Dumnezeul care Se ascunde
In toate timpurile si indiferent de religie, una dintre aspiratiile omenirii a fost aceea de a-L vedea pe Dumnezeu. Formele evidente de idolatrie din religiile pagane, fie antice, fie moderne, au luat nastere tocmai din aceasta dorinta a omului de a-L percepe cu propriile simturi pe Dumnezeu, de a-L simti mai aproape si chiar de a-L controla.
Credinciosii hindusi isi confectioneaza chiar si azi, in secolul al XXI-lea, idoli vizibili, materiali, reprezentand diferitele zeitati carora li se inchina ( hinduismul are circa 3 milioane de zei! ). Idolii hinduismului ( reprezentari materiale ale zeilor Krishna, Shiva, Vishnu, etc. ) sunt niste papusi sau statuete pe care credinciosii le imbraca, le hranesc, discuta cu ele, li se inchina, le cearta sau le arata recunostinta, asezadu-le in locul cel mai vizibil din casa sau templu. Idolul, indiferent de materialul din care este confectionat, ii asigura credinciosului vizibilitatea zeului caruia i se inchina.
Foarte adesea, intalnim aceasta aspiratie de a-L vedea pe Dumnezeu si pe paginile Bibliei, la oameni credinciosi, care au dorit ca Dumnezeul cel mare si infinit sa devina accesibil simturilor umane limitate.
„Arata-mi slava Ta!” – Ii cerea Moise lui Dumnezeu intr-un moment de criza prin care trecea poporul Israel, criza provocata de pacatul inchinarii la vitelul de aur ( vezi Exodul 33,18 ). Desi avea privilegiul de a vorbi cu Dumnezeu fatza catre fatza, Moise dorea sa-L vada pe Cel care i se descoperise la rugul aprins si la poruncile caruia scosese poporul evreu din robia egipteana.
In mijlocul suferintelor inimaginabile prin care trecea, neprihanitul si mult incercatul Iov tanjea si el sa-L vada pe Dumnezeu: „Chiar daca mi se va nimici pielea si nu voi mai avea carne” – spunea el – „voi vedea totusi pe Dumnezeu. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inlauntrul meu.” ( Iov 19,26.27 )
Regele David, cuprins de acelasi dor dupa Dumnezeu, dupa prezenta Sa vizibila pentru ochiul omenesc, Il intreaba direct si fara ocolisuri: „Cand vei veni la mine?” ( Psalmul 101,2 u.p. ). Cativa greci, care se aflau in Ierusalim cu intentia de a participa la sarbatoarea pascala, s-au apropiat de Filip – unul dintre cei 12 ucenici ai Domnului – si i-au adresat o rugaminte: „Domnule, am vrea sa vedem pe Iisus” ( Ioan 12,21 ).
Iar Filip, la randul sau, Ii adreseaza lui Iisus o rugaminte cu privire la un subiect care framanta sufletele tuturor ucenicilor: „Doamne, arata-ne pe Tatal si ne este de ajuns” ( Ioan 14,8 ).
Nimic rau in aceasta aspiratie a omului de a-L vedea pe Dumnezeul caruia i se inchina. Mai mult decat atat, aceasta dorinta este legitima, atata vreme cat Dumnezeul cel mare si atotputernic nu este redus la niste imagini realizate de mana omului cu scopul de a-L aduce mai aproape pe Dumnezeu de simturile noastre limitate. Insa aceasta incercare a omului de a-L vedea pe Dumnezeu, de a-L simti aproape si de a-L percepe cu propriile simturi, se loveste adesea de o bariera uriasa: Dumnezeu Se ascunde de om.
Este constatarea pe care o face si Iov in mijlocul incercarilor inexplicabile prin care trecea: „Iata, El trece pe langa mine si nu-L vad; Se duce si nu-L zaresc” ( Iov 9,11 ) „Daca ma duc la rasarit, nu este acolo; daca ma duc la apus, nu-L gasesc; daca are treaba la miazanoapte, nu-L pot vedea; daca Se ascunde la miazazi, nu-L pot descoperi” ( Iov 23,8.9 ). Iar la urma, acelasi Iov Il intreaba franc pe Dumnezeul sau: „Pentru ce Iti ascunzi Fatza?” ( Iov 13,24 ).
Aceeasi constatare o face si Solomon cu ocazia sfintirii Templului, cand, adresandu-se poporului prezent la ceremonie si preotilor nevoiti sa iasa din Templu din cauza norului sa slava al Domnului, a spus: „Domnul a zis ca vrea sa locuiasca in intuneric” ( 1 Imparati 8,12 ). Profetul Isaia, la randul sau, constata acelasi lucru cand afirma despre Dumnezeul poporului sau: „Dar Tu esti un Dumnezeu care Se ascunde, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mantuitorule!” ( Isaia 45,15 ).
De ce face Dumnezeu lucrul acesta? Dilema este cu atat mai mare cu cat Biblia Il descopera pe Dumnezeul cel viu si adevarat ca fiind un Dumnezeu al luminii. Apostolul Ioan afirma ca acest adevar este o veste buna pentru omenirea cazuta: „Vestea pe care am auzit-o de la El si pe care v-o propovaduim este ca Dumnezeu este lumina si in El nu este intuneric” ( 1 Ioan 1,5 )
Apostolul Pavel, la randul lui, afirma despre Dumnezeu ca este „singurul care are nemurirea, care locuieste intr-o lumina de care nu poti sa te apropii, pe care niciun om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea si care are cinstea si puterea vesnica” ( 1 Timotei 6,16 ).
Daca Dumnezeu este lumina, de ce Se ascunde de noi? Poate o lumina sa ramana ascunsa? Domnul Christos le spune ucenicilor Sai din toate timpurile: „Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana ascunsa” ( Matei 5,14 ). Si tot El ne avertizeaza ca cei care ascund lumina sub „obroc”, sub „pat”, sub „banita”, sub un „vas” oarecare sau „intr-un loc ascuns” si nu o pun in sfesnic pentru a-i lumina pe cei din jur, fac un lucru rau, lipsit de ratiune ( vezi Matei 5,15; Marcu 4,21; Luca 8,16; 11,33 ).
Si totusi Dumnezeu, care prin insasi natura Sa este lumina desavarsita, Se ascunde. De ce face lucrul acesta? Se joaca El de-a v-ati ascunselea cu niste biete creaturi muritoare ca noi, oamenii? Poate ca da! Si iata de ce putem spune lucrul acesta:
In America exista o varianta a acestui joc al copilariei numita hide-and-seek, care ne contrariaza pe noi, adultii. In timpul jocului, unul dintre copii inchide ochii si numara pana la 10 sau 20 ( mijeste ), in timp ce ceilalti copii isi cauta fiecare un loc cat mai bun pentru a se ascunde. Dupa terminarea numaratorii, cel care mijeste intreaba: „Gata?” Si toti copiii raspund tare: „Gata!”
Pe adulti ii contrariaza acest gest: Cum sa strigi „Gata!” dupa ce te-ai ascuns? Facand lucrul acesta este evident ca ti-ai tradat ascunzatoarea si vei fi descoperit usor. Numai ca logica adultului nu se potriveste cu cea a copilului. Pentru copiii care se joaca „hide-and-seek”, distractiv nu este sa ramai ascuns, nedescoperit, ci dimpotriva, sa fii descoperit. Jocul nu ar avea niciun haz daca toti copiii ar ramane ascunsi si singuri in ascunzatorile lor.
Acest joc al copilariei naste in mine o intrebare: Nu cumva Dumnezeu Se ascunde tocmai pentru ca are placerea si bucuria de a fi gasit de noi? Si pentru a ne oferi noua placerea si bucuria de a-l gasi?Teologul german din secolul al XIII-lea, Meister Eckhart, spunea ca „Dumnezeu este o persoana care Isi curata gatlejul in timp ce Se ascunde de om si astfel Se tradeaza pe Sine.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu este Fiinta suprema care Se ascunde de om tocmai pentru a fi gasit de acesta.
Daca Dumnezeu ar avea intentia sa Se ascunda de noi in asa masura incat sa nu poata fi gasit niciodata, El ar avea cai si mijloace sa faca acest lucru. O simpla „perdea” transcendentala trasa intre El si noi ar fi suficienta pentru a zadarnici orice incercare a omului de a-L gasi pe Dumnezeu. Insa Biblia nu ne lasa sa credem intr-o astfel de „perdea” transcendentala. Dimpotriva, desi Dumnezeu este Fiinta suprema infinita, in timp ce omul este un fir de praf ganditor in acest Univers, Scriptura ne indeamna si ne incurajeaza insistent sa-L cautam pe Dumnezeu.
„Ma veti cauta si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi, zice Domnul…” ( Ieremia 29,13.14 ). Textul ar putea fi citit si astfel, fara a-i schimba sensul: „Cautati-Ma si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa gasit de voi.”
„Inima imi zice din partea Ta; „Cauta Fatza Mea!” Si Fatza Ta, Doamne, o caut” ( Psalmul 27,8 ) Noi nici macar initiativa de a-L cauta pe Dumnezeu nu am avea-o, daca Duhul Sfant nu ar pune acest gand in inima noastra.
„Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Caci oricine cere, capata; cine cauta, gaseste si celui ce bate, i se va deschide.” ( Matei 7,7.8 )
Este demn de observat ca in toate scenele biblice in care Dumnezeu este descris in relatie cu fiintele ceresti ( ingerii, cei 24 de batrani, cele 4 fapturi vii, lumile necazute in pacat ), El nu este descris ca un Dunezeu care Se ascunde. Dimpotriva, El este foarte vizibil pentru aceste fiinte. Chiar daca serafimii vazuti de profetul Isaia isi ascundeau fatza cu aripile inaintea slavei Lui, Dumnezeu era acolo, vizibil, neascuns, sezand pe tronul inalt al slavei Sale ( vezi Isaia 6,1-3 ).
Iar scena salii tronului divin, descrisa de Ioan in Apocalipsa cap. 4, inconjurat de fiintele ceresti, confirma acest lucru. In cer, in societatea sfanta a ingerilor si a fiintelor care-I slujesc, Dumnezeu nu Se inveleste cu intunericul, asa cum o face cand este vorba de omul cazut. Acest amanunt ne intareste convingerea ca „ascunderea” lui Dumnezeu si invelirea Sa cu intunericul este legata de aparitia pacatului pe pamant si nu de vointa Sa arbitrara.
Inainte de caderea primilor nostri parinti, nimeni nu se ascundea de nimeni: nici omul nu se ascundea de Creatorul sau, nici Creatorul nu Se ascundea de creaturile Sale. Raportul Genezei cu privire la caderea primilor nostri parinti ne ofera un amanunt important cu privire la subiectul in discutie: Dupa ce au consumat fructul oprit, Adam si Eva s-au ascuns de Fatza Creatorului printre pomii din gradina. Ei erau cei care s-au ascuns primii de Creator, nu Creatorul a fost Cel care S-a ascuns de ei.
Textul biblic ne lasa sa intelegem ca Dumnezeu avea obiceiul de a sta de vorba cu primii nostri parinti „in racoarea zilei”, fara sa existe vreo piedica in calea acestei comunicari fatza catre fatza. De ce s-a ascuns omul de Creatorul sau dupa pacatuire? „Pentru ca eram gol” – raspunde omul ( Vezi Geneza 3,10 ).
De ce Dumnezeu a fost nevoit sa Se ascunda de oamenii cazuti in pacat? Pentru ca, in timp ce ei sunt goi, El este prea imbracat in slava, o slava care ii consuma pe cei goi si neprotejati de „haina” neprihanirii. Da, Dumnezeu este „un foc mistuitor” ( Evrei 12,29 ), care mistuie tot ce este atins de „lepra” pacatului. Profetul Isaia isi imagineaza ce s-ar intampla daca Dumnezeu nu S-ar descoperi noua, omenirii decazute, in toata slava Sa: „O! de ai despica cerurile si Te-ai pogora, s-ar topi muntii inaintea ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face sa dea apa in clocot” ( Isaia 64,1 )
Si atunci se naste o intrebare fireasca: Cum ar fi putut un Dumnezeu al dragostei ( vezi Ioan 4,8 ) sa Se apropie de creaturile Sale pacatoase, pe care le iubeste cu „o iubire vesnica” ( vezi Ieremia 31,3 )? Cel care a promis: „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit” ( Isaia 57,15 ), cum ar fi putut sa implineasca aceasta promisiune? Cum ar mai fi posibila comunicarea intre omul gol, fara slava cu care l-a creat Dumnezeu, si Creatorul imbracat intr-o slava si „o lumina de care nu poti sa te apropii” ( vezi 1 Timotei 6,16 )?
Dumnezeu a gasit o solutie a iubirii la aceasta problema aparent insurmontabila. Pe omul gol l-a imbracat in hainele neprihanirii Fiului Sau, iar slava Sa a ascuns-o in intuneric, facand comunicarea dintre ei din nou posibila, fara ca omul sa fie nimicit .
Intuneric? Dar cuvantul acesta are doar conotatii negative in Scriptura: Oamenii savarsesc „faptele intunericului” ( Romani 13,12 ); oamenii fara Christos traiesc in intuneric ( Romani 2,19 ); copiii lui Dumnezeu nu umbla in intuneric ( Ioan 8,12 ); oamenii lumii iubesc mai mult intunericul decat lumina ( Ioan 3,19 ); intunericul nu biruieste lumina ( Ioan 1,5 ); „duhurile rautatii” sunt „stapanitorii intunericului acestui veac” ( Efeseni 6,12 ), etc.
De ce atunci Dumnezeu prefera sa locuiasca in intuneric, atunci cand este vorba de relatia cu omul cazut, din moment ce Biblia ne invata ca intunericul este ceva rau, de nedorit? Atentie, insa! Biblia nu spune ca Dumnezeu este intuneric, ci doar ca El vrea sa locuiasca in intuneric si ca Se ascunde in intuneric ( vezi 1 Imparati 8,12; Isaia 45,15 ).
Aceasta este cu adevarat o veste buna, asa cum afirma apostolul Ioan: „Vestea pe care am auzit-o de la El si pe care v-o propovaduim este ca Dumnezeu este lumina si in El nu este intuneric” ( 1 Ioan 1,5 ). Acest Dumnezeu, care este lumina, Se coboara in intunericul existentei umane si, pentru a comunica cu noi si pentru a fi mai aproape de noi, Isi ascunde slava in intuneric.
De ce a coborat intunericul peste crucea Golgotei in ultimele ore de agonie ale Fiului lui Dumnezeu ( vezi Matei 27,45 )? Nu cumva pentru ca Tatal, care suferea cel putin la fel de mult ca Fiul in acele momente, sa fie mai aproape de El?
De ce Saul din Tars, persecutorul de temut al crestinilor, a trebuit sa traiasca trei zile intr-un intuneric absolut din cauza orbirii ( vezi Fapte 9,8.9 )? Pentru ca in acel intuneric Dumnezeu S-a putut apropia de inima lui pentru a o cuceri pentru totdeauna.
De fapt, ce este intunericul? Nimic altceva decat absenta luminii. Dupa cum frigul nu este altceva decat absenta caldurii, iar moartea nu este altceva decat absenta vietii. Lumina este ceva, caldura si viata, de asemena; intunericul, frigul si moartea in schimb nu sunt nimic.
Cand Dumnezeul luminii Se ascunde in intuneric, de fapt El Se autolimiteaza. El Isi limiteaza de bunavoie lumina slavei Sale. De ce? pentru a putea sa Se apropie cat mai mult de obiectul dragostei Sale, fara ca slava Sa sa-l nimiceasca.
In cartea sa „Reaching for the Invisible God”, Philip Yancey foloseste o ilustratie sugestiva cu privire la autolimitare. Balenele sunt creaturi inteligente care comunica intre ele prin anumite semnale. Insa pentru noi, fiinte mult mai inteligente decat balenele, comunicarea intre aceste creaturi nu reprezinta decat o suma de scartaituri si pocnituri fara sens.
Ce ar trebui sa faca un om inteligent pentru a intra in lumea balenelor si a comunica cu ele? Ei bine, omul ar trebui sa se coboare la nivelul lor, sa se autolimiteze si sa comunice cu ele prin acelasi limbaj straniu al scartaiturilor si pocniturilor. Ar fi singura cale care ar permite apropierea si comunicarea intre cele doua lumi: a oamenilor si a balenelor.
Da, Dumnezeu Se ascunde in intunericul lumii noastre decazute, dar tanjeste sa fie descoperit de fiii Sai risipitori. De aceea, El le promite tuturor celor care doresc sa-L gaseasca: „Ma veti cauta si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi”, zice Domnul.” ( Ieremia 29,13.14 )
Dumnezeu Isi ascunde slava in fiecare floare si in fiecare creatura de pe acest pamant. Dar tanjeste sa fie descoperit de cei care se uita „cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El” ( Romani 1,20 ).
Invataturile Sale sunt uneori ascunse in parabole, ilustratii, metafore si alegorii care abunda in Cuvantul Sau. Dar El tanjeste ca omul sa caute cu sinceritate adevarul si sa sape adanc in acest Cuvant pentru a gasi comorile pregatite de cer pentru el.
Daca acum Dumnezeu Se ascunde in intuneric, o face din dragoste pentru noi, pentru a intra in lumea noastra intunecata si a fi mai aproape de noi. Si aceasta fara ca sa fim nimiciti de slava Sa. Va veni insa vremea cand orice umbra de intuneric intre noi si Creatorul nostru va disparea.
Pe Noul Pamant, in Noul Ierusalim, care va deveni capitala intregului Univers, „ei ( cei mantuiti n.n. ) vor vedea Fatza Lui si Numele Lui va fi pe fruntile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu ii va lumina. Si vor imparati in vecii vecilor” ( Apocalipsa 22,4.5 )
Acolo nimeni nu se va mai ascunde de nimeni: nici oamenii de Dumnezeu, nici Creatorul de creaturile Sale.
Lori Balogh
