Privire generala asupra cartii Judecatorii
Cartea Judecatorii este o istorie dramatica a poporului Israel din perioada imediat urmatoare mortii lui Iosua. Dupa moartea marelui om de stat, sub conducerea caruia Canaanul a fost cucerit in cea mai mare parte si primit ca mostenire de poporul ales al lui Dumnezeu, Israel a fost guvernat de o serie de personalitati numite „judecatori.”
Termenul „judecatori” provine de la o directiva data de Dumnezeu prin Moise cu privire la guvernarea israelitilor dupa asezarea lor in Canaan: „Sa pui judecatori si dregatori in toate cetatile pe care ti le da Domnul Dumnezeul tau” ( Deuteronom 16,18 ). Acesti oameni, in numar de 12, in unele cazuri chemati in misiunea lor direct de Dumnezeu ( vezi Judecatorii 3,15; 6,12; 13,7 ), au exercitat cea mai inalta autoritate civila in tara lui Israel, intrand in functie mai degraba in calitate de eliberatori ai poporului decat ca niste conducatori civili.
Judecatorii au fost niste eroi nationali, care au condus poporul la eliberarea de sub jugul robiei la care era supus periodic de catre popoarele pagane din jur. De aceea, probabil ca titlul de „generali” sau „eliberatori” ai poporului ar fi fost mai potrivit pentru ei decat cel de „judecatori.” Dupa ce un judecator elibera poporul de sub jugul unei stapaniri straine, el continua sa-l conduca pentru tot restul vietii. Insa Israel nu a fost singurul popor in care conducatorii lor civili purtau acest titlu. In Cartagina, de exemplu, conducatorii politici erau numiti tot „judecatori”.
Cu privire la autorul cartii, nu se stie nimic. Vechea traditie iudaica afirma, in Talmudul Babilonian, ca Samuel ar fi scris aceasta carte, insa aceasta este doar o presupunere. Exista unele argumente impotriva acestei ipoteze, unul dintre acestea fiind o afirmatie pe care autorul cartii o repeta de mai multe ori:
„In vremea aceea nu era imparat in Israel. Fiecare facea ce-i placea.” ( cap. 17,6; 21,25 )
„Pe vremea cand nu era imparat in Israel…” ( cap. 19,1 )
„In vremea aceea nu era imparat in Israel…” ( cap. 18,1 )
Aceste afirmatii sugereaza ca autorul era un adept al regalitatii, lucru care nu este valabil in dreptul profetului Samuel. Mai mult decat atat, aceste afirmatii dovedesc faptul ca aceasta carte a fost scrisa mai tarziu, dupa instituirea monarhiei in timpul regelui Saul.
O alta afirmatie pe care o gasim in primul capitol al cartii Judecatorii ( cap. 1,21 ) ne arata ca iebusitii inca nu fusesera izgoniti din Ierusalim si ca ei locuiau acolo impreuna cu fiii lui Beniamin „pana in ziua de azi”. Or istoria biblica ne arata ca iebusitii au fost izgoniti din Ierusalim de catre regele David, dupa incheierea celor sapte ani de domnie la Hebron ( vezi 2 Samuel 5,6-9; 1 Cronici 11,4-9 ).
Toate aceste dovezi interne ale cartii ne sugereaza ideea ca ea a fost scrisa mai tarziu decat perioada propriu-zisa in care au guvernat judecatorii, foarte probabil pe timpul lui David, in perioada celor sapte ani de domnie la Hebron, inainte de cucerirea Ierusalimului.
Perioada istorica pe care o acopera cartea Judecatorii nu se cunoaste cu precizie, insa ea ar putea fi intre anii 1400 si 1050 i. Chr. Nesiguranta datarii precise este cauzata de faptul ca inca nu poate fi datat cu exactitate Exodul. Popoarele canaanite stapanisera tara cu secole mai inainte de invazia evreilor. Tablitele de la Amarna si descoperirile arheologice dovedesc faptul ca aceste popoare ajunsesera la un inalt grad de dezvoltare. Popoarele Canaanului erau organizate de conducatori supusi Egiptului, aveau cetati intarite in munti si numeroase care de razboi, care le faceau de temut la campie.
Insa din punct de vedere moral, prin practicile lor idolatre, canaanitii erau decazuti, cu mult inferiori evreilor. Decadenta morala se poate observa din practicarea prostitutiei sacre si chiar a jertfelor umane in cinstea zeitatilor canaanite.
Dupa cativa ani de razboi cu aceste popoare, israelitii i-au anihilat pe cei mai multi canaaniti, insa nu pe toti. Canaanitii care au supravietuit invaziei israelite le-au creat evreilor mari probleme. Lanturile de forturi canaanite au facut ca intre semintiile israelite sa existe o comunicare deficitara, iar natiunea iudaica sa nu reuseasca sa ajunga un popor unit si puternic.
In nordul Palestinei, semintiile lui Isahar, Zabulon, Aser si Neftali erau despartite de semintiile din Canaanul central printr-o bariera de fortificatii de la mare prin Dor, Haroset, Meghido, Taanah si Ibleam spre raul Iordan. Bogata vale Izreel, care cobora spre Iordan, era inca in mainile canaanitilor. Aceste doua lanturi de fortarete intretaiau Canaanul, impiedicand comunicarea intre triburile israelite.
Chiar in perioadale de mare pericol, era greu pentru judecatori sa reuneasca toate semintiile intr-o singura federatie. Mai mult decat atat, religia canaanitilor, avand in centrul ei o multime de ritualuri care asigurau ferilitatea solului, a fost o permanenta ispita pentru israeliti care, dintr-un popor nomad a devenit un popor stabil, care incepea sa practice o agricultura organizata.
Cartea Judecatorii descrie viata sinusoidala a unui popor care a avut perioade de varf spiritual, dupa care urmau perioade de abis spiritual. In perioada cuprinsa intre moartea lui Iosua si chemarea lui Samuel in slujba de profet, poporul Israel a avut o istorie tulbure, cu multe suisuri si coborasuri, cu perioade de apostazie urmate de pocainta si reforma, pentru ca apoi sa cada din nou in apostazie, ciclul repetandu-se la nesfarsit.
Perioada judecatorilor a fost cea in care s-a facut trecerea de la un popor pastoral si migrator la o natiune agricola stabila. Cartea Judecatorii este plina de zanganit de arme si strigate de razboi, dar si de strigatele disperate ale unui popor adus in robie periodic de catre popoarele pagane vecine. Este o carte care ne vorbeste mai ales despre un Dumnezeu indurator si iertator, care sare in ajutorul poporului Sau ori de cate ori acesta se pocaieste si doreste sa inceapa o viata noua.
In perioada judecatorilor, poporul evreu a fost atacat periodic din mai multe directii. Invadatorii mesopotamieni au venit in Palestina dinspre nord-est; moabitii, dinspre sud-est; madianitii si amoritii, dinspre est, iar filistenii dinspre sud-vest. Lanturile de fortificatii canaanite necucerite de catre evrei, precum si apostazia si idolatria in care poporul evreu cadea periodic, au facut ca natiunea iudaica sa fie slaba si incapabila sa reziste atacurilor externe. Singura putere a poporului era cea a pocaintei nationale, in urma careia semintiile se uneau si, sub calauzirea lui Dumnezeu si sub conducerea unui judecator, obtineau eliberarea si demnitatea nationala.
Una dintre lectiile cele mai importante pe care ni le ofera istoria din cartea Judecatorii este aceea ca dreptatea si neprihanirea inalta un popor, in timp ce pacatul il coboara si il injoseste, facand din acel popor o rusine. Degenerarea morala aduce in mod inevitabil ruina nationala, iar pacatul national precede pedeapsa divina aspura natiunii.
Insa aceasta pedeapsa nu este menita sa aduca distrugere, ci disciplina. Prin aceste lectii de viata pretioase, cartea Judecatorii devine mai degraba un manual de filosofie sfanta a istoriei decat un simplu manual de istorie. Cartea nu-si propune sa redea doar cateva evenimente istorice, ci, dincolo de ele, sa ne transmita cateva lectii pretioase, care ne vor ajuta sa evitam greselile facute de poporul Israel in acea perioada tulbure a existentei sale.
Lori Balogh
