a Evangheliilor. Tema principala a cartii este legata de grija si credinciosia lui Dumnezeu in implinirea promisiunilor facute lui Avraam, Isaac si Iacov, oferindu-le urmasilor acestor patriarhi credinciosi o tara in care „curge lapte si miere”, o tara imbelsugata si aflata sub directa supraveghere a lui Dumnezeu.
Cartea lui Iosua ne ofera exemple de victorii obtinute atunci cand oamenii au ascultat de voia lui Dumnezeu, dar si exemple de infrangeri atunci cand ei au actionat independent si fara aprobare divina ( vezi cucerirea cetatilor Ai si Gabaon ). Neascultarea de voia lui Dumnezeu duce la tragedii si pierderi materiale si de vieti omenesti, in timp ce ascultarea de Dumnezeu duce intotdeauna la birunita si binecuvantare in toate domeniile vietii.
Lori Balogh
