Igiena vorbirii
„Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia.”
( Coloseni 4,6 )
Comunicarea prin cuvinte este activitatea cea mai obisnuita a omului. Cu exceptia cazurilor extreme ( coma, depresie, izolare, boli ale corzilor vocale, etc. ), orice om vorbeste mai mult sau mai putin in fiecare zi. Unele studii arata ca femeile vorbesc, de regula, mai mult decat barbatii ( ~ 20 000 de cuvinte zilnic in cazul femeilor si ~ 7 000 de cuvinte in cazul barbatilor ).
Alte studii, dimpotriva, arata ca nu exista diferente prea mari intre barbati si femei la acest capitol ( femeile ~ 16 000 de cuvinte, iar barbatii ~ 15 000 de cuvinte zilnic ). Sunt si studii care arata ca o femeie foloseste minimum 6 000 de cuvinte zilnic, in timp ce barbatii folosesc minimum 2 000 de cuvinte zilnic. Insa acest aspect nu conteaza prea mult pentru ceea ce inseamna igiena vorbirii – subiect de care ne ocupam in aceasta ocazie.
Vorbim acasa, vorbim la serviciu, vorbim in magazin, pe strada, la biserica, in tren… Uneori vorbim si in somn. Insa nu conteaza atat de mult cat vorbim ( desi exista si aici o limita! ), ci ceea ce este cu adevarat important este ce vorbim. Care este calitatea cuvintelor noastre pe care le folosim zilnic?
Aspectul acesta nu este luat in seama de prea multi dintre noi. Nu de putine ori, cand cineva rosteste un cuvant nepotrivit si este atentionat de acest lucru, replica este aproape de fiecare data aceeasi: „Am spus doar o vorba, nimic altceva. Nu am omorat pe nimeni. E doar o vorba…”
Sa fie chiar atat de inofensive „vorbele” noastre? Un lucru pe care trebuie sa-l accentuam inca de la inceput in legatura cu cuvintele pe care le rostim este urmatorul: Urechile noastre sunt primele care aud cuvintele pe care le rostim. Ele sunt mai aproape de gura noastra decat urechile altora.
Este posibil ca atunci cand vorbim, altii fie sa nu auda, fie sa nu inteleaga mesajul transmis, fie sa perceapa gresit sensul cuvintelor noastre. Insa este cert ca urechile noastre aud exact ceea ce rostesc buzele noastre si inteleg exact mesajul transmis.
De aceea, scuza ca „am spus doar o vorba si nu am omorat pe nimeni prin asta” este falsa. Acea vorba se intoarce in primul rand asupra propriei tale fiinte, asemenea unui bumerang, si te influenteaza fie spre bine, fie spre rau.
Ne place sau nu ne place, credem sau nu credem, cuvintele pe care le rostim ne schimba pe noi insine. Pe altii poate ca nu ii afecteaza atat de mult, dar in cel ce rosteste un cuvant, acel cuvant va produce cu siguranta o schimbare.
Este recunoscut faptul ca cel care repeta o minciuna, in final ajunge sa o creada. La inceput stie ca minte, insa repetand minciuna, se produce o schimbare radicala: minciuna repetata ajunge sa fie considerata a fi adevar. Nu este aceasta o schimbare evidenta? Din nefericire, este o schimbare in rau, nu in bine.
Creierul nostru ia foarte in serios ceea ce rostesc buzele noastre. Iata un exemplu biblic: Cu doar cateva zile inainte de a fi proclamat ca imparat al Regatului lui Iuda, David a trait una dintre cele mai adanci crize existentiale din viata sa ( evenimentele sunt redate in 1 Samuel 30 ).
Fiind plecat cu cei 600 de barbati inarmati care-l insoteau pentru a inspecta granitele Israelului, la intoarcerea in cetatea de resedinta ( Tiglag ) David zareste un fum gros ridicandu-se din cetate. Apropiindu-se, constata cu consternare ca in lipsa lor cetatea fusese jefuita de hoardele de amaleciti. Acestia nu ucisesera pe nimeni din cetate, insa luasera ca prada tot ce gasisera: sotiile si copiii soldatilor, animalele si bunurile din gospodarie, dupa care au pus foc cetatii.
Biblia relateaza despre prima reactie a lui David si a insotitorilor sai in urma celor intamplate: „Atunci David si poporul care era cu el au ridicat glasul si au plans pana n-au mai putut plange.” ( 1 Samuel 30, 4 ) Ce fel de ostire este aceea care plange in fatza pierderilor si, mai ales, ce fel de comandant este acela care plange pana la epuizare?
Iata ca nu este nicio rusine ca un barbat sa planga in anumite momente tensionate ale vietii. Ceea ce este important este ca el sa nu ramana blocat in aceasta stare si sa nu cada in depresie, ci sa se ridice si sa actioneze pentru rezolvarea crizei.
Ce a facut David dupa ce izvorul lacrimilor a secat? Cand lucrurile pareau sa fie mai rele ca niciodata in viata sa, tovarasii de lupta s-au intors impotriva comandantului lor si, considerandu-l vinovat pentru dezastrul prin care treceau cu totii, au intentionat sa-l ucida cu pietre.
Dar tocmai in aceste momente de un dramatism extrem, David a luat o atitudine care a salvat situatia: „Dar David s-a imbarbatat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.” ( 1 Samuel 30, 6 up ) Ce inseamna ca „David s-a imbarbatat”? Putem intelege ca in acele clipe de o tensiune greu de inteles pentru noi, David si-a vorbit in primul rand lui insusi, apoi a vorbit si tovarasilor sai de lupta si suferinta, amintindu-si de promisiunile lui Dumnezeu.
„David, nu uita drumul pe care te-a calauzit Dumnezeu pana acum! Nu uita promisiunile din Cuvantul Sau! Nu uita ca ai un Dumnezeu atotputernic, care te iubeste si care iti doreste binele suprem! Mergi inainte cu El, increde-te in El si vei izbuti!”
Aceste cuvinte, odata iesite din mintea si de pe buzele sale, au avut un efect dublu: David insusi s-a imbarbatat, insa au fost incurajati si tovarasii sai de lupta, care cu doar putin timp in urma planuiau sa-si ucida comandantul. Rezultatul? Dupa cateva ore David si oamenii lui au recastigat tot ce fusese pierdut. Mai mult decat atat, s-au intors cu o prada uriasa pe care au impartit-o cu generozitate.
Experienta traita de David in acele momente ne demonstreaza ca atunci cand gura rosteste cuvinte de credinta si speranta, mintea ia foarte in serios aceste cuvinte si actioneaza ca atare. Propriile noastre cuvinte ne influenteaza mintea mai mult decat orice altceva. Acesta este motivul pentru care profetul Ioel indeamna: „Cel slab sa zica: „Sunt tare!” ( Ioel 3,10 up ).
Cand treci printr-o criza existentiala sau cand vezi ca se apropie o furtuna de tine si familia ta, aplica indemnul profetului Ioel: „Sunt tare! Nu ma dau batut. Am incredere in Dumnezeul meu care ma iubeste si cred in promisiunile Lui.” Cand rostesti cuvinte pline de credinta si speranta, urechile tale vor fi primele care le vor auzi iar mintea ta va fi capabila sa ia decizii care sa duca la depasirea crizei.
Dumnezeu doreste ca tu sa crezi, sa speri, sa astepti cu rabdare si sa-I multumesti chiar inainte de a vedea dovezile interventiei Sale. Este aceasta doar autosugestie? Nicidecum! Este o puternica incredere intr-un Dumnezeu care are solutii la toate problemele si crizele noastre existentiale.
Atunci cand rostim cuvinte de speranta si credinta, nu doar noi suntem schimbati de ceea ce rostim cu propriile noastre buze, ci si cei din jurul nostru. Un pastor din Corea de Sud povesteste o intamplare despre o mama care l-a vizitat pentru a-i cere consiliere. Mama respectiva avea o fiica prostituata, insa nicio incercare de a o readuce pe calea cea buna nu daduse rezultate: bani, rugaminti, amenintari, lacrimi, dovezi de bunatate, sfaturi… Nimic nu a reusit sa schimbe comportamentul fiicei sale. Mama era disperata. Dupa ce a ascultat-o pana la capat, pastorul a intrebat-o:
– „Cum te rogi pentru fiica ta?”
– „Ma rog ca Dumnezeu sa o schimbe” – a raspuns mama.
– „As vrea sa faci o schimbare si sa faci ceva diferit de azi inainte” – i-a spus pastorul. „Sa ingenunchiem chiar aici, in acest birou, si vreau ca tu sa-I multumesti lui Dumnezeu ca ti-a dat o fiica atat de frumoasa. Multumeste-I pentru toata bucuria pe care aceasta fiica a adus-o in familia ta in timp ce crestea si ce binecuvantata a fost familia ta prin ea.”
Cei doi au ingenunchiat si, luptandu-se in sinea ei pentru cateva clipe, mama a rostit o rugaciune plina de ganduri pozitive, de multumire si speranta. Cand s-a ridicat de pe genunchi, mama a simtit ca deja o parte din povara care ii apasase sufletul fusese pusa in mainile lui Dumnezeu.
– „Acum”, a spus pastorul, „aminteste-ti sa te rogi in fiecare zi pentru fiica ta exact asa cum te-ai rugat acum. Doar multumeste-I lui Dumnezeu pentru frumoasa ta fiica si pentru ca El lucreaza in viata ei. El o iubeste pe fiica ta mai mult decat o iubesti tu. Iisus Si-a dat viata si pentru ea.”
Mama s-a reintors acasa si, desi nu i-a fost usor, a aplicat sfatul pastorului. A citit promisiunile Bibliei si s-a imbarbatat. Adesea in cursul zilei se ruga, multumindu-I lui Dumnezeu pentru dulcea si frumoasa ei fiica – printesa ei.
Intr-o dimineata, la cateva saptamani de la vizita mamei la pastor, fiica ei s-a trezit in pat alaturi de un barbat pe care nu-l cunostea. Nu si-a putut aminti nimic din ceea ce se intamplase in seara precedenta si s-a ingrozit de situatie si de degradarea morala in care ajunsese. Gandurile sale au inceput sa fie pline de remuscari si dezgust. Simtea ca singura iesire din aceasta situatie degradanta era sinuciderea.
Insa, inainte de a-si pune planul in aplicare, tanara s-a hotarat sa-si viziteze familia pentru ultima data, pentru a-si lua ramas bun. Indreptandu-se spre casa parinteasca, a fost vazuta de mama ei care a alergat in intampinarea ei. Imbratisand-o cu dragoste, aceasta i-a spus fiicei sale:
-„Iat-o pe frumoasa mea fiica, cea care ne-a adus atata bucurie! Sunt nespus de fericita sa te revad.”
Fiicei nu-i venea sa creada ce auzea. Se astepta sa auda aceleasi mustrari si avertismente dintotdeauna, insa acum auzea doar cuvinte de apreciere si pretuire. Ea nu se simtea deloc nici frumoasa, nici fericita. Dimpotriva, simtea ca nu merita dragostea mamei sale. Totusi mama nu a vrut sa auda de simtamintele ei si a dus-o in casa, a intins patul si i-a spus sa se odihneasca pentru catva timp.
Desi nu-i venea sa creada, fiica descoperea acum ca este inconjurata doar de cuvinte de dragoste si apreciere. Incet-incet, ea a inceput sa realizeze cat de iubita si apreciata era in propria sa familie. Dupa un anumit timp, fiica a devenit interesata sa-L cunoasca pe Dumnezeu, a inceput sa frecventeze din nou biserica cu familia ei, in cele din urma predandu-si inima lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut un tanar credincios care a cerut-o in casatorie, a intemeiat o familie fericita, avand doi copii frumosi si sanatosi.
Ce happy end! In loc de un mormant, o familie fericita langa Dumnezeu! Iata ce putere este ascunsa in cuvintele pe care le rostim! Ele au putere sa aduca descurajare, ranindu-i pe cei din jur, dar ele au si puterea de a aduce speranta, vindecare si viata.
Istoria consemneaza faptul ca in perioada cea mai critica pentru Anglia in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, discursul premierului britanic Winston Churchill a reusit sa mobilizeze poporul si sa-l conduca la victorie. In 13 mai 1940, Churchill se adresa poporului englez cu urmatoarele cuvinte:
„Nu am nimic altceva sa va ofer decat sange, truda, lacrimi si sudoare. Voi intrebati: „Care este obiectivul nostru?” Pot sa va raspund printr-un singur cuvant: victorie… victorie! Oricat de lung si greu ar fi drumul spre ea…”
Mai tarziu Churchill a spus: „Vom lupta pe plaje… vom lupta pe strazi…” Apoi a incheiat spunand: „Aceasta este ora noastra cea mai glorioasa.”
Desi au trecut peste opt decenii de atunci, aceste cuvinte inca ii inspira si ii incurajeaza pe oamenii de pretutindeni. Multi istorici considera ca aceste cuvinte pline de speranta ale premierului britanic au schimbat moralul natiunii si au intors cursul istoriei.
Asadar, ce fel de cuvinte rostim atunci cand cursul vietii devine dificil? Cand criticile celor din jur nu mai contenesc? Cand visurile hranite de-a lungul vietii nu par ca se vor implini vreodata? Sau cand inaintea noastra se prefigureaza o pierdere uriasa?
Apeleaza la promisiunile lui Dumnezeu din Cuvantul Sau, rosteste-le cu glas tare si urechile tale vor fi primele care le vor auzi. Iar mintea ta le va lua in serios si le va crede. Te vei odihni in Domnul, asteptand cu rabdare si credinta ca El sa lucreze si sa potoleasca furtuna.
„Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti si cantati si aduceti din toata inima lauda Domnului. Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Iisus Christos.” ( Efeseni 5, 19.20 )
Lori Balogh
